Jump to content

Fotbaliştii de la Oţelul îşi reziliază contractele


dcp100168

Recommended Posts

Fotbaliştii de la Oţelul îşi reziliază contractele

Antrenorul Oţelului Galaţi, Florin Marin, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că în perspectiva meciului cu ASA Târgu Mureş, are mari probleme de lot, în afara unor jucători accidentaţi sau suspendaţi fiind şi trei care şi-au reziliat contractele cu clubul. Tehnicianul a spus că este vorba despre fundaşul Constantin Mişelăricu şi mijlocaşii Sanaa Altama şi Iulian Popa, care nu au mai dorit să continue la gruparea gălăţeană în contextul participării în Liga a II-a.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

La Oţelul rămân doar şase jucători din vechiul lot

Dintre jucătorii cu care s-a terminat campionatul, mai sunt sub contract numai nouă jucători, dintre care doi sunt portari şi alţi trei foarte aproape de a pleca

 

Conducătorii FC Oţelul spun că obiectivul pentru sezonul următor, când echipa va evolua pentru prima dată după 25 de ani în liga secundă, este promovarea. Cu ce jucători? În acest moment, sub contract cu Oţelul sunt 22 de jucători, cei mai mulţi dintre ei foarte tineri, formaţi în propriul centru de copii şi juniori.
Dintre cei care au făcut parte din lot în ultimul sezon din Liga I şi au jucat în mai multe meciuri, mai sunt sub contract doar nouă. Doi sunt portari, Gabriel Abraham şi Dumitru Hotoboc, iar dintre ceilalţi sunt foarte aproape de a pleca Tudorie, Miron şi Dan Popescu. Pe primii doi, cei din club speră să-i transfere pe sume cu care să se acopere mare parte din bugetul pentru sezonul viitor, în cazul lui Tudorie existând o ofertă concretă de la Steaua, în timp ce Dan Popescu vrea să plece, iar cei din club par dispuşi să nu-i pună piedici, cel puţin aşa se înţelege din declaraţiile recente ale lui Ovidiu Burcă, manager sportiv.
Astfel, dintre cei care au evoluat campionatul trecut în prima ligă, mai rămân doar patru jucători de câmp: fundaşul central Mihai Leca (23 de ani, 11 partide jucate sezonul trecut, 9 ca titular), fundaşul lateral Lucian Murgoci (23 de ani, 19 meciuri, 16 ca titular), mijlocaşul central Robert Tătar (21 de ani, 8 meciuri, niciunul ca titular) şi mijlocaşul ofensiv Cosmin Stoian (10 partide jucate, doar una ca titular, în total 143 de minute pe teren).
Dintre ceilalţi, doar Mihai Adăscăliţei mai are o minimă experienţă la echipa mare, unde a jucat în trei partide sezonul trecut, în total 94 de minute, şi oarecum Robert Moglan (11 minute jucate).
Managerul sportiv Ovidiu Burcă a spus că se vor încerca şi câteva achiziţii: „Sperăm să convingem să semneze cu noi câţiva jucători cu experienţă la nivelul acesta, care să ne ajute să promovăm din primul an”.

