dcp100168 Posted April 20, 2015 Posted April 20, 2015 Vaccinarea copiilor în 2015 * Medicii de familie spun că noile modificări nu vor face decât să lase şi mai mulţi copii vulnerabili în faţa unor boli grave Noua schemă de vaccinare a copiilor, intrată în vigoare din luna aprilie, presupune o serie de modificări faţă de calendarul vaccinării obligatorii din anii precedenţi. Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 386 din 31 martie 2015, toate vaccinările din schema naţională vor fi făcute de medicii de familie şi nu de către angajaţii din reţeaua de medicină şcolară, aşa cum se întâmpla până la sfârşitul lunii martie. Şcolarii vor fi imunizaţi la medicul de familie cu vaccin hexavalent împotriva tetanosului, a tusei convulsive, a poliomielitei, a hemofiliei şi a hepatitei B. "DTP+VPI+Hib+HepB va fi făcută în trei doze de vaccin hexavalent copiilor cu vârstă de două, patru şi 11 luni. Însă copiii care au primit trei doze de vaccin după schema veche, la vârsta de două, patru şi şase luni, vor primi vaccin hexavalent la vârsta de 12 luni, pentru a se respecta intervalul minim admis. Copiii care nu au primit vaccin la vârsta de şase luni vor fi vaccinaţi la 11 luni", se arată în ordinul de ministru amintit. Actul normativ prevede, de asemenea, revaccinarea ROR (împotriva rubeolei, rujeolei şi oreionului - n.r.) la copiii de cinci ani, precum şi revaccinarea cu acelaşi ser a copiilor care împlinesc vârsta de şapte ani în 2015, respectiv 2016. Un alt aspect este recuperarea imunizării cu vaccin tetravalent DTP+VPI, pentru copiii cu vârsta de şase şi opt ani. Vaccinarea se va face la medicul de familie. În cazul în care copiii cu vârsta de patru ani au fost deja imunizaţi cu vaccinul DTPa (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular - n.r.), acum li se va face doar vaccinul VPI (vaccin poliomielitic inactivat - n.r.). Reprezentanţii medicilor de familie gălăţeni sunt însă pesimişti în privinţa beneficiilor aduse de noile modificări. "Cred că mulţi copii vor rămâne nevaccinaţi. Medicul de familie nu are cum să-i prindă pe toţi pentru imunizare şi nu cred că va fi cineva care să meargă din poartă în poartă cu dozele de vaccin la pachet. Oricum în mediul rural tot medicii de familie făceau vaccinarea şi până în prezent, din cauza inexistenţei reţelei de medicină şcolară", a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Galaţi. "Copiii nevaccinaţi sunt expuşi riscului unor epidemii" Curentul antivaccinare a adunat destui adepţi şi în rândul gălăţenilor. În ultimii ani, rata de vaccinare a copiilor a urmat în judeţul nostru acelaşi trend descendent înregistrat în restul ţării. Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că în lipsa vaccinării copii sunt lăsaţi fără apărare în faţa unor boli grave. "Riscurile nevaccinării sunt foarte mari. Dacă umanitatea merge mai departe, acest lucru se datorează în mare măsură şi descoperirii vaccinurilor. Atunci când se ajunge la o masă critică de copii nevaccinaţi, riscul este ca toată populaţia să fie afectată de diverse epidemii. Toate bolile de care suntem acum protejaţi prin vaccinare pot avea efecte foarte grave, în cazul reapariţiei. Nu mă refer doar la deces, ci şi la sechelele pe care le pot lăsa. Un astfel de exemplu este poliomielita", este de părere medicul pediatru Ginel Baciu. Specialistul mai spune că părinţii care refuză vaccinarea copiilor îi supun pe cei mici unor riscuri foarte mari de îmbolnăvire. Unele ţări au luat deja măsuri împotriva adulţilor care refuză vaccinarea copiilor. Pornind probabil de la aceste exemple, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat săptămâna trecută că instituţia pe care o conduce pregăteşte proiectul unei legi a vaccinării. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila, afirma la rândul său, pe 21 martie, că în România există în prezent riscul de izbucnire a unor epidemii, tocmai pentru că acoperirea vaccinală a scăzut simţitor. