Jump to content

Pensii speciale pentru parlamentari


dcp100168

Recommended Posts

Parlamentarii gălăţeni şi pensiile speciale

O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensii speciale pentru parlamentari, a fost depusă, joi, 16 aprilie, la Camera Deputaţilor şi este semnată de nu mai puţin de 256 de deputaţi şi senatori din toate partidele.

Printre parlamentarii care susţin iniţiativa legislativă se numără şi deputaţii gălăţeni Eugen Chebac (UNPR), Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR), Laura Marin (PSD), Florin Pâslaru (PSD), Lucreţia Roşca (PSD), Viorel Ştefan (PSD), George Scarlat (PNL), precum şi senatorii de Galaţi Daniel Butunoi (PSD), Nicolae Marin (PSD), Gheorghe Saghian (PSD) şi Eugen Durbacă (PC).

Potrivit evz.ro, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar. Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55 la sută din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.

Astfel, pentru un mandat, un parlamentar va primi în plus la pensie aproximativ 1.200 lei, pentru două mandate aproximativ 2.400 lei iar pentru trei mandate aproximativ 3.600 lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Parlamentarii din Galaţi spun că proiectul pensiilor speciale e o ”acţiune reparatorie”

Parlamentarii gălăţeni au reacţii diferite în ceea ce priveşte proiectul care prevede acordarea de indemnizaţii speciale deputaţilor şi senatorilor. Astfel, social-democratul Florin Pâslaru spune că este vorba despre o ”acţiune reparatorie” pentru parlamentari, în timp ce liberalii Mircea Toader, Paul Ichim şi Victor Paul Dobre afirmă că nu au semnat pentru susţinerea proiectului, iar conservatorii Bogdan Ciucă şi Eugen Durbacă se arată rezervaţi în declaraţii.

Deputatul PSD de Galaţi Florin Pâslaru susţine că sumele prevăzute în acest proiect nu sunt foarte mari, dar sunt reparatorii. ”Sunt semnatarul proiectului, alături de marea majoritate a parlamentarilor pentru că nu este o pensie specială, este o indemnizaţie. Marea majoritate a colegilor dumneavoastră spun că este o pensie specială. Nu. Se spune cu răutate acest lucru. Este o indemnizaţie şi este o acţiune reparatorie şi asta se referă la cei care au un mandat, două mandate sau mai mult de două mandate. Sumele din acest proiect nu sunt foarte mari, dar sunt reparatorii pentru faptul că în perioada în care un parlamentar activează în Parlamentul României, atunci el are o indemnizaţie, nu un salariu, adică nu are acel spor de vechime şi dacă eşti patru ani, un mandat, parlamentar sau doi ani parlamentar în mandat, deputat sau senator, eşti lipsit de acel spor de vechime”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Pâslaru.

De cealaltă parte, senatorul PNL Paul Ichim spune că nu a semnat acest proiect, deoarece consideră că ţara nu este încă pregătită din punct de vedere economic să suporte astfel de cheltuieli, adăugând că atunci când situaţia economică o va permite, ar trebui ca anumite categorii profesionale, cum ar fi medicii, să beneficieze de pensii speciale. ”Eu nu am semnat, nu e niciun moment bine ales economic, ţara nu se află într-o situaţie foarte bună din punct de vedere economic, ca să poţi să începi cu pensii din acestea. Mi se pare corect că ar trebui ca anumite profesii să aibă nişte pensii speciale, să li se recunoască anumite lucruri, şi aş fi fost de acord ca în momentul în care se decide, iar ţara este şi economic într-o postura bună, să intre toate aceste pensii, dar părerea mea e că economic ţara nu poate suporta acum acest lucru. Cu ce sunt, de exemplu, mai prejos, şi vă spun din proprie durere, după ce personalul din lumea medicală este prost platit, măcar ca şi recunoaştere a importanţei actului medical, de ce nu ar beneficia şi ei?”, a spus Ichim, care este de profesie medic.

Şi deputatul PNL Mircea Toader, secretarul comisiei de statut a parlamentarilor, a spus că nu se numără printre semnatarii proiectului, dar va analiza, în funcţie de forma acestuia, de opiniile şi decizia care se va lua la nivel de partid, ce poziţie va avea atunci când se va trece la vot.

