dcp100168 Posted March 30, 2015 Posted March 30, 2015 Elevi terorizaţi de un coleg de liceuMai mulți elevi de la Liceul „Emil Racoviță” renunță să mai intre la ore din cauza unui coleg care-i terorizează. Copiii se plâng că elevul, mutat de la un liceu din Brăila, la începutul acestui an școlar, îi bate, îi înjură, îi amenință și chiar deranjează orele.„Ne aleargă cu șurubelnița, mie mi-a dat un picior în față fără niciun motiv. Acum ar fi trebuit să fiu la ore, dar de frică, stau cu părinții mei afară. Chiar dimineață, noroc că l-a ținut mama că venea în fugă după noi să ne bată. Într-o zi, cred că săptămâna trecută, ne-a alergat până la orășelul copiilor și acolo am intrat în mașina unor muncitori, altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat, mai ales că avea și o șurubelniță la el”, a povestit Andrei Bardaș, unul dintre elevii liceului Racoviță.O altă elevă spune că deși a încercat să fie îngăduitoare cu colegul, venit de la Brăila, nu a reușit să lege o legătură cu el, din cauza comportamentului agresiv al acestuia. „La începutul şcolii venea, mă atingea, mă mirosea, îmi punea mâna pe corp, venea după mine la baie. Zilele trecute am fost fugărită, puţin mai încolo de liceu. Era şi o profesoară de faţă şi asistenta lui socială. M-a scuipat, era să cad. La el avea două şurubelniţe. Dacă era să cad, puteam să ajung foarte rau în acest moment”, povestește Elena Istode, o altă colegă de-a elevului.Părinții spun că au vorbit atât cu directorii liceului și chiar au depus plângere la Poliție. „Suntem terorizați. Noi mai avem și servicii, nu putem să venim în fiecare zi să ne păzim copiii la liceu. Este inadmisibil. Am încercat chiar să vorbim cu acest copil, iar el spune că vrea să se joace și nu să le facă rău”, a spus Veronica Istode, mama unui copil. Bunica băiatului îi ia apărarea acestuia și mai mult, dă vina pe colegi pe care îi acuză că îl provoacă. „Nepotul meu este speriat, iar noaptea are coșmaruri. Se trezește plângând și îmi spune că ceilalți copii îl atacă și îi fac rău”, a spus bunica elevului. Conducerea liceului știe de problemele pe care le creează acest elev, dar spune că nu poate decât să respecte legea.„Din punct de vedere intelectual, acest elev face față materiei. Noi am luat cunoștință de toate doleanțele părinților și am decis să-l mutăm la o altă clasă. Mai mult, copilul are un însoțitor permanent care îi supraveghează orice gest, dar din punct de vedere intelectual, el poate fi integrat în învățământul de masă. Eu am asistat la ore și copilul nu deranjează cursurile”, a spus Delia Humelnicu, directorul Liceului „Emil Racoviță”.Despre situația elevului din clasa a XI-a a aflat și Inspectoratul Școlar, care prin Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională îl consiliază pe copil. „Recomandarea noastră este să se realizeze curriculum adaptat, colegii să manifeste empatie, iar cu ajutorul nostru şi al colegilor, cred că poate fi integrat. Este vorba despre timp, răbdare, pentru că tulburarea de care suferă, modificările comportamentale apar în timp,” a declarat Grigore Ionașcu, reprezentantul centrului.Se pare că elevul care a terorizat tot liceul suferă de afecțiunea „asperger”.presagalati.roMomente tensionate la un liceu din Galaţi. Mai mulţi elevi au refuzat să intre la ore spunând că sunt terorizaţi de un coleg cu probleme de comportamentPărinţii acestora îşi petrec timpul pe coridoare sau în curtea şcolii pentru a-i apăra pe copii de Alex. În acelaşi timp, conducerea unităţii de învăţământ se vede nevoită să aplice legea pas cu pas şi să îl integreze pe Alex în învăţământul de masă. Acesta a studiat şi la alte două licee din Brăila, de unde a fost înlăturat din cauza