O gălăţeancă a "inventat" SMURD-ul în Africa

[dcp100168]

O gălăţeancă a "inventat" SMURD-ul în Africa

Gabriela Teleman (61 de ani), originară din Galaţi, a creat acum aproape 12 ani, un serviciu de urgenţă într-un oraş din Namibia: „St. Gabriel Community Ambulance Trust“. Cu o veche maşină de peşte şi cu un defibrilator primit de la actorul Dennis Quaid, românca a devenit salvarea celor care nu au asigurare

Tocmai la capătul pământului, în Namibia, în sudul Africii, Gabriela Teleman (61 de ani) resuscitează, conduce ambulanţa mai ceva ca un bărbat îndemânatic, salvează şi are o vorbă caldă pentru toţi pacienţii săi. În oraşul Walvis Bay, cine sună la numărul 085955 nu cheamă ambulanţa, ci o cheamă pe Gabriela. Şi ea ajunge în orice parte a oraşului în doar trei minute. Singura întrebare pe care o pune este „Unde?“. Gabriela nu întreabă pe nimeni dacă are sau nu bani să plătească ambulanţa, de asta se ocupă ea. „Când este vorba despre o problemă de sănătate, nu stai să-l întrebi pe om dacă are sau nu asigurare. Sunt mulţi care se zăpăcesc şi nici nu mai ştiu ce să spună“, explică Gabriela.

Acum mai bine de 20 de ani, când România abia cunoştea libertatea, gălăţeanca Gabriela Teleman, de profesie tehnician dentar, a luat-o de la zero la mii de kilometri distanţă. Tocmai în Namibia, acolo unde nisipul fierbinte al deşertului african se scaldă în apele Atlanticului. După nouă ani în care a lucrat în sistemul privat de urgenţă din oraşul Walvis Bay, al doilea ca mărime din Namibia, Gabriela şi-a înfiinţat serviciul ei de urgenţă, printr-o fundaţie pe care a numit-o „St. Gabriel Community Ambulance Trust“. Localnicii o ştiu de „ambulanţa St. Gabriela“.

„Am început cu o maşină veche de peşte“

„Lucram deja în sistemul de urgenţă din oraşul Walvis Bay şi eram necăjită că şefii mei mă presau să fac mereu rapoarte şi să le cer bani unor oameni aflaţi la limita sărăciei. Te simţi umilit să faci asta. Atunci, m-am enervat şi am zis că o să-mi fac serviciul meu de urgenţă prin care să-i ajut pe cei care nu au bani şi o să-l numesc «Sfântul Gabriel», după numele meu. Cu ideea asta am pornit“, povesteşte Gabriela, la 12 ani distanţă de la momentul zero. Acum râde, parcă uimită de propria-i nebunie şi de propriul curaj. Dar curajul nu i-a lipsit niciodată gălăţencei, pentru că povestea ei nu a început aici. Acum are şase ambulanţe dotate cu tot echipamentul necesar pentru accidente grave, traume şi resuscitare, pe care lucrează 14 paramedici, toţi tineri localnici. Pe unii i-a trimis Gabriela la specializare, alţii au venit gata calificaţi şi au făcut o echipă imbatabilă de salvatori. Însă „St. Gabriel Community Ambulance Trust“ a pornit în 2003 doar cu Gabriela şi încă o fată.

„Ea conducea şi eu tratam. Câteodată conduceam şi eu. Am început cu o maşină veche de peşte pe care ne-a dat-o soţul ei. Prima ambulanţă am denumit-o «Blue Angel» (n.r. – „Îngerul Albastru“). Diferite companii ne-au ajutat cu reparatul, vopsitul, cauciucurile, consumabilele“, îşi aminteşte Gabriela. Primul electrocardiograf cu defibrilator i-a fost donat de actorul american Dennis Quaid, aflat în Namibia pentru a turna un film. „Drept mulţumire, le-am scris numele tuturor pe ambulanţă“, îşi mai aminteşte românca.

Ambulanţe cu ipotecă pe casă!

Sunt zile în care Gabriela este chemată la şase-şapte cazuri, alte zile când nu primeşte niciun apel, însă oamenii locului îi asociază numele cu situaţiile de criză. În Namibia există un sistem de urgenţă de stat, dar şi mai multe sisteme de urgenţă private, însă, mărturiseşte Gabriela, cel de stat funcţionează pe principiul „Dacă sunt plătit oricum, de ce să şi muncesc?!“, iar cele particulare – pe alt principiu: „Banii întâi şi serviciile apoi“. De aceea, serviciile private sunt folosite mai mult pentru trasferuri între spitale şi localităţi.

„Noi suntem cuvânt cu cuvânt serviciu de urgenţă. Lozinca noastră este «Life comes First»“, spune Gabriela care schimbă tonul când vine vorba despre finanţarea acestui serviciu. „Nu primesc bani de la nimeni, am cumpărat ambulanţele cu ipotecă pe casa mea. Acum, că am 61 de ani, nici băncile nu mai vor să-mi dea credite“, explică Gabriela.

Sistemul creat de româncă este simplu: ambulanţa se finanţează prin contractele cu diferite firme pe care le are, astfel încât să poată suporta costurile medicale pentru cei sărmani, dar şi alte cheltuieli. Cu alte cuvinte, Gabriela ia de la bogaţi şi dă la sărmani. „Eu ştiu să muncesc, eu nu ştiu să fac bani. Şi pentru noi contează munca de calitate. Dacă avem pacienţi care au asigurare medicală, atunci firma de asigurări ne decontează costurile. Am lucrat pe platformele petroliere, unde am fost plătiţi bine, sau pe platouri de filmare. Toţi banii se duc într-un depozit al fundaţiei“, explică Gabriela Teleman.

Nu i-a murit nimeni în salvare

Dincolo de toate greutăţile pe care le-a întâmpinat în toţi aceşti ani, Gabriela Teleman este fericită că nu i-a murit nimeni în ambulanţă, în drumul spre spital. „Au fost care au murit la spital sau pe care i-am găsit morţi deja când am ajuns. Dar nu mi-a murit niciun pacient în ambulanţă. Am fost binecuvântată. Sunt o norocoasă din acest punct de vedere şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta“, mărturiseşte Gabriela, al cărei vis este să înfiinţeze un spital de urgenţă.

Cu toate acestea, de-a lungul anilor, a trăit şi momente care au marcat-o. „Unul dintre ele a fost cu o familie de francezi cu trei fetiţe. Două gemene de 10 ani şi una de 5 ani. S-au rostogolit cu maşina în deşert la 200 de kilometri de Walvis Bay. Când am ajuns la locul accidentului, m-am prezentat şi, în momentul următor, mama a început să strige cum numai o mamă rănită poate striga. Am fost şocată, pentru că nu am înţeles ce am făcut şi atunci tatăl mi-a spus că pe mezina lor o chema tot Gabriela şi a fost ucisă pe loc. A fost aruncată din maşină pentru că era singura care nu avea centura de siguranţă. Maşina s-a oprit din rostogolire exact pe capul fetiţei“, povesteşte emoţionată românca.