Cine sunt jucătorii de acum ai Oţelului

Pe lista celor de 22 de jucători care mai au contract cu FC Oţelul, comunicată de reprezentanţii clubului, se află: Gabriel Abraham, Dumitru Hotoboc - Dan Popescu, Alexandru Tudorie, George Miron, Mihai Leca, Lucian Murgoci, Cosmin Stoian, Robert Tătar, Alexandru Tudorie - Mihai Adăscăliţei, Bogdan Chipirliu, Ionuţ Constantinescu, Daniel Dajbog, Eduard Dumitru, Iulian Negoescu, Robert Moglan, Robert Blănaru, Ionuţ Chiriac, Ionuţ Codreanu, Robert Codreanu, Alexandru Istrate, Rareş Oprea şi Alexandru Perju.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Miron este jucătorul Botoşaniului
Unul dintre cei mai buni jucători ai Oţelului în returul campionatului trecut, fundaşul central Andrei Miron, a fost transferat de către FC Botoşani. Oţelul nu va încasa niciun ban în urma acestei mutări, dar are un procent dintr-un eventual viitor transfer al lui Miron. La FC Botoşani, Miron va fi coleg cu Stelian Cucu, plecat şi el de la Oţelul în această vară. În vârstă de doar 21 de ani, Miron este un produs al Oţelului şi are la activ 22 de meciuri în Liga I şi un gol marcat.
Florin Marin a rămas cu doar 6 fotbalişti în lot: Hotoboc, Abraham, Leca, Tătar, Stoian şi Murgoci.
presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Hamroun, la Steaua

Rămas liber de contract după despărțirea de Oțelul, unul dintre cei mai buni jucători din retur ai formației roș-alb-albastre, Jugurtha Hamroun, a semnat un contract cu FCSB, conform presei centrale. Mijlocașul algerian a fost deturnat de echipa bucureşteană în ultimul moment, el fiind prezentat zilele trecute chiar şi pe site-ul oficial al celor de la Giresunspor (ocupanta locului 11 în precedenta ediție a ligii secunde din Turcia).
Jugurta Hamroun (26 de ani) a venit la Oţelul iarna trecută, căpitanul Florin Cernat având şi el un cuvânt de spus la aducerea extremei, despre care ştia că e un fotbalist de valoare după ce îi fusese coleg în Turcia. Hamroun a marcat 4 goluri în 11 meciuri pentru echipa noastră, ultimul gol fiind o capodoperă: un lob de la 30 de metri contra Universităţii Cluj. De altfel, el a fost a fost cel mai bun om al meciului respectiv, fiind trecut în echipa etapei a 33-a de către Liga Profesionistă de Fotbal.

dunareabatrana.ro


Sissoko a plecat în Turcia

La fel ca şi ceilalţi străini din lotul din sezonul trecut al Oţelului, Mohamadou Sissoko a părăsit Galaţiul, având o clauză în contract că poate pleca de la echipă în caz de retrogradare. Francezul originar din Mali a semnat pe un an cu formaţia turcă de eşalon secund Giresunspor (locul 11 în ultimul sezon din Liga a II-a din Turcia).
Fundaşul central a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Oţelului pe final de sezon, atunci când echipa noastră a avut o răbufnire de orgoliu şi a învins atât campioana cât şi vicecampioana Ligii I, deşi era retrogradată matematic! Francezul a debutat greu la Oţelul, din cauza unei accidentări, dar intrarea sa a coincis cu rezultatele pe alocuri uimitoare obţinute de Oţelul în ultima parte a campionatului. Sissoko are 26 de ani şi măsoară 1,92 înălţime. În careiera sa a mai jucat pentru Udinese, Celano, Gallipoli (toate Italia), Eupen (Belgia), Kilmarnock (Scoţia), Veria (Grecia), dar şi pentru naţionala U20 a Franţei! La Oţelul a intrat de 10 ori, fiind titular şi integralist şi a format un cuplu excelent de apărători împreună cu George Miron.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Portarul Gabriel Abraham a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo

Portarul Gabriel Abraham, ultima oară la FC Oţelul Galaţi, a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti valabil până la 30 iunie 2019, a declarat directorul general al clubului din Ştefan cel Mare, Dinu Gheorghe, pentru www.fcdinamo.ro.

În vârstă de 24 de ani, Gabriel Abraham a disputat 11 partide în poarta Oţelului în campionat trecut şi a făcut parte din lotul gălăţenilor în sezonul competiţional 2010-2011, cu care a câştigat titlul de campion al României şi Supercupa României.

Internaţional de juniori U19, Gabriel Abraham şi-a început cariera la echipa secundă a clubului gălăţean şi a mai evoluat pentru FCM Târgu Mureş şi Oţelul.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.