dcp100168 Posted September 11, 2009 Share Posted September 11, 2009 Răsar garduri noi la blocurile din GalaţiDupă ce 150 de bănci din fontă au fost montate în diferite parcuri din Galaţi, potrivit informaţiilor făcute recent publice în cadrul unei conferinţe de presă de către viceprimarul Ciumacenco, "look-ul" oraşului va fi schimbat prin apariţia a 300 de garduri noi, care vor fi amplasate în vecinătatea unor blocuri. Primăria Galaţi a dispus să fie ansamblate peste 300 de bucăţi de garduri, în mai multe locuri din municipiu, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. "Sunt vizate zonele în care, din raţiuni estetice, s-a dispus anul trecut demolarea împrejmuirilor ridicate în jurul unor blocuri. Astfel, vor fi amplasate garduri noi la blocurile N4, T3, M1, M2 din Micro 40, bl. D9 din Micro 39 şi bl. E4 din Micro 19", a mai precizat viceprimarul Galaţiului. Potrivit informaţiilor furnizate de viceprimarul Ciumacenco, montarea lor va începe pe 15 septembrie, iar lucrările vor fi executate de către ECOSAL, termenul de finalizare fiind de aproximativ o lună. Cât despre suma care va fi cheltuită pentru amplasarea noilor garduri, viceprimarul Ciumacenco a precizat că bugetul alocat pentru achiziţionarea lor este de 49.894,32 lei, la care se mai adaugă aproximativ 20.000 lei, reprezentând manopera.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=11 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 22, 2015 Author Share Posted June 22, 2015 Prea ca la ţară. Galaţiul s-a pricopsit cu 26 de kilometri de garduri metalice printre blocuri, care au costat Primăria o jumătate de milion de euroAchiziţia gardurilor şi montarea lor a costat bugetul local peste o jumătate de milion de euro. La concurenţă cu Primăria, gălăţenii de la bloc îşi extind apartamentele pe spaţiul verde şi-şi fac ogrăzi cu poartă, cutie poştală, loc de grătar şi „câine rău” priponit sub geam.Nu mai este niciun secret că oraşul Galaţi are grave probleme edilitare. Municipiul nu mai are apă caldă de trei luni (de când compania de distribuţie a agentului termic a dat faliment), 5% dintre locuitorii urbei nu mai au nici apă potabilă, iar străzile nu sunt nici ele într-o stare prea grozavă (în urmă cu câteva săptămâni gălăţenii au organizat o sesiune de pictat gropile din asfalt).În tot acest timp, administraţia publică locală a „performat” la un capitol cu totul surprinzător, respectiv achiziţia şi montarea de garduri metalice printre blocuri. Potrivit contractelor de achiziţie încheiate, în urma unor licitaţii SEAP, în iunie 2013, august 2014 şi mai 2015, Primăria Galaţi a cumpărat 26 de kilometri de astfel de garduri, iar costul total al acestora, incluzând şi cheltuielile de montare, depăşeşte o jumătate de milion de euro.Arhitecţii au recomandat Primăriei să dărâme gardurileCulmea este că entuziasmul dezlănţuit al autorităţilor locale în a umple oraşul de garduri nu este împărtăşit şi de arhitecţi. Nu mai departe decât în Planul Urbanistic Zonal de restructurare urbană privind cartierul Dunărea, realizat în toamna lui 2014 de către firma de arhitectură Quattro Design, se menţionează că una dintre priorităţile în dezvoltarea urbanistică a oraşului este desfiinţarea (!) gardurilor metalice sufocate. Ba chiar arhitecţii au oferit exemple şi planşe foto din Franţa şi Spania, „unde grădinile de proximitate şi locurile de parcare sunt delimitate de spaţiile de locuit de un aliniament de vegetaţie medie şi arbori”, după se menţionează în PUZ.Ei bine, se pare că municipalitatea n-a pus prea mare preţ pe recomandările din PUZ amintit (studiu care, de altfel, a costat aproape 80.000 de euro), aşa că a continuat operaţiunea „Gardul” şi în 2015. La ultima licitaţie, care s-a finalizat la începutul lunii mai, s-au mai cumpărat opt kilometri de gard metalic (4.000 de panouri a câte doi metri), iar investiţia va consuma din bugetul public, cu tot cu montaj, peste 120.000 de euro.Primăria Galaţi a comunicat că „aceste panouri sunt incluse în categoria elementelor de mobilier urban”, lăsând de înţeles că nu are de gând să se oprească aici cu operaţiunea de îngrădire a spaţiilor verzi.Cum i-a lovit pe gălăţeni mania gardurilorCa şi cum cele prezentate