Garbiela Teleman îşi aminteşte însă şi de un alt caz, din vara anului 2013, de această dată, cu final fericit. Într-o zi obişnuită de lucru a sunat telefonul, iar la celălalt capăt al firului era mama Benitei Johannes, o fată de 14 ani, pe care membrii echipei „St. Gabriel“ au salvat-o de sub roţile trenului. Deşi nimeni nu-i mai dădea nicio şansă, copila a fost transportată rapid la spital şi, în mod miraculos, a supravieţuit, deşi nu mai are un picior, un braţ şi jumătate din celălalt picior. După câteva minute de conversaţie, Gabriela dă telefonul pe speaker şi o voce subţire de copil spune: „Mulţumesc“.

Aventura africană şi boala fiicei

În 1991, în octombrie, Gabriela Teleman a plecat din România cu fetiţa, Silvana, şi cu o valiză în Africa de Sud, la Cape Town. Soţul ei era inginer la Întreprinderea de Pescuit Oceanic şi tocmai prinsese un contract în Lüderitz, în Namibia. A pornit spre Africa plină de speranţă şi doar într-un concediu de trei luni, cu gândul de a se întoarce acasă. În ianuarie 1989, fetiţa lor de 9 ani fusese diagnosticată cu diabet insulinodependent. Vestea a căzut ca un trăsnet peste Gabriela, speriată de faptul că în România insulina se găsea foarte greu, iar injecţiile se făceau cu seringi sterilizate şi ace foarte mari. În plus, după Revoluţie, a fost nevoită să intre în audienţă la Frontul Salvării Naţionale pentru a face rost de insulină. Aşa că a plecat la spitalul vestitului medic Christiaan Barnard, din Africa de Sud, sperând ca medicii de acolo să-i descopere un alt diagnostic, iar fetiţa să poată fi vindecată. Chiar dacă au trecut atâţia ani, Gabriela nu-şi poate stăpâni lacrimile nici acum.

„Ne-am dus la Cape Town cu toate speranţele în performanţele medicilor de acolo. Am zis că dacă ei pot să facă transplant de inimă, pot să-mi vindece şi fetiţa. Speram într-un diagnostic greşit al medicilor din România şi că la Cape Town îşi vor da seama că este altceva ce se poate opera şi se va vindeca. Dar nu a fost aşa“, îşi aminteşte cu tristeţe Gabriela.

De la Cape Town s-a întors la Lüderitz, în Namibia, unde se afla soţul său, şi au hotărât să rămână acolo. „Ne-am dat seama că în România eram în faţa unei grămezi de minciuni după Revoluţie, aşa că am decis să rămânem în Namibia. Eu mi-am găsit de muncă repede şi ne-am mutat la Walvis Bay, unde era şcoală englezească pentru fetiţă“, povesteşte românca.

În 1994, Silvana, fetiţa Gabrielei, a suferit o pericardită (inflamaţie a învelişului inimii) şi a fost nevoie să fie transportată cu avionul în capitala Namibiei, Windhoek. „Am fost impresionată de dedicarea medicului de pe avion şi a pilotului şi am întrebat de ce nu avem un serviciu profesionist de transport pentru pacienţi. Până la aeroport ne-au dus cu o ambulanţă vai de ea. Mi-au răspuns că nu există personal medical pregătit. Eu am zis ca am educaţie medicală şi că pot face asta“, povesteşte Gabriela. Aşa a început să lucreze în sistemul privat de urgenţe, apoi a urmat cursuri de specializare în Africa de Sud şi a devenit paramedic.

Între timp, divorţase şi trebuia să plătească şi facultatea Silvanei, care studia în Africa de Sud. Aşa că şi-a deschis şi un laborator de tehnică dentară, unde lucra în paralel. „Am luat-o cu mine pe mama şi ea stătea şi se înţelegea nu ştiu cum cu clienţii mei când eu trebuia să plec la o urgenţă. Îi lăsam cu mama care le făcea un ceai şi ei înţelegeau“, mai spune Gabriela, românca inimoasă care, în 2003, a pornit pe un drum dificil pentru un imigrant, din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. „Dacă nu am fost Miss Univers până la 25 de ani şi milionară până la 40, mi-am dat seama că misiunea mea este în munca de caritate. Este o profesie neplătită, dar satisfacţia plăteşte pentru tot atunci când realizezi că ai salvat o viaţă“, completează ea, amintindu-şi cum mama sa era uimită de stilul ei de viaţă.

„Când auzea pe toată lumea că îmi spunea pe numele mic, mama îmi spune: «În România erai o doamnă, aici toţi copiii îţi spun pe nume»“, spune amuzată Gabriela. Acum, ea are un motiv în plus de mândrie: fiica ei, Silvana, care este medic homeopat într-un oraş din Africa de Sud, i-a moştenit dăruirea. Aceasta şi-a deschis un cabinet unde îi tratează pe săraci.

Din paramedic pe ambulanţă, actriţă pe platoul de filmare

Viaţa Gabrielei Teleman pare desprinsă dintr-un film, iar asta nu este departe de adevăr. Românca a fost actriţă în filme de la Hollywood turnate în deşertul namibian. Aşa l-a cunoscut şi pe actorul Dennis Quaid, pe platoul de filmare al producţiei „Zborul Păsării Phoenix“ (2003-2004), al cărei paramedic era Gabriela.

Cu banii câştigaţi din contractul de asistenţă medicală, ea a mai cumpărat o ambulanţă şi a mai angajat o persoană. Prezenţa pe platourile de filmare i-a adus româncei şi colaborări cinematografice. Astfel, într-un film a fost chiar medic, iar în „Naufragiul de pe Skeleton Coast“ a jucat rolul soţiei ambasadorului Angliei în Etiopia, care călătorea cu o nepoată scăpată din frâu. „A fost o experienţă extraordinară care m-a energizat“, spune Gabriela, precizând că atunci se afla într-o perioadă mai dificilă a vieţii sale, fiind cu moralul la pământ.

România îi este adânc întipărită în suflet Gabrielei teleman, iar tricolorul se află la loc de cinste în casa ei. Românca ţine toate sărbătorile din ţară şi îi înnebuneşte pe namibieni cu cozonacul românesc de Crăciun sau cu pasca de Paşte.

