Jump to content

Unde se vând mărţişoare, anul acesta, la Galaţi


Recommended Posts

Posted

Opt zone pentru vânzarea mărţişoarelor

Primăria municipiului Galaţi a stabilit opt zone din oraş unde se vor comercializa, anul acesta, mărţişoare şi flori pentru zilele de 1 şi 8 martie. Măsura este menită să vină în sprijinul cetăţenilor şi să asigure un mod de comerţ organizat şi civilizat, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Pentru 2014, s-au acordat licenţe pentru comercializarea mărţişoarelor în faţa Parcului Mihai Eminescu (strada Domnească), în Parcul cu fântâni din apropierea Complexului Potcoava de Aur (între CEC şi Orange), în Parcul din Ţiglina I (în faţa fostului cinematograf), în Micro 18 (în faţa farmaciei de la spital), în Piaţa Micro 19 (Aleea comercială), strada Siderurgiştilor (zona Staer), Magazinul General şi Micro 40 (Bulevardul Milcov), se arată în comunicat.

În zonele menţionate, activitatea de comerţ cu mărţişoare şi alte produse specifice sărbătorilor de început de primăvară este autorizată în perioada 10 februarie - 10 martie 2014. Din experienţa anilor trecuţi, perioadele cu activitate intensă sunt 25 februarie - 1 martie şi 7-8 martie.

Până acum, Primăria Galaţi a înregistrat 100 de solicitări pentru autorizaţie de comerţ cu mărţişoare, flori şi alte obiecte specifice sărbătorilor de primăvară, se mai precizează în comunicat.

presagalati.ro

  • 1 year later...
Posted

Unde se vând mărţişoare, anul acesta, la Galaţi

Primăria municipiului Galaţi a stabilit zonele din oraş unde se vor comercializa, anul acesta, mărţişoare şi flori pentru zilele de 1 şi 8 martie. S-au acordat licenţe pentru comercializarea mărţişoarelor în faţa Parcului Mihai Eminescu (strada Domnească), în Parcul cu fântâni din apropierea Complexului Potcoava de Aur (între CEC şi Orange), în Parcul din Ţiglina I (în faţa fostului cinematograf), în Micro 18 (în faţa farmaciei de la spital), în Piaţa Micro 19 (Aleea comercială), strada Siderurgiştilor (zona Staer), Magazinul General şi Micro 40 (Bulevardul Milcov).

În zonele menţionate, activitatea de comerţ cu mărţişoare şi alte produse specifice sărbătorilor de început de primăvară este autorizată până pe 10 martie 2015. Nerespectarea acestor reglementări atrage după sine sancţiuni contravenţionale. Poliţia Locală are misiunea de a urmări modul în care se desfăşoară comerţul stradal cu mărţişoare şi de sancţiona eventualele abateri.

viata-libera.ro

Posted

Târg cu mărţişoare lucrate manual

Gălăţenii care doresc să fie originali şi, în locul banalului mărţişor, care va fi probabil uitat în fundul unui sertar, vor să dăruiască ceva deosebit, ce poate fi purtat sau utilizat tot timpul anului, sunt invitaţi la târgul “Mărţişor handmade”.

Vor găsi tot felul de mărţişoare şi cadouri pentru începutul lunii martie, lucrate manual, unice sau de serie limitată: bijuterii, obiecte de decor, accesorii, haine pentru pitici şi mămici, ceasuri pictate, felicitări, jucării croşetate, poşete şi multe altele.

Târgul este organizat de “Handmade by us” la Dunărea Mall, începând cu data de 27 februarie, până pe 8 martie, între orele 10,00 şi 21,00.

viata-libera.ro

  • 11 months later...
Posted

Opt zone autorizate pentru vânzarea mărţişoarelor pe stradă

Peste 90 de comercianţi din Galaţi se pregătesc să îşi scoată, la vânzare, mărţişoarele în cele opt zone stabilite de Primăria Galaţi pentru comerţ stradal. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, “Primăria municipiului Galați a stabilit zonele din oraș unde se vor comercializa, anul acesta, mărțișoare și flori pentru zilele de 1 și 8 martie. Măsura este menită să vină în sprijinul cetățenilor și să asigure un mod de comerț organizat și civilizat. Pentru 2016, s-au acordat licențe pentru comercializarea mărțișoarelor în fața Parcului Mihai Eminescu (strada Domnească), în Parcul cu fântâni din apropierea Complexului Potcoava de Aur (între CEC și Orange), în Parcul din Țiglina I (în fața fostului cinematograf), în Micro 18 (în fața farmaciei de la spital), în Piața Micro 19 (Aleea comercială), strada Siderurgiștilor, Magazinul General și Micro 40 (Bulevardul Milcov)”.