mai înainte n-ar fi fost de ajuns, de la o vreme şi locuitorii oraşului sunt loviţi de frenezia gardurilor şi porţilor. Încet-încet, spaţiile verzi din jurul blocurilor au fost cotropite de gălăţenii cu simţul proprietăţii dezvoltat sau pasionaţi de grădinărit.Iar dacă la început gardurile erau discrete şi împrejmuiau mici grădiniţe pline de flori, pe măsura trecerii timpului ele au devenit tot mai solide. Au apărut inclusiv împrejmuiri din şipci metalice, înalte de doi metri, iar în spatele lor nu se mai află flori, ci adevărate ogrăzi rurale, cu loc pentru grătar, cutie poştală, şezlonguri, câine priponit sub geam şi sfori pentru întins rufele la uscat.Ba chiar lucrurile au evoluat şi mai mult, unii proprietari de apartamente de la parterul blocurile dând terenului (împrejmuit abuziv) un „parfum” de curte de vilă.Un raid făcut de reporterii „Adevărul” pe mai multe străzi din oraş (printre care Armata Poporului, Ovidiu, Cloşca, Arad, Română) a scos la iveală o situaţie incredibilă: spaţiile verzi aferente străzii au devenit curţi în toată regula, cu garduri, porţi solide şi chiar câini de pază.Zonele respective arată absolut bizar. Trotuarul este mărginit de garduri şi porţi, iar din loc în loc, au apărut intrări somptuase, construite prin extinderea apartamentelor cu câţiva metri, peste spaţiul verde.adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Derago Posted June 23, 2015 Share Posted June 23, 2015 Problema e ca orice spatiu verde fara gard (ma refer la cele aferente blocurilor), noaptea, devin toalete publice... Acum cativa ani locuiam la parter intr-un apartament cu doua laturi spre o gradina. Latura cu gradina mai ingusta, ce dadea la o alee pietonala, devenise loc de sezatoare, unde ziua se jucau copii, seara se manca seminte iar noaptea se consumau cateva bidoane de bere. Pe cealalta latura, unde si vegetatia era mai inalta... toaleta. Dupa ce am imprejmuit cu un gard de 1,50m inaltime... liniste.Concluzia, o fi in alte tari mai frumos dar ca sa ajungem acolo trebuie sa o luam cu pasi marunti. Astazi construiesti un gard, maine un parc, poimaine maresti numarul agentilor de ordine... in cativa ani (optimist) se schimba mentalitatea si dam gardurile jos. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 11, 2018 Author Share Posted August 11, 2018 Primăria Galați vrea să împrejmuiască oraşul cu garduri. Contract de peste 145.000 de euro Primăria municipiului Galaţi a scos la bătaie un contract în valoare de 669.385 de lei cu TVA, adică peste 145.500 de euro, pentru o achiziţia de panouri de gard bordurat şi stâlpi de susţinere a panourilor, pentru protecţia spaţiilor verzi. Municipalitatea îşi doreşte, de fapt, un acord cadru valabil până la 31 decembrie 2020, de teamă, probabul, să nu rămână tot oraşul fără împrejmuire. "În vederea asigurării unui climat ambiental urban modern şi protejarea spaţiilor verzi, se impune achiziţionarea unui număr minim de 300 de bucăţi şi maxim de 9.000 de bucăţi panouri de gard bordurat", se arată în anunţul licitaţiei lansate de municipalitate. Conform specificaţiilor tehnice din anexa caietului de sarcini al licitaţiei, este vorba despre panouri de 2,5 metri lungime pe un metru lăţime, din plasă de oţel cu diametrul de 4 milimetri, protejată împotriva coroziunii prin zincare. Pentru susţinerea panourilor se vor cumpăra între 330 şi 9.900 de stâlpi din ţeavă rectangulară din oţel, protejată împotriva coroziunii prin zincare, cu capac zincat, sudat la un capăt. Primăria cere o garanţie a produselor furnizate de 24 de luni de la data efectuării recepţiei, iar deficienţele constatate în termenul de garanţie vor trebui remediate în termen de 48 de ore. Valoarea totală estimată a contractului este între 22.312 lei şi 669.375 de lei cu TVA, iar criteriul de atribuire este "preţul cel mai scăzut". Ofertele sunt aşteptate până pe 27 august anul acesta. Conform caietului de sarcini, achiziţia se va face în baza unui acord-cadru care intră în vigoare la semnare şi este valabil până la data de 31 decembrie 2020. Produsele se vor furniza integral sau eşalonat, în două loturi. Dacă municipalitatea va cumpăra cantitatea maximă de garduri, oraşul se va alege cu o împrejmurire