„Ţara o am cu mine în inimă, lângă Dumnezeu. Eu sunt româncă şi România este ţara mea. Este mai greu aici, sunt totuşi un imigrant. Ei nu înţeleg umorul românesc, îmi mai trimit prietenii din România bancuri la care râd copios, dar nu ştiu cum să le traduc şi să rămână la fel de amuzante“, spune Gabriela, într-un grai dulce moldovenesc, de parcă ar fi plecat ieri din România.

Ea ţine legătura constant cu familia şi cu prietenii din ţară. Ultima dată a fost în România în septembrie 2013. Tot în 2013, dar în martie a participat la un moment festiv organizat cu ocazia întâlnirii de 40 de ani de la terminarea liceului.

adevarul.ro

 

[dcp100168]

O gălăţeancă a devenit un Raed Arafat al Africii

* Pe linia fragilă dintre viaţă şi moarte, noi, românii, îl avem pe dr. Raed Arafat, iar namibienii o au pe gălăţeanca Gabriela Teleman

Lucrând în sistemul de urgenţă particular, a ajuns cu ambulanta în cele mai întunecoase colţuri, unde sărăcia cruntă şi boala sunt mână în mână. Dar nu putea să refuze ceva ce le era vital acestor oameni... doar pentru că nu aveau bani. Mai mult, i-a tratat ca şi când ar fi fost cei mai bogaţi. "Faptul că eşti sărac nu îţi ia calităţile şi drepturile umane. Am încercat şi încerc să le dăruiesc demnitatea pierdută. Am visat cu ochii deschişi şi am crezut că voi avea tot ce am nevoie, să ajut pe fiecare. Pentru mine, sănătatea este una dintre nevoile de bază ale omenirii şi diferenţa între calitatea serviciului de stat şi cel particular ar trebui să fie doar o chestiune de confort. Fiecare dintre noi a avut, are sau va avea o perioadă de sărăcie, dar asta nu-l face mai puţin OM", este convingerea gălăţencei Gabriela Teleman. Ea este fondatoarea şi coordonatoarea "St. Gabriel Community Ambulance" din Namibia, cel mai rapid, mai eficient şi mai cu suflet serviciu de ambulanţă din ţara africană, nu doar din localitatea în care trăieşte de peste 20 de ani, Walvis Bay!

Viaţa primează

"Life comes first" este lozinca Gabrielei, scrisă mare şi pe ambulanţele cu care ajunge acolo unde cineva are nevoie de ajutor. Chiar şi în deşert! Chiar dacă distanţele între localităţi sunt foarte mari în Namibia. Nu poţi să chemi ajutor, n-ai timp să aştepţi, trebuie doar să acţionezi rapid şi să ştii că ai făcut totul să salvezi. Chiar şi atunci când, la 150 de kilometri, o maşină cu cabină s-a răsturnat şi toată structura a aterizat pe cabină, iar şoferul, managerul unei companii internaţionale, a fost prins dedesubt.

Lacrimi şi sudoare

"I-am aplicat un guler cervical şi i-am pus perfuzia, în vreme ce partenerul îi spunea ce facem. Nu puteam aştepta să vină pompierii. Am luat roţile de rezervă şi cricurile din toate maşinile care treceau şi am stabilizat maşina într-o poziţie ce ne permitea să-l scoatem. Atârna efectiv în centura de siguranţă şi cu piciorul sub pedală. Transpiraţia ne curgea, durerile din genunchi, spate şi coate deveneau insuportabile, dar nu puteam să ne oprim. Acum, când mărememorez, realizez că eram singura femeie acolo şi eu coordonam totul. Când, în sfârşit, l-am scos, am realizat că nu-şi putea mişca mâinile. Am ştiut că acel om tânăr va rămâne marcat pe viaţă. Lacrimile mi s-au pierdut printre picăturile de transpiraţie. Cu pompierii ne-am întâlnit pe drum şi diagnosticul meu a fost confirmat", ne-a povestit Gabriela Teleman despre unul din nenumăratele sale cazuri.

Niciun pacient mort în ambulanţă

"Tot ce vreau e ca pacientul meu să fie mulţumit. Pentru asta muncim! Sunt norocoasă că nu mi-a murit niciun pacient în ambulanţă. Fie era mort deja când am ajuns, fie s-a stins la spital.

"St. Gabriel" a devenit un brand al Walvis Bay. Cred că sunt apreciată de oamenii din toate păturile sociale. Am făcut cu drag totul şi sper că munca mea a fost primită la fel", ne-a mărturisit Gabriela Teleman.

"Sunt româncă şi România este ţara mea"

Aşa ne-a mărturisit Gabriela Teleman, care, deşi plecată de 20 de ani din ţară, nu consideră că a părăsit România: "O am cu mine, în inimă, lângă Dumnezeu". Nu o dată a fost în situaţia de a salva români. "Îmi amintesc că am primit un apel pentru o preluare cu elicopterul de pe un transatlantic şi am realizat că pacientul este român şi comunicarea era o problemă. Când am aterizat, m-am apropiat de el şi i-am vorbit româneşte. A avut o reacţie care m-a surprins. A început să plângă şi mi-a spus: "Doamnă, aţi coborât ca un înger din cer", îşi aminteşte salvatoarea.

Înfrăţire Galaţi - Walvis Bay

Aceasta este una din dorinţele arzătoare ale Gabrielei Teleman. Spune că oraşele au foarte multe puncte în comun şi a încercat acum câţiva ani, dar a bătut la o uşă închisă. "Nu cred că atunci România era pregătită. Acum, aceasta generaţie de care eu sunt aşa mândră poate face imposibilul posibil", spune cu încredere gălăţeanca.

Desigur, are un mare respect pentru dr. Raed Arafat şi de aceea şi-ar dori o "înfrăţire". "Sunt convinsă că există o formă legală ca să putem face schimb de experienţă, iar colegii mei de la SMURD să-i întâlnească pe colegii lor de la "St. Gabriel" la ei acasă şi invers, ai mei să experimenteze România. Uniformele noastre sunt tot roşii. M-aş bucura dacă aş primi uniforme sponsorizate de SMURD, cu tricolorul pe mânecă. M-aş simţi ca acasă, pentru că şi ambulanţele noastre au, la oglinzi, tricolorul într-o parte şi steagul Namibiei în cealaltă parte", spune Gabriela Teleman.

V-aţi aştepta ca o asemenea femeie puternică să nu aibă vreo slăbiciune. Ei bine, are: nu poate vedea mame plângând. De ce? Vă spunem într-o pagină viitoare de Diaspora.

