Jump to content

Obţinerea unui certificat de urbanism, împiedicată de birocraţie


dcp100168

Recommended Posts

Obţinerea unui certificat de urbanism, împiedicată de birocraţie

Sergiu Porumboiu a întemeiat prima firmă de arhitectură din Galaţi, în 1991. De atunci, el şi familia lui trăiesc doar din arhitectură în regim privat. De cinci ani, este preşedintele filialei gălăţene a Ordinului Arhitecţilor.

Discuţia despre obţinerea unui certificat de urbanism debutează abrupt, la fel ca realitatea implacabilă de pe holurile Primăriei. Recunoaşte: „Sunt coleric şi nu vreau să mă aresteze ăştia. Am un colaborator care, contra cost, se duce el, îi cunoaşte pe ăştia, le ştie mofturile şi mă scapă de stresurile ăstea. Dar dacă eu, muritor de rând, vreau să depun o solicitare de certificat de urbanism, practic nu pot”.

Dosare cu surplus fără temei legal

„Ideea este că, după lege, trebuie eliberat CU în 30 de zile. Au găsit ei o portiţă: de când consideră ei că e dosarul complet. Legea spune că este interzis să se ceară alte documente decât cele prevăzute. Doar că nu prevede şi sancţiunea...”

Ştie că la toate primăriile se mai prevăd şi alte documente decât în lege, deci este un abuz generalizat. „Dar unele cerinţe măcar sunt logice chiar dacă nu au şi temei legal.”

Ne exemplifică prin varietatea obiectului solicitărilor de CU: „Vreau să aflu dacă în zonă se poate face o casă, o modificare la ceva existent, o rampă de lansare rachete. Nu-i totuna! Însă abia apoi, după ce văd din CU de ce avize am nevoie, analizez, văd ce avize îmi trebuie, dacă mi-ajung banii etc. Şi atunci de îmi cer ăştia încă de la CU copie, eventual legalizată, după actul de proprietate? Nu au temei legal, este incorect! Acest act este justificat abia la autorizaţia de construire. Pentru că investitorul poate fi proprietarul sau nu. Şi atunci apar probleme, proprietarii sunt suspicioşi vizavi de copiile după acte până se intră în faza autorizaţiei de construire etc. Mai rău, se mai cere şi un accept din partea proprietarului, ca şi cum ne-am fi hotărât deja să construim!.... ”

Brăila este fotografiată din avion, Galaţiul e-n aer

Conform lui Sergiu Porumboiu, documentaţia cadastrală şi planul topografic sunt două piese suprapuse la dosar, fiindcă a doua este o ridicare la cote a celei dintâi.

„Un amănunt: la Galaţi, acest plan se face de către topometru cu teodolitul, dar apare ca şi cum ar fi o vedere din avion, incluzând cote de nivel. Asta fiindcă, spre deosebire de alte oraşe, cum e şi Brăila, nu s-a făcut o cartografiere aeriană nici până astăzi. Şi, evident, topometrul cere bani separat pentru planul cadastral şi cel topografic, deşi unul este doar o etapă intermediară a celui de-al doilea. Ţi-l dă din calculator doar cu un click. Şi fraierul mai scoate o dată banii...”

Îşi mai aminteşte că, la începutul anilor 2000, funcţionarii motivau necesitatea planurilor topo prin faptul că municipalitatea nu le are şi astfel îşi îmbogăţeşte baza de date. „Pe cheltuiala cetăţeanului. Brăila are tot municipiul «zburat» foto din avion, dar Galaţiul are, în schimb, doar tarifele pentru eliberarea planurilor respective... Mai mult, degeaba se pun la dosar aceste ortofotoplanuri pentru construcţiile mici, în jurul cărora s-au făcut modificări, au apărut alte construcţii... Vă daţi seama că avionul nu zboară în fiecare lună...”

Galaţiul între alţii - Încurajator, dar dacă priveşti spre Constanţa

„La Constanţa, obţinerea unui certificat de urbanism a durat după trei ani, la Brașov o zi. La Ploiești am avut autorizaţie de construire în două săptămâni, după ce luasem certificatul de urbanism tot atât de repede. La Brăila am obţinut certifcat de urbanism în două săptămâni și nici nu mi s-a cerut ortofotoplan, deși ei chiar au vederile aeriene făcute”, rezumă arhitectul Sergiu Porumboiu.

