Pot şoferii gălăţeni să dicteze preţul la pompă?

[dcp100168]

Pot şoferii gălăţeni să dicteze preţul la pompă?

O anomalie de preţ remarcată în Galaţi chiar înainte de ultima scumpire ar putea fi indiciul că şi consumatorii au un cuvânt de spus. Fiindcă situaţia nu este una nouă, ci se perpetuează de la ultima ieftinire majoră încoace, ar putea fi demosntraţia că nu doar comercianţii stabilesc preţul, dar şi concurenţa acerbă, ajutată de cumpărători.

În Galaţi, chiar în joia de dinaintea minivacanţei de 1 mai, preţul combustibililor a mai urcat vreo două procente, ducând astel, ca în toată ţara, creşterea totală pe aprilie la aproximativ 5%. Iar alinierea cotaţiilor în staţiile diferiţilor producători s-a menţinut. Cu o excepţie. Aceeaşi care mă intrigă din ianuarie încoace, când combustibilii au avut cel mai mic preţ, apropiat de 5 lei/litru.

Marjă mică peste 6 lei, loc de jonglare dedesupt

Nu ştiu cum e în alte părţi, dar staţia „de marcă” la care găseşti, de regulă, cea mai ieftină benzină de 95 în oraşul meu este singura rămasă sub sigla Petrom. Iar cele mai scumpe sortimente de aceeaşi cifră octanică le găseşti la OMV şi MOL. Staţiile independente nu le iau în calcul fiindcă politicile lor de discounturi sau adaosuri variază în funcţie de ce comercializează la un moment dat, poziţia faţă de străzile circulate sau pur şi simplu sunt cu câţiva bani sub preţul producutărului de la care au franciza.

Cu o zi înainte de minivacanţa de 1 mai, staţia Petrom cotele de preţ pentru benzina de 95 şi motorina standard erau, în Galaţi, ca în tabelul de mai jos. Am colorat specific mărcile şi am evidenţiat cu galben cele mai mici preţuri per produs, iar pe cele mai mari, evident, cu roşu. Studiaţi niţel tabelul şi comentăm după.

Primul amănunt de remarcat sunt alinierile de preţ între staţiile din acelşi lanţ. Dar şi scăderile pe care unele dintre ele le practică, pentru a compensa condiţii "vitrege" de piaţă, precum lipsa vadului. De exemplu, staţia Rompetrol care se află într-o zonă unde nu ajung vehicule grele (şi cu rezervorul încăpător), dar şi traficul uşor este în general redus, fiind într-o zonă de case, liniştite, fără ieşiri din oraş în apropiere. Dar şi staţia OMV de la ieşirea spre N, unde ajung doar autocamioane răzleţe, care ţin dinadins să meargă către zona săracă a judeţului sau vama Oancea, în loc să iasă pe la cea modernă, din Giurgiuleşti.

Pe de altă parte, staţia MOL aflată în din interiorul oraşului este singura dublată de concurenţă fix în poartă. O staţie a unui dealer local, comerciant en-gros şi en-detail de combustibili Lukoil, din câte scrie pe bonuri, are preţuri sensibil mai mici. Astfel, pompele lanţului maghiar trebuie să ţină preţul benzinei scăzut, chiar şi sub cel al Petrom, care este considerată o benzină "de buget". Şi acest "sacrificiu" nu poate fi explicat altfel decât prin prezenţa concurenţei atâta timp cât autoturismele reprezintă majoritatea covârşitoare a clienţilor. Mai mult, este singura dintre staţii unde - se poate lesne observa în tabel - din cauza discountului la benzină, aceasta este vândută mai ieftin decât motorina, contrar "regulii" aplicate la toţi ceilalţi comercianţi!

Un alt amănunt important este variaţia dintre cotaţiile minime şi maxime la staţiile "de lanţ". Când preţurile au atins maximul, în jur şi peste 6,20 lei litrul de benzină, diferenţa de la cele mai scumpe mărci (OMV şi MOL) la cea mai ieftină (Petrom) era în Galaţi de maxim 9 bani pe litru pentru CO95. De când s-a coborât către pragul de 5 lei, diferenţele aju ajuns şi la 15 de bani. În prima jumătate a lui ianuarie am remarcat preţurile de la MOL-ul cu "inamici" la poartă; benzina standard era 4,98 lei/litru când OMV şi MOL vindeau CO95 şi cu 5,16 sau 5,18 lei/litru!

S-ar putea face presiuni la pompă?