comportamentului său.Coşmarul mai multor elevi de clasa a 11-a, care învaţă la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Galaţi, a început în urmă cu mai bine de trei luni, când, Alexandru Ilie a fost trasferat de la Brăila, în clasa lor. „Acum câteva săptămâni m-a aşteptat la colţ de stradă şi mi-a dat pumni în cap. Altă dată, la ora de matematică, s-a ridicat în picioare şi a aruncat din senin cu o bucată din bancă în colegul meu”, spune un tânăr din clasa a XI-a. „Eu ca fată am cele mai multe probleme. La începutul şcolii venea, mă atingea pe corp, mă mirosea, venea după mine la baie. Zilele trecute am fost fugărită, m-a înjurat, avea şi două şurubelniţe la el, putea să îmi facă mult rău”, a completat o colegă.În aceste condiţii, colegii lui Alexandru se simt lipsiţi de apărare şi au început să lipsească de la ore de frica lui. Şi părinţii acestora sunt depăşiţi de situaţie şi fac în fiecare zi nenumărate drumuri la liceu pentru a ţine cumva situaţia sub control. „Suntem foarte îngrijoraţi din cauza unui elev nou venit prin tranfer de la Brăila, care are deja probleme de sănătate. Manifestă un comportament agresiv, violent, la adresa copiilor noştri. Am făcut nenumărate plângeri la Inspectoratul Şcolar, la Poliţie sunt deja două dosare cu plângeri, la CJRAE, la doamnele directoare ale acestui liceu. Pentru copiii noştri nu se ia nicio măsură. Elevul acesta umblă cu şurubelniţe după el, cu pietre, loveşte, dă cu picioarele din motive neîntemeiate. Este imprevizibil şi foarte periculos. Copiii noştri nu se pot apăra şi sunt supuşi acestui comportament realizat de Alexandru. Sunt mesaje de ameninţare pe Facebook postate de el. Alexandru a fost transferat de la Brăila, acolo i-a înfipt unui copil pixul în cap. Copiii refuză să mai meargă la ore”, ne explică Daniela Andrei, mama unui elev.Bunica lui Alexandru susţine însă că nepotul ei este victima colegilor de clasă, care nu doar că îl marginalizează pe acesta, dar îl şi instigă la violenţă. „Acest copil este supradotat. Copiii aceştia s-au unit şi sunt împotriva lui Alexandru, au făcut un complot. Are coşmaruri, trebuie să umblăm pe undeva şi la suflet. Toate astea sunt scenarii”, spune la rândul ei Tudora Gheorghiţă, bunica lui Alexandru.„Trebuie să aplicăm regulamentul pas cu pas. Incidentele s-au înmulţit şi l-am mutat disciplinar la o altă clasă, care este cea mai îndepărtată de clasa în care se află aceşti copii şi îl monitorizăm în continuare. Momentan elevul este sub tratament şi monitorizat de CJRAE. În acelaşi timp el are umbră, adică e cineva avizat care stă cu el în permanenţă şi îl urmăreşte şi stă în timpul orelor în bancă cu el. Uneori aleargă doamna după el. În acelaşi timp, Legea Educaţiei îi apără pe aceşti copii care au probleme şi trebuie integraţi în învăţământul de masă. Ne vom gândi la o soluţie. Conform legii, doar cei de la CJRAE îl pot redirecţiona către o altă unitate de învăţământ. Şi noi ca şcoală suntem daţi peste cap. Din punct de vedere intelectual, el face faţă, dar are probleme mari de comportament”, explică Delia Humelnicu, Director Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Galaţi.În acelaşi timp, conducerea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională dezaprobă transferul lui Alex la o altă clasă. „Elevul are cerinţe educaţionale speciale. El are recomandare de la medicul specialist de a fi integrat în învăţământul de masă. La nivelul insittuţiei avem un plan de intervenţii personalizat, cu măsuri foarte clare, care prevăd aspecte ce vor contribui la educarea lui. Există o monitorizare atentă din partea psihologilor de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi şi a psihologului din unitatea respectivă. Copilul