Jump to content

Membrii găştilor de petrecăreţi, obligaţi să măture cojile de seminţe


Recommended Posts

Posted

Membrii găştilor de petrecăreţi, obligaţi să măture cojile de seminţe

Polițiștii din Galați au făcut mai multe descinderi de noapte weekendul trecut cu scopul de a sparge câteva găști nocturne care tulburau liniștea publică. În urma verificărilor, 71 de persoane au fost legitimate, 63 au fost avertizate verbal, 18 sancționate, scrie Adevărul. Opt autoturisme au fost verificate, iar 15 grupuri de petrecăreți, dispersate.
"După experienţa anilor trecuţi, dar şi în urma sesizărilor venite de la gălăţeni, în această perioadă am început o serie de acţiuni pe timp de noapte, în toate cartierele municipiului. Avem în vedere persoanele care după ora 22.00, tulbură liniştea şi ordinea publică sau se constituie în grupuri care atentează, fie la bunurile cetăţenilor sau la integritatea acestora. De asemenea sunt sancţionaţi cei care murdăresc sau distrug domeniul public ori bunurile aflate pe acesta", spune directorul general al Poliției Locale Galați, Mihai Manoliu.

În același timp, înainte ca găștile să fie dispersate, polițiștii i-au obligat pe membri să măture cojile de semințe de la fața locului.

b1.ro

Posted

Pedepsiţi pentru că au murdărit străzile oraşului

Șapte tineri din Galați au avut de dat explicații în fața polițiștilor locali după ce au tulburat ordinea și liniștea publică în cartierul Micro 40. Alți șase tineri care consumau semințe și aruncau cojile și ambalajele pe partea carosabilă au fost sancționați. Unii dintre ei au reușit să scape doar cu un avertisment pentru că au ieșit cu măturile afară și au curățat zona.
În weekend, efective de polițiști locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă și de la Secțiile de Poliție Locală, au acționat pe timp de noapte în mai multe zone ale municipiului Galați. Oamenii legii au avut în vedere asigurarea unui climat de siguranță publică, pe linia depistării persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică, dar și a depistării elementelor infracționale.
Vizate au fost persoanele care după ora 22.00, tulbură liniștea și ordinea publică sau se constituie în grupuri care atentează, fie la bunurile cetățenilor sau la integritatea acestora.
Angajații Poliției Locale au depistat  șapte tineri care tulburau ordinea și liniștea publică în zona Complex Micro 40. Cei în cauză au fost controlați corporal sumar, de către echipajul de intervenție rapidă și sancționați contravențional, cu amendă totală în sumă de 4.900 lei.
Șase tineri care consumau semințe și aruncau cojile și ambalajele pe partea carosabilă, au fost de asemenea sancționați, cu amendă în sumă de 240 lei. Pentru a scăpa doar cu un avertisment verbal, unii dintre aceștia au luat mături și au curățat zona din proprie inițiativă.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani din satul Tămăoani, comuna Frumușița, eliberat sub control judiciar pentru infracțiunea de „omor calificat” a avut de dat explicații în fața oamenilor legii. Acesta avea asupra sa un cuțit tip baionetă cu lungimea de 34 centimetri. Bărbatul era însoțit de încă cinci tineri. Au fost întocmite actele procedurale care împreună cu persoana și bunul corp delict, au fost predate la Secția 4 Poliție în vederea continuării cercetărilor.
Oamenii legii atrag atenția că cei care murdăresc sau distrug domeniul public ori bunurile aflate pe acesta nu vor scăpa nepedepsiți. În urma verificărilor din weekend, angajații Poliției Locale Galați au legitimat un număr de 71 persoane, alte 63 au fost avertizate verbal iar 18 persoane au fost sancționate.
De asemenea au fost verificate 8 autoturisme, iar 15 grupuri au fost dispersate. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 7.140 lei.

voxtvregional.ro

  • 1 year later...
Posted

„Consumatori de seminţe şi bere” în stradă, amendaţi de poliţiştii locali şi puşi de mascaţi la curăţenie

Au improvizat „terase” pe trotuare sau chiar în mijlocul străzii şi s-au pus pe băut bere şi mâncat seminţe. Unii chiar au scos televizorul în stradă, ca să nu piardă meciul. Distracţia gălăţenilor care au ales să se relaxeze aşa noaptea, a fost stricată de razia făcută de poliţiştii gălăţeni de la Locală.

„Efective de poliţişti locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă și de la Secțiile de Poliție Locală au acţionat pe timp de noapte în mai multe zone ale municipiului Galaţi. Oamenii legii au avut în vedere asigurarea unui climat de siguranţă publică, pe linia depistării persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, dar şi a depistării elementelor infracţionale. În urma acestor acţiuni, poliţiştii locali au legitimat un număr de 92 persoane, alte 57 au fost avertizate verbal, iar 23 persoane au fost sancţionate contravenţional. Tot pe perioada acestei acţiuni, poliţiştii locali au verificat un număr de 12 autoturisme, iar 16 grupuri au fost dispersate. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la 8.200 lei”, a declarat Aurelia Matei, Poliţia Locală Galaţi.

Şi cei care se distrau în stradă murdărind locul şi, în unele cazuri, îngreunând circulaţia, nu au scăpat doar cu amendă. Poliţiştii i-au pus să facă peste tot curăţenie, să adune seminţele, dar şi lăzile de bere şi peturile. Evident, grupul care a scos şi televizorul în stradă a fost sfătuit să îl ia din drum şi să îl ducă înapoi, în casă.

presagalatibraila.com

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.