dcp100168 Posted February 5, 2015 Posted February 5, 2015 Doi gălăţeni, în cel mai vândut spectacol de la Opereta din Bucureşti* Adrian Nour şi Florin Ristei, actori principali în „Fantoma de la Operă”Presa care urmăreşte îndeaproape evenimentele culturale din Capitală a descris cu entuziasm, la sfârşitul lunii ianuarie, deschiderea stagiunii de la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti. Iar evenimentul nu a fost acela că teatrul a inaugurat cu această ocazie un nou sediu (pe Bd. Octavian Goga nr.1), ci acela că spectacolul din deschiderea stagiunii a fost o premieră pe ţară. Este vorba despre „Fantoma de la Operă”, cel mai celebru musical din toate timpurile, în care cele două roluri principale, al Fantomei şi al lui Raoul, sunt jucate de gălăţeni.După cum scriu cronicarii prezenţi la premieră, actorii principali, Adrian Nour (Fantoma), Irina Baianţ (Christine) şi Florin Ristei (Raoul), au primit aplauze la scenă deschisă după aproape fiecare arie, iar la final s-a aplaudat în picioare minute în şir. Decorul, costumele şi viziunea regizorală au avut aportul lor. De altfel, spectacolul care a deschis stagiunea la Teatrul de Opereta și Musical „Ion Dacian” este deja „sold aut” pentru mai multe reprezentaţii de acum înainte.presagalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now