dcp100168 Posted July 7, 2015 Posted July 7, 2015 Metalosport devine noul Oţelul GalaţiDeşi la sfârşitul săptămânii trecute intraseră în impas negocierile privind asocierea dintre Metalosport şi ASC Oţelul, aceasta din urmă existentă de mai multă vreme, dar fără activitate, în cele din urmă s-a ajuns la un consens. Astfel, echipa de liga a treia Metalosport va avea susţinerea municipalităţii pentru a promova în primă fază în eşalonul secund, iar ţinta pe termen mediu este readucerea fotbalului gălăţean în prima ligă cu această formaţie, care îşi va schimba denumirea în Oţelul.Dorin Butunoiu, preşedinte Metalosport, a confirmat că în cele din urmă s-a ajuns la un acord privind această asocierea, iar noul antrenorul principal va fi Viorel Tănase, fostul căpitan al Oţelului. Butunoiu a precizat că Mihai Ciobanu, antrenorul din sezonul trecut, va deveni director tehnic.Marţi, în jurul ore 13.00, urmează să aibă loc la Primărie o întâlnire între toţi cei implicaţi în acest proiect.La sfârşitul săptămânii trecute, când negocierile pentru transformarea în ASC Oţelul ajunseseră într-un punct mort, cei de la Metalosport declarau că intenţionează să mute echipa la Tecuci, având deschis un dialog cu autorităţile locale de acolo privind susţinerea financiară.Reamitim că FC Oţelul, echipa campioană în 2011, a retrogradat şi cei din club au anunţat că îşi vor susţine meciurile considerate pe teren propriu la Slobozia.viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 8, 2015 Author Posted July 8, 2015 Culisele naşterii noului Oţelul Galaţi. Cum redevine ArcelorMittal acţionar la gruparea de liga a treia care va fi sprijinită cu bani de PrimărieFuziunea din ASC Oţelul Galaţi şi Metalosport a fost parafată, marţi, iar primarul Marius Stan a promis că va susţine financiar şi moral noua grupare, al cărei obiectiv este promovarea în liga a doua. Se pare că echipa va putea evolua, ca efect al fuziunii, chiar pe stadionul Oţelul.Chiar dacă echipa fanion a Galaţiului, picată deja în liga a doua, a fost mutată de proprietari la Slobozia (după ce a fost evacuată de Arcelor Mittal de pe stadionul Oţelul din cauza datoriilor la chirie însumând aproape o jumătate de milion de euro), suporterii au mari speranţe că fotbalul va învia la malul Dunării.Marţi, 7 iulie 2015, la Primăria Galaţi s-au finalizat negocierile de fuziune dintre Metalosport (echipă ce activează în liga a treia) şi Asociaţia Sport Club (ASC) Oţelul, o organizaţie non-profit controlată de Combinatul ArcelorMittal. Dorin Butunoiu, preşedintele Metalosport, a confirmat că în cele din urmă s-a ajuns la un acord privind această asocierea, iar noul antrenorul principal va fi Viorel Tănase, fostul căpitan al Oţelului. Butunoiu a precizat că Mihai Ciobanu, antrenorul din sezonul trecut, va deveni director tehnic.Sprijin de la autorităţi, unii suporteri ezităNoua grupare se va numi ASC Oţelul Metalosport Galaţi, iar autorităţile locale au promis că o vor sprijini. „Salut noua construcţie fotbalistică apărută ca urmare a înţelegerii dintre Clubul Metalosport şi ASC Oţelul şi îmi reafirm susţinerea pentru orice demers legal de resuscitare a fotbalului gălăţean. Salut, de asemenea, implicarea activă a Ligii Suporterilor în demersurile de renaştere a fotbalului din Galaţi. Sunt bucuros să constat că microbul fotbalului naşte încă pasiuni şi unele foarte puternice în oraş. De aceea, am convingerea că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Galaţiul va avea din nou echipă de Liga I, o echipă puternică, stabilă, construită pe baze solide şi capabilă de noi performanţe” a declarat primarul Marius Stan.„Nu ascund faptul că îmi doresc foarte mult şi vom face tot ceea ce este omeneşte şi legal posibil ca, într-o bună zi, Oţelul pe care îl iubim cu toţii, să fie redat gălăţenilor, cu palmares, siglă şi culori. Titlul de campioană a României, Supercupa României sunt ale Galaţiului şi ele trebuie să revină Galaţiului, cu Oţelul cu tot”, a mai spus Stan.De asemenea, primarul a promis că va susţine financiar echipa şi ţinut să le dea şefilor noului club şi ceva sfaturi legate de experienţa sa ca manager al Oţelului. „Ca primar, pot să asigur că vom face tot ceea ce ne permite legea şi disponibilităţile bugetare să vă susţinem. Vă cerem în schimb să faceţi performanţă, ca să promovăm, în cel mai scurt timp posibil, în prima ligă. Nu este uşor şi o spun în deplină cunoştinţă de cauză. Dar nu este nici imposibil. Ca fost manager de club, vă dau câteva sfaturi esenţiale: lăsaţi orgoliile la o parte, vorbiţi aceeaşi limbă, limba fotbalului, găsiţi-vă un conducător luminat, hotărât, care iubeşte fotbalul şi Galaţiul, aveţi răbdare şi mizaţi pe continuitate şi stabilitate. Vă garantez că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a mai spus Stan.