Cine este Gabriela Teleman

"Cred că sunt norocoasă că mi s-a oferit locul şi timpul să fac ceva", spune cu modestie Gabriela Teleman. S-a născut la Tecuci, pe 11 iunie 1953, dintr-o mamă deosebită - o femeie ca toate româncele, o supravieţuitoare - şi un tată frumos, deştept şi în uniformă militară, care era mai mult plecat decât acasă. Mama, cu şcoala profesională de croitorie, dar un autodidact, de multe ori a trebuit să facă lucruri care nu suportau amânare ştiind că şi acesta este un mod de a-i spune partenerului "Te iubesc". Din păcate, acest lucru nu a prea fost înţeles. Când părinţii au divorţat, Tribunalul a despărţit-o pe Gabriela de fratele ei, exact ca pe toate bunurile comune. A crescut cu ideea că nu se va mărita niciodată sau că nu se va despărţi… "Şi, uite, le-am făcut pe amândouă", spune Gabriela.

Trei luni au devenit 24 de ani

Acum 24 de ani, Gabriela, de profesie tehnician dentar, lucra la Spitalul Judeţean, Centrul Stomatologic Ţiglina I, la Policlinica cu Plată şi preda la Secţia dentară de la Şcoala Sanitară, iar soţul ei lucra la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea. În 1989, chiar de ziua fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, fiica a fost confirmată ca diabetică. Şocul a fost cumplit, agravat de faptul că insulina, seringile, acele, alimentele erau de negăsit! În Africa a ajuns după ce soţul ei a primit un contract acolo. Venise pentru trei luni, sperând că va găsi vindecarea fiicei ei. Şi tot o problemă de sănătate a fiicei a făcut-o să treacă de la tehnică dentară la medicina de urgenţă, iar apoi, în 1993, să înfiinţeze "St. Gabriel Community Ambulance", serviciu de urgenţă care îi poartă numele.

viata-libera.ro

[dcp100168]

O gălăţeancă a devenit un Raed Arafat al Africii (II). "Salvăm nu numai vieţi, ci şi suflete"

Pentru binele copilului ei, o mamă ar merge şi până la capătul pământului. Gălăţeanca Gabriela Teleman a ajuns în Africa pentru a-şi vindeca fiica diagnosticată cu diabet. Şi tot o problemă de sănătate a fiicei a făcut-o să lase slujba liniştită de tehnician dentar pentru adrenalina pură a urgenţelor. Tot pentru a ajuta a devenit, mai apoi, fondatoarea şi coordonatoarea "St. Gabriel Community Ambulance" din Namibia, cel mai rapid, mai eficient şi mai cu suflet serviciu de ambulanţă din ţara africană, nu doar din localitatea Walvis Bay!

"Nu pot îndura să văd mame plângând"

Oţelită în zeci de cazuri dramatice în care a intervenit ca să salveze, Gabriela Teleman are o slăbiciune: nu poate îndura să vadă mame plângând. Ştie ce înseamnă! În 1989, pe 26 ianuarie, de ziua fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, şocul că fetiţa ei, Silvana, în vârstă de nouă ani, are diabet i-a zdruncinat viaţa. "Silvana era vânătă şi umflată pe la mânuţe căci nu aveam decât seringi pe care le sterilizam prin fierbere,cu ace foarte mari. Când o injectam, ea plângea, iar eu aş fi vrut iau acea durere asupra mea, dar nu puteam. La Spitalul Cantacuzino, reuşeam prin relaţii cu femeile de serviciu să cumpăr de pe piaţa neagră seringi de unică folosinţă, cu acul foarte fin. Pentru 50 de lei, o seringă. Erau venite din Germania, ca ajutoare. Şi tot la Cantacuzino, am citit nişte materiale despre incidenţa diabetului la copiii ca urmare a Cernobâlului, dar ne-a fost interzis să comentăm”, îşi aminteşte Gabriela.

După Revoluţie, situaţia s-a înrăutăţit şi ajunsese să stea la coadă la Frontul Salvării Naţionale să i se aprobe cererea de insulină, ca după aceea să alerge s-o găsească. Şi când soţul a primit un contract în Africa, i s-a alăturat crezând că va găsi acolo vindecarea fetiţei.

Zborul care i-a schimbat destinul

Lucra ca tehnician dentar, îi mergea foarte bine, avea propriul laborator când Silvana a făcut o formă foarte agresivă de pericardită şi a trebuit să fie transportată cu avionul în capitala Windhoek. Atunci, în avion i-a cunoscut pe oamenii minunaţi care i-au salvat viaţa Silvanei şi i-au schimbat destinul. "I-am întrebat de ce nu avem şi pe coastă un aşa serviciu, pentru că transportul la aeroport fusese jalnic. Mi-au răspuns că nu au cadre pregătite. Le-am spus că eu nu sunt paramedic, dar am educaţie medicală aşa că m-au îndemnat zis să trimit o aplicaţie, iar după două luni m-au chemat şi am început. Am lucrat în paralel în laborator şi la urgenţe, şi am creat un echilibru între viaţa de artist, dar sedentară din laborator, cu viaţa plină de adrenalină din urgenţe. Am plecat în Africa de Sud la cursuri. Am lucrat în "Paramedical Service" din 1994 până în 2003, când am început "St. Gabriel". Totul a pornit de la dorinţa de a face o diferenţă în viaţa oamenilor. Serviciul de stat funcţionează pe principiul "Dacă sunt plătit oricum, de ce să muncesc", iar cel particular pe principiul "banii întâi, serviciul după". Noi suntem cuvânt cu cuvânt serviciu de urgenţă", ne-a mărturisit Gabriela.

Ipotecă pentru ambulanţe

Prima ambulanţă a fost, iniţial, un microbuz vechi folosit la pescuit, pe care l-a reparat, vopsit şi transformat, sprijinită de prieteni, cunoştinţe şi pacienţi. Apoi un prieten i-a donat o ambulanţă la mâna a doua, foarte bună, pe care a pierdut-o într-un accident. Pe asigurare n-a luat mai nimic, băncile i-au refuzat ajutorul, aşa că şi-a ipotecat casa pentru a cumpăra maşini noi, pe care le transforma în ambulanţe. Walvis Bay este al doilea loc din lume la umezeală sărată, şi asta "mănâncă" maşinile în interior şi exterior. "Două ambulanţe erau prea ruginite să mai poată fi reparate, alte două maşini rapide le-am pierdut în accidente. Nu suntem pe petale de trandafiri, dar mergem înainte. Acum avem şase ambulanţe şi o maşină rapidă", spune Gabriela.

"Echipa mea e cea mai bună!"

