Jump to content

Masacrul din 1907 de la Galaţi, condus de Ion Antonescu


Recommended Posts

Posted

Masacrul de la Galaţi: cum a condus Ion Antonescu trupele care au deschis focul asupra a 200 de ţărani răsculaţi în 1907

Istoricii au consemnat, în funcţie de interesele momentului, numai o anumită latură a evenimentelor din martie 1907 de la Galaţi. Unii au preferat să prezinte un Ion Antonescu pacifist, care a rezolvat conflictul fără violenţă, iar alţii l-au descris ca pe un călău care a împuşcat ţăranii răsculaţi fără să ezite.

Modul cum au tratat diferite surse istorice desfăşurarea răscoalei de la 1907 în judeţele Covurlui şi Tecuci (care fiinţau la acea vreme pe actualul teritoriu al judeţului Galaţi) este un potenţial material de lucru pentru un eventual manual al manipulării. Dincolo de „bruiajele” de sorginte politică (caracteristice oricărei perioade istorice, totuşi) descoperim o „ciopârţire” fără jenă a realităţii, astfel încât o serie de personaje „să dea bine” la strigarea catalogului eroilor neamului. Sau, dimpotrivă, să se răstoarne mai abitir găleata cu lături în capul „duşmanilor de clasă”.

Un astfel de exemplu este cel legat de implicarea lui Ion Antonescu (la acea vreme un tânăr sublocotenent de doar 25 de ani) în înăbuşirea răscoalei din mahalalele oraşului Galaţi.

Cronica regală: „Eroul Antonescu”

Enciclopedia României consemnează, cu entuziasm, varianta din cronicile regale cu privire la cele întâmplate în martie 1907 la Galaţi. „Tânarul sublocotenent a fost repartizat la Regimentul 1 Roşiori. S-a distins în timpul Răscoalei din 1907, când, aflat în fruntea unui mic detaşament care bloca intrarea în Galaţi, a convins o mulţime de ţărani să nu intre în oraş, fără a trage un foc de armă. Pentru această faptă a fost felicitat de prinţul moştenitor Ferdinand, Inspectorul General al Cavaleriei”, consemnează documentul.

De altfel, Ion Antonescu a fost promovat locotenent la nici un an distanţă, în 1908, iar prinţul Ferdinand a făcut demersurile necesare pentru a-l lua ca aghiotant. Insă datorită faptului că nu avea gradul de căpitan necesar pentru această funcţie, transferul nu i-a fost aprobat. După cum se poate observa totul pare să se fi desfăşurat ideal, iar Ion Antonescu (viitor mareşal şi şef al statului român) este prezentat ca un fel de salvator al naţiei, care reuşeşte să rezolve paşnic o situaţie de criză majoră.

Cronicile „civile”: „Masacrul de la Galaţi”

Chiar dacă Enciclopedia României ar trebui să fie documentul de căpătâi în reflectarea adevărului (ţinând cont fie şi numai de faptul că are girul Academiei Române), există surse care o contrazic flagrant.

O sursă foarte interesantă vine, surprinzător din afara graniţelor României: este vorba despre istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei Răsăritene şi în special a istoriei României. Într-un articol publicat în limba engleză în revista „History today” şi intitulat „Răscoala: the last peasants’ revolt”, istoricul german îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”. Printre numeroasele informaţii prezentate regăsim una care răstoarnă complet concluziile Enciclopediei României, acreditând ideea că demersurile lui Ion Antonescu, în 1907, la Galaţi, numai paşnice n-au fost. „Masacrul de la Galaţi. Fără să ezite, ofiţerul Antonescu a ordonat atunci foc. Din rândurile răsculaţilor au căzut 14 persoane, 7 au fost rănite grav, iar numeroase altele rănite mai uşor”, consemnează sursa, iar unele dovezi legate de birocraţia vremurilor par să-i dea dreptate.