”Eu nu am semnat pentru acest proiect. Nu am discutat încă la nivel de grup ce poziţie luăm, în principiu trebuie să existe un tratament egal între diferitele categorii sociale, nu ştim care este forma... Eu personal cred că este bine să existe o anumită formă, dar până când nu vedem care este până la urmă impactul din punct de vedere social şi politic, nu pot să mă pronunţ. Eu personal fiind secretarul comisiei de statut al parlamentarilor, sigur după ce îl primesc îl voi dezbate în cadrul grupului şi acolo, în funcţie de opinii, că un partid trebuie totuşi să îşi permită să aibă opinii, o decizie care se va lua o vom respecta...Nu pot să am opinie separată, decât dacă plec din partid”, a spus Mircea Toader.

Alţi parlamentari gălăţeni s-au arătat însă destul de rezervaţi în declaraţii privind acest proiect de lege.

”Nu l-am semnat, nu l-am văzut şi nu doresc să fac comentarii”, a afirmat deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Totodată, deputatul PC Bogdan Ciucă a spus doar că: ”Nu sunt printre semnatari; nu cunosc acest subiect, nu mi s-a solicitat susţinerea lui”.

O reacţie rezervată a avut şi senatorul PC Eugen Durbacă, el spunând că nu cunoaşte ”această problemă”.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Parlamentarii şi-au mărit pensiile

Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor şi a fost semnată de 255 de deputaţi şi senatori, ulterior parlamenatarii PNL retrăgându-şi semnăturile.

Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate. Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Potrivit proiectului, de această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.

Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale pentru parlamentari

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede pensii speciale pentru pentru parlamentari - pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor precum si legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor, prin care parlamentarii primesc sume forfetare pentru transport in teritoriu in locul masinilor de serviciu, doua legi pentru care Iohannis solicitase reexaminarea.
La voturile date de plenul comun pe 15 decembrie, cererea de reexaminare a pensiilor speciale a fost adoptata de Parlament cu modificari, in timp ce solicitarea privind sumele forfetare a fost respinsa. Seful statutului era astfel obligat sa promulge cele doua legi.
Un deputat sau un senator cu un singur mandat va primi indemnizatie de de aproximativ 1.550 de lei, pentru doua mandate - 3.100 de lei, iar pentru trei mandate - 4.600 de lei. Nu pot beneficia de pensii speciale parlamentarii condamnati definitiv pentru coruptie.

In ceea ce priveste legea sumelor forfetare, acestea vor fi decise de Birourile Permanente ale celor doua camere. Pe 30 septembrie, conducerile camerelor au decis ca aceasta suma de fie in cuantum de 1.400 lei pe luna.

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Foştii parlamentari primesc pensii speciale începând cu 1 august

Sute de foşti parlamentari îşi vor încasa pensiile speciale începând din 1 august, o astfel de pensie ajungând la aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. Fondurile alocate pentru 2016 în proiectul de rectificare bugetară sunt de 20 de milioane de lei.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de activitate parlamentară.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.

Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în decembrie 2015 legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament. Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului anunţase că nu va recurge la acest instrument constituţional.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 lei. Pensia medie a unui român este de 1.373 lei

Sute de foști senatori și deputați primesc pensii speciale cuprinse între 2.000 și 12.000 de lei pe lună. După 35 de ani de muncă, un român primește jumătate din pensia pe care o primește un fost parlamentar pentru 4 ani de mandat

Potrivit publicației „G4Media”, care a obținut de la Camera Deputaților și Senat datele referitoare la pensiile plătite foștilor parlamentari, un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale în valoare totală de peste 10 milioane de euro pe an.

Potrivit datelor furnizate de cele două camere ale Parlamentului, pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună.

Cuprinse între 2.000 de lei, cei mai mică, și 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costă cât 3.268 de pensii medii ale românilor de rând.

De menționat că un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un român de rând primește, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă.

Pensiile speciale ale deputaților

Potrivit informațiilor furnizate de Camera Deputaților la solicitare G4Media.ro, 542 de foști deputați sunt beneficiari de pensii speciale. Cea mai mică pensie este de 2.037 de lei, iar cea mai mare este în cuantum de 12.168 de lei.

Practic, Camera Deputaților cheltuiește lunar 2.768.947 de lei cu pensiile speciale. Efortul bugetar anual se ridică la 33.227.364 de lei.