"Echipa mea este cea mai bună, nu pentru că o spun eu, ci pentru că aşa este. Sunt tineri localnici, pe care îi selectez şi îi pregătesc pentru aceasta profesie, iar pe cei care au ceea ce trebuie îi trimit la studii. Asta este cea mai umanitară profesie şi nu putem s-o transformăm într-un serviciu banal. Noi suntem acolo să salvăm nu numai vieţi, ci şi suflete. Ei cresc pe lângă mine şi câteodată uit că sunt şeful lor şi devin prietenul lor", recunoaşte coordonatoarea serviciului de ambulanţă.
Pentru munca pe care o face nu exista un nume mai potrivit decât "St.Gabriel", este îngerul protector al Gabrielei, care înseamnă "Dumnezeu este puterea mea". "Mămica mea mi-a spus că acolo unde merg măcar un copac să plantez. Am plantat trei palmieri, câte unul pentru fiecare membru al familiei, şi acum sunt foarte mari. În plus, am încercat sa alin suferinţa. De fiecare dată când răspund unui apel Îl rog pe cel mai bun prieten al meu să ne ajute sa ajungem în siguranţă şi să ne dea cunoştinţele necesare să-l ajutam pe pacient. Mă rog pentru noi şi pentru el", mărturiseşte Gabriela Teleman.

Fără sprijin financiar

"Nu suntem ajutaţi de nimeni. Fonduri obţinem printr-un marketing agresiv şi un serviciu de înaltă calitate, care să convingă companiile să folosească serviciul nostru. Dar oricum asta nu este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile, fiindcă nu toate serviciile sunt plătite, iar cei săraci au drepturi egale cu cei bogaţi să aibă un serviciu performant de urgenţă. Toată lumea ştie că prima oră este crucială pentru pacient. După ce l-am stabilizat îl transportăm la spitalul de stat sau cel particular", spune coordonatoarea "St. Gabriel Ambulance".

Profesia cere sacrificii

Gabriela Teleman recunoaşte că misiunea ei cere sacrificii şi, indirect, îi afectează familia. Dar a încercat să fie o mamă şi o soţie bună, chiar cu preţul nopţilor albe. "Nu ai Crăciun, Paşte, sfârşit de săptămâna, tot timpul cu uniformă, uiţi că un bărbat te aşteaptă cu portiera deschisă şi tu alergi la volan şi intri în maşină parcă te urci pe cal", spune Gabriela, cu umor.
Seri româneşti în Africa
Chiar dacă a plecat de 24 de ani din Galaţi, Gabriela Teleman a rămas în strânsă legătură cu colegii şi prietenii. "Atunci când îmi permit, mă întorc acasă să-mi încarc bateriile. Iar la Otopeni, când ofiţerii mă întreabă ce am în genţi, le spun cinstit: «gustul de acasă». Pentru că sunt aşa de cunoscută în Walvis Bay, când ajung români cu diferite vase în port sau la reparat, vin să mă vadă şi facem câte-o seară românească. Pălincuţa este parte din protocol, bineînţeles, când o avem. Plăcerea deosebită de a ne vorbi limba şi de a spune bancuri face să nu simţim cum trece timpul”, spune Gabriela Teleman.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Gabriela Teleman, erou naţional în Namibia după ce a înfiinţat cel mai eficient serviciu de ambulanţă din ţară. Localnicii o compară cu Maica Tereza

Gabriela Teleman a înfiinţat în oraşul Walvis Bay din Namibia un serviciu de urgenţă şi ajunge la cazuri în mai puţin de cinci minute. Resuscitează, conduce ambulanţa şi salvează vieţi la peste 13 mii de kilometri distanţă de casă. Este omul pe care toţi cei din deşertul namibian se bazează. Venită în vizită la Galaţi, Gabriela a vrut să vadă cum lucrează salvatorii SMURD de la malul Dunării.

În oraşul Walvis Bay, cei care au nevoie de ajutor nu cheamă ambulanţa, ci o cheamă pe Gabriela. Gălăţeanca s-a stabilită acum mai bine de 20 de ani în Namibia şi şi-a înfiinţat serviciul ei de urgenţă, printr-o fundaţie pe care a numit-o „St. Gabriel Community Ambulance Trust“. Inimoasă şi puternică, femeia ajunge la cazuri în mai puţin de cinci minute şi nu face diferenţa dintre bogaţi şi săraci. Pe toţi îi ajută cu aceeaşi dăruire. „Nu avem fonduri de la nimeni. Serviciul „St. Gabriel” există de 12 ani de zile. L-am început cu banii mei, în acea vreme eram tehnician dentar şi aveam un buget mai mare. Serviciul de Urgenţă s-a ridicat pentru ca tot mai multă lume să apeleze la noi în caz de nevoie. Timpul nostru de răspuns în oraş este sub cinci minute, iar în afară, Dumnezeu cu noi. Încercăm să ajungem în siguranţă la locul accidentului, care uneori este la o distanţă de peste 200 de kilometri. Încercăm să conducem antenţi, dar nu încet ca să putem să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi. În România, structura medicinei de urgenţă este diferită, aici aveţi medici şi asistenţi care merg la solicitări cu echipajul. În Namibia nu ne putem permite asta, doctorul nu iese din spital”, a explicat Gabriela Teleman, fondatoarea „St. Gabriel Community Ambulance Trust”.

Dorul de casă

I s-a făcut dor de casă şi zilele acestea Gabriela a venit la Galaţi. A vrut să vadă cum se lucrează aici, în medicina de urgenţă. „Mi-ar face plăcere să reuşim să facem un schimb de experienţă cu echipajul SMURD, vreau să înfrăţim Galaţiul cu Walvis Bay”, a mărturisit Gabriela Teleman.

În replică, doctorul Dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD Galaţi, a spus: „Luăm în calcul şi un schimb de experienţă. Am fi onoraţi să ajungem în Namibia să dăm o mână de ajutor. Să nu uităm că acolo poate patologia cu care noi ne confruntăm mai rar aici va fi mai frecventă şi condiţiile sunt sigur că vor fi mai precare. Din această cauză, într-adevăr, noi ne lovim zi de zi de tot felul de impedimente peste care trecem. Am încercat să ne vedem capacitatea noastră de tolerabilitate în anumite situaţii limită.”

După ce i-a prezentat Unitatea de Primiri Urgenţe, doctorul Angel Trifan i-a înmânat Gabrielei uniforma SMURD pentru a o îmbrăca. „Era o dorinţă să îmbrac această uniformă. În Namibia toată lumea ştie că sunt româncă”, a povestit emoţionată Gabriela Teleman.

S-a îndrăgostit de Africa de Sud

În toamna anului 1991, Gabriela Teleman a plecat din România cu fiica ei, Silvana, şi cu o valiză în Africa de Sud, la Cape Town. Soţul ei era lucra acolo ca inginer la Întreprinderea de Pescuit Oceanic. Gabriela a pornit spre Africa plină de speranţă şi doar într-un concediu de trei luni. Nu s-a gândit nicio secundă că va rămâne acolo pentru totdeauna. Însă fetiţa cuplului fusese însă diagnosticată cu diabet insulinodependent, iar Africa de Sud era cea mai bună şansă pentru ca această să aibă acces la tratament.