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 11, 2015 Author Posted June 11, 2015 S-a modificat schema de vaccinare a copiilorDin cauza unor disfuncţionalităţi legate de aprovizionarea cu vacccin pentavalent, necesar imunizării copiilor, se pare că s-a modificat şi schema de vaccinare. S-a introdus un nou tip de vaccin, hexavalent, care este îmbunătăţit şi înlocuieşte vaccinul care nu se găsea."Ministerul Sănătăţii a decis modificarea schemei de vaccinare astfel încît copii sunt imunizaţi în primele zile după naştere după care urmează, la medicul de familie, vaccinarea la 2, 4, 11 luni cu vaccin hexavalent, iar la 12 luni este imunizat împotriva rujeolei, rubeolei şi a oreonului. Urmează apoi campaniile de imunizare la vârsta şcolară şi preşcolară. Până în acest an, acest tip de vaccin se efectua prin reţeaua medicilor şcolari. Din acest an, Ministerul Sănătăţii a hotărât ca această imunizare să fie preluată tot de către medicii de familie. Această preluare poate fi benefică pentru că medicul de familie va avea cunoştinţă de toate vaccinările efectuate şi la vîrsta şcolară. Există însă posibilitatea de a se pierde acei copii care au medicul de familie în mediul rural, iar ei urmează o şcoală la oraş, la distanţă faţă de locuinţa de domiciliu. În acest caz, există riscul ratării unor campanii de imunizare conform programului stabilit de Ministerul Sănătăţii. Nu există o explicaţie clară asupra cauzei care a dus la modificarea acestui calendar de vaccinare. Ştim cu toţii că în ultima perioadă au existat disfuncţionalităţi în program, disfuncţionalităţi cauzate de achiziţii de vaccin care se fac centralizat de către Ministerul Sănătăţii. Au fost mari probleme cu vaccinul pentavalent care în ultima perioadă nu s-a mai găsit pe piața, iar cel hexavalent este disponibil“, a precizat dr. Valentin Boldea, DSP Galaţi.presagalatibraila.com
dcp100168 Posted January 13, 2016 Author Posted January 13, 2016 Galaţiul, fără vaccin hexavalent pentru sugariO nouă criză de vaccin pentru sugari afectează judeţul Galaţi. Direcţia de Sănătate Publică a anunţat toţi medicii de familie că nu mai are pe stoc nici măcar o doză de vaccin hexavalent care se administrează în mai multe etape sugarilor.„Nu mai există există pe stoc vaccin hexavalent. Noi am solicitat încă de anul trecut Ministerului Sănătăţii 4.000 de doze din acest vaccin. Deocamdată aşteptăm finalizarea licitaţiei la nivel naţional, făcută de către Minister. Din ce ştim, nici în farmacii nu mai există exact acest tip de vaccin”, a declarat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.Medicii de familie nu se confruntă pentru prima oară cu o astfel de criză. „Cea mai lungă criză în care a lipsit vaccinul a durat şase luni. Din fericire, atunci, deşi s-a întârziat imunizarea sugarilor, nu au apărut cazuri grave. Vaccinul hexavalent se administrează sugarilor la două, şase şi 11 luni. Vom reprograma copii la imunizare sau părinţilor li se poate recomanda achiziţia contra cost din farmacii a unui vaccin similar celui achiziţionat până acum de Ministerul Sănătăţii. O doză din acel vaccin ar costa, din ce au spus părinţii care l-au achiziţionat, circa 150 de lei. Acest vaccin hexavalent crează imunitate copiilor împotriva unor boli cum ar fi hepatita B, poliomielita, difteria sau hemophilus influenze“, a declarat dr. Valentin Boldea, medic de familie.presagalatibraila.com
dcp100168 Posted January 21, 2016 Author Posted January 21, 2016 Criza vaccinului hexavalent se prelungeşte la Galaţi Medicii de familie din judeţul Galaţi au tras un semnal de alarmă, la începutul acestui an, asupra pericolului în care se află bebeluşii care nu au putut fi imunizaţi la timp împotriva unor boli precum poliomielita sau tusea convulsivă. Vaccinul hexavalent, produsul biologic folosit pentru prevenirea celor două boli, precum şi a altor patru afecţiuni grave, lipseşte din cabinetele medicale gălăţene din luna decembrie. Ministerul Sănătăţii, instituţia care ar fi trebuit să se ocupe de achiziţia şi distribuirea vaccinului către medicii de familie, a dat zilele trecute un comunicat prin care anunţa că produsul va fi din nou disponibil, în aproximativ două săptămâni. „Criza este una internaţională, asta pentru că există doar doi producători ai vaccinului la nivel mondial, în timp ce la nivel european sunt doar doi distribuitori. Contractul pe care Ministerul Sănătăţii l-a semnat şi care este valabil până în 2017 nu poate fi onorat de distribuitor, care are pe stoc acelaşi tip de produs, cu aceeaşi substanţă activă, dar sub o denumire diferită de cea prevăzută în contractul semnat cu Ministerul. Prin urmare, sperăm ca această problemă să se rezolve în cel mult două săptămâni. Singura variantă rapidă este să aducem vaccinul, cel aflat acum pe stocul distribuitorului, prin procedura de nevoi speciale. Demersurile sunt în curs de derulare”, a precizat, pentru „Adevărul”, Mihaela Tănase, consilier în Ministerul Sănătăţii. Câte vaccinuri sunt necesare Pentru imunizarea