Jump to content

A pescuit sau nu Petru Rareş pe lacul Brateş?


dcp100168

Recommended Posts

A pescuit sau nu Petru Rareş pe lacul Brateş?

Domnitorul Petru Rareş ar fi venit pe vremuri în Galaţi, pe malul Lacului Brateş, cu convoaie formate din sute de care pe care le umplea cu peşte de pe domeniile moştenite de la mama sa, Maria Răreşoaia.


Legenda spune, şi este întărită de rezultatele cercetărilor istorice, că unul dintre domnitorii Moldovei, Petru Rareş, are o mare rezonanţă în istoria Galaţiului, datorită implicării lui într-una dintre cele mai străvechi meserii, şi anume cea de pescar. Documentele spun că fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei, înainte de a deveni domn al Moldovei, se ocupa cu pescuitul. Dar nu era un simplu pescar, ci mai degrabă se ocupa de comerţul cu peşte. Carele cu care cobora spre Dunăre erau umplute cu peşte prins în Lacul Brateş, de lângă Galaţi, mult mai întins la acea vreme.

Cronicarii vremii ale căror scrieri au fost preluate de scriitorii contemporani spun că localnicii de traseul acestor care aveau foarte mult de lucru cu năvoadele puse în Lacul Brateş, dar şi pe o sumedenie de alte încrengături de ape din preajma lui. „Petru Rareş venea aici cu lungi convoaie de care mari, trase de patru sau şase boi, numite maje, de unde şi numele lui de Petru Măjeru. El moştenise averile Răreşoaiei, mama sa, care nu este alta decât Maria, o femeie din neamul boierilor Cernat, stăpâni ai zonelor cu Lacul Brateş”, scrie Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Judeţene din Galaţi în lucrarea sa „Dunărea, poveste şi adevăr”.

De altfel, însuşi cronicarul Grigore Ureche scria că Ştefăniţă Vodă a cerut ca la tron să-i urmeze Petru Măjariul, poreclit Rareş, după numele mamei sale. Aşa devine pescarul din Brateş domnitor de două ori peste Moldova. Avea să lupte cu însuşi Suliman Magnificul, căruia îi câştigă încrederea în cele din urmă pentru a fi numit în cea de-a doua domnie.

Petru Rareş a trecut de multe ori în Transilvania şi Muntenia, acolo unde avea să o mărite pe una dintre fiicele lui, care a devenit ulterior celebra Doamna Chiajna.

Legenda mai spune că înainte de a deveni domnitor, Petru Rareş s-a îndrăgostit de o tătăroaică de pe malul Lacului Brateş. În memoria ei, el al denumit primele trei sate de lângă lac Tătarca, Frumuşiţa şi Tuluceşti. „Este mai mult decât legendă, se ştie că în apropiere de Galaţi au fost tabere de tătari, aşa că nu este exclus ca povestea să fie adevărată”, ne spune consilierul cultural Marius Mitrof de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

Istoria recentă a oraşului de la Dunăre nu mai este atât de strâns legată de pescuit, iar lacul Brateş este complet neîngrijit.

 

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

De ce este o minciună legenda cum că Ştefan cel Mare a dat numele satelor din balta Brateş. Detaliile unei mistificări

Frumoasă legendă, rezumată în poezia folclorică „O, frumoasă cu şuviţe, chiar tătarcă dacă eşti, tu luceşti şi scânteieşti”, este contrazisă flagrant de sursele istorice, care arată că denumirile localităţilor la care face referire au apărut la peste un secol după ce Ştefan cel Mare şi fiul său Petru Rareş muriseră. Deşi nu au atestare documentară din vremea lui Ştefan cel Mare, cele mai multe dintre aşezările de pe malul Prutului (mai ales cele din zona de sud a Moldovei, din apropierea luncii lacului Brateş) îşi revendică numele din epoca marelui domnitor.

O scurtă privire pe monografiile localităţilor Frumuşiţa, Scânteieşti, Tuluceşti (cu  satele Tătarca sau Şiviţa) sau Folteşti indică faptul că toate (dar absolut toate) încearcă să explice o serie de toponime printr-o legendă pe care, oricât de mult am căutat-o în cronicile moldoveneşti, nu există. În acelaşi timp, însă, nu pot fi scoase din ecuaţie nici afirmaţiile că, la urma urmelor, cronicarii moldoveni n-au scris chiar tot din ceea ce se putea scrie şi că o serie lucruri s-ar putea să le fi scăpat.