„În evidenţele Camerei Deputaţilor, la data de 01.01.2020 figurează un numar de 542 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza  Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul totalul al indemnizaţiilor pentru luna decembrie 2019, plătite în data de 15.01.2020 a fost de  2.768.947 lei”, se arată în răspunsul transmis de Camera Deputaților.

Pensiile speciale ale senatorilor

Senatul a transmis că are în evidențe 227 de foști senatori care primesc pensii speciale. Cea mai mică pensie, plătită pentru un mandat incomplet de doar 28 de luni, este în cuantum de 2.883 de lei pe lună. Cea mai mare pensie specială a unui senator, pentru 3 mandate de câte 4 ani, este de 12.167 de lei pe lună.

Senatul cheltuiește lunar 1.719.173 de lei cu pensiile speciale. Anual, cheltuielile sunt de 20.630.076 de lei.

Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în 2015, fiind modificat în acest sens statutul senatorilor și deputaților.

Luna trecută, Parlamentul a votat abrogarea tuturor pensiilor speciale ale civililor, inclusiv pe cele ale senatorilor și deputaților. Înalta Curte a contestat însă această abrogare la Curtea Constituțională, deoarece printre pensiile speciale anulate se numără și cele ale magistraților. Prin urmare, toate pensiile speciale sunt încă în vigoare.

galati365.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Potrivit proiectului adoptat, nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată.

Anunţul Administraţiei prezidenţial vine după ce Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat că nu a sesizat Curtea Constituţională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

Asociaţia Foştilor Parlamentari înaintase o petiţiei Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

„Nu am sesizat Curtea Constituţională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituţionalitate”, a declarat Renate Weber, pentru Digi24.ro.

Asociaţia Foştilor Parlamentari susţinea că este „discriminatoriu” ca cei care aplică legea, cum ar fi magistraţii, să primească pensie specială, iar parlamentarii, cei care „crează legea” să nu primească o indemnizaţie pentru limită de vârstă. De asemenea, asociaţia susţine că abrogarea acestui „drept” „aruncă în derizoriu activitatea legislativă a parlamentarilor”. „Totodată, adoptarea acestui act legislativ aduce în discuţie teoria drepturilor câştigate, fiind un drept conferit prin lege, la fel ca pensiile de serviciu ale magistraţilor”, se mai arată în petiţie. Asociaţia Foştilor Parlamentari se plânge şi că termenul de „pensie specială” vehiculat în diferite medii ale societăţii, este „manipulatoriu şi menit a crea confuzie şi repulsie” în rândul populaţiei. (Sursa digi24.ro)

monitoruldegalati.ro

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021), se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Pe 17 februarie, Plenul reunit a votat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, care reprezintă 1,38% din numărul total al pensiilor speciale în plată.

Peste 800 de parlamentari încasează pensii speciale, care nu sunt bazate pe contributivitate, suma totală plătită anual fiind de peste 53 de milioane de lei. Pensia unui ales se calculează în funcție de numărul de mandate, dar și de funcțiile deținute în timpul acestora, cea cea mai mare fiind de aproximativ 12.000 de lei.

realitateadegalati.net

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Dobre, Bacalbașa, Durbacă, Toader & Co își caută în instanță pensiile speciale

Grele bătrâneți pentru nouă parlamentari gălățeni care s-au trezit, la vârsta când alții își leagănă nepoții sau strănepoții pe genunchi, că trebuie să-și caute dreptatea în instanțele de judecată. Ei bine, cei nouă au pus ban lângă ban și, chiar dacă fac parte din partide care nu se înghit, chipurile, au reușit să treacă peste animozități și să bată la ușa aceleiași case de avocatură: Zamfirescu Racoți Vasile & Partners. Nu doar printre cele mai renumite, dar și printre cel mai scumpe. Dar, câte eforturi nu face omul când i se face o nedreptate.

Așadar miercuri, 14 aprilie, la Tribunalul Galați a fost înregistrat un dosar ce cheamă în judecată Parlamentul României și Secretariatele Generale ale Camerei Deputaților și Senatului. Motivul: să se anuleze legea care le anulează dreptul la pensii speciale, în calitate de foști parlamentari.

Pe lista reclamanților s-au înscris: Victor Paul Dobre (deputat PNL timp de patru mandate, fost ministru delegat pentru Administrație), Nicolae Dobrovici Bacalbașa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (un mandat de deputat și două de senator din partea cărui partid a vrut, că asta nu a fost un impediment), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreția Roșca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (două mandate de senator din partea PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Levente Csaba Szekely (un mandat de deputat UDMR) și Mircea Nicu Toader (trei mandate de deputat PD – PDL).

