Galaţiul, împânzit de statuile eroilor comunişti

[dcp100168]

Galaţiul, împânzit de statuile eroilor comunişti

» O strada poarta numele lui Gh. Stroiciu, unul dintre comisarii care a condus detasamentele revolutionare in lupta importiva armatei romane » Vatmanul Spiridon Vranceanu, care a lasat intr-o balta de sange un sublocotenent, are statuie in centrul orasului, pe soclul statuii fostului primar, Al. Moruzi.

Statuile vip-urilor comuniste se simt bine la Galati. La 18 ani de la schimbarile din 1990, care presupuneau cel putin o abordare sincera a istoriei din anii regimului comunist, revolutionarii de ocazie, transformati de propaganda comunista in eroi, inca au statui in centrul orasului, iar unele strazi le poarta numele, chiar daca acesti "eroi" au luptat impotriva statului roman.

Pe strada Domneasca, la cativa pasi de Primaria Galati, se afla bustul revolutionarului Spiridon Vranceanu. In anii ’50, comunistii au dat jos de pe soclu statuia lui Alexandru Moruzi, fost primar al Galatiului, si au pus pe soclu bustul lui Spiridon Vranceanu. Acesta a fost "muncitor la tramvaie" si a fost una din victimele demonstratiei de la 13 iunie 1916. Miscarea sindicalistilor nemultumiti de scaderea nivelului de trai din cauza razboiului a fost speculata de catre socialistii condusi de dr. Cristian Racovski, una din eminentele cenusii ale comunistilor rusi si ucraineni si un promotor al extinderii Revolutiei din Octombrie. In 1918, Racovski va deveni presedintele asa-zisei Republici Democratice Moldovenesti de dincolo de Nistru si va milita inversunat impotriva Romaniei. In dimineata de 13 iunie 1916, sindicalistii s-au adunat la cinematograful Regal si au fost instigati la o revolta violenta de dr. Racovski. Coloana a inaintat pe strada Portului si, cand manifestantii i-au atacat cu bate si leturi rupte din garduri pe soldatii din cordonul trimis sa opreasca demonstratia si tabarasera asupra tanarului sublocotenent Decebal Eliade, ce se afla trantit la pamant, intr-o balta de sange, unul dintre soldati a tras un foc de revolver asupra celui ce luase sabia locotenetului si nu se stia ce voia sa faca cu ea. Asa a intrat in istorie Spiridon Vranceanu, manifestantul care luase sabia sublocotenentului.

Alt "erou", Gh. Stroiciu, se poate mandri ca o strada din Galati ii poarta numele. La doi ani dupa demonstratia de pe strada Portului, in ianuarie 1918, Stroiciu s-a mutat la Odesa, actionand tot sub pulpana bolsevicului Racovski. La Odesa se retrasesera parlamentarii romani, comisiile de aprovizionare, o parte din trupe si o parte din flota romana. La ordinele lui Racovski, Stroiciu s-a instalat pe nava "Durostor", s-a autointitulat "comisar maritim, presedinte al comitetului revolutionar" si a condus "detasamentele revolutionare" la arestarea parlamentarilor si ofiterilor romani si rechizitionarea navelor romanesti. Acum, o strada din valea orasului Galati poarta numele lui Gh. Stroiciu, marele erou al luptei impotriva statului roman.

In zona cartierelor de case se afla statuia lui Spiru Placintaru, "victima" a rascoalei de la 1907. De fapt, in 1907, la Galati nu au demonstrat tarani, ci carutasi si mahalagii din cartierele Vadul Ungurului si Lozoveni, iar Spiru Placintaru nu a murit de glont pe strada Domneasca, cum spun cronicarii comunisti, ci in spital, din cauza agravarii unei afectiuni la un picior. Dar ce mai conteaza asta acum - a fost decretat revolutionar, are statuie, cum nu au multi scriitori, nici pictorul Mantu, nici compozitorul Iosif Ivanovici.

http://www.romanialibera.ro/a128187/gal ... nisti.html

[Mikka]

Hmm, parca exista si o comisie de cultura in CL, nu?