Biroul de Presă al Primăriei Galaţi mai menţionează că “în zonele menționate, activitatea de comerț cu mărțișoare și alte produse specifice sărbătorilor de început de primăvară este autorizată până pe data de 10 martie 2016. Nerespectarea acestor reglementări atrage după sine sancțiuni contravenționale. Poliția Locală are misiunea de a urmări modul în care se desfășoară comerțul stradal cu mărțișoare și de a sancționa eventualele abateri”.

Din experiența anilor trecuți, perioadele cu activitate intensă sunt 28 februarie - 1 martie și 7-8 martie, mai precizează sursa citată, adăugând că până în acest moment, 90 de persoane au solicitat licențe de ocupare temporară a domeniului public pentru activități comerciale.

presagalatibraila.com

  • 2 years later...
Posted

Municipalitatea a stabilit opt zone pentru comercializarea mărţişoarelor

Primăria municipiului Galaţi anunţă că au fost stabilite opt zone pentru comercializarea stradală de mărţişoare, flori, felicitări şi aranjamente florale, în perioada 11 februarie – 10 martie, se arată într-o informare transmisă luni de biroul de presă al municipalităţii gălăţene.

Potrivit sursei citate, este vorba despre strada Domnească în zona Parcului Mihai Eminescu; Complexul Potcoava de Aur; strada Brăilei în zona Parcului Ţiglina I; Piaţa Energiei în zonele Magazin General şi Oficiul Poştal nr. 5); Bulevardul Milcov în zona Complexului Comercial Micro 40; intersecţia străzilor Siderurgiştilor şi Gheorghe Doja; Micro 19 în zona Aleea Comerţului); strada Brăilei în zona Spitalului Judeţean).

În total, în cele opt zone sunt disponibile 346 de locuri de comercializare.

Agenţii economici interesaţi să comercializeze mărţişoare, flori, felicitări şi aranjamente florale pot depune cereri, începând de luni, 4 februarie, la Registratura Primăriei sau le pot transmite prin fax (0236.461460) ori e-mail (licente@primariagalati.ro).

Amplasamentele se atribuie în limita numărului de locuri stabilite pentru fiecare zonă, în ordinea numerelor de înregistrare ale cererilor, respectiv maximum două locuri într-o zonă pentru un agent economic şi numai pentru comercializarea de mărţişoare, felicitări, flori şi aranjamente florale pe mobilier stradal de mici dimensiuni.

Taxa de utilizare temporară a domeniului public este de 3 lei/mp/zi şi se achită după completarea documentaţiei începând cu data de 7 februarie.

radioiasi.ro

  • 2 years later...
Posted

Unde veţi găsi mărţişoare, flori şi felicitări

Comercianţii stradali au ratat vânzările de inimioare, felicitări şi flori de Valentine’s Day, dar îşi vor putea lua revanşa de Mărţişor. Administraţia locală tocmai a anunţat zonele în care vor putea fi vândute, în perioada 25 februarie - 10 martie, mărţişoare, felicitări, flori şi aranjamente florale şi aşteaptă, începând din 17 februarie, cererile şi documentele agenţilor economici interesaţi de obţinerea licenţelor.

Complexul "Potcoava de Aur", strada Brăilei - aferent Parcului Ţiglina I, Micro 19 - strada Strungarilor şi Aleea Comerțului şi Micro 18 - strada Brăilei, zona blocurilor B4-B1 sunt zonele unde comercianţii de mărţişoare, felicitări, flori şi aranjamente florale îşi vor putea expune marfa.

Primăria precizează că agenții economici pot solicita eliberarea de licențe și în alte zone ale orașului, fără a bloca vizibilitatea, numai în perioada stabilită. De asemenea, se specifică faptul că nu se pot elibera licențe în stațiile de autobuz ori cu 20 de metri înainte sau după stație, în dreptul trecerilor de pietoni, în zonele aglomerate.

