dcp100168 Posted February 20, 2015 Share Posted February 20, 2015 Ludoteca din Rădeşti, cea mai prietenoasă bibliotecă din România* Copiii care îi trec pragul sunt întâmpinaţi de sute de jucăriiBiblioteca din comuna Rădeşti, judeţul Galaţi, pune la dispoziţia localnicilor o ludotecă, adică un spaţiu amenajat în interiorul bibliotecii şi destinat copiilor care nu au cu ce să se joace. Peste 300 de jucării îi aşteaptă pe micuţi.Un proiect unic şi extrem de interesant a prins viaţă de câteva săptămâni, în comuna Rădeşti din judeţul Galaţi. Promotoarea lui, bibliotecara Florenţa Porumb, a amenajat o ludotecă în mijlocul bibliotecii din localitate, pentru ca micuţii proveniţi din familii cu venituri modeste să aibă cu ce să-şi umple timpul în care adulţii frunzăresc cărţile. Copiii pot să împrumute pentru acasă câte patru jucării, în cazul în care vor să se joace şi după ce pleacă de la bibliotecă.Ludoteca este o colecţie de jucării şi de jocuri, găsită mai degrabă în străinătate şi mai puţin întâlnită în România. „Gândul de a avea câteva zeci de jucării aici îmi dădea târcoale încă din anul 2012, când veneau la calculatoarele din bibliotecă elevi sau chiar adulţi şi, uneori, luau cu ei frăţiori sau copii preşcolari. Aceştia din urmă se plictiseau şi de stat cu ochii în monitor, şi de răsfoit cărţi cu poze colorate. M-am gândit că, dacă aş avea câteva jucării, ar trage cei mari de ei să-i scoată din bibliotecă. Atunci am fost ferm convinsă că această instituţie trebuie să aibă ce oferi tuturor vârstelor“, explică Florenţa Porumb, bibliotecara şcolii.Tot în acea perioadă, Florenţa Porumb a avut parte de o situaţie concretă care i-a întărit ideea că este nevoie neapărat de o ludotecă: o copilă din Rădeşti a primit o păpuşă care a fost în scurt timp distrusă, pentru că a trebuit împărţită între fetiţă şi sora ei. „Eu vreau jucării la bibliotecă, iar alţi copii nu au nici acasă destule. Trist! Şi câţi or fi ca ei“, şi-a spus, în sinea ei, Florenţa.„Unii aruncă lucruri de care alţii au nevoie“După câteva luni, bibliotecara a văzut în Galaţi, lângă un container, multe jucării, o parte dintre ele împrăştiate de maidanezi. Peisajul ciudat era completat de câteva piese de mobilier pentru copii. „Mi-am dat seama că unii aruncă lucruri bune de care alţii au reală nevoie, tânjesc după ele“, spune Florenţa.Acestea au fost premizele care au dus la realizarea ludotecii. Dacă din punct de vedere al locaţiei nu erau probleme, spaţiul de la biblioteca din localitate fiind destul de generos, marea problemă era dotarea ei cu jucării. Aşa că au început apelurile către eventuali donatori, pe Facebook sau pe orice altă cale.„Au apărut donatorii, cu care am convenit să le trecem iniţialele pe etichetele jucăriilor. «A» pe jucăriile primite de la Aurelian Porumb, «B» am trecut în dreptul jucăriilor donate de familia Croitoru, Gigi şi Paula, din Galaţi, cele cu litera «C» sunt de la familia Gavrilescu, tot din Galaţi, «D» de la Luminiţa Lupaşcu din Bucureşti, «E» este litera trecută pe jucăriile primite de la Bogdan Bredean, din Irlanda, «F» sunt de la Centrul Cultural Dunărea de Jos, iar «G» sunt de la jurnaliştii de la «Viaţa Liberă» din Galaţi“, mai spune Florenţa Porumb.Cât timp se pot păstra jucăriilePână acum, biblioteca a strâns în jur de 340 de jucării, dar ar avea nevoie de mult mai multe, pentru că îşi doreşte ca unele dintre ele să rămână, sub formă de cadouri, la copiii care le-au luat. Propunerea a venit chiar de la o admiratoare de pe Facebook. „Eu îi propun Florenţei să schimbe regulamentul astfel încât să nu mai ceară înapoi cadourile dăruite. Sunt convinsă că aşa bucuria copiilor va fi deplină! Să sperăm că va creşte şi numărul celor care vor dărui“, a scris pe Facebook Luminiţa Nica.Florenţa Porumb a întocmit şi un model de fişă de împrumut, pe care părinţii sau însoţitorii copiilor trebuie să le completeze în momentul în care împrumută o jucărie. „Unii copii le-ar lua pe toate odată! Noi le dăm voie să-şi aleagă maximum patru jucării. Unii le ţin la ei câte două săptămâni, alţii vin chiar şi de câte două ori pe săptămână“, spune Florenţa.Programul ludotecii este de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00, dar dacă este cineva care îşi doreşte cu ardoare o jucărie şi în weekend, poate conta pe Florenţa, care locuieşte la câteva case distanţă de ludotecă.Părinţii împrumută şi ei jucăriiPărinţii copiilor sunt extrem de încântaţi de ideea Florenţei. „Îmi place activitatea de la bibliotecă de când are şi ludotecă. Îmi împrumut chiar şi eu jucării, aşa încât copilul are mai multe“, spune Nicoleta, mama unei fetiţe de 3 ani.Bibliotecara nu uită să le mulţumească celor care au ajutat-o, dar şi celor care o vor ajuta să extindă proiectul. „Părinţii nu mai rămân cu bani şi pentru jucării, după ce le asigură hrana şi îmbrăcămintea micuţilor. De aceea, vrem ca, prin împrumutatul jucăriilor acasă, să le înfrumuseţăm copiilor viaţa şi în zilele în care nu vin la grădiniţă. Este foarte important să subliniez că, fără ajutor din partea semenilor generoşi şi cu dragoste pentru copii, ludoteca din Rădeşti ar fi rămas la stadiul de vis“, a adăugat Florenţa Porumb.Dezinfectarea jucăriilorDeocamdată, jucăriile stau pe rafturile cu cărţi, în dulapuri, în cutii, de aceea ar fi mare nevoie de câteva rafturi speciale, un dulap cu uşi din sticlă, prin care jucăriile să le zâmbească micuţilor. O mare problemă, ridicată atât la sediul ludotecii, cât şi pe Facebook, este cea legată de dezinfectarea jucăriilor. „Ne-am gândit, pentru dezinfectarea jucăriilor din pluş, că este foarte bun un detergent biolichid, pe bază de lavandă, folosit şi la ţară de multe gospodine. În aparenţă este scump, dar un bidon de 1,5 litri este absolut suficient pentru a spăla jucăriile din plastic de mai multe ori, iar pentru jucăriile din pluş, mai fragile, cu care copiii se joacă la sediu, să facem periodic dezinfectarea cu un spray biodegradabil. Cred că ne putem informa şi direct de la mame, şi de la instituţii care educă sau au în grijă copii, de pe internet sau de la dispensar. Nu cred ca ăsta e cel mai greu lucru. Chiar ne preocupă şi acest aspect al igienei“, mai precizează Florenţa.adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now