De Spiridon Vranceanu stiam, de existenta lui Stroiciu, nu.

[dcp100168]

97 de ani de la o revoltă a muncitorilor din Galaţi, manipulaţi de un agent al lui Lenin. Bolşevicii gălăţeni plănuiau să bombardeze oraşul

Astăzi se împlinesc 97 de ani de la eveniment evocat prin două monumente de sorginte bolşevică, monumentul de lângă poarta ICEPRONAV şi bustul lui Spiridon Vrânceanu, amplasat în scuarul din faţa clădirii CFR, de pe strada Domnească. Este vorba de marea revoltă muncitorească de pe 13 iunie 1916, când coloanele de muncitori s-au confruntat cu forţele de ordine în zona Palatului Navigaţiei.

Atunci, Spiridon Vrânceanu, muncitor la „Tramvaie”, şi-a dat obştescul sfârşit, fapt menţionat şi pe soclu statuii: „Spiridon Vrânceanu - muncitor revoluţionar - căzut eroic”.

Trebuie să amintim un lucru: bustul eroului revoluţionar a ajuns pe acest soclu prin efracţie, pentru că până la venirea comuniştilor, pe soclu se afla statuia lui Alexandru Moruzzi, primar al Galaţiului între anii 1872 şi 1874.

În anii ’50, s-a făcut o reevaluare şi activiştii PCR au hotărât că era mai important ce a făcut pentru Galaţi revoluţionarul Vrânceanu decât primarul Moruzzi şi s-a făcut rocada.

Galaţiul era pe harta cu steguleţe a strategilor lui Lenin

Evident, trebuie să ne asumăm întocmai istoria oraşului, cu bine şi rău, cu democraţie, cu revolte de dreapta şi de stânga, cu comunism de tentă bolşevică şi legionarism. În acest context, faptul că muncitorii din Galaţi au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile, era un eveniment important şi trebuie consemnat ca atare în istoria oraşului.

Dar este o diferenţă între simpla consemnare istorică şi venerarea prin instalarea de monumente.

Iar în cazul nostru, nu prea era cazul instalării monumentelor. Aşa cum rezultă din două documente de arhivă pe care le deţinem în exclusivitate, mai precis două capete de acuzare, unul al Parchetului Curţii de Apel Galaţi şi altul emis de Cabinetul 2 Instrucţie al Corpului 3 Armată, revolta de pe 13 iunie 1916 a fost manipulată de bolşevicii de la Moscova, prin trimisul lor în zonă, doctorul Cristian Racovski, ajuns preşedintele Partidul Social Democrat din România.

În iunie 1916, eram cu un an şi jumătate înaintea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, puciul prin care bolşevicii lui Lenin au preluat puterea la Moscova. Precum se va vedea în continuare, în timp ce pregăteau Marea Revoluţie de la Moscova, bolşevicii plănuiau şi alte mici revoluţii, prin care să preia puterea în state vulnerabile, cum era ţara noastră la momentul acela.

Una dintre aceste revoluţii era plănuită în zona Galaţi-Ismail-Chilia-Odessa şi a şi avut loc în ianuarie 1918, fiind condusă de bolşevici gălăţeni. Atunci, colegii de revoltă ai lui Spiridon Vrânceanu, doi muncitori gălăţeni, Stroiciu şi Muşetescu, au condus detaşamentele revoluţionare bolşevice, au arestat echipajele navelor româneşti de la Ismail, Chilia şi Odessa şi aveau în plan un obiectiv foarte clar, dictat probabil de la Moscova: bombardarea oraşelor româneşti de la Dunăre: Tulcea, Galaţi şi Brăila.

Asta se întâmpla la 3 luni de la victoria Marii Revoluţii din Octombrie. Este un fapt ce dovedeşte că pe harta cu steguleţe a strategilor lui Lenin, Galaţiul era un centru important.

Cine a fost Racovski?