În funcție de numărul de luni de mandat sau mandate, pensiile speciale ale deputaților ajungeau până la 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor până la 14.930 lei brut.

Până în februarie, când s-au suspendat dreptul parlamentarilor la pensii speciale, 827 de foști senatori și deputați primeau lunar, în total, aproape un milion de euro.  Pensia medie a unui fost parlamentar era de 5.741 de lei.

antidotul.ro

După cum ați putut afla deja din paginile cotidianului nostru, nouă foşti parlamentari gălăţeni au dat în judecată Camera Deputaţilor şi Senatul pentru anularea pensiilor speciale. Aceștia sunt: Nicolae Bacalbaşa (un mandat de deputat), Lucreţia Roşca (trei mandate de deputat), Florin Popa (un mandat de deputat) și Gheorghe Saghian (un mandat de senator), toți de la PSD, Victor Paul Dobre (trei mandate de deputat) și Emil Strungă (un mandat de deputat), ambii de la PNL, Mircea Toader (trei mandate de deputat PDL/PNL), Levente Szekely (un mandat de deputat UDMR) și Eugen Durbacă (două mandate de senator și deputat PUR/ALDE).
De menționat că un fost parlamentar primea minimum 2.131 de lei pe lună pentru doar patru ani, deci pentru un mandat în forul legislativ. Cei care au avut de la trei mandate în sus, adică minimum 12 ani petrecuți în Parlament, primeau 14.827 de lei pe lună, pensia specială medie a unui parlamentar fiind, în luna februarie, la momentul abrogării, în valoare de 5.741 de lei lunar.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Începe procesul specialilor gălățeni. Nouă parlamentari își caută pensia în instanță

După opt luni de așteptare, nouă parlamentari gălățeni se pot prezenta, în sfârșit, în instanță pentru a-și cere pensiile speciale. Pentru asta au depășit animozitățile politice, câte or fi fost,  și au bătut la ușa aceleiași case de avocatură: Zamfirescu Racoți Vasile & Partners. Nu doar printre cele mai renumite, dar și printre cel mai scumpe.

Așadar, marți se vor prezenta în instanță Victor Paul Dobre (deputat PNL timp de patru mandate, fost ministru delegat pentru Administrație), Nicolae Dobrovici Bacalbașa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (un mandat de deputat și două de senator din partea cărui partid a vrut, că asta nu a fost un impediment), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreția Roșca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (două mandate de senator din partea PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Levente Csaba Szekely (un mandat de deputat UDMR) și Mircea Nicu Toader (trei mandate de deputat PD – PDL).

Cei nouă așteaptă această zi încă din 14 aprilie, când au înregistrat la Tribunalul Galați un dosar ce cheamă în judecată Parlamentul României și Secretariatele Generale ale Camerei Deputaților și Senatului. Motivul: să se anuleze legea care le anulează dreptul la pensii speciale, în calitate de foști parlamentari.

În funcție de numărul de luni de mandat sau mandate, pensiile speciale ale deputaților ajungeau până la 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor până la 14.930 lei brut.

Până în februarie, când s-au suspendat dreptul parlamentarilor la pensii speciale, 827 de foști senatori și deputați primeau lunar, în total, aproape un milion de euro. Pensia medie a unui fost parlamentar era de 5.741 de lei.

antidotul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Parlamentarii gălăţeni care îşi cer pensiile speciale, trimişi la Curtea de Apel

Cei nouă foşti parlamentari gălăţeni care îşi cer în instanţă pensiile speciale au fost trimişi să-şi caute dreptatea la Curtea de Apel Galaţi. Vineri, 17 decembrie 2021, completul de judecată de la Tribunalul Galaţi şi-a declinat competenţa.

