Jump to content

RCS&RDS preia postul Radio 1 din Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

RCS&RDS preia postul Radio 1 din Galaţi

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS vrea să preia postul Radio 1 din Galaţi, care este deţinut de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, iar o solicitare în acest sens a fost depusă la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Paf Media SRL a solicitat CNA cedarea licenţei audiovizuale a Radio 1 din Galaţi către societatea RCS&RDS SA. În plus, Paf Media SRL a solicitat Consiliului modificarea licenţei acestui post de radio. Asociaţii societăţii Paf Media SRL sunt Valerica Pâslaru - 50% şi Florin Alexandru Ioan Pâslaru - 50%, potrivit site-ului CNA.

Florin Alexandru Ioan Pâslaru este fiul deputatului PSD Florin Pâslaru, iar Valerica Pâslaru este soţia parlamentarului, conform celei mai recente declaraţii de avere a acestuia, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor. Totodată, Florin Pâslaru este membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, ocupând funcţia de secretar al acestei comisii.

Pe de altă parte, societatea Paf Media SRL a solicitat CNA şi cedarea altor două licenţe de radio pe care le deţine pentru Radio 1, respectiv cele din Tecuci şi Târgu-Bujor, către Biocenter SRL, o firmă din sfera de influenţă a deputatului PSD (membru UNPR) Laurenţiu Chirvăsuţa. Soţia lui Laurenţiu Chirvăsuţă, Rita, este inginer la Biocenter SRL, potrivit celei mai recente declaraţii de avere a acestuia.

Solicitările societăţii Paf Media SRL de cedare a celor trei licenţe de radio pe care le deţine pentru Radio 1 urmează să fie analizate în şedinţa de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului, figurând pe ordinea de zi a acesteia.

Pe de altă parte, Paf Media SRL are şi alte operaţiuni în media locală, deţinând licenţa televiziunii TV Galaţi.

mediafax.ro

 

 

Link to comment
Share on other sites

CNA a amânat luarea unei decizii

RCS&RDS nu a reuşit să preia Radio 1 din Galaţi, care este deţinut de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, după ce, joi, CNA a decis să amâne luarea unei decizii în acest caz, din pricina problemelor legale cu care se confruntă postul de radio şi care trebuie analizate de către Consiliu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o solicitare a societăţii Paf Media SRL de cedarea a licenţei audiovizuale a Radio 1 din Galaţi către societatea RCS&RDS SA. În plus, Paf Media SRL a solicitat Consiliului modificarea licenţei acestui post de radio şi schimbarea denumirii din Radio 1 în Pro FM (pentru a putea fi integrat în reţeaua Pro FM deţinută de RCS&RDS, n.r.). Totodată, societatea Paf Media SRL a solicitat CNA şi cedarea altor două licenţe de radio pe care le deţine pentru Radio 1, respectiv cele din Tecuci şi Târgu-Bujor, către o altă societate, Biocenter SRL.

CNA a constatat însă că în cazul licenţelor de la Galaţi şi Târgu-Bujor emisia postului Radio 1 a fost întreruptă mai mult de 90 de zile, termenul legal acordat de către Consiliu pentru nedifuzarea programului din motive tehnice. În cazul licenţei din Tecuci, nu a fost înregistrată o astfel de problemă.

Legislaţia audiovizualului prevede că, în cazul în care emisia nu este reluată după această perioadă de 90 de zile, CNA va retrage licenţa.

"Nu este un secret că societatea Paf Media a întâmpinat probleme financiare serioase în ultima perioadă, motiv pentru care au fost şi acele întreruperi de programe", a declarat Manuela Cazan, reprezentanta Radio 1, în şedinţa CNA de joi. Ea a precizat că, din cauza acestor probleme financiare, nu au putut fi achiziţionate echipamente pentru retehnologizarea Radio 1, motiv pentru care postul de radio a fost nevoit să îşi întrerupă emisia. Aceasta a mai spus că acţionarii Radio 1 doresc să cesioneze cele trei licenţe pe care le deţin pentru că vor ca acest post de radio să funcţioneze în continuare.

Totodată, Manuela Cazan a mai spus că nu cunoaşte cu exactitate situaţia în ceea ce priveşte durata pentru care a fost întreruptă emisia Radio 1, în Galaţi şi Târgu-Bujor, solicitând CNA o amânare a discutării subiectului pentru a se informa şi pentru a prezenta Consiliului eventuale probe din care să reiasă că postul de radio nu şi-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile.