Ca să înţelegem mai bine cum stăteau lucrurile, să vedem şi cine a fost Cristian Racovski, omul care a condus din umbră mişcările revoluţionare de la Galaţi în 1916-1918 şi de la Ismail, Chilia şi Odessa, în ianuarie 1918. Racovski s-a născut în Bulgaria, în 1873. I-a cunoscut pe Engels si pe Trotski, cu care plănuia „să arunce burghezia la groapa de gunoi a istoriei”.

I s-a alăturat lui Lenin şi a devenit unul dintre liderii Kominternului. A deţinut functii importante în Rusia Sovietică. Lenin l-a trimis pe Racovski în Ucraina şi România, pentru a organiza preluarea puterii de către bolşevici, după modelul puciului de la Moscova. Cristian Racovski a fost o vreme preşedintele aşa-zisei Republici Democratice Moldoveneşti de dincolo de Nistru (ceva ce seamănă cu Republica Transnistreană de astăzi) şi a militat înverşunat împotriva României.

Aceste „misiuni”, explicau de ce Racovski era nelipsit de la Galaţi. Ieşirile în stradă ale sindicatelor erau deturnate de Racovski şi oamenii lui din proteste sindicale în revolte împotriva statului român şi a politicii externe a guvernului de la Bucureşti. Astfel, încet dar sigur, mişcarea sindicală era transformată într-un instrument al puterii de la Moscova.

Revolta de la Palatul Navigaţiei

Să revenim la revolta de pe 13 iunie 1916. Pe 12 iunie, sindicaliştii s-au întrunit la sala cinematografului „Regal” şi au hotărât ca a doua zi să facă grevă generală în oraş şi în port pentru „eftinirea traiului”.

Nemulţumirile muncitorilor erau pe deplin justificate, pentru că ţara era sărăcită de război. Potrivit actului de acuzare nr 939/07.05.1919, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, la adunare a ţinut un discurs şi Racovski, membru în Comitetul Executiv PSDR, care a impus şi o altă revendicare a protestului: să se manifeste „şi împotriva războiului”.

Pe 13 iunie, coloana manifestanţilor a pornit de la sediul PSDR, cartierul general al lui Racovski, şi a străbătut strada Crihan Vodă şi strada Portului, îndreptându-se spre centrul oraşului. Muncitorii au fost întâmpinaţi pe traseu de un cordon de poliţişti conduşi de comisarul Zane.

Cordonul Poliţiei a fost spulberat de trei căruţe care se aflau în fruntea coloanei şi manifestanţii şi-au continuat drumul. În dreptul Palatului Navigaţiei a avut loc o nouă confruntare între manifestanţi şi cordoanele de militari, aflaţi sub comanda locotenentului Emil Papadopol. O parte din manifestanţi au ocolit Palatul Navigaţiei şi i-au atacat pe militari şi din spate, cu bâte şi leţuri rupte din garduri.

În timpul luptei corp la corp, mai mulţi manifestanţi au tăbărât asupra sublocotenentului Decebal Eliade. Unul dintre ei i-a smuls sabia şi în momentul în care o răsucea în aer pentru a-l lovi pe locotenent, unul dintre soldaţi a tras un foc de revolver asupra lui. Cel împuşcat era Spiridon Vrânceanu. Aşa a intrat în istorie, fiind împuşcat în momentul în care ridicase sabia pentru a-l lovi pe sublocotententul Eliade.

În luptele cu forţele de ordine au fost răniţi mai mulţi muncitori. Nouă dintre ei au murit la spital. Toţi au fost victime ale încercării lui Racovski de a transforma un protest sindical în revoltă bolşevică. Pe 7 mai 1919, Parchetul de la Curtea de Apel Galaţi i-a trimis in judecată pe Racovski şi locotenenţii săi, Gheorghe Stroiciu şi Gheorghe Muşetescu şi pe alţi 23 de participanţi la revolta de la Palatul Navigaţiei.