Când nu ştiu „intrările”, Birocraţia pune investitorii pe fugă

Problema cea mai gravă este, în opinia arhitectului Porumboiu, însuşi modul de depunere al dosarului pentru obţinerea certifcatului de urbanism.

Până la Registratură, te mănâncă funcţionarii

„Când depui dosarul, acesta nu este primit la Registratură, cum spune legea. Trebuie mai întâi să stai la coadă, la un ghişeu, unde o funcţionară cu program redus, 2-4 ore pe zi, te tot întoarce din drum pentru diverse acte, unele fără temei legal. Or, legea spune aşa: se depune dosarul la Registratură, în cinci zile lucrătoare, funcţionarii specializaţi, de la Urbanism, îl verifică şi se sesizează petentului piesele lipsă, iar acesta le aduce în termenul specificat.  Ce n-a sesizat ca lipsă funcţionarul este pe răspunderea lui, iar termenul de eliberare a certificatului de urbanism în 30 de zile trebuie respectat.

La noi, te consiliază o doamnă la biroul din dos, faci câteva drumuri după tot felul de acte, niciunul asumat în vreo adresă de completare, şi, când oboseşti, te trimite doamna la un arhitect/proiectant «bun» care ştie el să-ți facă dosarul... Fiindcă, nota bene!, deşi legea nu prevede asta, nu poţi depune solicitare de certificat de urbanism dacă documentaţia nu este întocmită de un proiectant autorizat! Chiar şi pentru cea mai simplă firmă pusă pe un perete. Iar dvs. vedeţi ce tâmpenii vedeţi pe stradă şi ziceţi că asta fac arhitecţii!... Deşi la noi (Ordinul Arhitecţilor, n.n.) ajunge la vizat doar un plan de situaţie, o amprentă la sol a viitoarei clădiri, nu proiectul în sine... Nu mai zic de toată preumblarea asta, pe banii tăi, pe nervii tăi etc. doar ca să ajungi să depui un dosar la Registratură!”

Beţe-n roate şi cerințe imposibile

Culmile birocraţiei la serviciul Urbanism le exemplifică interlocutorul nostru prin două cazuri.

„Ca să-şi pună două mashuri (plase cu imagini publicitare, n.n.) pe clădire şi un banner pe gard, un  supermarket a avut nevoie de certificat de urbanism. Mă îndoiesc că toate partidele au avut asta în campanie, dar trecem peste asta... Nu mi-au primit dosarul că n-am avut ortofotoplan! Cum să ceri aşa ceva dacă mashurile şi bannerul sunt bidimensionale şi verticale? Iar ortofotoplanul este o vedere perpendiculară, nu?!”

La un alt supermaket, dosarul pentru certificat de urbanism nu i-a fost primit arhitectului Porumboiu până când nu a prezentat şi o schemă de semaforizare a zonei, care să fie aplicată ulterior construirii spaţiului comercial şi, implicit,.modificării traficului în zonă. „Mergeţi şi vedeţi: s-a aplicat vreo semaforizare acolo? Dar eu am făcut proiectarea, fiindcă altfel nu-mi primeau dosarul!”

Porumboiu recunoaşte că, adesea, când clienţii săi văd ce piedici trebuie să treacă, nici nu mai continuă paşii către investiţie... Sau nu cu el! Caută un alt arhitect, care ştie mai bine «intrările» în Primărie şi n-are nevoie de atâtea hărtii, drumuri bătute, nervi etc. Iar investiţia la care se referea, şi care astăzi totuşi există, îi confirmă spusele. Dar şi multe alte investiţii care se lasă în continuare aşteptate sau au apărut, culmea!, altundeva...