Consiliul a evitat să ia, în şedinţa de joi, o decizie în privinţa unei eventuale retrageri a licenţelor deţinute de Radio 1, în Galaţi şi Târgu-Bujor.

Astfel, CNA a decis cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Radu Călin Cristea) să amâne discutarea acestui caz pentru următoarea şedinţă a Consiliului, în timp ce "împotriva" amânării a votat Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

RCS&RDS a preluat Radio 1 de la familia deputatului PSD Florin Pâslaru şi îl va transforma în Pro FM

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS a preluat postul Radio 1 din Galaţi, care este deţinut de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, după ce o solicitare în acest sens a fost aprobată, joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o solicitare a societăţii Paf Media SRL de cedare a licenţei audiovizuale a Radio 1 din Galaţi către societatea RCS&RDS SA. În plus, Paf Media SRL a solicitat Consiliului modificarea licenţei acestui post de radio şi schimbarea denumirii din Radio 1 în Pro FM (pentru a putea fi integrat în reţeaua Pro FM deţinută de RCS&RDS, n.r.)

Totodată, societatea Paf Media SRL a solicitat CNA cedarea altor două licenţe de radio pe care le deţine pentru Radio 1, respectiv cele din Tecuci şi Târgu-Bujor, către o altă societate, Biocenter SRL.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a mai discutat acest subiect şi în şedinţa din 2 iulie, când a amânat luarea unei decizii după ce membrii CNA au constatat, în urma unei discuţii cu inspectorul care a monitorizat respectivele radiouri, că în cazul licenţelor de la Galaţi şi Târgu-Bujor emisia postului Radio 1 a fost întreruptă mai mult de 90 de zile, termenul legal acordat de Consiliu pentru nedifuzarea programului din motive tehnice. În cazul licenţei din Tecuci, nu a fost înregistrată o astfel de problemă.

Legislaţia audiovizualului prevede că, în cazul în care emisia nu este reluată după această perioadă de 90 de zile, CNA va retrage licenţa. "Nu este un secret că societatea Paf Media a întâmpinat probleme financiare serioase în ultima perioadă, motiv pentru care au fost şi acele întreruperi de programe", a declarat Manuela Cazan, reprezentanta Radio 1, în şedinţa CNA din 2 iulie. Ea a precizat că, din cauza acestor probleme financiare, nu au putut fi achiziţionate echipamente pentru retehnologizarea Radio 1, motiv pentru care postul de radio a fost nevoit să îşi întrerupă emisia. Aceasta a mai spus că acţionarii Radio 1 doresc să cesioneze cele trei licenţe pe care le deţin pentru că vor ca acest post de radio să funcţioneze în continuare.

Manuela Cazan a mai spus că nu cunoaşte cu exactitate situaţia în ceea ce priveşte durata pentru care a fost întreruptă emisia Radio 1, în Galaţi şi Târgu-Bujor, solicitând CNA o amânare a discutării subiectului pentru a se informa şi pentru a prezenta Consiliului eventuale probe din care să reiasă că postul de radio nu şi-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile. Ulterior, Manuela Cazan a depus la CNA trei CD-uri martor, din care, potrivit acesteia, reiese că postul de radio nu şi-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile. "Am făcut dovada faptului că postul a emis", a spus Manuela Cazan, în şedinţa de joi.

Totuşi, unii membri ai CNA, între care Radu Herjeu şi Gabriel Tufeanu, au fost de părere că aceste CD-uri nu sunt o dovadă fermă că postul de radio a respectat legislaţia, având în vedere că inspectorul CNA a constatat că acesta şi-a întrerupt emisia mai mult de 90 de zile. "De ce nu s-a discutat retragerea licenţei după primele 90 de zile în care, conform inspectorului nostru, dânşii nu au reluat emisia? Dacă dânşii nu doreau să cedeze licenţele nu aflam în veci (de această situaţie, n.r.)", a spus Radu Herjeu.