Conform statisticilor, mult peste jumătate din consumul de combustibil auto se datorează persoanelor fizice. Iar de când cu acciza suplimentară, ponderea a crescut negreşit. Aşadar, iată că cetăţenii înşişi reprezintă masa critică de clienţi care poate face diferenţa dintre profit şi faliment la pompele unei staţii. Sau chiar ale unui lanţ întreg!...

Evident, clienţii nu au control asupra concurenţei întâmpinate de marii jucători din partea câte unui dealer local şi nici nu pot rări numărul de plinuri înghesuindu-se în autobuze. Nici dacă autorităţile ar stimula mediul concurenţial pentru a scădea preţurile şi a proteja buzunarele cetăţenilor (mai crede careva în zâne?...) nu este sigură ieftinirea. Înţelegeri de cartel, procese anti-măsuri de stimulare a concurenţei, credeţi că s-ar da cineva înapoi de la aşa ceva?

Şi totuşi, cum ar putea şoferii să-i "atace" pe marii producători la vânzări, presându-i să scadă preţurile, dar fără să sacrificii personale gen "alimentarea de cinci bani" sau "sauna de transport în comun"? Cum ar putea sparge înţelegerile de cartel, încăierând marii jucători între ei?

Nu susţinem că soluţia pe care o vom dezbate aici ar fi infailibilă. Dar, cu siguranţă, pe cât de mulţi îşi vor bate capul s-o analizeze şi vor încerca să-i găsească hibele, pe-atât demulte şanse are să fie adoptată în practică în cazul în care. cel puţin teoretic, se dovedeşte viabilă. Deci, orice observaţii la acest articol sunt binevenite.

Sacrificarea celui mai mic, mai slab sau cu bube-n cap

Boicotarea doar a unei sau alteia dintre staţii poate duce la mişcări fine şi măsuri flexibile de ajustare din partea lanţului-mamă - vânzarea staţiei, creşterea uşoară a preţurilor la alte puncte din lanţ pentru a susţine neprofitabila etc. Practic, până când un lanţ întreg nu este afectat, efectele pe piaţă nu se vor vedea.

Pentru că aceasta ar putea fi soluţia. Cumpărătorii îşi aleg un lanţ şi-l boicotează. Acesta va fi nevoit, după o eventuală perioadă strategică de "rezistenţă", să practice o ieftinire majoră. Care să-i "aducă"pe clienţi înapoi de la pompele concurenţei. Dacă şoferii, în special prin intermediul mediului online, sunt decişi şi uniţi, boicotul ar trebui să meragă până când cei vizaţi fie vândşi pleacă (şi atunci se trece la următoarea "victimă"), fie coboară preţul semnificativ, măcar cu un 5% medie vizibilă la întreaga reţea de staţii.

Când clienţii vor reveni, de data asta buluc, la ieftinire, concurenţa, rămasă în offside, va trebui să se „alinieze" şi ea. Că altfel rămâne „pierdută"...

Problema esenţială, evident, este: cum să-şi aleagă şoferii, unitar, „victima"? Antireclama se poate lăsa cu procese iar selecţia pe bază de calitate a produselor în funcţie de producător este greu de dovedit. Nici minimele instrumente de certificare a cantităţilor livrate nu sunt puse la dispoziţia cumpărătorilor în staţii, darămite a caltăţii...

Se poate merge însă pe soluţia „răul cel mai mic". Deci afectarea va fi cu atât mai mare şi, în consecinţă, vor exista mai multe şanse de „repliere” prin ieftinire.

Sau, mai pragmatic, se poate apela la simţul civic şi „pedepsi" indisciplina. De exemplu, există vreunul dintre maii producători pe lista marilor datornici la buget? Perfect! Să-i arătăm că ne pasă. Ce, îşi va plăti datoriile istorice peste noapte? Sau va vinde tot lanţul şi va alege, eventual, să rămână doar distribuitor en-gros, sub "pălăria" celorlate mărci? Greu de crezut şi una şi alta cât timp realitatea dovedeşte că este loc de jonglare cu preţul. Oricum, şi dacă „pică” un lanţ, vine la rând altă „victimă” de pe listă. Că tocmai au avut unii susţinerea premierului de curând, într-o urâtă afacere penală...

Şi dacă se va ajunge, cum mi-au spus unii, la plecarea rând pe rând, din piaţă, a producătorilor afectaţi, revenindu-se la situaţia de dinainte de `90, când domnea un monopol, tot nu-i bai. Logica demonstrează că, în locul "dezertorilor", vin alţii peste noapte. Românii consumă totuşi jumătate din combustibilul pe cap de european mediu! Iar cu legislaţia de astăzi şi în contextul UE, a ajuns cel puţin la fel de uşor să te lupţi cu un monopol în loc de un cartel...
adevarul.ro