Războiul lui Stroici şi Muşetescu împotriva Armatei Române

La doi ani după revolta de pe strada Portului, în ianuarie 1918, doi dintre locotenenţii lui Racovski la Galaţi, Gheorghe Stroiciu şi Gheorghe Muşetescu s-au mutat la Odessa, unde acţionau tot la ordinele lui Racovski. Gheorghe Stroiciu a fost pe rând, bucătar pe nava „Împăratul Traian”, vânzător ambulant şi muncitor în port. Muşetescu fusese templar. Ambii s-au transformat în revoluţionari de profesie.

Isprăvile lor sunt descrise în raportul maiorului Mircea Demetrescu, procuror militar la Curtea Marţială a Corpului 3 Armată. La Odessa se retrăseseră parlamentarii români, comisiile de aprovizionare, o parte din trupe şi o parte din flota română.

Scopul declarat al grupării Racovski-Stroiciu-Muşetescu era rechiziţionarea navelor româneşti de la Ismail, Chilia şi Odessa, cu care intenţionau să bombardeze toate porturile româneşti de la Dunăre. Au terorizat porturile Chilia şi Ismail, organizând detaşamentele revoluţionare după principiul „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”. Raportul maiorului Demetrescu descrie scena halucinantă de la adunările în care bolşevicii pregăteau revolta împotriva statului român.

Apoi, au trecut la acţiune, conducând „detaşamentele revoluţionare”  la arestarea parlamentarilor şi ofiţerilor români şi rechiziţionarea navelor româneşti.

La ordinul lui Racovski, Stroiciu s-a instalat pe nava „Ştefan cel Mare” şi s-a autointitulat „preşedinte al comitetului bolşevic” de pe navă. Muşetescu s-a instalat pe nava „Durostor” şi s-a autointitulat „comisar maritim”. El şi-a luat în cabină şi amanta, instaurand pe navă un regim personal.

Pentru că revoluţionarii de ocazie nu se pricepeau la navigaţie, iar timonierii, marinarii de punte şi motoriştii le erau ostili, navele amiral ale lui Stroiciu şi Muşetescu nu au mai ajuns pe Dunăre, ca să bombardeze porturile. Au navigat în derivă pe Marea Neagră. Nava lui Stroiciu a ajuns în cele din urmă la Odessa, iar a lui Muşetescu la Sevastopol.

După câteva săptămâni de teroare, marinarii s-au revoltat şi i-au debarcat pe bolşevici. Stroiciu şi Muşetescu s-au refugiat în Ucraina, iar în toamna lui 1918 s-au întors în ţară. Au fost arestaţi şi judecaţi pentru înaltă tradare de Curtea Marţială de la Corpul 3 Armată. Probabil că au ajuns în închisoare.

În laboratoarele propagandei comuniste, Stroiciu, Muşetescu şi Spiridon Vrânceanu, au fost transformaţi în eroi ai luptei revoluţionare.

Numele lor erau înscrise pe o placă de marmură amplasată pe peretele Palatului Navigaţiei. Lor le este dedicat şi monumentul de lângă ICEPRONAV. O stradă din Cartierul Portului (strada Canalului) s-a numit până de curând „strada Gheoghe Stroiciu”. Bustul primarului Alexandru Moruzzi a fost dat jos de pe soclul din centrul oraşului, pentru ca acolo să fie instalat bustul lui Spiridon Vrânceanu.

Această veneraţie este dedicată, în continuare, de cei ce conduc Galaţiul, foştii primari şi cel actual, celor trei personaje care au luptat împotriva Armatei Române: Spiridon Vrânceanu a vrut să ucidă cu sabia un sublocotenent, iar Stroiciu şi Muşetescu au dus, împotriva statului, războiul descris de maiorul Demetrescu.

Iar toate astea s-au întâmplat la ordinele lui Racovski.

presagalati.ro

[riaji]

Pai cine au fost primari si consilieri locali din 89 incoace? 