„Sursa Secu” despre Galaţi 1907

Cele mai interesante, dar şi cele mai controversate dovezi ale incidentului de la Galaţi sunt prezentate de istoricul Alex Mihai Stoenescu, în volumul „Armata, Mareşalul şi Evreii”, apărut în 2010 la editura „Rao”. Deşi dovezile prezentate par a fi credibile, căci sunt extrase din corespondenţa birocraţilor vremii, există o doză destul de importantă de neîncredere, dată fiind povestea controversată de viaţă a autorului. Să nu uităm că acesta a fost dovedit ca turnător al Securităţii comuniste, iar încercarea sa post-revoluţionară de reabilitare a lui Ion Antonescu a fost aspru criticată de o serie de istorici, care i-au reproşat autorului numărul mare de informaţii interpretate tendenţios, precum şi accentele de antisemitism. Totuşi, în chestiunea înăbuşirii răscoalei de la Galaţi, Stoenescu aduce dovezi care cu greu pot fi contrazise. „În ziua de 12 martie 1907, un grup de săteni - aproximativ 200, numiţi în documentele vremii mahalagii - a încercat să pătrundă pe strada Domnească din Galaţi pentru a ajunge la Prefectură, în vederea „parlamentarilor” asupra învoielilor agricole. Sătenii au fost opriţi la aproximativ 100 de metri de Prefectură de o grupă (12 soldaţi) condusă de Ion Antonescu”, scrie Stoenescu în volumul menţionat. „Misiunea ei era să-l însoţească pe procurorul Danielepol, desemnat să discute cu sătenii, şi să-l apere, în conformitate cu ordinele Ministerului de Război. în urma unei altercaţii între procuror şi săteni, Ion Antonescu a ordonat deschiderea focului. Au murit pe loc 12 săteni şi s-au înregistrat trei răniţi grav şi opt răniţi uşor”, continuă lucrarea, care citează ca sursă telegrama nr. 7488/12 martie 1907, trimisă de procurorul general Tătaru ministrului de justiţie. Procurorul îi transmite ministrului convorbirea sa cu generalul generalul Vartiadi, comandantul lui Ion Antonescu: „Mi-a declarat că nici el, nici vreunul din soldaţi nu au fost atacaţi, dar că a dat foc (N.R. a deschis focul) văzându-se cu 12 soldaţi în faţa unei mulţimi furioase, şi deci în legitimă apărare”.

Mai mult decât atât, analiza raportului întocmit de procurorul implicat în caz introduce o serie de amănunte importante. „La Galaţi, manifestanţi din Vadu Ungurului şi Lazoveni au pătruns în oraş, până la o distanţă de 150 de metri de Prefectură, care veneau să devasteze oraşul şi să facă ravagii diferiţilor arendaşi ce se aflau în oraş. M-am dus printre ei, am cautat să-i liniştesc, mi-au opus rezistenta, punându-mi mâna în piept”, consemnează procurorul Danielopol în raportul aflat în arhiva Bibliotecii Academiei. „Le-am făcut de trei ori câte trei somaţiuni şi nu voit să se retragă. Atunci, în imposibilitatea de a-i potoli şi văzând starea gravă în care se afla oraşul, ameninţat de manifestanţi, am ordonat să se dea focuri. Primul foc a fost dat cu cartuşe oarbe: manifestanţii nu s-au retras; a doua salvă de puşcă a fost dată direct în manifestanţi. Au căzut 5 morţi şi 7 răniţi. Manifestanţii erau în număr de 200-250”, consemnează în continuare raportul.

A fost sau n-a fost?

Fără îndoială, la întrebarea „a fost sau n-a fost”, cel mai bun răspuns îl poate da doar sfânta cale de mijloc. Până la urmă, a dat sau n-a dat Ion Antonescu să se tragă? S-a rezolvat totul paşnic, fără vărsare de sânge, sau au murit oameni? Iar dacă au murit răsculaţi, au fost 5, 12 sau 14?

Cel mai stăruitor istoric gălăţean, profesorul Paul Păltânea este cel care „dezleagă calul de la gard”. „Au fost două momente distincte ale evenimentelor de la Galaţi. În prima fază, Ion Antonescu a reuşit să negocieze, pe 10 martie 1907, o pace de moment cu răsculaţii din Fileşti, iar în 11 martie a ordonat împuşcarea participanţilor la revolta mahalagiilor din Vadul Ungurului şi Lozoveni”, scrie reputatul istoric gălăţean. Potrivit acestuia, majoritatea locuitorilor din suburbiile (azi cartiere ale oraşului Galaţi) Lozoveni şi Vadul Ungurului se ocupau cu agricultura, iar o parte dintre ei erau cărăuşi. Lipsiţi de pământ, lozovenii munceau în arendă pe proprietatea lui A. Doiciu. Cu câteva zile înainte de izbucnirea răscoalei, în scopul preîntâmpinării revoltei, prefectul şi aparatul poliţienesc au iniţiat o serie de măsuri pe care le considerau suficiente pentru a putea trimite rapoarte liniştitoare autorităţilor centrale. Astfel, au fost trimise în recunoaştere patrule de cavalerie şi pedestre. La bariere şi în cele două cartiere mărginaşe se aflau agenţi ai poliţiei, gata să aducă la cunoştinţă eventualele mişcări. Cu toate acestea, circa 200 dintre locuitorii din Lozoveni şi Vadul Ungurului au pătruns pe strada Domnească şi au rupt cordoanele de sergenţi care voiau să le împiedice înaintarea.

La o mică distanţă de Prefectură i-a întâmpinat un detaşament de soldaţi din Regimentul 1 Roşiori sub conducerea sublocotenenţilor Livezeanu şi Ion Antonescu. Trupa era însoţită de procurorul Danielopol, care a făcut somaţiile: de rigoare şi apoi s-a retras din faţa mulţimii, după care armata a deschis focul.

Nicolae Iorga: „Galaţii s-au dezonorat prin fapta de ucigaşi de ieri”.