„Fetiţa mea este diabetică în urma accidentului de la Cernobîl, despre care toată lumea ştie. A făcut o pericardită (inflamaţie a învelişului inimii) foarte urâtă, a trebuit să fie transportată cu avionul în Windhoek, capitala Namibiei. Am fost impresionată de dedicarea medicului de pe avion şi a pilotului şi am întrebat de ce nu avem un serviciu profesionist de transport pentru pacienţi. Mi-au răspuns că nu există personal medical pregătit. Eu am zis ca am educaţie medicală şi că pot face ceva în sensul acesta. În 1994 mi-au trimis invitaţie să încep să lucrez, după care am plecat la Cape Town pentru pregătire”, ne-a povestit Gabriela Teleman.

În Namibia, jumătate din populaţie nu are job, iar Gabriela a înfiinţat acest serviciu de urgenţă din dorinţa de a aduce cunoştinţe medicale şi de igienă în rândul localnicilor. „Nu vă puteţi imagina nivelul de sărăcie care se găseşte acolo. Uneori intram în câte o colibă unde nu au nici lumină, nici ventilaţie şi vedeam doar nişte ochi strălucitori care se uită la tine, au nevoie de ajutor. Acestor persoane nu le pot trimite facturi şi atunci m-am gândit că pot face un serviciu care să fie valabil pentru toată lumea. A fost un vis frumos, însă realitatea m-a lovit după un an şi jumătate, când nu am mai avut bani. Mă învârteam prin curte şi mă întrebam «şi acum ce fac, că mi-am dorit să ajut oamenii şi acum nu pot». Apoi mi-am zis «Doamne, dacă tu crezi că are vreo menire şi este să fie, tu să faci treaba asta că eu nu mai ştiu ce să fac». Şi au început să vină apelurile şi situaţia s-a schimbat. Dar nu pot să spun că acum suntem stabilizaţi financiar. Încă nu am reuşit după 12 ani de zile să găsesc bani suficienţi. Dar eu tot cred în steaua mea norocoasă şi ceva bun se va întâmpla”, a declarat Gabriela Teleman, fondatoarea „St. Gabriel Community Ambulance Trust”.

Actriţă de ocazie

Pentru a aduna banii necesari misiunilor de salvare, Gabriela a fost şi actriţă de ocazie. De multe ori, deşertul namibian a fost platou de filmare pentru producţii hollywoodiene. Aşa a ajuns să joace în filmul „Naufragiul de la Coasta Scheletelor”, în care Gabriela a interpretat rolul soţiei ambasadorului Angliei în Etiopia. Pe platourile de filmare l-a cunoscut şi pe actorul Dennis Quaid, cu care s-a împrietenit. Acesta i-a făcut cadou primul aparat de resuscitare.

Peste două zile, Gabriela Teleman se va întoarce din nou în Namibia pentru a-i ajuta pe oameni aşa cum a făcut-o mereu.

adevarul.ro

[dcp100168]

SMURD Galaţi şi Ambulanţa din Namibia şi-au dat mâna

• „Viaţa liberă” şi Asociaţia Danube Media Center au organizat o întâlnire între gălăţeanca Gabriela Teleman, fondatoarea celui mai eficient serviciu de ambulanţă din Namibia şi dr. Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD Galaţi

„Mi-aş dori o întâlnire cu colegii mei de la SMURD Galaţi. Uniformele noastre sunt tot roşii. M-aş bucura dacă aş primi uniforme cu tricolorul pe mânecă. M-aş simţi ca acasă, pentru că şi ambulanţele noastre au, la oglinzi, tricolorul într-o parte şi steagul Namibiei în cealaltă parte”. Aşa mărturisea, în luna februarie, în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, gălăţeanca Gabriela Teleman, fondatoarea şi coordonatoarea "St.Gabriel Community Ambulance Trust" din Namibia, cel mai rapid, mai eficient şi mai cu suflet serviciu de ambulanţă din ţara africană, nu doar din localitatea în care trăieşte de peste 20 de ani, Walvis Bay.
Plecată de 24 de ani în Africa, Gabriela Teleman, o veritabilă "Raed Arafat" a Africii, a revenit, în vacanţă, în ţară, iar noi i-am îndeplinit dorinţa de se întâlni cu colegii ei de breaslă de aici. Ieri, a avut ocazia de a vizita UPU-SMURD Galaţi, avându-l ca ghid pe dr. Angel Trifan, coordonatorul salvatorilor gălăţeni. Mai mult, a îmbrăcat, pentru scurtă vreme, haina SMURD Galaţi.

„Un serviciu performant”

„Din punctul meu de vedere acesta este un serviciu performant, care face diferenţa în viaţa oamenilor”, a mărturisit Gabriela Teleman, încântată de tot ce a văzut. „Structura serviciului e diferită: aveţi doctori şi asistente care pot merge cu echipajul în funcţie de situaţie. Noi nu ne permitem asta! Noi nu avem doctori şi nici asistente pe ambulanţe, noi suntem pregătiţi să intervenim ca paramedici. Am fost antrenaţi să facem tot posibilul să aducem pacientul în viaţă la spital, unde-l aşteaptă doctorii”, a mărturisit Gabriela Teleman.
Gabriela, de profesie tehnician dentar, a ajuns în medicina de urgenţă după ce Silvana, fiica ei, a făcut o formă foarte agresivă de pericardită, şi a trebuit să fie transportată cu avionul în capitala Windhoek. În avion i-a cunoscut pe cei care i-au salvat viaţa Silvanei şi i-au schimbat ei destinul. A studiat la Universitatea din Cape Town, a apoi lucrat în "Paramedical Service" din 1994 până în 2003, când a început serviciul de urgenţă "St. Gabriel".
"Noi suntem într-o ţară în care jumătate din populaţie nu are un loc de muncă. Nu vă puteţi imagina nivelul de sărăcie şi de mizerie! Intram într-o colibă fără lumină, fără aer, şi nu vedeai decât nişte ochi strălucitori care se uitau la tine că au nevoie de ajutor. Acestor persoane nu le mai poţi trimite factura. Şi atunci m-am gândit că pot să fac un serviciu caritabil, valabil pentru toţi”, îşi aminteşte Gabriela.
A avut de înfruntat nepotismul şi dificultăţile financiare, ba chiar şi-a ipotecat casa pentru a cumpăra maşini noi, pe care le transforma în ambulanţe, dar n-a renunţat: „Este o realitate dureroasă, dar eu tot cred în steaua mea norocoasă”.