Victor Paul Dobre (trei mandate de deputat PNL), Nicolae Bacalbaşa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (două mandate de senator și deputat PUR/ALDE/Pro România), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreţia Roşca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (un mandat de senator PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Mircea Toader (trei mandate de deputat PDL/PNL) şi Levente Szekely (un mandat de deputat UDMR) au reprezentat Galaţiul în Parlamentul României. Acum, au dat în judecată Camera Deputaţilor şi, respectiv, Senatul, solicitând instanței să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021.
Aşa cum aţi putut afla şi din "Viaţa liberă", pensiile speciale pentru foștii parlamentari au fost desființate în luna februarie 2021, prin votul majorităţii actualilor deputați și senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, UDMR nu a votat).
Conform unei situații de la începutul lui 2021 prezentate de G4Media.ro, statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an. Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 de lei și 14.930 de lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activității politice.
"Nu sunt jurist, dar e o chestiune de jurisdicție. Eu am luat doar vreo două luni, în jur de 10.000 de lei pe lună, pentru trei mandate. Repet, este o chestiune de justiție și jurisdicție", declara Victor Paul Dobre, pentru G4Media.ro, când a fost întrebat despre legitimitatea demersului, în contextul crizei economice cauzate de pandemie.
Revenind la cei nouă parlamentari gălăţeni, trebuie spus că sunt reprezentaţi de Casa de Avocatură Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners, una dintre cele mai renumite de pe piața de profil, potrivit G4Media.ro.
Vineri, 17 decembrie, completul de judecători de la Tribunalul Galaţi s-a pronunţat. Conform datelor publicate pe portalul instanţelor, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi, invocată de Camera Deputaţilor. "Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamanţii Dobre Victor Paul, Dobrovici Bacalbaşa Nicolae, Durbacă Eugen, Popa Florin, Roşca Lucreţia, Saghian Gheorghe, Strungă Emil, Szekely Levente Csaba, Toader Mircea Nicu împotriva ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise de Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Secretarul general, în favoarea Curţii de Apel Galaţi. Fără cale de atac", se arată în decizie.
Rămâne de văzut ce va decide Curtea de Apel Galaţi şi mai ales când...

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Pensiile speciale cerute de foştii parlamentari gălăţeni, la mâna Curţii de Apel

Curtea de Apel Galaţi a stabilit, la finele acestei luni, primul termen de judecată al procesului prin care nouă foşti parlamentari gălăţeni îşi cer înapoi pensiile speciale. "Ce-au făcut ca să merite banii aceştia?", ne-a întrebat una dintre cititoarele ziarului. Potrivit publicaţiei "Libertatea", în alte cinci acţiuni în instanţă, magistraţii au stabilit că pensiile speciale rămân eliminate.

După cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", nouă foşti parlamentari gălăţeni au dat în judecată Camera Deputaţilor şi, respectiv, Senatul, solicitând instanței să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021.
Este vorba, despre Victor Paul Dobre (trei mandate de deputat PNL), Nicolae Bacalbaşa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (două mandate de senator și deputat PUR/ALDE/PRO România), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreţia Roşca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (un mandat de senator PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Mircea Toader (trei mandate de deputat PDL/PNL) şi Levente Szekely (un mandat de deputat UDMR). Aceştia au făcut contestaţie împotriva ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise de Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Secretarul general.
Reamintim, pensiile speciale pentru foștii parlamentari au fost desființate în luna februarie 2021, prin votul majorităţii actualilor deputați și senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, UDMR nu a votat). Parlamentarii gălăţeni sunt reprezentați de Casa de Avocatură "Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners", una dintre cele mai renumite de pe piața de profil, potrivit G4Media.ro.
Pe 17 decembrie 2021, completul de judecată de la Tribunalul Galaţi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel. Dosarul a ajuns deja la instanţa superioară şi aşteaptă să fie soluţionat.
Nu este singurul din ţară. Potrivit "Libertatea", Parlamentul României are în acest moment 251 de procese cu foști senatori și deputați care vor să-și recupereze în instanță pensiile speciale. "Numărul aleșilor care încearcă să-și recapete indemnizația este mult mai mare, multe procese fiind comune. În cel puțin cinci acțiuni s-au dat deja verdicte în primă instanță, toate cu aceeași concluzie: pensiile speciale rămân eliminate", scriu jurnaliştii de la "Liberatea".

