Jump to content

Echipele gălăţene în "Cupa României" 2015-2016


Recommended Posts

Posted

Echipele gălăţene în "Cupa României" 2015-2016

Federaţia Românpă de Fotbal a stabilit programul primului tur naţional din Cupa României. Astfel, ACS Oţelul, fostul Metalosport, va juca primul meci oficial în noua formulă pe terenul deţinătoarei fazei judeţene a Cupei, Avântul Valea Mărului. Meciul se va dispuita pe terenul din Valea Mărului, miercuri, 15 iulie, de la ora 17:30.
În primul tur naţional al Cupei este programată şi cealaltă echipă gălăţeană, Sportig Lieşti. Gruparea din judeţ va juca la Vaslui, pe stadionul ”Municipal”, cu cei de la Atletico Vaslui, echipă recent promovată în Liga a III-a.
Posted
Valea Mărului merge mai departe

Rezultate din primul tur naţional din Cupa României:

Avântul Valea Mărului - Metalosport 2-1, după prelungiri

Atletico Vaslui - Sporting Lieşti 2-0

Posted

Avântul Valea Mărului joacă în Vrancea

Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul jocurilor din turul secund al Cupei României. Singura reprezentantă a judeţului Galaţi în această fază a competiţiei, Avântul Valea Mărului, va juca în turul al doilea cu Euromania Dumbrăveni, Vrancea, Liga a IV-a. Meciul este programat să se dispute miercuri, 29 iulie, de la ora 17.30, pe terenul din Dumbrăveni.

  • 2 weeks later...
Posted

Valea Mărului a fost eliminată din "Cupa României", la loviturile de departajare

Echipele din Liga a III-a şi câştigătoarele etapei judeţene s-au confruntat în cea de-a doua etapă naţională a „Cupei României”. Avântul Valea Mărului - singura prezenţă gălăţeană în această fază - a jucat în deplasare, cu Euromania Dumbrăveni. Meciul s-a disputat în judeţul Vrancea şi s-a încheiat cu victoria gazdelor: 2-2 (1-1; 1-1) şi 6-4 după loviturile de departajare.
Vălmărenii au început mai bine, au avut două ocazii clare, prin I. Cristian şi Adamache, dar scorul a fost deschis de gazde. Până la pauză, Ionuţ Cristian a adus egalitatea, scor care s-a menţinut şi după cele 90 de minute regulamentare. Au fost necesare reprizele de prelungiri, iar în min. 107 vrâncenii au trecut din nou în avantaj. Vălmărenii nu au renunţat la luptă şi în ultimul minut au marcat pentru 2-2, prin Bahnaşu.
Problemele au apărut odată cu executarea loviturilor de departajare, când cei de la Avântul au irosit primele două lovituri, prin Adamache şi Gheorghiţă. Apoi, aceştia au înscris prin Dragoş Voicu şi Anastasie, insuficient, însă, pentru calificare, scorul loviturilor de la 11 metri fiind 4-2. A arbitrat brăileanul Ionel Ivan.
Echipa din Valea Mărului s-a prezentat într-o cu totul altă formulă faţă de sezonul trecut. Din vechea garnitură s-au „evaporat” toţi jucătorii, inclusiv antrenorul Bogdan Chiriac, apărând nume noi, dar cunoscute la nivelul fotbalului judeţean. Acum antrenor este Doru Buciumeanu - fost la Fulgerul Smulţi şi care în urmă cu doi ani a promovat cu Sporting Lieşti în Liga a III-a. Iată-i pe jucătorii de la Avântul care au evoluat miercuri seară la Dumbrăveni: Coviţ - Ivanov, Buleandră, Dragoş Voicu, Bălan - Adamache, Dorofte, Vintilă, Gheorghiţă - Bahnaşu şi Ionuţ Cristian. Au mai intrat: I. Frunză, Anastasie, Ciochină şi Antofe. Aproape întregul lot provine de la Sporting Lieşti.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Oţelul - Dacia Unirea Brăila, în Cupă

Federaţia Română de Fotbal a publicat programul turului cinci al Cupei României, fază a competiţiei în care vor juca echipele calificate din turuile anterioare şi cele din Liga a II-a. În această fază, Galaţiul este reprezentat de o singură echipă, Oţelul, acum în Liga a II-a. Sorţii au decis ca, la debutul în actualul sezon al Cupei, Oţelul sa joace cu Dacia Unirea Brăila. Meciul este programat miercuri, 9 septembrie, de la ora 16.30, la Brăila.
Posted

Oţelul atacă Brăila cu Diarra şi fanii alături

Eterna rivalitate fotbalistică dintre Galaţi şi Brăila îşi are programată astăzi a treia confruntare din ultimii patru ani în Cupa României. Dacia Unirea Brăila şi Oţelul intră în competiţia „KO” cu o confruntare directă, care va avea loc pe „municipalul” brăilean, de la ora 16,30, ca o avanpremieră a jocului de sâmbătă, când cele două formaţii se vor duela din nou, de data aceasta în campionatul ligii secunde.

