dcp100168 Posted May 4, 2015 Share Posted May 4, 2015 De ce plătesc firmele cel puţin 0,5 metri cubi de gunoiCantitatea minimă de gunoi facturată de către Ecosal, pentru servicii de salubrizare la agenţii economici, este de 0,5 metri cubi, ceea ce naşte nemulţumiri din partea comercianţilor. Mulţi dintre agenţi consideră că, prin natura activităţilor pe care le desfăşoară, nu au cum să producă 0,5 metri cubi de gunoi. În această situaţie sunt, de exemplu, magazinele de bijuterii.Cu toate nemulţumirile firmelor, directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, spune că aceste normative nu sunt inventate de către serviciul pe care îl conduce, ci sunt reglementate la nivel naţional. "Aceste baremuri sunt reglementate de organisme naţionale. Aşa cum s-a stabilit o medie de 1,04 kilograme pe cap de locuitor zilnic, s-a stabilit o medie şi pentru agenţi economici. Sunt norme metodologice reglementate de ANRSC", ne-a declarat şeful Serviciului de Salubrizare.Acesta mai explică faptul că o jumătate de metru cub pe lună de deşeuri nu reprezintă o cantitate mare şi este relativ uşor să o atingi, numai dacă sunt luate în considerare deşeurile pe care produc angajaţii, presupunând că au pachet. "Vin oameni şi se jură că nu produc atât, deşi, dacă ar fi cineva care să îi urmărească, 90 la sută din deşeurile pe care le generează le duc la punctele de colectare aferente blocurilor. Când le spui, li se pare extrem de mult. Mi-e greu să cred că tot ce mănâncă în opt ore pe zi angajaţii, plus eventuale cutii, ambalaje specifice activităţii lor nu generează 0,5 metri cubi. În bani, această cantitate înseamnă aproximativ 45 de lei. Pentru toate celelalte prestaţii de care au parte plătesc, dar când vine vorba de gunoi oamenii nu înţeleg de ce trebuie să plătească", a mai spus acesta.Un metru cub de gunoi este facturat cu 93,61 de lei cu TVA inclus.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now