„De neimaginat”

„Ceea ce a reuşit să facă doamna Teleman acolo este de neimaginat! Tenacitatea, ambiţia, şi lupta pe care a dus-o pentru a înfiinţa un serviciu de urgenţă într-o ţară africană sunt incredibile", ne-a declarat dr. Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD Galaţi.
Bucuroasă că a reuşit să-i cunoască pe colegii de la SMURD Galaţi, Gabriela Teleman îşi doreşte acum o înfrăţire, un schimb de experienţă. "Ca un soi de premiu, cei mai buni paramedici să fie trimişi să lucreze cu noi, cu forme legale. Şi pentru personalul meu ar fi frumos să vină să practice în România”, spune gălăţeanca.
"Am fi onoraţi să ajungem în Namibia să dăm o mână de ajutor. Să nu uităm că acolo poate patologia cu care noi ne confruntăm mai rar va fi mai frecventă, iar condiţiile sigur vor fi mai precare. Zi de zi, noi ne lovim de tot felul de impedimente peste care trecem. Ne-am putea testa capacitatea de tolerabilitate la anumite situaţii limită”, ne-a declarat, la finalul întâlnirii, dr. Angel Trifan.

viata-libera.ro

[dcp100168]

O gălăţeancă este fondatoarea unui spital în Namibia

„St. Raphael Health Recovery Clinic” - Clinica de recuperare a sănătăţii „Sf. Raphael” a fost inaugurată de Excelenţa Sa, dr. Sam Nujoma, preşedintele fondator al Republicii Namibia. Clinica este organizaţia-soră a „St. Gabriel Community Services CC”, principalul furnizor de servicii de urgenţă pre-ambulatorie în Golful Walvis, ambele fiind înfiinţate de gălăţeanca Gabriela Teleman. În Africa de foc, Gabriela Teleman l-a găsit pe Dumnezeu, şi-a găsit rădăcinile şi pe ea însăşi. Şi ştie că indiferent unde ar fi, va fi Gabriela, românca.

„Dacă cineva mi-ar fi spus că voi părăsi România şi voi pleca în Africa l-aş fi întrebat: «Da’ tu ce fumezi?!». Visam, ca toţi românii, să plec în Vest, dar mai mult să plec în America. Ei bine a fost ceva tot cu A - Africa! Lucrurile sunt aşezate acolo, undeva Sus, şi noi nu avem control peste ele. Şi aşa am ajuns unde nu m-am gândit niciodată”, ne-a mărturisit Gabriela Teleman, gălăţeanca despre care aţi mai putut citi, în urmă cu patru ani, în paginile de Diaspora ale ziarului „Viaţa liberă”.

Cine este Gabriela Teleman

Acum 28 de ani, Gabriela, de profesie tehnician dentar, lucra la Spitalul Judeţean, Centrul Stomatologic Ţiglina I, la Policlinica cu Plată şi preda la Secţia dentară de la Şcoala Sanitară, iar soţul ei lucra la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea. În 1989, chiar de ziua fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, Silvana, fiica lor a fost confirmată ca diabetică. Şocul a fost cumplit, agravat de faptul că insulina, seringile, acele, alimentele erau de negăsit!

În Africa a ajuns în 1991, după ce soţul ei a primit un contract acolo. Venise pentru trei luni, sperând că va găsi vindecarea fiicei. Gabriela a ajuns în medicina de urgenţă după ce Silvana a făcut o formă foarte agresivă de pericardită şi a trebuit să fie transportată cu avionul în capitala Windhoek. În avion, Gabriela i-a cunoscut pe cei care i-au salvat viaţa Silvanei şi i-au schimbat ei destinul.

A studiat la Universitatea din Cape Town, apoi a lucrat în "Paramedical Service" din 1994 până în 2003, când a început serviciul de urgenţă "Sf. Gabriel". Cel mai rapid, mai eficient şi mai cu suflet serviciu de ambulanţă din ţara africană, nu doar din localitatea în care trăieşte, Walvis Bay.

"Sărăcia nu te face mai puţin om"

"Am lucrat în «Paramedical Service» din 1994 până în 2003, când am început «St. Gabriel». Suntem într-o ţară în care jumătate din populaţie nu are un loc de muncă. Nu vă puteţi imagina nivelul de sărăcie şi de mizerie! Intram într-o colibă fără lumină, fără aer, unde nu vedeai decât nişte ochi strălucitori, care se uitau la tine cerând ajutor. Faptul că eşti sărac nu îţi ia calităţile şi drepturile umane. Am încercat şi încerc să le dăruiesc demnitatea pierdută. Am visat cu ochii deschişi şi am crezut că voi avea tot ce am nevoie, să ajut pe fiecare. Pentru mine, sănătatea este una dintre nevoile de bază ale omenirii şi diferenţa între calitatea serviciului de stat şi cel particular ar trebui să fie doar o chestiune de confort. Fiecare dintre noi a avut, are sau va avea o perioadă de sărăcie, dar asta nu-l face mai puţin OM. Şi atunci m-am gândit că pot să fac un serviciu caritabil, valabil pentru toţi", este convingerea gălăţencei Gabriela Teleman.

A avut de înfruntat nepotismul şi dificultăţile financiare, ba chiar şi-a ipotecat casa pentru a cumpăra maşini noi, pe care le transforma în ambulanţe, dar n-a renunţat. Aşa ne explica şi în septembrie 2015, când „Viaţa liberă” şi Asociaţia Danube Media Center i-au îndeplinit dorinţa de se întâlni cu colegii ei de breaslă de aici: a vizitat UPU-SMURD Galaţi, avându-l ca ghid pe dr. Angel Trifan, coordonatorul salvatorilor gălăţeni. Mai mult, a îmbrăcat, pentru scurtă vreme, haina SMURD Galaţi!

Pentru că a trecut ceva vreme de când am scris ultima oară despre Gabriela Teleman, am fost curioşi să aflăm ce mai face. Ei bine, a înfiinţat un spital!

"Together we care better!"

 

"Mă ocup tot de serviciul meu de urgenţă «Sf. Gabriel» şi în 2017 am avut onoarea ca preşedintele fondator al Namibiei să-mi inaugureze spitalul «Sf. Raphael» (Dumnezeu vindecă sufletul). Acesta este prima fază a unui proiect mai mare”, ne-a mărturisit, cu modestie, Gabriela Teleman.

„Together we care better!” - „Împreună vă îngrijim mai bine!”, acesta este sloganul Gabrielei, fondatoarea Clinicii de recuperare a sănătăţii „Sf. Raphael”.

După cum aflăm de pe site-ul aşezământului, „conceptul Clinicii de recuperare a sănătăţii «Sf. Raphael» se referă la îngrijirea persoanelor din comunitatea Walvis Bay, oferind servicii de îngrijire post-operatorii sau în urma unor boli importante, atunci când pacientul nu poate reveni acasă”.