Întrebare de la gălăţeni

Conform unei situații de la începutul lui 2021 prezentate de G4Media.ro, statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an. Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 de lei și 14.930 de lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activității politice.
"Ce-au făcut, ca să merite banii aceştia, pentru cei ce au muncit la colhoz o viaţă şi cărora abia de la 1 ianuarie le creşte pensia până la 1.000 de lei? Ţăranii i-au votat de-au ajuns acolo. Întreb în numele sătenilor mei, lângă care am muncit 35 de ani şi ştiu cât de brăzdate li-s frunţile şi cât de bătătorite li-s mâinile, iar banii pe care îi iau ca pensie nu le ajung nici măcar pentru medicamente", ne-a transmis o cititoare a ziarului "Viaţa liberă".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Parlamentarii care-şi cer înapoi pensiile speciale, trimişi de la o instanţă la alta

În cazul celor nouă foşti parlamentari gălăţeni care îşi cer înapoi pensiile speciale, Curtea de Apel Galaţi şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, după ce această primă instanţă făcuse anterior acelaşi lucru.

Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat marţi, 22 februarie 2022, în procesul intentat de nouă foşti parlamentari gălăţeni, care au dat în judecată Camera Deputaţilor şi, respectiv, Senatul, solicitând instanței să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021. Este vorba despre Victor Paul Dobre (trei mandate de deputat PNL), Nicolae Bacalbaşa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (două mandate de senator și deputat PUR/ALDE/PRO România), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreţia Roşca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (un mandat de senator PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Mircea Toader (trei mandate de deputat PDL/PNL) şi Levente Szekely (un mandat de deputat UDMR).

Aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", pe 17 decembrie 2021, completul de judecată de la Tribunalul Galaţi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel. Pe 22 februarie, completul de judecată al Curţii de Apel şi-a declinat, la rândul său, competenţa, în favoarea Tribunalului - Secţia I civilă şi pentru conflicte de asigurări sociale, iar hotărârea este definitivă. Cu toate acestea, pentru că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare. Conform procedurilor, până la soluţionarea conflictului de competenţă, judecata propriu-zisă a dosarului se suspendă.
Rămâne de văzut cum şi când se va încheia litigiul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Parlamentarii de Galați își recuperează pensiile speciale. Exemple: Durbacă – 8.896 de lei net lunar, Victor Paul Dobre – 10.951 de lei net

Foștii parlamentari de Galați, din 1990 încoace, își vor recupera pensiile speciale care le-au fost eliminate prin votul Parlamentului României, în data de 17 februarie 2021 – a decis astăzi Curtea Constituțională a României (CCR). Cei 9 magistrați de la CCR au hotărât cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, așa că foștii senatori și deputați ai României aleși după 1990 urmează să primească din nou indemnizații speciale, în funcție de numărul de mandate avute.

Este incredibil cum Parlamentul României face legi neconstituționale atunci când vine vorba să taie pensiile speciale unora sau altora. Parcă intenționat ar strecura parlamentarii ceva în aceste legi astfel încât acestea să poată fi atacate apoi la Curtea Constituțională și să redevină literă de lege. Observați: pensiile speciale, fie că sunt pentru magistrați, polițiști, militari (care zic că au pensii de serviciu, nu speciale) au fost acordate prin votul Parlamentului și au fost declarate constituționale la vremea respectivă. Însă când vine vorba ca aceste pensii speciale să fie eliminate, același Parlament nu vrea sau nu poate să voteze o lege la fel de constituțională care să permită tăierea acestor pensii considerate drept nejustificate (nesimțite).

Ultima ispravă de acest gen s-a întâmplat astăzi, 5 mai 2022, când Curtea Constituțională s-a întrunit pentru a stabili dacă legea votată în 17 februarie 2021, prin care au fost eliminate (tăiate) pensiile speciale ale Parlamentarilor, este sau nu constituțională. Verdictul CCR a fost că legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, astfel că trebuie să revină la situația anterioară, adică parlamentarii să beneficieze în continuare de pensii speciale în funcție de numărul de mandate (1, 2 sau 3 mandate) pe care l-au avut.

Tăierea pensiilor speciale, produsă în urmă cu 1 an și 3 luni, i-a scos din sărite pe mulți parlamentari care primeau această indemnizație, aceștia hotărând să dea în judecată Senatul, respectiv Camera Deputaților pentru a-și recupera „drepturile” speciale. La nivelul țării au fost peste 260 de procese pe rol, printre care s-a numărat și acțiunea în instanță făcută de 9 parlamentari de Galați.

