dcp100168 Posted June 7, 2015 Posted June 7, 2015 "Gălăţeanul" care a dat şoferia pe legumele de VânătoriCât ne plimbă prin cele două solariile ale sale şi prin grădinile de legume pe care le munceşte, de vreo trei ani încoace, Valentin Harabagiu ne propune să uităm odată pentru totdeauna de expresii ca „Nu pot” şi „Nu ştiu cum să fac”. Totul e posibil, ne spune omul. Absolut totul se poate înfăptui, numai că trebuie să îţi doreşti îndeajuns de mult şi să fii capabil să pui osul la muncă permanentă, ca să-ţi iasă ce-ţi puseseşi în gând. Restul vine de la sine. Dovadă că bărbatul nu înşiră vorbe goale e chiar ferma de legume pe care şi-a construit-o lângă casă, la Vânători: două solarii şi vreo trei grădini.Nevoia te învaţăValentin Harabagiu are 53 de ani, e din Bacău, dar trăieşte la Vânători din copilărie. Treaba i-a cam plăcut de când se ştie. A fost şofer în judeţul nostru, după care, zece ani a muncit în Italia, la Sanremo şi prin împrejurimi. A fost acolo şofer, dar a pus şi mâna pe mistrie când a fost cazul. A învăţat de toate.„Dacă e s-o spunem pe a’ dreaptă, nevoia e aia care te învaţă. Eram eu şofer, dar în scurt timp eram mai bun la zidărie decât meşterii care asta lucrau toată ziua. Dacă te interesează ceva şi vezi cum fac oamenii treabă, n-are cum să nu se prindă şi de tine. Aşa am început şi cu agricultura, aici şi tot aşa fac şi acum. Citesc şi cărţi, mă documentez şi de pe internet. Mai făcusem şi înainte să plec în Italia nişte legume, dar nu ca aici, în solar”, poveşteşte legumicultorul. Solarul principal, cel prin care mergem acum, are 16 metri înălţime. Ocupă o suprafaţă de 10 ari, adică o mie de metri pătraţi. Întâi vedem fasolea galbenă, după care ajungem în dreptul rândurilor cu fasole verde. Urmează castraveţi şi… minunea cea mare: rânduri, rânduri, rânduri de pătlăgele care miros nu ca tomatele hidroponice aduse din Turcia, ci ca roşiile pe care le face mamaia la ţară, ca să aibă ce le timite bun nepoţilor, la oraş. Ordinea-i desăvârşită. Curăţenia, ţinută din scurt.„Ia uitaţi aici, avem şi soiul pe care lumea-l ştie de „inimă de bou”. E roşia făcută natural, nu grăbită şi nici tratată cu tot felul de chimicale care să te îmbolnăvească”, ne spune Mădălina Harabagiu, soţia lui Valentin.Bărbatul s-a întors din Italia, în urmă cu trei ani, în decembrie. Pământul era îngheţat, la acea vreme şi nimeni nu-şi mai căuta de treabă pe afară, prin preajma gospodăriei familiei Harabagiu.„Ce era să fac? Eu nu pot să stau degeaba! Am luat doi băieţi şi am început să spargem gheaţa de pe pământ, din loc în loc, ca să putem băga şpalieri în sol. Pe baza creată de acei şpalieri, am ridicat mai târziu o structură din lemn, întărită cu fier şi prinsă cu sârmă. Colier românesc, îi zic eu în glumă sârmei. Am făcut un solar mai ascuţit la vârf, ca zăpada să nu se adune cu uşurinţă pe folia de deasupra. Mai jos, puţin deasupra nivelului până la care ridic plantele, am mai tras un rând de folie. E frig tare iarna, şi uneori chiar şi primăvara, iar răsadurile au nevoie de căldură aici”, spune Valentin Harabagiu.Cât ne povesteşte, nu stă o clipă. Aşa-i e felul. Mâinile vânjoase şi arse de soare îi fug în sus şi jos, neobosite, arătându-ne câte lucruri frumoase au ieşit din munca sa şi a familiei sale. Iar despre legumele lui, ar vorbi neîncetat. Ba, de ceva vreme şi-a luat chiar şi un microscop cu care să studieze frunzele plantelor, când prind vreo boală…„Întâi munca şi apoi banii!”Cel mai greu în agricultură e când n-ai chef de muncă, spune gazda noastră. „E de lucru. Pe 10 ianuarie, deja semănaserăm fasolea. Odată ieşită, trebuie s-o creşti în răsadniţă (un solar mic - n.r.) unde iarna faci foc cu rumeguş sau pui sobele pe care trebuie să le verifici, să rămână aprinse, din trei în trei ore, chiar şi noaptea. Abia când s-au dezvoltat, prin martie, aduci plantele alea mici aici, în solar şi le plantezi. Şi le ridici. Le copileşti. Le veghezi. Le îngrijeşti. Eu nu le tratez decât dacă au vreo boală. Decât să le dau erbicid, mai bine le prăşesc. Şi trebuie să ai grijă şi de alte răsaduri, ale altor legume. După fasole, vin roşiile. Iarna, salată şi ridichi. Cultivăm şi spanac. Facem vinete şi ţelină. Ardei kapia şi ardei iuţi. De toate”, povesteşte legumicultorul din Vânători.Numai solarul de 10 ari a costat peste 10.000 de euro, deşi Valentin Harabagiu l-a ridicat cu mâna lui. Au fost alte şi alte cheltuieli. Se şi câştigă, dar… „Dacă am ce-mi trebuie pentru trai, e bine. Înainte munceam la patron şi, când veneam acasă, iar mă apucam de muncă. Aşa, când muncesc numai pentru mine, sunt mai câştigat, zic eu. Rar luăm oameni la muncă. Facem noi, în familie, producţie aici, iar cu sprijinul Asociaţiei Producătorilor Agricoli, în Piaţa Centrală, la tarabă din sectorul de producători, vinde fata mea, Alina”, mai spune bărbatul.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now