După ce aleargă cetăţeanul Capriş: hârtii care costă timp şi bani

Marcel Capriş a întâmpinat piedici birocratice, atât la construcţiile ridicate prin firma sa către diverşi clienţi, dar şi la renovarea propriei case, vestita clădire istorică de pe Domnească 52

„Ca să pui o reclamă pe perete, ca să dai cu var, ca să schimbi acoperişul - pentru toate îţi trebuie certificat de urbanism. M-am dus în a 27-a zi de la depunerea dosarului, şi am cerut certificatul măcar cu trei zile mai devreme, că plăteam degeaba salarii muncitorilor şi stagnam în lucrări. Şi-mi zice o funcţionară «Dar dosarul dvs. este gata din prima săptămână, dar n-am voie să vi-l dau. Mă dau ăştia (instituţia n.n.) afară. Uitaţi-l aici...» Părerea mea este că dosarele sunt ţinute în dulap şi, până nu se fac 30 de zile, nu se dau actele... Ca să se plătească taxa de urgenţă. Cel mai vinovat este arhitectul-şef care menţine o dictatură moştenită...”

După obţinerea certificatului de urbanism pentru lucrări la propria-i clădire, Capriş a văzut că este, mai departe, pus pe drumuri aiurea: „Primăria este proprietar la nord şi est de mine. Dar mă trimite să iau acorduri notarizate de la vecini... De ce te prefaci tu, municipalitate, că nu-ţi vezi terenurile din vecinătatea proprietăţii mele? Ca să mai treacă 30 de zile?”

Sisiful actelor: Cum se deschide cutia Pandorei avizelor

„La aceeaşi lucrare, am două certificate de urbanism. Fiindcă am contestat avizele din primul, prin al doilea mi-au cerut altele - şi mai multe! M-au înnebunit, m-au terminat! Nu mai am inimă în mine să umblu după atâtea hârtii... Abia-i aştept în tribunal să le cer banii pe toate negările, pe toate avizele cerute şi la care mi s-a răspuns că nu se aplică...” - Marcel Capriş.

„Fericit” posesor de două certificate de urbanism pentru aceeaşi operaţiune, Capriș reclamă avize cerute discreţionar. În primul certificat de urbanism este informat că are nevoie de anumite avize. Constatând că multe nu se aplică, s-a dus în audienţe şi i s-a eliberat un al doilea CU, înlocuitor al primului, din care au dispărut avizele care nu se aplicau şi au apărut, în schimb, altele. La fel de... inaplicabile.

”Nu fac, nu schimb, nu afectez structuri. Mi se pare absurd să mi se ceară aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Apoi, ce are Mediul cu asta? Ce-mi trebuie aviz de îndepărtare a molozului dacă lucrările sunt deja efectuate în baza altei autorizaţii?! Şi toate costă! Când, de fapt, se schimbă doar destinaţia spaţiului, deci statutul juridic al utilizării clădirii!”

*  *  *

Şicanele clamate de arhitectul Porumboiu şi întreprinzătorul Capriş se confirmă. Am încercat să vedem, pe pielea noastră, cât de uşor se obţine un certificat de urbanism și le-am dat dreptate.

viata-libera.ro

 

Una spune legea, alta cer autorităţile

Dacă în normele metodologice ale legii nr. 50/1991 pentru obţinerea certificatului de urbanism, republicată în 2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt precizate ca necesare câteva acte aparent simple, la biroul de registratură al Primăriei Galaţi situaţia este uşor diferită.

Astfel, prevederile legale stipulează că dosarul  pentru obţinerea unui astfel de certificat trebuie să conţină o cerere tip, planurile cadastrale care să evidenţieze imobilele pentru care se cere certificatul de urbanism, şi o copie după documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului respectiv.
Cererea tip, care de fapt este un formular tip F.1, trebuie să conţină elementele de identificare ale celui care solicită certificatul de urbanism, elementele de identificare ale imobilului, aici fiind incluse localitatea, numărul cadastral şi numărul de carte funciară, precum şi elementele care definesc scopul solicitării.

În ceea ce priveşte planurile cadastrale sau topografice, acestea se eliberează astfel: pentru imobilele înscrise în evidenţa de cadastru şi de publicitate imobiliară, sunt necesare un extras din planul cadastral de pe ortofotoplan şi un extras de carte funciară pentru informare actualizat la zi. Acestea se eliberează, la cerere, de către biroul de cadastru şi publicitate imobiliară. Pentru imobilele care nu sunt înscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară, este necesar un plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500, după caz. Şi acestea se eliberează, la cerere, de acelaşi birou de cadastru şi publicitate imobiliară.