nu deranjează orele de curs, actul didactic nu este perturbat. Noi nu am recomandat mutarea la o altă clasă. În momentul de faţă elevul este însoţit de un alt adult. Colegii trebuie să manifeste empatie, să fie îngăduitori. Trebuie timp, răbdare pentru tulburarea de care suferă. Cel puţin o lună de zile să observăm comportamentul copilului şi apoi facem ajustări în planul de intervenţie personalizat”, a ţinut să precizeze Grigore IONAŞCU, Director CJRAE.La finalul celor 30 de zile de monitorizare, dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, Alexandru Ilie ar putea fi mutat disciplinară la o altă unitate de învăţământ sau chiar exmatriculat.adevarul.ro
dcp100168 Posted March 31, 2015 Author Posted March 31, 2015 Părinţii elevului acuzat de colegi că i-ar teroriza spun că acesta are o problemă de sănătatePărinţii elevului de la Liceul "Emil Racoviţă" din Galaţi, despre care unii colegi spun că i-ar agresa fizic şi verbal, afirmă că băiatul are o problemă de sănătate care îl face să riposteze atât timp cât nu e înţeles şi că fac eforturi pentru a-l integra în societate, dar autorităţile nu îi ajută.Părinţii elevului de la Liceul "Emil Racoviţă" din municipiul Galaţi, despre care mai mulţi colegi au afirmat luni că se tem să mai vină la ore din cauză că acesta i-ar agresa fizic şi verbal, au transmis, marţi, o scrisoare în care arată că băiatul are o problemă de sănătate."Cu toate impedimentele unui sistem educaţional din România care nu acceptă ca un copil să fie «altfel», el, împreună cu noi, se luptă să dovedească că doreşte şi se poate integra în societate. Şi acest lucru ştim foarte bine că se poate face nu numai cu sprijinul familiei, dar şi cu cel al factorilor educaţionali, decizionali şi medicali. De altfel, este cunoscut faptul că astfel de copii când ajung adolescenţi sau adulţi nu mai sunt ajutaţi în niciun fel, ba mai mult sunt goniţi din şcoli şi toţi se întreabă ce vor face ei, însă, adevărul este că pe nimeni nu interesează. Nu putem decât să spunem că sindromul de care suferă fiul nostru conduce la riposte din partea lui atât timp cât nu este înţeles. Practic, situaţiile neplăcute create de către unii colegi şi câţiva profesori, la care este supus zilnic, conduc la crearea unui zid în jurul lui. Acesta este datorat respingerii de către ceilalţi, el nefiind capabil să înţeleagă tot ceea se întâmplă în jurul lui", spun părinţii elevului.Aceştia mai arată, printre altele, că toţi copiii cu un astfel de sindrom se simt frustraţi şi izolaţi de societate şi în felul acesta li se adânceşte teama şi tendinţa de a riposta în diferite forme pe care le găsesc de cuviinţă, iar autorităţile nu îi ajută."În realitate nu suntem ajutaţi în niciun fel de factorii educaţionali şi decizionali, ba mai mult întâmpinăm mari greutăţi în diferitele ipostaze, cum este cea de faţă, iar în lupta noastră de a-l integra în societate suntem ignoraţi şi chiar supuşi rigorilor legii. Cred că înţelegeţi că nu noi suntem cei care îl învăţăm să riposteze, cum de altfel credem că niciun părinte din lumea aceasta nu îşi învaţă copilul să bată, să fie violent", precizează părinţii elevului.Ei adaugă că nu sunt singurii care îl cunosc cu adevărat pe băiat, ci şi medici specialişti care recomandă înţelegere şi protecţie din partea colectivului.În plus, familia mai arată că respectă opţiunea celor trei colegi ai fiului lor care, împreună cu părinţii, au sesizat mass-media, ”minţind şi distorsionând informaţiile”, numai pentru că nu îl mai vor pe fiul lor în liceul respectiv, dar că "ei sunt de fapt cei care l-au jignit, ameninţat şi provocat” pe fiul lor încă din primele zile de şcoală, când acesta nu a avut nicio reacţie violentă, ci dimpotrivă a dorit să fie prieten cu ei.