[dcp100168]

Statuia ruşinii, lăsată nestingherită să troneze în centrul „Oraşului roşu“. Cum a ajuns manevrantul bolşevic Vrânceanu cocoţat pe soclul marelui primar Moruzzi

Amintirea comunismului este ţinută vie în Galaţi, urbea care, după 1990, şi-a căpătat porecla de „Oraşul Roşu”, de străzile de poartă numele unor figuri de tristă amintire precum Petru Groza (primul premier comunist al ţării) sau Gheorghe Stroiciu (unul dintre „părinţii” ruperii Transnistriei de Moldova).

La aproape trei decenii de la căderea comunismului, în oraşul Galaţi încă mai există monumente şi străzi care duc mai departe numele unor lideri bolşevici sau ale unor eroi proletari plăsmuiţi de propaganda bolşevică. Şi ca şi cum toate acestea n-ar fi de ajuns, acum două săptămâni Consiliul Local a decis să-i acorde titlul de cetăţean de onoare fostului pilot de aviaţie al lui Nicu Ceauşescu.

Separatistul, tâmplarul şi greviştii

Un cartier al Galaţiului şi trei dintre străzile oraşului încă mai poartă denumirile date „cu dedicaţie” în vremea comunistă. Cartierul I.C. Frimu (nume îi vine de la tâmplarul Ioan C. Frimu, mort în închisoare, după ce a fost arestat la demonstraţiile proletare din 13 decembrie 1918) s-a suprapus peste fosta mahala de case „Aeroport”, demolată între 1978 şi 1988, cu tot cu pista de pe care a decolat prima cursă aviatică de pasageri din România.

Cu legătură la 13 decembrie 1918 (violentul protest al tipografilor din Bucureşti, la care s-au alăturat numeroşi agitatori comunişti sub comanda bolşevicului Cristian Hristu Rakovski - cel care avea să devină la scurt timp preşedintele Republicii Democrate Moldoveneşti din Transnistria), este şi o stradă din cartierul Fileşti. Aflată într-o zonă aproape abandonată de autorităţi, cu un pavaj care n-a mai fost reparat din vremea comuniştilor, strada 13 Decembrie nu are nici măcar un banal indicator. Din loc în loc, oamenii au scris pe porţi, cu vopsea, denumirea ei, pentru ca poştaşul să nu caute de bezmetic locul unde să le aducă scrisorile sau pensiile. Însă, în nomenclatorul străzilor şi-a păstrat netulburată denumirea primită în 1952, la ordinul Sfatului Popular.

Şi mai interesantă este strada Gheorghe Stroiciu, din zona Portului. Se află între strada Griviţei şi strada Ana Ipătescu (simboluri importante pentru Independenţa României) însă nici măcar locuitorii ei nu prea mai ştiu cine este personajul care-i dă numele: liderul bolşevic separaţionist Gheorghe Stroiciu. Gălăţean la origine, Stroiciu s-a mutat, în ianuarie 1918, la Odessa, acolo unde se retrăseseră, sub presiunea armatelor de ocupaţie din Primul Război Mondial, o unii dintre parlamentarii români, comisiile de aprovizionare, o parte din trupe şi o parte din flota română. După cum consemnează istoricul gălăţean Paul Păltănea, Stroiciu s-a instalat pe nava „Durostor”, la ordinele lui Hristu Rakovski, unde s-a autointitulat „comisar maritim şi preşedinte al comitetului revoluţionar comunist”. Din această postură, a condus trupele paramilitare care au arestat parlamentarii şi ofiţerii români şi au rechiziţionat navele româneşti şi încărcăturile acestora. Acum, pe strada ce poartă numele personajului de tristă amintire, nimeni nu mai ştie cine a fost acesta. O bătrânică, parcă venită din alt veac, ne-a spus timid că-i „un fel de savant sau de cărturar”, dar şi-a făcut o cruce cât toate zilele când a aflat că este vorba despre unul dintre „părinţii”  lungului război de secesiune pe care îl cunoaştem ca fiind „Conflictul Transnistrean”.

