Jump to content

Eminescu a dormit 15 nopţi în baraca unui pescar gălăţean


Recommended Posts

Posted

Eminescu a dormit 15 nopţi în baraca unui pescar gălăţean

Eminescu, în scurta lui viaţă, a trecut de două ori prin Galaţi. O dată ca sufleur al unei trupe de teatru, iar a doua în 1869, când avea doar 19 ani, când a venit la Galaţi într-o altă trupă de teatru. Se spune că Eminescu ar fi dormit în port, într-o baracă a unui pescar, lucru obişnuit pentru el cu condiţii şi mai puţin bune.

Potrivit directorului Bibliotecii Judeţene VA Urechia din Galaţi, Zanfir Ilie, fiul Ipoteştilor bucovineni a venit prima dată în Galaţi când avea doar 17 ani. Eminescu a poposit în oraşul de la malul Dunării fascinat de prestaţia unei trupe de teatru care juca piese în dulcele grai românesc. De altfel, Eminescu a fost angajat ca sufleur de unchiul său Iorgu Caragiale, care-l descoperise tot la un teatru dunărean, la Giurgiu. „Până să ajungă să fie luat de unchiul său în trupa de teatru, Eminescu se ocupa de număratul baniţelor de grâu. Chiar şi aşa, avea un geamantan plin cu cărţi”, scrie Zanfir Ilie în lucrarea „Dunărea poveste şi adevăr”.

De fapt, poetul făcea mult mai mult decât să sufle la piesele de teatru. El copia cu scrisul său frumos şi îngrijit toate textele şi, de cele mai multe ori, le corecta, făcându-le mai accesibile actorilor. Nu-i exclus ca dacă nu s-ar fi îndrăgostit de lumea teatrului, cel mai probabil că Eminescu nu ar fi ajuns niciodată la Galaţi.

A doua descindere a lui Eminescu la Galaţi s-a petrecut în vara lui 1869, atunci când avea apropae 19 ani, publicase deja mai multe poezii, printre care şi „Ce-ţi eu doresc ţie, dulce Românie”. Eminovici devine Eminescu, prin botezul lui Iosif Vulcan.

Eminescu a stat atunci mai bine de două săptămâni la Galaţi, puţine oraşe din ţară mândrindu-se că l-au găzduit atât de mult pe cel ce avea să devină poetul naţional. „Se spune că, la Galaţi, Mihai Eminescu a stat în port, locuind într-o baracă săracă a unui pescar oarecare, care probabil n-a ştiut niciodată că a găzduit pentru 15 nopţi Luceafărul poeziei româneşti. Unde o fi fost, pe mal, această baracă, ce gălăţean era acel pescar, nimeni nu ştie. Dacă s-ar putea regăsi cu aproximaţie locul unde a fost acea căsuţă, astfel încât autorităţile din Galaţi să pună o inscripţie: Aici s-a odihnit Eminescu la vremea teilor din anul de graţie 1869”, mai spune directorul Bibliotecii Judeţene din Galaţi în cartea sa.

Ce-o fi discutat Mihai Eminescu cu acel pescar? Ce vorbe ar fi schimbat cei doi la malul Dunării? Ce părere şi-o fi făcut poetul de pescarul din Galaţi? Este cu adevărat o temă de meditaţie!

Ce se ştie sigur este că poetul a trecut pe la Biserica Precista, a vizitat şi casa lui Alexandru Ioan Cuza şi cu siguranţă a trecut pe la cafenelele de pe faleză. „Se mai spune că Mihai se îndrăgostise şi de o tânără şi frumoasă actriţă, Lina Popescu, era muza lui de atunci, poate una dintre primele lui muze. Oare nu cumva o putem regăsi şi în muza sculptată de Frederic Storck a realizat-o încă de acum 100 de ani”, mai spune Zanfir Ilie.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.