de 22,5 kilometri! viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 4, 2018 Author Share Posted September 4, 2018 Primăria Galaţi n-a ”găsit” garduri pentru oraş Licitaţia lansată de Primăria municipiului Galaţi, pentru achiziţia de panouri de gard bordurat şi stâlpi de susţinere a panourilor, pentru protecţia spaţiilor verzi, a eşuat. Conform anunţului postat în sistemul electronic de achiziţii publice, chiar luni, când ar fi fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru contractul în valoare de 669.385 de lei cu TVA, adică peste 145.500 de euro, procedura a fost anulată automat. Motivul? "Nu au existat ofertanţi înscrişi". Reamintim că municipalitatea îşi dorea, de fapt, un acord-cadru valabil până la 31 decembrie 2020, pentru furnizarea unui număr de minimum 300 de bucăţi şi maximum 9.000 de bucăţi panouri de gard bordurat, "în vederea asigurării unui climat ambiental urban modern şi pentru protejarea spaţiilor verzi. Dacă administraţia locală ar fi cumpărat cantitatea maximă de garduri, oraşul s-ar fi ales o împrejmurire de 22,5 kilometri! Rămâne de văzut dacă procedura va fi reluată şi care va fi noua valoare estimată a contractului. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 25, 2018 Author Share Posted September 25, 2018 Primăria tot vrea să ne pună garduri, dar nu găseşte! După ce licitaţia pentru un contract în valoare de 669.385 de lei cu TVA, adică peste 145.500 de euro, pentru achiziţia a 9.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat şi a 9.900 de stâlpi de susţinere a fost anulată, Primăria municipiului Galaţi a încercat, tot fără succes să găsească furnizori. De această dată, valoarea estimată a contractului a fost de 238.119 de lei cu TVA, pentru achiziţia a 3.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat şi a 3.300 de stâlpi de susţinere. „Pentru respectarea uniformităţii împrejmuirilor amplasate în anii precedenţi se impune menţinerea tipului de gard din panouri bordurate din plasa sudată”, se arăta în caietul de sarcini al licitaţiei. Criteriul de atribuire a contractului a fost „preţul cel mai scăzut”, numai că ofertele primite au fost necorespunzătoare, iar licitaţia a fost anulată. Rămâne de văzut dacă Primăria va insista să cumpere garduri. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 30, 2018 Author Share Posted December 30, 2018 Contract de 55.800 de euro. A patra licitaţie organizată de Primăria Galaţi pentru garduri Cu o determinare demnă de o cauză mai bună, Primăria municipiului Galaţi a scos, pentru a patra oară la licitaţie, un contract pentru achiziţia de panouri de gard bordurat şi stâlpi de susţinere a acestora. În speranţa că de această dată va găsi ofertanţi, administraţia locală a majorat valoarea estimativă a contractului la 256.683 de lei cu TVA, adică nu mai puţin de 55.800 de euro. Până pe 15 ianuarie 2019, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele din partea furnizorilor interesaţi să-i asigure 3.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat şi 3.300 de stâlpi de susţinere a acestora, criteriul de atribuire a contractului fiind preţul cel mai scăzut. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, în toamna anului 2018, Primăria a mai organizat două licitaţii în acelaşi scop, valoarea contractelor fiind ceva mai mică – 238.119 lei cu TVA - proceduri anulate în lipsa ofertanţilor. Nu mai puţin adevărat este că, în luna august a anului trecut a fost organizată o licitaţie pentru un contract în valoare de 669.385 de lei cu TVA, adică peste 145.500 de euro, pentru achiziţia a 9.