Dar la biroul de registratură al Primăriei Galaţi treaba se complică. Pe lângă cele menţionate în legea nr. 50/1991, mai sunt necesare acte doveditoare privind actul de proprietate asupra imobilului respectiv (în copie) şi un memoriu justificativ cu descrierea soluţiilor arhitectural-urbanistice propuse. Mai mult decât atât, în cazul în care certificatul de urbanism este solicitat pentru intervenţii asupra construcţiilor existente, fie că este vorba de extinderi, supraetajări, mansardări, modificări faţade, sau închideri de balcoane, ori de intrarea în legalitate sau desfiinţarea unor construcţii, se vor prezenta şi fotografii ale imobilului existent.

Nici cu termenul de eliberare al certificatului lucrurile nu sunt foarte clare. „În lege este menţionat că certificatul se eliberează în maxim 30 de zile de la depunerea documentaţiei, la biroul de registratură lucrurile se întâmplă diferit. Astfel, cei responsabili eliberează certificatul de urbanism în termen de 30 de zile de la data aprobării dosarului, adică din momentul în care funcţionarii primăriei consideră că documentaţia este completă şi că poate fi procesat dosarul”, spune arhitectul Sergiu Porumboiu.

Ce este documentul şi la ce foloseşte?

Un certificat de urbanism (C.U.) este, în esenţă, un act de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 din legea nr. 50/1991 fac cunoscute celui care are nevoie de acest act toate informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii. Aceste autorităţi sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor, ai oraşelor, precum şi comunelor. 

La ce foloseşte?

Certificatul de urbanism este necesar pentru autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente, dar şi pentru autorizarea desfiinţării construcţiilor. Totodată, este cerut în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de studiu de fezabilitate sau pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară.

Cât timp este valabil?

Acest act este valabil pentru un interval de timp cuprins între 6 şi 24 de luni de la data emiterii, în funcţie de scopul pentru care a fost solicitat, complexitatea investiţiei şi caracteristicile urbanistice ale zonei în care se află imobilul. De asemenea, se ţine cont şi de menţinerea valabilităţii prevederilor documentaţiilor urbanistice şi a planurilor de amenajare a teritoriului aprobate, pentru imobilul solicitat.

Prelungirea termenului de valabilitate a certificatului se poate face numai de către autoritatea care l-a emis, la cererea titularului. Această cerere trebuie formulată cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acestuia, pentru o perioadă de maximum 12 luni, după care, în mod obligatoriu, se emite un nou C.U.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Primăria Galaţi a lansat o platformă online pentru simplificarea procedurilor de obţinere a certificatului de urbanism

Primăria Galaţi a dezvoltat o platformă online care le permite solicitanţilor, persoane fizice şi juridice, să obţină mult mai simplu şi mai rapid certificatul de urbanism, fără a mai fi nevoiţi să piardă timpul la ghişeele instituţiei ori la cozi, doar pentru a depune documentele necesare, se arată într-o informare transmisă miercuri de biroul de presă al municipalităţii gălăţene.

Potrivit sursei citate, noua platformă le permite totodată cetăţenilor să consulte online prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, inclusiv cu localizarea amplasamentului dorit şi pot depune online cereri pentru emiterea certificatelor de urbanism.

'În mod practic, cu doar câteva click-uri, accesând linkul https://cu.primariagalati.ro/Urbanism/ acest sistem online vine în sprijinul oricărei persoane care are nevoie de un certificat de urbanism, dar mai ales în sprijinul potenţialilor investitori sau al cetăţenilor aflaţi în alte oraşe ale ţării ori în străinătate, care nu vor mai fi nevoiţi să vină la primărie pentru depunerea cererilor şi documentelor necesare. Totuşi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, ridicarea certificatului de la primărie trebuie făcută de către solicitant sau de către persoana împuternicită prin procură notarială", se spune în informare.