bebeluşilor născuţi în Galaţi ar fi nevoie de 700-800 de doze de vaccin hexavalent în fiecare lună. Medicii administrează acest produs copiilor la două, patru şi 11 luni. Este un ser complex, care oferă imunitate împotriva a şase boli: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii adeseori severe, mai ales la nou-născuţi - n.red.). "În urmă cu câţiva ani, a fost o criză a aceluiaşi vaccin, care a durat în jur de şase luni. Niciun copil nu s-a îmbolnăvit atunci, însă avem de-a face aici cu o loterie, în care, oricând, poate interveni ceva neprevăzut. Eu i-am sfătuit pe părinţii ai căror bebeluşi sunt înscrişi pe lista mea să cumpere un vaccin similar din farmacie. Preţul este de aproximativ 150 de lei, iar produsul trebuie transportat şi depozitat, până la inoculare, la o temperatură mai mică de 8 grade Celsius", a precizat medicul de familie Valentin Boldea. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 4, 2016 Author Posted February 4, 2016 Galaţiul dispune din nou de vaccin hexavalent, după aproape două luni de criză În lipsa imunizării la timp, nou-născuţii riscă să se îmbolnăvească de boli grave Ministerul Sănătăţii a trimis către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi 2.690 de doze de vaccin hexavalent, săptămâna aceasta. În acest fel, a luat sfârşit o criză care afecta judeţul nostru de aproape două luni. "Aceasta reprezintă o primă tranşă din cantitatea de vaccin solicitată de către DSP Galaţi, circa 4.000 de doze. Vaccinul pe care l-am primit acum va ajunge atât pentru recuperarea copiilor neimunizaţi în ultima perioadă, cât şi pentru imunizarea la zi a nou-născuţilor”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. Câte doze sunt necesare lunar De la DSP Galaţi, vaccinul va fi ridicat de fiecare medic de familie. Imunizarea copiilor se va realiza în cabinetele medicilor de familie. La începutul lui decembrie 2015, în judeţul Galaţi mai existau în stoc 360 de doze de vaccin hexavalent. Ca să acopere necesarul pentru restul lunii, medicii ar fi mai avut nevoie de 400 de doze. Pentru imunizarea bebeluşilor născuţi în judeţul Galaţi ar fi nevoie de 700-800 de doze de vaccin hexavalent în fiecare lună. Vaccinul hexavalent se administrează copiilor la două, patru şi 11 luni. Este un ser complex care oferă imunitate împotriva a şase boli grave: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii adeseori severe, mai ales la nou-născuţi - n. red.). Potrivit medicului de familie Valentin Boldea, lăsarea copiilor neimunizaţi în faţa acestor boli este asemenea unei loterii în care, oricând, poate interveni ceva neprevăzut. "Eu i-am sfătuit pe părinţii ai căror bebeluşi sunt înscrişi pe lista mea să cumpere un vaccin similar din farmacie. Preţul este de aproximativ 150 de lei, iar produsul trebuie transportat şi depozitat, până la inoculare, la o temperatură mai mică de 8 grade Celsius", spunea, în luna ianuarie, medicul Valentin Boldea. Criza care tocmai s-a încheiat a apărut în momentul în care producătorul acestui vaccin nu şi-a mai putut onora comenzile către Ministerul Sănătăţii, aşa cum prevede contractul încheiat între cele două părţi. Situaţia a fost asemănătoare şi în alte state europene. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 4, 2016 Author Posted April 4, 2016 Galaţiul rămâne iar fără vaccin hexavalent Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a solicitat Ministerului Sănătăţii alocarea a 5.400 de doze de vaccin hexavalent pentru lunile aprilie-iunie. În acest moment, practic, în judeţul nostru nu mai există vaccin hexavalent. “Ar mai fi circa 10 doze în stocul Direcţiei de Sănătate Publică, dar cum de fapt consumul este de cam 1.700 doze de vaccin lunar, este clar că de fapt nu mai avem vaccin hexavalent“,a precizat dr. Valentin Boldea, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Vaccinul se administrează sugarilor la două, şase şi 11 luni şi îi fereşte pe aceştia de contactarea unor boli grave cum ar fi poliomielita sau hepatita B. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted October 18, 2016 Author Posted October 18, 2016 Vaccinul hexavalent a ajuns la Galaţi Potrivit estimărilor, în judeţul Galaţi ar mai fi nevoie, până la sfârşitul anului, de încă 4.000 de doze de vaccin hexavalent În jur de 3.000 de doze de vaccin hexavalent au fost repartizate de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru judeţul Galaţi. Vaccinul a ajuns deja la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, de unde va fi distribuit către medicii de familie. În consecinţă, este de aşteptat ca imunizarea copiilor să poată fi reluată până la sfârşitul săptămânii. Vaccinarea are loc în cabinetele medicale de familie. "Am primit 2.976 de doze de vaccin hexavalent. Această cantitate va fi folosită atât pentru vaccinarea copiilor la termen, cât şi pentru recuperarea celor rămaşi nevaccinaţi în ultimele luni", a precizat dr. Liliana Moise, directorul DSP Galaţi. Livrare în două tranşe În ultimele patru luni, vaccinul hexavalent a lipsit din farmacii. Pentru a pune capăt acestei crize, MS a semnat, pe 13 septembrie, contractul pentru achiziţia a 255.000 de doze de vaccin hexavalent, prin procedură de urgenţă, pentru nevoi speciale. "Primul lot de vaccin este de 115.000 de doze. MS face apel către medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili şi a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent. Al doilea lot de vaccin hexavalent, adică restul de 140.000 de doze, va ajunge în România până pe data de 31 octombrie 2016", se arată într-un comunicat al MS. De ce procedură de urgenţă MS a apelat la o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, după ce compania privată care intermedia achiziţionarea vaccinului între producător şi autorităţile române nu şi-a mai putut onora comenzile, fapt ce a generat criza actuală. „La vaccinul hexavalent am avut un acord-cadru, cu un preţ bun, cu o companie (Polisano - n.r.) care are probleme. Am încercat să profităm de acel preţ bun şi am aşteptat, dar, din păcate, lucrurile nu s-au îndreptat, compania ne-a notificat că nu poate livra acele medicamente, aşa că singura măsură este rezilierea acordului şi importul pe nevoi speciale. Important, dincolo de preţ, este accesul pacienţilor la medicamente", spunea, în luna august, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu. Acordul cu Polisano a fost denunţat după ce firma a anunţat că nu mai poate livra dozele de vaccin, iar anterior a întârziat de mai multe ori distribuirea, în condiţiile în care datoriile Polisano către producător sunt de câteva milioane de euro, declarau, pentru news.ro, în august, oficiali ai MS. Patru luni fără vaccin Din cauza crizei vaccinului hexavalent din ultimele patru luni, mii de copii din judeţul Galaţi nu au putut fi imunizaţi împotriva a şase boli grave: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii, adeseori severe, mai ales în cazul nou-născuţilor - n.r.). În luna iunie, în judeţul Galaţi erau 2.282 de copii rămaşi nevaccinaţi. ”La sfârşitul lunii mai, am primit de la MS 3.146 de doze de vaccin, care au fost folosite pentru imunizarea copiilor care erau restanţieri atunci", explica, pentru ”Viaţa liberă”, în luna august, dr. Mariana Ioan, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Astfel, peste 2.500 de bebeluşi din judeţul Galaţi nu au putut fi imunizaţi, în ultimele luni, din cauza lipsei acestui vaccin. Potrivit estimărilor făcute la Direcţia de Sănătate Publică, Galaţiul are nevoie, până la sfârşitul acestui an, de 4.500 de doze. Adăugându-i aici şi pe copiii restanţieri, se ajunge la un necesar total de aproximativ 6.800 de doze, ceea ce înseamnă că şi actuala tranşă de vaccin este insuficientă. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 14, 2018 Author Posted June 14, 2018 Vaccinul care protejează copiii de rujeolă, rubeolă şi oreion este din nou disponibil. 7.600 doze au ajuns la Galaţi! Vaccinul ROR cel care imunizează copiii împotriva bolilor copilăriei, rujeola, rubeola şi a oreionul, a ajuns din nou la medicii de familie. Asta după ce vaccinul avusese o sincopă de distribuţie de peste o lună de zile. "Prin Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a primit şi distribuit medicilor de familie 7.600 doze de vaccin ROR. Cantitatea primită este pe baza solicitărilor cu necesarul dozelor pentru a fi suficientă pentru copii care trebuie imunizaţi", a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Vaccinul se administrează prima oara copiilor la 12-15 luni, iar apoi odată cu începerea şcolii, la 6-7 ani. Este necesară a doua administrare deoarece circa 5-10 % dintre copii imunizaţi nu devin imuni la cele trei boli ale copilăriei faţă de care asigură vaccinul protecţie. În sitiuaţia în care nu s-a făcut la timp, se pot administra ambele doze, la distanţă de cel puţin un an între ele, după vârsta de 7 ani. gazetagalatiului.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now