O altă stradă cu rezonanţă din vremea comunistă se află în cartierul Micro 17 şi se numeşte Dr. Petru Groza, în amintirea primului premier comunist al României, fost preşedinte al Marii Adunării Naţionale între 1952 şi 1958. 

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu strada 6 Martie 1948 (data de instaurare a guvernului Groza, primul guvern comunist din istoria ţării), care a devenit acum 25 de ani strada Basarabiei, însă şi vechiul nume este menţionat la loc de cinste pe toate pe toate indicatoarele, inclusiv pe cele montate acum doi ani.

Manevrantul de tramvaie, soclul furat şi instructorul lui Ceauşescu

În chiar centrul oraşului, la nici 100 de metri de Primăriei şi Prefectură, pe strada Domnească, se află un bust pe jumătate ascuns de un gard viu invadat de o liană frumos mirositoare cunoscută în popor sub denumirea de „Mâna Maicii Domnului”. Fără absolut nicio legătură cu simbolistica plantei ce o învăluie lucrarea dăltuită în piatră este o reprezentare a lui Spiridon Vrânceanu, fostul muncitor de la depoul de tramvaie din Galaţi (unde avea funcţia de manevrant). Acesta şi căpătat statutul de erou în timpul demonstraţiei muncitoreşti din 13 iunie 1916, atunci când circa 8.000 de oameni s-au adunat pe strada Portului şi mărşăluiau către centrul oraşului Galaţi pentru a protesta cu legătură la sărăcia cumplită provocată de război. Potrivit istoricului Marius Mitrof (consilier la Direcţia de Cultură de Galaţi), protestul iniţial paşnic a fost radicalizat de o serie de bolşevici infiltraţi, conduşi de cunoscutul separatist Hristu Rakovski, aşa că demonstraţii au atacat forţele de ordine, conflict în care manevrantul de vagoane Spiridon Vrânceanu a fost împuşcat. Mărturiile istorice consemnate de Paul Păltănea vorbesc despre faptul că Vrânceanu reuşise să smulgă sabia unui sublocotenent, iar militarul, în disperare de cauză, deja bătut până la sânge şi în mare pericol de a fi omorât, a tras cu revolverul ucigându-l pe agresor. În martie 1958, la peste patru decenii distanţă, Spiridon Vrânceanu a fost trecut în rândul eroilor, atunci când bustul fostului primar de legendă al oraşului, Alexandru Moruzzi (autorul unora dintre cele mai spectaculoase sistematizări şi modernizări ale Galaţiului), a fost dat jos de pe soclu, iar în locul lui a fost pus bustul muncitorului. Bustul lui Moruzzi a fost distrus, aşa că nici dacă ar vrea cineva istoria nu ar mai putea fi reaşezată la locul ei decât în copie.

Şi cum capriciile istoriei se repetă ciclic şi cinic, Consiliul local de la Galaţi a decis să continue povestea comuniştilor-simbol pentru oraş, aşa că în urmă cu două săptămâni l-a făcut cetăţean de onoare, post-mortem, pe fostul general de Armată Aurel Niculescu. Acesta a fost fost instructorul personal de pilotaj al lui Nicu Ceauşescu şi a avut legături clare şi privilegiate cu familia dictatorială şi cu Securitatea.

Le-ar schimba, dar costă mult

Potrivit Primăriei Galaţi, solicitările în privinţa schimbării denumirilor de străzi se analizează atât în comisia de cultură de la nivelul Consiliului Local, cât şi la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Galaţi. „Procedura este de lungă durată şi foarte costisitoare. Cărţile de identitate ale cetăţenilor care locuiesc pe aceste străzi ar trebui schimbate gratuit şi pe lângă actele de identitate vorbim şi de refacerea tuturor actelor de proprietate ale persoanelor fizice, sedii de firmă etc. Pentru moment nu s-a luat în discuţie acest subiect şi nici nu sunt solicitări argumentate în acest sens”, ne-a comunicat biroul de presă al Primăriei Galaţi.

adevarul.ro