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat şi a 9.900 de stâlpi de susţinere, procedură care a fost, de asemenea, anulată. Primăria pare să spere că ghinionul se va risipi în 2019. Şi argumentează necesitatea achiziţionării gardurilor: „În vederea asigurării unui climat ambiental urban modern şi pentru protejarea şi menţinerea spaţiilor verzi aferente blocurilor de locuinţe la un standard de calitate ridicat este necesară împrejmuirea acestora cu gard metalic. Pentru respectarea uniformităţii împrejmuirilor amplasate in anii precedenţi se impune menţinerea tipului de gard din panouri bordurate din plasă sudată”. Rămâne de văzut dacă de această dată va găsi ofertanţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 9, 2019 Author Share Posted April 9, 2019 Garduri de fier pentru spaţiile verzi După numeroase licitaţii anulate, proceduri începute în vara anului trecut, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să găsească furnizor pentru împrejmuirea cu gard metalic a spaţiilor verzi aferente blocurilor de locuinţe. Este vorba despre 3.000 de bucăţi panouri de gard bordurat şi de 3.300 de stâlpi de susţinere a acestora. Contractul a fost câştigat de SC Imsaurisa SRL, cu o ofertă de 175.500 de lei fără TVA. Municipalitatea va putea satisface acum solicitările asociaţiilor de proprietari. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 30, 2019 Author Share Posted May 30, 2019 Primăria cumpără garduri de 153.000 de euro Nu mai puţin de 719.000 de lei fără TVA, adică aproape 153.000 de euro, este valoarea totală estimată a contractului pe care Primăria municipiului Galaţi l-a scos la licitaţie pentru achiziţia de panouri de gard bordurat şi stâlpi de susţinere necesari acestora, pentru protecţia spaţiilor verzi. În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice sunt explicate motivele acestei licitaţii: „în vederea asigurării unui climat ambiental urban modern şi pentru protejarea şi menţinerea spaţiilor verzi aferente blocurilor de locuinţe, la un standard de calitate ridicat este necesară împrejmuirea acestora cu gard metalic. Pentru respectarea uniformităţii împrejmuirilor amplasate în anii precedenţi se impune menţinerea tipului de gard din panouri bordurate din plasă sudată cu dimensiunile de H = 1,00 m, L = 2,5 m". Primăria precizează că se vor achiziţiona 10.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat, în valoare de 400.000 de lei fără TVA şi 11.000 de bucăţi stâlpi de susţinere a panourilor, în valoare de 319.000 de lei fără TVA. Ofertele sunt aşteptate până pe 10 iunie, iar criteriul de atribuire a contractului este "preţul cel mai scăzut". viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 8, 2020 Author Share Posted August 8, 2020 Pe ce criterii se pun gardurile la spaţiile verzi ale blocurilor "Am transmis numeroase solicitări pentru montarea gardurilor bordurate, însă acestea se acordă doar pe «unele criterii», nu ştim care”, ne sesizează gălăţenii, motiv pentru care am încercat să obţinem un răspuns din partea Primăriei Galaţi. „Necesarul de panouri de gard bordurat estimat în vederea împrejmuirii spațiilor verzi existente în zona blocurilor a depășit stocul inițial. Din acest motiv fost demarată o nouă procedură de achiziție pentru încă un lot de panouri care va acoperi necesarul rezultat în baza solicitărilor venite din partea asociațiilor care au încheiat Convenția pentru întreținerea spațiilor verzi, conform Programului de conservare și înfrumusețare a spațiilor verzi din municipiul Galați, prin implicarea persoanelor fizice și juridice, a asociațiilor de proprietari, ONG-urilor și instituțiilor publice, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local”, ne-a transmis Primăria. Într-adevăr, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, este în desfăşurare o procedură procedură pentru achiziţia a 3.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat (cu înălţimea de un metru şi lăţimea de 2,5 metri) şi a 3.300 de stâlpi de susținere a panourilor, pentru protecţia spaţiilor verzi, Contractul are o valoare totală estimată de 210.600 de lei fără TVA, fonduri bugetare, iar criteriul de atribuire este “preţul cel mai scăzut”. S-au înscris patru ofertanţi: Tehcom SRL, World Trans Systems, Histria International SRL şi Arabesque. „După finalizarea procedurii de achiziție și recepția materialelor vom continua împrejmuirea spațiilor verzi aferente blocurilor arondate asociațiilor rămase în așteptare. Criteriul pe baza căruia se efectuează lucrări de împrejmuire a spațiilor verzi aferente blocurilor arondate asociațiilor cu panouri de gard bordurat este reprezentat de ordinea cronologică a încheierii Convenției privind întreținerea spațiilor verzi”, precizează Biroul de presă al municipalităţii. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now