În document se mai spune că, şi până în prezent, Primăria municipiului Galaţi se număra printre cele mai performante în privinţa timpilor de emitere a certificatelor de urbanism. De altfel, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, emiterea certificatului de urbanism se poate realiza acum chiar şi în zece zile, însă cu achitarea unei taxe de urgenţă în cuantum de 112 lei.

În anul 2017 au fost eliberate aproximativ 2.000 certificate de urbanism, din care circa 15% au fost prelungite. În anul 2018 se estimează că vor fi eliberate cu 12-15% mai multe certificate de urbanism.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Primăria Galaţi a emis primul certificat de urbanism în format sută la sută digital

Primăria municipiului Galaţi a emis primul certificat de urbanism în format sută la sută digital. Este prima primărie din România care adoptă o astfel de soluţie ce a fost posibilă cu sprijinul FIDA Solutions, dezvoltator software, şi certSIGN Prestator Calificat de Servicii de Încredere.

„Intenţia noastră este să venim în ajutorul cetăţenilor cu soluţii moderne şi simple, care să reducă cât se poate de mult timpul de aşteptare, statul la cozi şi la ghişee. Există destul de multe solicitări de obţinere a certificatelor de urbanism digital, aşa că am găsit această soluţie cu sprijinul partenerilor noştri, iar de curând a fost emis primul astfel de certificat. Este o premieră în România şi un prim pas spre o administraţie mai deschisă odată cu oferirea de noi servicii electronice către cetăţeni”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

În momentul de faţă, un astfel de certificat poate fi obţinut prin depunerea pe site-ul primăriei a unei cereri în format electronic, iar documentul va fi transmis pe e-mail. Procesul se face fără nici un fel de interacţiune cu ghişeul primăriei.

Certificatul de urbanism emis astfel conţine semnăturile electronice calificate nominale ale reprezentanţilor primăriei, iar la final se aplică sigiliul electronic al Primăriei municipiului Galaţi.

„Procesul de găsire a celei mai bune variante atât pentru cetăţean, cât şi pentru primărie, a fost destul de lung, în sensul că s-au testat mai multe soluţii până ce s-a ajuns la cea optimă, pentru a ne asigura că şi din punct de vedere legal este 100% sigur. Cu ajutorul soluţiilor de semnare electronică, foarte multe fluxuri de documente ale instituţiilor de stat se pot simplifica şi uşura atât munca angajaţilor, cât şi efortul cetăţenilor, iar varianta folosită la Primăria Galaţi poate fi uşor implementată în oricare altă primărie”, transmit reprezentanţii certSIGN.

Această soluţie este pe cât de utilă şi uşor de implementat, pe atât de convenabilă, cu un impact imediat în reducerea costurilor faţă de procesul clasic, pe hârtie, şi a timpilor de răspuns către cetăţeni, precizează municipalitatea.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Autorizație de execuție pentru lucrări de branșamente și racorduri în format electronic

Primăria municipiului Galați informează că pe platforma https://cu.primariagalati.ro/Urbanism/#a fost dezvoltată o extensie prin care se poateobține în format electronic autorizația de execuție pentru lucrări de branșamente și racorduri. Astfel, procesul se realizează fără nici un fel de interacțiune cu ghișeul primăriei.

Practic, solicitantul completează electronic formularul Cerere pentru emiterea Autorizației de execuție și atașează documentele aferente. În urma analizării conformității documentelor, se eliberează Autorizația de execuție, semnată electronic. Aceasta este valabilă pe o perioadă de 3 luni, termen în care este obligatoriu să se execute lucrarea. Autorizația se va remite solicitantului în format electronic, prin intermediul aplicației. Lucrarea se poate executa numai după completarea formularului Anunțului de începere a lucrărilor, depus tot prin intermediul aplicației, cu 5 zile înainte de data la care se intenționează desfășurarea lucrărilor. La finalizarea lucrărilor se solicită recepția, prin completarea formularului Cerere de recepție a lucrărilor, formular ce este disponibil pe aplicație. În urma efectuării recepției de către reprezentantul serviciului de specialitatese eliberează procesul verbal de recepție, ce se remite solicitantului, de asemenea în formă electronică, prin intermediul aplicației.

Reamintim că de curând Primăria municipiului Galați a emis și primul certificat de urbanism în format sută la sută digital.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.