În acelaşi timp, suporterii echipei Oţelul par să se fi împărţit în două tabere. O parte dintre aceştia cred că proiectul noului Oţelul este cel mai nimerit în actuala conjuctură, în vreme ce alţii consideră că trebuie continuate demersurile pentru recuperarea clubului de la Dan Grigore Adamescu şi că noul „produs” nu este viabil.Practic, echipa de fotbal se întoarce la CombinatÎn ciuda entuziasmului unora în legătură cu proiectul ACS Oţelul Metalosport există câteva elemente de culise care ne pun pe gânduri. Este de notorietate faptul că declinul echipei Oţelul şi vânzarea ei către Dan Grigore Adamescu s-a produs în momentul în care clubul a pierdut susţinerea ArcelorMittal. În acele momente, patronii combinatului declarau răspicat că situaţia finaciară a companiei nu le permite să investească în fotbal.Puţină lume înţelege că, de fapt, în spatele noi grupări se află, de fapt, ArcelorMittal, care controlează ACS Oţelul. Iar cum, între timp, situaţia financiară a combinatului a rămas la fel de complicată este greu de anticipat ce se va întâmpla.ACS Oţelul Galaţi a fost înfiinţată în anul 2008 (nu este foarte clar cu ce scop, însă se poate bănui că a fost gândită ca un back-up pentru FC Oţelul Galaţi, care începuse să aibă unele dificultăţi financiare) la iniţiativa lui Ionel Borş. La conducerea asociaţiei s-au perindat, în tot acest timp, mai multe persoane din staff-ul unor companii din grupul ArcelorMittal: Anca Toader (fost preşedinte CA la Admet, actual director cu achiziţiile la combinat), Cristinel Robert Petrini (actual preşedinte de CA la Admet) şi indianul Arun Padmakar Annachhatre (fost administrator la Romportmet, actualmente director al unei uzine din Croaţia a grupului ArcelorMittal). Este foarte important de ştiut că toate aceste persoane sunt din zona de influenţă a lui Ionel Borş (director pentru România al concernului ArcelorMittal), ceea ce înseamnă că, de fapt, colosul siderurgic îşi face din nou echipă de fotbal.Care este scopul acestui demers (care contravine flagrant filosofiei enunţate până acum de concernul lui Lakshmi Mittal), este foarte greu de anticipat. Există informaţii că Marius Stan a dat la pace cu Ionel Borş (să nu uităm ce cei doi au fost artizanii echipei care a câştigat titlul) şi că îşi pregăteşte un back-up pentru situaţia în care ar putea pierde, în 2016, fotoliul de primar.În acelaşi timp, există informaţii că se lucrează la un proiect prin care să se cumpere de la Nova Group (firma lui Dan Adamescu) palmaresul, sigla şi culorile echipei, urmând ca vechiul Oţelul să dispară în urma falimentului. Să nu uităm totuşi, că gruparea are datorii de peste 11 milioane de euro, iar şansele ca acestea să fie achitate sunt aproape nule.Oricare ar fi deznodământul acestei „saga”, nu ne rămâne decât să sperăm că Galaţiul va avea din nou o echipă de Liga I, pentru că aceşti suporteri minunaţi merită mult mai mult decât le-au oferit sordidele jocuri de culise ale fotbalului românesc.adevarul.ro
dcp100168 Posted July 24, 2015 Author Posted July 24, 2015 Noul Oţelul a murit înainte să se nascăLa începutul acestei luni vă anunţam despre posibila colaborare dintre clubul de fotbal Metalosport Galaţi şi Asociaţia Club Sportiv Oţelul Galaţi, în vederea formării unei noi structuri fotbalistice care să pornească la drum în Liga a III-a şi care să poarte denumirea de Metralosport Oţelul Galaţi sau ACS Oţelul Galaţi.Cum a mai rămas mai puţin de o lună de zile până la începerea campionatului Ligii a III-a, astăzi l-am contactat telefonic pe Dorin Butunoiu, preşedintele clubului Metalosport, pentru a afla care mai este situaţia acestui proiect. „Proiectul este de domeniul trecutului, pentru că nu s-a ajuns la niciun acord. Chiar primarul Marius Stan mi-a spus acest lucru. Metalosport va merge merge în Liga a III-a, iar ACS Oţelul Galaţi se va înscrie în Liga a IV-a, din câte am auzit. Sperăm să avem un parcurs cât mai bun în Liga a III-a, iar municipalitatea să fie alături de noi ca şi până acum”, ne-a declarat Dorin Butunoiu.presagalatibraila.com
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now