În continuare, părinţii au lansat şi un apel către autorităţi, profesori şi părinţi pe care îi roagă să adopte o atitudine mai degrabă încurajatoare, stimulativă, decât respingătoare faţă de copilul lor care, în acest fel, va fi determinat să devină mult mai disciplinat la ore şi mai puţin agresiv cu colegii."Poziţiile de respingere ale unor profesori, cât şi atitudinea unor elevi de adresare de cuvinte jignitoare şi de intervenţie în timpul orelor pentru o aşa-zisă «corecţie» aplicată de profesori, conducerea liceului, dar şi de către Poliţie, nu fac decât să-l irite şi să-l marginalizeze pe acesta. Totodată, dorim să facem un apel către toţi cei care au declanşat acest război mediatic, fiind negreşit conştienţi de gravitatea faptelor lor şi care sunt părinţi la rândul lor, rugându-i să facă un exerciţiu de imaginaţie, punându-şi pentru o clipă proprii copii în locul copilului nostru şi pe ei în locul părinţilor lui, adică în locul nostru. Pentru cei cărora nu le pasă de suferinţa provocată nouă şi fiului nostru nu cred poate exista înţelegere din partea cuiva", mai arată părinţii elevului.Mai mulţi elevi de clasa a XI-a de la Liceul "Emil Racoviţă" din Galaţi s-au plâns, luni, că se tem să mai vină la ore din cauza unui coleg care i-ar agresa fizic şi verbal, bunica acestuia susţinând, în schimb, că băiatul, care este monitorizat psihologic şi comportamental de către specialişti, este de fapt victima celorlalţi liceeni.Elevul a fost transferat la liceul din Galaţi, începutul anului şcolar, de la o unitate de învăţământ din Brăila.Copiii spuneau că acesta îi agresează fizic şi verbal, îi ameninţă şi le cere bani drept taxă de protecţie, iar, la rândul lor, părinţii elevilor se declarau extrem de îngrijoraţi de această situaţie.De cealaltă parte, bunica elevului reclamat spunea luni că în tot acest scandal victima este, de fapt, nepotul său, care se trezeşte noaptea din cauza unor coşmaruri ca urmare a comportamentului colegilor săi.Directorul Liceului "Emil Racoviţă", Delia Humelnicu, a declarat, luni, că situaţia elevului este cunoscută la nivelul conducerii unităţii de învăţământ şi că băiatul acuzat că îşi terorizează colegii este monitorizat de către un asistent social de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă în Educaţie Galaţi, care stă cu el la ore chiar în bancă.Totodată, reprezentanţii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi au afirmat că până în prezent, din evaluările făcute, a reieşit că elevul respectiv are cerinţe educaţionale speciale şi recomandările sunt pentru integrarea acestuia în învăţământul de masă."În acest caz, ca şi în alte cazuri, este vorba despre un elev cu cerinţe educaţionale speciale, iar aceştia care au certificat de orientare şcolară, cu recomandare de la medicul specialist şi recomandarea comisiei de orientare şcolară, de a fi integraţi în învăţământul de masă, ei sunt integraţi în învăţământul de masă. Avem un plan intervenţional personalizat care va continua integrarea lui, există monitorizare din partea psihologilor. Are un asistent care merge cu el la cursuri. Trebuie integrat şi asta se poate face, dar nu imediat", a afirmat directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi, Grigore Ionaşcu.Situaţia de la Liceul "Emil Racoviţă" a intrat şi în atenţia poliţiştilor după ce doi dintre părinţii elevilor au făcut plângeri împotriva elevului reclamat că îşi terorizează colegii.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici, în urma plângerilor formulate de către părinţi, în acest caz s-a deschis un dosar pentru loviri şi alte violenţe.mediafax.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now