În ultimii trei ani, Oţelul a eliminat de două ori formaţia brăileană din Cupă, ultima dată sezonul trecut (1-0, la Brăila, gol Emil Jula), însă de data aceasta, având în vedere că Oţelul este în reconstrucţie şi are un lot foarte tânăr, pentru prima dată în istoria acestei rivalităţi echipa din Brăila porneşte din postura de favorită.

„Deşi admit că ne interesează mai mult meciul de campionat de sâmbătă, sper ca echipa să joace cu mai mult curaj ca în primele două meciuri ale sezonului şi să obţinem calificarea”, a declarat Cristian Munteanu, managerul sportiv al FC Oţelul. 

Acesta a dat şi o veste încurajatoare pentru fanii roş-alb-albaştri, în partida de astăzi este posibil să debuteze mijlocaşul ofensiv Alan Diarra (21 de ani). Luni seară a sosit în sfârşit documentul aşteptat de la ultimul său club din Franţa, Dijon, astfel că francezul de origine maliană a putut fi legitimat de Oţelul.

Înaintea începerii actualului sezon, cele două formaţii au disputat un meci amical la Brăila, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Suporterii gălăţeni şi-au planificat să facă deplasarea ca pe vremuri, cu trenul. Întâlnirea acestora este programată la ora 13,00, la Gară, costul biletului de tren dus-întors fiind de 11 lei.

viata-libera.ro

Posted

Dacia Unirea Brăila - Oţelul 3-1 (0-1, 1-1, 1-1)

Oţelul a marcat în minutul 60, prin Miron, gazdele au egalat în minutul 88 (prin Muscă). În prelungiri, brăilenii au înscris în minutele 111 (Isofache) şi 117 (Muscă, din 11 m).

Oţelul a jucat în formula: Preda - Marus (Ioniţă), Cojoc, Asanache, Murgoci, Ştefan (Adascăliţei), Dajbog - Chirpirliu, Stănescu, Miron -  Stoian. Antrenor Daniel Florea.

Posted

Oţelul a fost la două minute de calificare


Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a fost învinsă, scor 3-1, de formaţia Dacia Unirea Brăila, într-o partidă disputată miercuri, 9 septembrie, la Brăila, în cadrul fazei a cincea din Cupa României. Meciul a fost decis în reprizele suplimentare, după 90 de minute scorul a fost 1-1.

Golurile au fost marcate de Miron (min. 60) pentru Oţelul, respectiv Muscă (min. 88 şi 117) şi Iosofache (min. 111)

Brăilenii au început ceva mai bine, au obţinut trei lovituri libere din preajma careului advers - toate executate fără periculozitate – şi o singură ocazie mare de gol până-n pauză (min. 26): reflex al portarului Preda la reluarea cu capul a lui Nicoliţă din şase metri. Oţelul a echilibrat şi a avut o şansă uriaşă de a deschide scorul prin Chipirliu (min.33), care a tras alături din 10 metri, doar cu portarul în faţă.

Din ce în ce mai curajoşi, cei de la Oţelul au avut două acţiuni ofensive irosite de Stoian şi apoi a venit şi răsplata: Stănescu i-a pasat ideal în stânga lui Cosmin Miron (min. 60), singur cu portarul şi finalizare perfectă pentru 0-1, la colţul lung, scuturând plasa laterală.

Oţelul s-a retras în utlimele 10 minute şi a fost pedepsită când mai erau doar două minute, la a treia reluare a unei centrări din lovitură liberă, după o respingere a portarului si o alta din bară: 1-1, min. 88.

Au urmat reprizele de prelungiri, cu o bară a brăilenilor (Puşcaşu) şi eliminarea gălăţeanului Stoian, ambele în min. 105. Apoi, o presiune continuă a gazdelor, Preda a avut o nouă intervenţie salvatoare în min. 111, dar l-a faza următoare a fost învins: 2-1, gol Iosofache. A mai urmat o eroare a arbitrului Ovidiu Oprea, care a dat penalty aiurea la un şut din doi metri în mâna lui Murgoci, care se ferise de minge. Transformare Muscă, 3-1 şi Oţelul pierde o calificare de care au despărţit-o doar două minute!  

Pentru Oţelul au jucat: Preda – Marus (Ioniţă, min. 85), Cojoc, Asanache, Murgoci – V. Ştefan (Adăscăliţei, min. 82), Dajbog – C. Stoian (Avram, min. 118), R. Stănescu, C. Miron - Chipirliu. Antrenor Daniel Florea.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.