Agenții economici vor trebui să poarte masca de protecţie astfel încât să le acopere nasul şi gura, să păstreze o distanţă de minimum 1,5 metri între standuri sau măsuţe, să-şi dezinfecteze mâinile şi să aplice regulile de igienă pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Taxa de utilizare temporară a domeniului public este de 3,12 lei/mp/zi și se achită începând cu data de 22 februarie.

În cazul nerespectării condițiilor impuse de lege, comercianţilor li se va retrage licența de ocupare ocazională a domeniului public.

viata-libera.ro

  • 11 months later...
Posted

Şapte zone din Galaţi unde se vor vinde mărţişoare

Primăria municipiului Galaţi a stabilit zonele şi perioada în care micii comercianţi pot să vândă mărţisoare. Perioada de desfăşurare a comerţului cu mărţişoare, felicitări, flori şi aranjamente florale a fost stabilită în intervalul 24 februarie 2022 - 10 martie 2022. Zonele de comercializare tradiţionale sunt:
- Complexul „Potcoava de Aur”: 20 locuri;
- Str. Brăilei, aferent Parc „Ţiglina I”: 35 locuri;
- Micro 19, str. Strungarilor, Aleea Comerţului: 30 locuri;
- Micro 18, str. Brăilei, zona bl. B4 - B1: 20 locuri;
- Micro 40, aferent Complex Comercial: 5 locuri;
- Str. Siderurgiştilor, zona fostului magazin General: 11 locuri;
- Str. Siderurgiştilor, zona Oficiului Poştal: 5 locuri.
Amplasamentele se atribuie în limita numărului de locuri stabilite pentru fiecare locaţie. Se atribuie un singur loc din cele 7 zone pentru un agent economic în ordinea numărului de înregistrare al cererii şi a opţiunilor solicitate (prima opţiune). Locurile rămase după repartizarea primei opţiuni, se atribuie respectând numărul de înregistrare al cererii (a doua opţiune). Nu se pot elibera licenţe în staţiile de autobuz sau cu 20 m înainte/după staţie, în dreptul trecerilor de pietoni, în zone aglomerate.
Cererile, împreună cu documentaţia completă, se depun/ transmit la Registratura Primăriei Municipiului Galaţi sau pe e-mail (sesizari@primariagalati.ro), începând cu data de 09.02.2022, până pe data de 11.02.2022, inclusiv (cererile transmise în afara perioadei NU se iau în considerare).
Taxa de utilizare temporară a domeniului public este de 3,20 lei/mp/zi.

monitoruldegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Mărțișoare la ofertă, pe tarabele comercianților gălățeni

Mărțișoare de toate formele și mărimile - de la ghiocei, gărgărițe, inimioare, potcoave, coșari, trifoi cu patru foi și până la simboluri ale infinitului - îi îmbie pe gălățeni de pe tarabele comercianților. Cele mai ieftine costă un leu, cele mai scumpe depășesc 10 lei.

La concurență sunt micile sau marile aranjamente florale, unele chiar ingenioase, cu prețuri de la 15 la 80 de lei, la care artizanii au migălit încă din toamnă. "Dacă vreți să știți, din octombrie am lucrat la ele", ne-a mărturisit una dintre comerciante.

Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă" zone de comercializare puse la dispoziție de primărie sunt: Complexul “Potcoava de Aur”; strada Brăilei, aferent Parc “Ţiglina I”; Micro 19, strada Strungarilor, Aleea Comerțului; Micro 18, strada Brăilei, zona blocului B4 - B1; Micro 40, aferent Complex Comercial; strada Siderurgiștilor, zona fostului magazin General şi, respectiv, zona Oficiului Poștal.

Broșe sau brățări, handmade sau chinezării, de bun-gust ori mai degrabă kitsch, tradiția mărțișorului merge mai departe.

viata-libera.ro

  • 11 months later...
Posted

Unde și când veți găsi flori și mărțișoare

Primăria Galați a stabilit că perioada în care se va desfășura comerțul cu mărţişoare, felicitări, flori și aranjamente florale începe de Dragobete, pe 24 februarie, și se încheie pe 10 martie 2023.

