Jump to content

Rapid - Oţelul 2-0


dcp100168

Recommended Posts

  • 4 weeks later...

Florin Marin: Sper să reuşim să câştigăm cu Rapid

Antrenorul Oţelului Galaţi, Florin Marin, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, la care au mai participat mijlocaşul Răzvan Grădinaru şi fundaşul Mihai Leca, că speră să câştige meciul cu Rapid, chiar dacă giuleştenii au reuşit transferuri spectaculoase.

„Toate meciurile de până acum le-am jucat la victorie, am controlat jocurile, am avut ocazii, dar nu am reuşit să câştigăm. Sper ca de data aceasta să reuşim să câştigăm. Rapidul a reuşit transferuri spectaculoase, a făcut o campanie bună, a adus jucători de valoare, puternici, dar au şi ei problemele lor”, a declarat Florin Marin.

Fundaşul Mihai Leca a spus că gruparea de la Dunăre nu mai are voie să facă paşi greşiţi, dacă vrea să scape de retrogradare.

„Va fi un meci dificil pentru că sunt puse în joc puncte importante pentru ambele echipe. E normal să nu mai facem niciun pas greşit de acum încolo, să intrăm mult mai motivaţi decât în meciul precedent şi mai concentraţi şi să obţinem puncte pentru că de asta avem nevoie”, a afirmat Leca.

La rândul lui, mijlocaşul Răzvan Grădinaru a caracterizat meciul cu Rapid ca fiind unul de şase puncte.

„Trecem printr-o situaţie dificilă şi acest meci este unul de şase puncte. O să fie şi mai dificil din cauza suporterilor, dar mergem să câştigăm şi vom avea mai multă încredere că putem să depăşim această situaţie grea”, a spus Răzvan Grădinaru.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

AVANCRONICĂ: Rapid – Oţelul, azi, ora 18.00

După dezamăgirea produsă de meciul de acasă contra celor de la CSMS Iași, echipa noastră se deplasează la București în vederea disputării partidei cu Rapid, club aflat într-o situație grea în clasament, dar nu la fel de disperată ca situaţia Oţelului, giuleştenii fiind pe o pantă ascendentă.

Meciul de diseară este cel cu numărul 52 între cele două formații, până acum statistica fiind de partea feroviarilor, care au câștigat de 25 de ori, în timp ce „oţelarii” au acumulat doar 15 victorii, restul de 10 meciuri încheindu-se la egalitate. De remarcat este că Oțelul a câștigat ultimul meci jucat pe terenul Rapidului, pe 8 decembrie 2012, atunci înregistrându-se, de altfel, abia al doilea succes al formației noastre în Giulești. Eroul de atunci avea să fie Marius Pena, care reuşea un hat-trick, la ultimul său joc în tricoul roş-alb-albastru, scorul final fiind 3-2 pentru Oţelul.
Pentru partida din Giulești, Florin Marin nu se va putea baza pe serviciile suspendaţilor Sanaa Altama, Jugurtha Hamroun şi Helder Tavares, în timp ce Cristian Cristea, Constantin Mişelăricu sau Emil Jula sunt accidentaţi. Nici Robert Moglan sau Ruben Brigido nu se simt foarte bine, aceştia fiind incerţi.

ECHIPE PROBABILE:
OŢELUL: Hotoboc – Solomou, Miron, Cucu, Murgoci – Dică, Tătar (Milea) – Iorga, Cernat, Popa – Tudorie (Matondo).
Rapid: Buchta – Josl, Borda, Čmovš, J.Oriol – Garai, Gecov – J.Coimbra, D.Niculae, R.Alves – Benson.

DECLARAŢII ÎNAINTE DE MECI:
Iulian Popa: “Cam toate meciurile sunt finale pentru noi şi vor fi în continuare. Atât timp cât mai avem şanse matematice suntem datori să muncim, să încercăm să ieşim din zona asta urâtă a clasamentului şi să obţinem salvarea de la retrogradare. Noi credem în salvare cât mai avem şanse matematice. Când n-o să mai fie nici şanse matematice o să ridicăm mâna şi puteți să ne puneți la zid și să ne împușcați. Nu știu ce să facem, dar trebuie să ne revenim. Credem în salvare, de ce nu? Vă daţi seama că ne este greu când contracandidatele fac puncte şi noi nu. E foarte greu să ajungi dintr-o campioană să te baţi la retrogradare şi cine ştie ce Dumnezeu va fi mai încolo. Ce ar trebui să se schimbe? Nu ştiu, poate să se schimbe soarta, poate ăsta e nivelul nostru... Nu stiu ce să mai zic, sunt foarte supărat. Asta e viaţa, încercăm să dăm totul să scoatem puncte. Mai mult de atât, nu ştiu dacă ar putea veni cineva cu o soluţie magică, un şablon, şi să zică dacă faci asta iei 3 puncte. Dacă vine am face absolut orice numai ca să ajungem peste linia asta nenorocită a retrogradării. V-am spus toate meciurile noastre au aceeaşi importanţă, La Rapid va fi şi mai greu, dar jocul ne dă speranţe, din păcate nu avem rezultate. Oricum, nu mai avem ce să pierdem.”

Florin Marin: „E meci important pentru ambele echipe, practic este o partidă de șase puncte. Va fi dificil, dar vom face tot ce e posibil ca să obținem prima victorie și să adunăm puncte. Publicul din Giulești pune presiune atât pe brigada de arbitri, cât și pe echipa adversă. Dar noi avem jucători cu experiență și sunt convins că își vor păstra controlul și echilibrul mental, nu vor intra în panică. Rapid a făcut transferuri spectaculoase în această iarnă, au avut o campanie de achiziții bună, au adus jucători de valoare, de forță, dar au și ei slăbiciunile lor. Nu au făcut pregătirea de iarnă uniform, jucătorii au venit pe parcurs, iar asta poate reprezenta un avantaj pentru noi.”

Cristi Munteanu: "Mergem în Giuleşti ca să vă spun sincer să luăm trei puncte. Ne propunem maximum pentru că aşa e şi normal. Nu pot să spun că mergem la Rapid să nu primim gol. Nu. Mergem să jucăm şi să încercăm să luăm trei puncte.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Rapid - Oţelul 2-0

Formaţia Rapid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Meulens '5 şi D. Niculae '85.

1-0: Daniel Niculae preia o minge în careu cu spatele la poartă şi îi pasează lui Meulens care înscrie de la aproximativ şase metri lateral dreapta.

2-0: Pancu îi pasează lui Daniel Niculae care, scăpat singur cu Hotoboc, înscrie cu un şut de la aproximativ 11 metri.

Rapid: Buchta - N. Vasile, Borda, Cmovs, J. Oriol - Garai, Gecov - Meulens (Benson '69), Coimbra (Pancu '77), E. Oriol - D. Niculae (Martin '88). Antrenor: Cristian Pustai.

Oţelul Galaţi: Hotoboc - Solomou, Miron, Cucu, Murgoci - E. Dică - Iorga (Grădinaru '46), Cernat, Tudorie, I. Popa (D. Popescu '68) - Yulu-Matondo (Stoian '78). Antrenor: Florin Marin.

Cartonaşe galbene: N. Vasile '52, Cmovs '55 / Tudorie '9, '29, Murgoci '35, Solomou '72. Cartonaş roşu: Tudorie '29

Meciul a fost arbitrat de Horaţiu Feşnic, ajutat la cele două linii de Bucsi Imre-Laszlo şi Marius Marica. Arbitru de rezervă a fost Ionuţ Coza, iar observatori Ionel Popa şi Adrian Ionescu.

La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.