Jump to content

CFR Cluj - Oţelul 1-0


dcp100168

Recommended Posts

  • 4 weeks later...

DUELUL LANTERNELOR

Oţelul a pierdut sâmbătă cu CSU Craiova, în timp ce ardelenii de la CFR Cluj au câştigat neaşteptat pe terenul Astrei şi ne-au depăşit în clasament la golaveraj, chiar dacă au suferit o depunctare record în pauza competiţională. Cele două foste campioane de dată recentă se vor întâlni marţi, de la ora 19.15 într-un derby al suferinţei, Oţelul şi CFR Cluj ocupând ultimele două poziţii în clasament şi având cele mai mari şanse de a retrograda.  

Ionuţ Larie (jucător CFR Cluj): ”Cred că avem şanse foarte mari de a rămâne dacă vom continua aşa. Dar dacă nu vom câștiga şi meciul de marţi cu Oţelul, tot ce am realizat la Astra se va pierde.”

Francisc Dican (antrenor interimar CFR Cluj): ”Eu am fost numit de către conducere ca să mă ocup de meciul cu Astra. Săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă în care se va decide cine va fi antrenor. Realitatea este că eram pe ultimul loc, dar noroc cu Oţelul că a pierdut şi ne-am mai săltat noi o poziţie. Nu ştiu ce va fi mâine ca să vorbesc despre decizia de la TAS. Ştiu că sunt 33 de puncte în joc, aşa că vom vedea ce va fi.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Absenţă grea la meciul cu CFR

Oţelul joacă mâine, cu începere de la ora 19.15 (Digi Sport şi Look TV), pe terenul celor de la CFR Cluj, iar antrenorul Florin Marin are în continuare probleme de lot. Athos Solomou, cel mai constant jucător adus în această iarnă, care de altfel a şi fost integralist până acum la echipa noastră, nu va putea juca, deoarece a încasat al patrulea său cartonaş galben din acest sezon la jocul cu CSU Craiova.
De asemenea, Sanaa Altama mai are două etape de ispăşit din suspendarea record de 6 runde primită în urma eliminării la meciul cu FC Braşov. În plus vor lipsi în continuare “clienţii accidentărilor”: Cristian Cristea, Dragosş Plopeanu, Alexandru Zaharia sau Emil Jula.
La capitolul reveniri îl avem pe Alexandru Tudorie, care a stat pe bară un meci, după eliminarea de la Rapid.   
Probleme au şi Lucian Murgoci, Constantin Mişelăricu, Iulian Popa, Dumitru Hotoboc sau Emil Dică care vor fi suspendaţi la primul avertisment încasat.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigada ce va conduce partida CFR Cluj - Oțelul Galați. Astfel, la centru se va afla Rădulescu George (Bucureşti), ajutat la cele două tuşe de Gheorghe Bogdan (Bucureşti) şi Mărginean Adrian (Aiud).

Link to comment
Share on other sites

Las' că mai avem doar câteva etape...

 

CFR Cluj - Oţelul Galaţi 1-0

Formaţia CFR Cluj a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I. Unicul gol al meciului a fost marcat de Tade, în minutul 57, cu un şut din interioul careului, după o pasă de la Larie.

CFR Cluj: Mincă - Jakolis, Larie, Carp, Camora - Lopes (Chanturia '71), Veres (Petrucci '80), Muniru, Păun - Dore (Negruţ '90+2), Tade. Antrenor: Francisc Dican

Oţelul Galaţi: Abraham - Murgoci, Miron (Mişelăricu '78), Cucu (Tătar '73), Popescu - Tavares, Sissoko - Iorga (Grădinaru '75), Cernat, Hamroun - Tudorie. Antrenor: Florin Marin

Cartonaşe galbene: Tade '53, Veres '64 / Murgoci '30, Cucu '34

Arbitri: George Rădulescu - Bogdan Gheorghe, Adrian Mărginean - Marius Omuţ. Observatori: Nicolae Grigorescu, Cătălin Cursaru

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.