În cele din urmă, cei mai mulţi membri ai CNA prezenţi la şedinţa de joi (Florin Gabrea, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea) au decis să ajute postul Radio 1 să funcţioneze în continuare, acceptând cedarea licenţelor, către RCS&RDS, respectiv Biocenter SRL. În schimb, Valentin Jucan şi Gabriel Tufeanu au votat "împotriva" solicitărilor de cedare. "Este un post pe moarte, care încearcă să se salveze prin cedare", a spus Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA. "Dacă nu îi aprobăm cedarea, îi semnăm certificatul de deces. Dacă îi aprobăm, mamutul RCS&RDS, care îl preia, îşi asumă. Are un potenţial de un anumit fel (...) Altfel, nu cred că o firmă de talia RCS s-ar băga în acest business", a spus şi Radu Călin Cristea. "Dacă acordăm cedarea, înseamnă o nouă şansă la viaţă pentru acest post", a spus şi Dorina Rusu, cea care conduce şedinţa de joi a CNA. Valentin Jucan a spus, însă, că respectivele frecvenţe pot fi scoase la concurs, nu trebuie neapărat cedate, pentru a avea "o şansă" să existe. "Poate sunt şi alţii pe piaţă interesaţi să le preia", a mai spus Jucan. Însă Monica Gubernat a spus că, dacă nu se aprobă cedarea, acest lucru nu înseamnă că frecvenţele vor fi scoase la concurs, ci că vor rămâne la societatea Paf Media SRL, care le administrează în prezent.

Agenţia MEDIAFAX a relatat, în data de 1 iulie, că RCS&RDS vrea să preia Radio 1 din Galaţi de la familia deputatului PSD Florin Pâslaru. Asociaţii societăţii Paf Media SRL, care a deţinut până în prezent Radio 1, sunt Valerica Pâslaru - 50% şi Florin Alexandru Ioan Pâslaru - 50%, potrivit site-ului CNA. Florin Alexandru Ioan Pâslaru este fiul deputatului PSD Florin Pâslaru, iar Valerica Pâslaru este soţia parlamentarului, conform celei mai recente declaraţii de avere a acestuia, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor. Totodată, Florin Pâslaru este membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, ocupând funcţia de secretar al acestei comisii.

Biocenter SRL, care a preluat licenţele de la Tecuci şi Târgu-Bujor ale Radio 1, este o firmă din sfera de influenţă a deputatului PSD (membru UNPR) Laurenţiu Chirvăsuţa. Soţia lui Laurenţiu Chirvăsuţă, Rita, este inginer la Biocenter SRL, potrivit celei mai recente declaraţii de avere a acestuia.

Pe de altă parte, societatea Paf Media SRL, controlată de familia deputatului PSD Florin Pâslaru, are şi alte operaţiuni în media locală, deţinând licenţa televiziunii TV Galaţi.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

Recent, RCS&RDS a intrat pe piaţa de radio din România, prin preluarea tuturor licenţelor de radio deţinute de Central European Media Enterprises (CME) în România, respectiv Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM şi Dance FM. Pro FM urmează să aibă în continuare un profil muzical, iar Info Pro se va transforma în reţeaua informativă Digi FM. În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat şi propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Licenţa Digi FM Galaţi, prelungită cu nouă ani

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să prelungească patru licenţe ale Digi FM, de la Arad, Focşani, Galaţi şi Gheorgheni, şi una a Pro FM, la Târgovişte, cu câte nouă ani, fapt care presupune că aceste staţii deţinute de compania RCS&RDS pot să funcţioneze în continuare.

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o solicitare a RCS&RDS SA de prelungire a licenţelor audiovizuale pentru postul Digi FM din Arad, Focşani, Galaţi, Gheorgheni şi pentru postul Pro FM din Târgovişte.

În cazul Digi FM Arad, licenţa a expirat pe 30 noiembrie, însă solicitarea de prelungire a acesteia a fost depusă de RCS&RDS în termenul legal, chiar dacă CNA a analizat-o după această dată. Celelalte licenţe ale Digi FM aflate în discuţie, de la Focşani, Galaţi şi Gheorgheni, vor expira, pe rând, pe 19 decembrie, respectiv pe 4 ianuarie şi pe 10 ianuarie. În ceea ce priveşte frecvenţa Pro FM din Târgovişte, aceasta urmează să expire pe 11 ianuarie.

În urma votului dat, marţi, în unanimitate de membrii CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), aceste cinci frecvenţe au fost prelungite cu câte nouă ani.

Staţiile de Arad, Focşani, Galaţi şi Gheorgheni ale Digi FM fac parte din reţeaua acestui post de radio informativ deţinut de RCS&RDS.

Pe de altă parte, Pro FM Târgovişte face parte din reţeaua naţională Pro FM, deţinută tot de RCS&RDS.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.