Zonele de comercializare devenite deja tradiționale sunt: Complexul “Potcoava de Aur”, strada Brăilei - zona Parc "Țiglina I", Micro 19 - strada Strungarilor, Aleea Comerțului, Micro 18 - strada Brăilei, zona blocurilor B4 - B1, Micro 40 - Complex Comercial, strada Siderurgiștilor - în zona fostului magazin General și în zona Oficiului Poștal.

Pentru atribuirea locurilor de comercializare, cererile şi documentația completă se depun la Registratura Primăriei Municipiului Galați sau se transmit pe e-mail (sesizari@primariagalati.ro), din 6 februarie până pe 10 februarie, inclusiv. Taxa de utilizare temporară a domeniului public este de 3,36 lei/mp/zi.

viata-libera.ro

  • 11 months later...
Posted

Comerț cu mărțișoare, felicitări, flori și aranjamente florale, în perioada 24 februarie - 10 martie

Primăria municipiului Galați aduce în atenția celor interesați că perioada de desfășurare a comerțului cu mărțișoare, felicitări, flori și aranjamente florale este 24 februarie – 10 martie 2024.

Zonele de comercializare sunt cele tradiționale: Complexul „Potcoava de Aur” (20 locuri); Str. Brăilei, aferent Parc „Țiglina I” (70 locuri); Micro 19, str. Strungarilor, Aleea Comerțului (30 locuri); Micro 18, str. Brăilei, zona bl. B4 - B1 (20 locuri); Micro 40, aferent Complex Comercial (5 locuri); Str. Siderurgiștilor, zona fostului magazin General (11 locuri); Str. Siderurgiștilor, zona Oficiului Poștal (5 locuri).

Amplasamentele menționate se atribuie în limita numărului de locuri. Se atribuie un singur loc din cele șapte zone pentru un agent economic în ordinea numărului de înregistrare al cererii și a opțiunilor solicitate (prima opțiune). Locurile rămase după repartizarea primei opțiuni se atribuie respectând numărul de înregistrare al cererii (a doua opțiune). Nu se pot elibera licențe în stațiile de autobuz sau cu 20 de metri înainte sau după stație, în dreptul trecerilor de pietoni sau în zone aglomerate.

Nu se eliberează licențe dacă, la momentul solicitării, agentul economic figurează cu datorii la bugetul local.

Cererile, împreună cu documentația completă, se depun/transmit la Registratura Primăriei municipiului Galați sau pe e-mail (sesizari @ primariagalati.ro), începând cu 1 februarie 2024 până pe 9 februarie 2024 inclusiv. Cererile transmise în afara perioadei nu se iau în considerare. 

Documentele necesare (în copie) sunt: certificat de înregistrare eliberat de O.R.C. (SC/PFA/II/IF); statutul/actul constitutiv al SC sau certificatul constatator pentru PFA/IF/II eliberat de O.R.C; certificat constatator pentru punctul de lucru conform Legii 359/2004; carte de identitate a reprezentantului legal al SC/PFA/II/IF; poza cu locația solicitată, dacă e cazul.

Licențele de ocupare a domeniului public se eliberează cu respectarea prevederilor Regulamentului privind condițiile de eliberare a licențelor de ocupare a domeniului public aprobat prin HCL nr. 647/23.11.2023. Taxa de utilizare temporară a domeniului public aprobată prin HCL nr. 193/27.04.2023 privind indexarea impozitelor și taxelor locale este de 3,82 lei /mp/zi și se achită începând cu data de 15 februarie 2024.

În cazul nerespectării condițiilor impuse se va retrage licența de ocupare ocazională a domeniului public.

Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați

  • 11 months later...
Posted

Mărţişoare, între 10 februarie și 10 martie 2025

Primăria municipiului Galați informează că perioada de desfăşurare a comerțului cu mărţişoare, felicitări, flori și aranjamente florale, pe domeniul public, va fi între 10 februarie și 10 martie 2025.
1.    Zonele tradiționale de comercializare sunt:
-    Complexul "Potcoava de Aur"  (20 locuri);
-    Str. Brăilei, aferent Parc "Tiglina I"  (80 locuri);
-    Micro 19, str. Strungarilor, Aleea Comerțului (30 locuri);
-    Micro 18, str. Brăilei, zona bl. B4 - B1 (20 locuri);
-    Micro 40, aferent Complex Comercial (5 locuri);
-    Str. Siderurgiștilor, zona fostului magazin General (20 locuri);
-    Str. Siderurgiștilor, zona Oficiului Poștal (5 locuri).
2.    Amplasamentele, menționate la punctul 2, se atribuie în limita numărului de locuri stabilite pentru fiecare locație:
-    Se atribuie un singur loc din cele 7 zone pentru un agent economic în ordinea numărului de înregistrare al cererii și a opțiunilor solicitate (prima opțiune)
-    Locurile rămase după repartizarea primei opțiuni se atribuie respectând numărul de  înregistrare al cererii  (a doua opțiune ș.a.m.d.)
-    Nu se pot elibera licențe în stațiile de autobuz sau cu 20 m înainte/ după stație, în dreptul trecerilor de pietoni, în zone aglomerate
-    Nu se eliberează licențe dacă agentul economic figurează cu creanțe bugetare de plată față de bugetul local, la momentul solicitării.
4.    Cererile, împreună cu documentația completă, se depun/ transmit la Registratura Primăriei Municipiului Galați sau pe e-mail (sesizari@primariagalati.ro), începând cu data de 03.02.2025 (cererile transmise anticipat perioadei nu se iau în considerare) .
5.    Documentele necesare (în copie):
-    Certificat de înregistrare eliberat de O.R.C. (SC/PFA/II/IF) ;
-    Statutul /actul constitutiv al SC sau certificatul constatator pentru PFA/IF/II eliberat de O.R.C;
-    Certificat constatator pentru punctul de lucru conform Legii 359/2004 ;
-    Carte de identitate a reprezentantului legal al SC/PFA/II/IF;
-    Poza cu locaţia solicitată, unde e cazul.
6.    Licențele de ocupare a domeniului public se eliberează cu respectarea prevederilor Regulamentului privind condițiile de eliberare a licențelor de ocupare a domeniului public aprobat prin HCL nr. 647/23.11.2023 și a Referatului nr. 15553/ 29.01.2025.
7.    Taxa de utilizare temporară a domeniului public aprobată prin HCL nr. 193/ 27.04.2023 privind indexarea impozitelor și taxelor locale este de 4,22lei /mp/zi și se achită cu 3 zile înainte de emiterea licenței, în raport cu perioada solicitată.
8.    În cazul nerespectării condițiilor impuse se va retrage licența de ocupare ocazională a domeniului public.

Primăria municipiului Galați

  • 1 year later...
Posted

De când şi de unde puteţi cumpăra mărţişoare în Galaţi

Şi ce dacă meteorologii au anunţat iarăşi frig, polei, ninsoare şi vânt! Primăvara nu (mai) e chiar atât de departe. Iar de marţi, 10 februarie 2026, începe oficial comerțul cu mărţişoare, felicitări, flori și aranjamente florale. Şi, desigur, cu mărturii demne de Valentine’s Day şi Dragobete.

Ca şi în anii trecuţi, zonele de comercializare tradiţionale sunt: Complexul „Potcoava de Aur”, Parc Ţiglina I, Aleea Comerţului din Micro 19, strada Brăilei zona blocurilor B4 - B1, Micro 40 - spaţiul aferent Complexului Comercial, strada Siderurgiştilor - zona fostului magazin General şi zona Oficiului Poștal Nr. 5.

Încă din 2 februarie, comercianţii au putut solicita Primăriei Galaţi locuri pe aceste amplasamente, în limita stabilită pentru fiecare zonă.

Primăria a precizat că nu se pot elibera licențe în stațiile de autobuz sau cu 20 de metri înainte sau după stație, în dreptul trecerilor de pietoni, în zone aglomerate. Nu se eliberează licențe dacă agentul economic figurează cu creanţe bugetare de plată față de bugetul local, la momentul solicitării. Şi nu se emit licențe persoanelor fizice care nu dețin o formă de organizare. Taxa de utilizare temporară a domeniului public este de 4,46 lei /mp/zi.

În cazul nerespectării condițiilor impuse, se va retrage licența de ocupare ocazională a domeniului public.

Comerţul stradal cu mărţişoare, flori, felicitări şi alte daruri de Valentine’s Day şi Dragobete se va desfăşura până pe 10 martie.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.