Mai mult, clinica îşi propune să ofere servicii de asistenţă medicală între asistenţa din spital şi locuinţa pacientului. De asemenea, clinica oferă servicii pentru probleme medicale care sunt cel mai bine gestionate sub supraveghere, precum diabetul necontrolat, deteriorarea acută a sănătăţii mintale, drogurile şi dependenţa de alcool.

Facilităţile spitalului

„Clinica de recuperare a sănătăţii «Sf. Raphael» îşi propune o abordare holistică a îngrijirii, care să aducă sănătate fizică, mentală şi spirituală pacientului.

Este accesibilă pentru utilizatorii de scaune cu rotile şi oferă 13 paturi cu personal de îngrijire permanentă, mese sănătoase şi echilibrate şi un mediu curat. Are personal medical local care include medici, fizioterapeuţi, terapeuţi ocupaţionali, dieteticieni, consilieri, psihologi şi pastori spirituali.

"Clinica de recuperare a sănătăţii «St. Raphael» este organizaţia-soră a «St. Gabriel Community Services CC», principalul furnizor de servicii de urgenţă pre-ambulatorie în Golful Walvis”, aflăm de pe site-ul instituţiei.

Cum a fost posibil

„De multe ori am fost îngenuncheată, dar m-am ridicat mereu şi acesta este cel mai important lucru. Am continuat să merg şi SĂ AM ÎNCREDERE!”, mărturiseşte Gabriela Teleman.

„Din fericire, am găsit oameni minunaţi care m-au ascultat şi ideea Clinicii de recuperare a sănătăţii «Sf. Raphael» a prins viaţă. După discuţiile cu dragul meu prieten Chico Gomes, acesta a acceptat să finanţeze Clinica de recuperare a sănătăţii «Sf. Raphael», după ce, în prealabil, a ajutat comunitatea de nenumărate ori şi a donat o ambulanţă complet echipată.

Chico lucrează în industria pescuitului din 1989 şi este antreprenor. Deşi este un om ocupat, a fost suficient de amabil să acorde timp, energie şi asistenţă financiară în timpul dezvoltării clinicii. Acesta a fost modalitatea lui de a ajuta comunitatea din Walvis Bay”, explică fondatoarea clinicii.

Mai trebuie spus că, în martie 2018, Tweyapo Phishing Investment C.C. a donat echipamentul necesar pentru Clinica de recuperare a sănătăţii „Sf. Raphael”: 12 electrocardiografe şi o unitate de aspiraţie. „Mulţumim tuturor persoanelor şi companiilor care pun binele comunităţii pe primul loc”, scrie Gabriela Teleman.

Testimonial: Îngrijire pentru o pacientă cu cancer terminal

"Instituţiile statului au refuzat să o asiste, pornind de la premiza că suferă de cancer mamar în stadiu terminal, şi au lăsat-o să moară acasă. După ce aţi auzit apelul meu prin care ceream asistenţă, m-aţi chemat la Clinica de recuperare a sănătăţii «Sf Raphael», împreună cu regretata doamnă Maureen Petrina Kooper. Echipa dumneavoastră nu numai că i-a administrat medicamentele, dar a tratat-o ca pe o fiinţă umană, iar viaţa ei a contat (o calitate umană care lipseşte foarte mult la majoritatea personalului nostru de sănătate al statului). Ați fost acolo de fiecare dată când a avut nevoie de ajutor. Am uitat să menţionez că aţi făcut toate cele de mai sus fără costuri pentru familie. Este cu adevărat lăudabil şi nu vă pot mulţumi suficient. Suntem cu adevărat recunoscători pentru amabilitatea şi compasiunea arătată regretatei doamne Kooper şi familiei, în acea perioadă dificilă. Dumnezeu sa vă binecuvanteze!", este testimonialul pe care l-am citit pe site-ul spitalului fondat de gălăţeanca Gabriela Teleman.

O mărturisire semnată de Cliff Shikuambi (Namport), emoţionantă, cât o lecţie de viaţă.

L-a găsit pe Dumnezeu

„Munca pe care o fac este o călătorie de vindecare a trupului şi a sufletului meu, împreună cu cei a căror viaţă o ating. M-am găsit pe mine şi ştiu că, indiferent unde voi fi, voi fi Gabriela românca!”, ne-a mărturisit Gabriela Teleman. Chiar şi după 28 de ani de viaţă printre străini, tot imigrant se simte.

Şi n-a uitat cum era la început: „O nouă viaţă, aceea de imigrant (nu e uşor nici să-l pronunţi, dar să-l accepţi!). Prefer să spun că am plecat doar în concediu şi sunt tot în concediu şi acum, şi dacă fac şi bani pe deasupra, e şi mai bine!

Societatea în care am trăit mi-a ascuţit simţurile şi când m-am trezit singură cu un copil cu diabet şi o valiză, într-o ţară străină, fără să vorbesc engleza (la şcoală nu mă interesa, căci nu mă gândeam că voi avea nevoie), L-am găsit pe Dumnezeu.

Am fost crescută într-o familie ortodoxă ca toate familiile, dar aici L-am găsit cu adevărat pe El! Singură printre străini! Îmi lipseau familia, prietenii, suportul nostru social!

Am crezut că dacă o aduc pe mămica la noi va fi bine, dar m-am înşelat. Niciodată nu vei fi unul de-al lor, dar te vor respecta dacă te impui”.

Rădăcini regăsite

„Îmi lipsesc tradiţiile noastre, spiritul nostru, glumele...”, şi-a deschis sufletul Gabriela.

„Când mămica mea a plecat Dincolo, mi-a fost, cred, cel mai greu. Amândouă ştiam că se va întâmpla, dar nu am discutat ce să fac. Îmi pierdusem mama şi nu puteam să-mi ofer timp să plâng, căci trebuia să fac tot ce trebuie pentru acel moment. Da, dacă eram acasă, toţi veneau şi organizau totul, dar aşa…
Crăciunul, Paştele, Sfinţii noştri nu miros ca la noi! De altfel, ei nici nu au Sfinţi.

După ce l-am pierdut şi pe tata, am crezut că am rămas fără rădăcini, dar m-am înşelat, rădăcinile mele, ale noastre, sunt mult mai adânci. De acolo ne tragem seva, din adâncurile istoriei acestui popor minunat”, spune Gabriela Teleman, care a ţinut să transmită un mesaj de suflet din însorita Africă: „Dragi romani, iubiţi-vă şi îngrijiţi-vă rădăcinile pentru că ele sunt supravieţuirea noastră, ele ne dau seva care ne hrăneşte sufletul.

Fiţi mândri că sunteţi Români, pentru că aveţi de ce!

La mulţi ani şi căldura sfântă a Miracolului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să ne umple inimile!

Cu drag,

Un imigrant ca foarte mulţi alţii”.

viata-libera.ro