Petru Rareş versus Ştefan cel Mare

În esenţă, totul porneşte de la o poezioară glumeaţă pe care cele mai multe dintre sursele moderne o atribuie lui Ştefan cel Mare: „O, frumoasă cu şuviţe, chiar tătarcă dacă eşti, tu luceşti şi scânteieşti”. Sună frumos, aduce în faţă denumirile câtorva localităţi înşirate ca mărgele pe aţă pe promotoriul din apropierea luncii Prutului (fosta baltă a Brateşului) şi conţine câteva elemente care fac conexiunea cu marele domnitor, după cum ne explică profesorul de istorie Adrian Toma. „Hotărât lucru, lui Ştefan îi plăceau femeile, iar faptul că s-a bătut deseori cu tătarii nu l-a împiedicat să iubească şi frumuseţile acestei etnii. Să nu uităm că voievodul avea ibovnice cam peste tot prin Moldova, aşa că n-ar fi chiar aşa de mirare să fi avut una şi pe la Brateş”, spune profesorul.

În acelaşi timp, el atrage atenţia şi asupra riscului de contaminare a unor adevăruri istorice, care au fost „prelucrate folcloric” în tradiţia orală, căpătând forme spectaculoase, dar în mare parte inventate. „Răreşoaia avea legătură ca marea baltă a Brateşului, unde făcea negoţ soţul ei şi unde, se pare, a trăit o vreme şi Petru Rareş, fiul jupânesei şi al lui Ştefan cel Mare. Lucrurile se legă cumva şi incită la acel gen de poezioară care este citată în o mulţime de monografii”, adaugă Adrian Toma.

De altfel, alte surse indică faptul că nu Ştefan cel Mare a  botezat satele din apropierea Brateşului, ci Petru Rareş. Legenda care spune că înainte de a deveni domnitor, Petru Rareş s-a îndrăgostit de o tătăroaică din sudul Moldovei, în cinstea căreia a denumit primele trei sate de lângă lacul Brateş (Tătarca, Frumuşiţa şi Tuluceşti) pare să aibă un oarecare sâmbure de adevăr.  O spune şi istoricul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură a judeţului Galaţi: „Se ştie că în apropiere de Galaţi au fost tabere de tătari, aşa că nu este exclus ca povestea să fie adevărată”, declara recent Marius Mitrof, pentru Adevărul  (într-un articol despre viaţa lui Petru Rareş la malul Brateşului).

Atestările documentare contrazic legendele

Dacă dăm deoparte legendele şi dovezile colaterale şi ne ducem direct către izvoarele scrise, teoria că satele din zona Brateşului au fost denumite de unul dintre cei doi domnitori moldoveni amintiţi să năruieşte ca un castel de cărţi de joc. Astfel, istoricul Paul Păltănea (autorul celor mai complete studii asupra toponimelor din zona judeţului Galaţi), răstoarnă toată frumoasa legendă (cu poezioară) cu parfum de rezumat la mult mai cunoscutul poem biblic Cântarea Cântărilor. Istoricul scrie că, de fapt, denumirea satului Frumuşiţa - atestat documentar la 22 ianuarie 1593 (adică mult după ce şi Petru Rareş murise), sub denumirea de Iurieşti – este mult mai recentă şi vine nu de la o tătarcă frumuşică, ci de la un... ghiol frumuşel. În studiul „Din topinimia Bălţii Brateşului” (scris împreună cu reputatul lingvist Valentin Ţurlan), Paul Păltănea notează că „Frumuşălu era un ghiol de la marginea satului Iurieşti, sat devenit la 1705 Frumuşeni şi apoi Frumuşiţa”.

Cât priveşte satul Tătarca, în aceeaşi lucrare se notează, la pagina 12, că „Satul s-a numit la început Tătărani. Aşa este atestat Ia 29 aprilie 1552 (DIH, XVI, A, II, 26-27). La 16 noiembrie 1679 se folosea forma de T'ătărceni, iar la 2 aprilie 1681 forma Tătarca”.

Se confirmă, aşadar că tonimul are legătură cu sălaşurile de tătari de la malul bălţii Brateşului, însă cum varianta fenimină apare de-abia la un secol şi jumătate după moartea lui Petru Rareş, este evident că legenda de la care am pornit primeşte o nouă lovitură, fiind, fără doar şi poate, o creaţie folclorică şi nimic mai mult.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.