Astfel, foștii parlamentari gălățeni Victor Paul Dobre (trei mandate de deputat PNL), Nicolae Bacalbaşa (un mandat de deputat PSD), Eugen Durbacă (două mandate de senator și deputat PUR/ALDE/PRO România), Florin Popa (un mandat de deputat PSD), Lucreţia Roşca (trei mandate de deputat PSD), Gheorghe Saghian (un mandat de senator PSD), Emil Strungă (un mandat de deputat PNL), Mircea Toader (trei mandate de deputat PDL/PNL) şi Levente Szekely (un mandat de deputat UDMR) au făcut contestaţie împotriva ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise de Parlamentul României – Camera Deputaţilor – Secretarul general, potrivit cotidianului Viața Liberă.

Acum, după ce Curtea Constituțională a dat un verdict care le este favorabil, cei 9 parlamentari de Galați vor renunța probabil la procese și vor aștepta să le vină sin nou pensia specială acasă. Pensiile speciale ale parlamentarilor diferă în funcție de numărul de mandate complete pe care l-au avut, după cum urmează, conform ziarului Libertatea: 1 mandat: 4 448 de lei net lunar; 2 mandate: 8.896 de lei net lunar; 3 mandate: 10.951 de lei net lunar.

Aceste pensii speciale ale parlamentarilor se vor adăuga la pensiile „normale” pe care ei le-au dobândit pe bază de contributivitate, muncind la diverse întreprinderi/firme înainte de a deveni parlamentari sau după ce și-au încheiat mandatul (mandatele). De exemplu, fostul primar al Galațiului, Eugen Durbacă, are o pensie obișnuită de aproximativ 5.000 de lei. La această pensie de 5.000 de lei urmează să se adauge pensia specială de parlamentar pentru cele 2 mandate pe care le-a avut (unul de senator și unul de deputat) în cuantum de 8.896 de lei. Liberalul Victor Paul Dobre, care de asemenea este posesor de pensie normală, va primi în plus o pensie de 10.951 de lei net lunar, pentru că a avut 3 sau mai multe mandate de parlamentar.

Însă nu numai cei 9 parlamentari amintiți mai sus vor încasa pensii speciale, ci toți cei care au fost senatori sau deputați din 1990 încoace. Astfel, Dan Nica și Viorel Ștefan de la PSD Galați, ambii cu 3+ mandate, vor beneficia și ei de suma de 10.951 de lei net lunar. Dan Nica, care în prezent este europarlamentar la al doilea mandat, are o avere impresionantă și va beneficia și de pensie specială de europarlamentar, care este de aproximativ 5.000 de euro net lunar, pentru un singur mandat complet.

faramogul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Foștii și actualii parlamentari rămân cu pensiile speciale. CCR: Drept legal acordat senatorilor și deputaților care au avut cel puţin un mandat

Curtea Constituţională a stabilit marți că, până la abrogarea lor, pensiile speciale erau un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare, iar prin retragerea şi eliminarea acestora fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit. Cu alte cuvinte, foștii și actualii senatori și deputați rămân cu pensiile speciale.

Decizia a fost luată marți de Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, CCR stabilind că, „până la abrogarea sa, indemnizaţia pentru limita de vârstă era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare, iar prin retragerea şi eliminarea sa fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit”.

Cum argumentează CCR:
„Abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.
Indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.
Prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă în privința acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă - nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”.

În 26 iunie, deputații și senatorii au adoptat, cu 382 voturi „pentru” și trei abțineri eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Senatorii și deputații au dezbătut în regim de urgență propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul parlamentarilor, astfel încât se elimină indemnizațiile senatorilor și deputaților. Adoptarea proiectului de lege pe repede înainte vine în contextul în care România s-a angajat în Programul de Redresare și Reziliență PNRR să elimine pensiile speciale iar tranșele de bani depind de îndeplinirea obiectivelor asumate.

Parlamentul adoptase anul trecut un proiect de lege care elimina pensiile parlamentarilor dar o decizie a Curții Constituționale a împiedicat punerea în vigoare a legii. Curtea Constituțională explica în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea care îi lăsa pe parlamentari fără pensii speciale că actul normativ a fost adoptat „în fapt în procedură de urgență, fără ca aceasta să fi fost cerută, iar condițiile solicitării adoptării legii în procedură de urgență sunt reglementate prin Constituție”. Mai exact, judecătorii CCR au declarat legea neconstituțională, ceea ce a permis ca din iunie 2022 pensiile speciale ale parlamentarilor să reintre în plată.

În mai 2023 numărul pensiilor speciale ale parlamentarilor aflate în plată era de 843 de pensionari care au trecut cel puțin un mandat prin Parlament.

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.