Evenimentele sunt confirmate şi de ziarul „Desrobirea”. „În apropiere de Prefectură, pe Strada Domnească, poliţia a încercat să-i împrăştie pe manifestanţi făcându-i şi mai agresivi. Procurorul Danielopulo, însoţit de 12 roşiori comandaţi de sublocotenentul Ion Antonescu, după ce i-a somat pe demonstranţi să se retragă, a ordonat să se tragă”, scrie ziarul menţionat în ediţia din 14 martie 1907. „Au fost ucise 14 persoane. Imediat după încetarea focului, o mulţime de oameni, printre care erau şi elevi de liceu, s-au adunat la locul reprimării. Câţiva profesori de la Liceul „Vasile Alecsandri“ au aderat la campania din ţară în sprijinul răsculaţilor”, continuă relatarea.

Există şi un aspect foarte interesant legat de reacţia marelui istoric Nicolae Iorga faţă de situaţia de la Galaţi, în relatarea aceluiaşi ziar. „N. Iorga, invitat (…) să ţină o conferinţă la Galaţi în ziua de 11 martie, refuză, răspunzând: Galaţii s-au dezonorat prin fapta de ucigaşi de ieri. Până nu voi afla că vinovaţii au intrat în temniţă, nu voi călca acolo. Restituiesc banii de drum“, consemnează „Desrobirea”.

Mistificarea comunistă

Acestea fiind faptele, rămâne deschisă discuţia legată de numărul de victime, pe care istoricul gălăţean nu a reuşit să o descifreze În schimb propaganda comunistă a contaminat serios istoria şi şi-a concretizat mistificarea într-un monument care se află şi în zilele noastre într-un părculeţ din centrul oraşului Galaţi. Ba chiar a fost restaurat în 1995 prin grija PSM, un partid care între timp a dispărut.

Potrivit plăcii de bronz montate pe monument, la evenimentele din 11 martie 1907 au fost ucişi 18 ţărani, iar numele lor sunt menţionate unul sub altul. „Artiştii” zilelor noastre au lungit şi ei un pic lista, aşa că pe placă se mai regăsesc acum „eroi” moderni încă necunoscuţi, precum: „Freeman”, „Obleţ” sau „Drosul Daniel”.

Ciudat este că în listă nu apare un nume care este menţionat în corespondenţa oficială din zilele ulterioare evenimentului, respectiv Spiru Petrea Plăcintaru. De altfel, acesta avea până în 1989 propria lui statuie la Galaţi, pe soclul căreia (bustul a dispărut în 1990, în împrejurări neelucidate) încă mai scrie că el a fost organizatorul şi conducătorul răscoalei din 1907. În „buna” tradiţie a manipulării, se pare că, de fapt, Plăcintaru era un activist socialist care muncea în Portul Galaţi şi care a încercat să facă un profit de imagine pe seama revoltei ţăranilor.

Ulterior, propaganda comunistă a încercat să-l transforme pe acesta într-un adevărat erou socialist, iar de aici toată tevatura. Că Spiru Plăcintaru a fost sau nu ucis de soldaţii conduşi de Ion Antonescu rămâne o enigmă a istoriei.

 

  • 3 years later...
Posted

112 ani de la masacrul din strada Domnească. Un monument pentru aducere aminte

Pe 11 martie 2019, adică fix peste o săptămână, se împlinesc 112 ani de la evenimentul rămas în istorie drept masacrul din strada Domnească. Au fost atunci 14 morţi şi numeroşi răniţi, după ce un detaşament de soldaţi din Regimentul 1 Roşiori a deschis focul în plin asupra unei mulţimi de peste 200 de ţărani şi muncitori, decişi să meargă la Prefectură pentru a discuta cu autorităţile.

Amplasarea monumentului comemorativ în parcul de la Parfumul Teilor nu a fost aleasă întâmplător, ne spune Marius Mitrof, consilier consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. "În anul 1907, majoritatea locuitorilor din Lozoveni şi Vadul Ungurului se ocupau cu agricultura, parte dintre ei fiind şi cărăuşi. Lipsiţi de pământ, lozovenii munceau în arendă pe proprietatea lui A. Doiciu. Nemulţumiţi de contractele încheiat cu Doiciu şi puternic influenţaţi de către agitatori, cu câteva zile înainte de izbucnirea răscoalei s-a observat o vie agitaţie printre locuitorii celor două cartiere mărginaşe ale oraşului. În scopul preîntâmpinării revoltei, prefectul şi aparatul poliţienesc au iniţiat o serie de măsuri pe care le considerau suficiente pentru a trimite rapoarte liniştitoare autorităţilor centrale. Astfel, au fost trimise în recunoaştere patrule de cavalerie şi pedestre; la bariere şi în cele două cartiere mărginaşe se aflau agenţi ai poliţiei, gata să aducă la cunoştinţă eventualele mişcări. Cu toate acestea, locuitorii din Lozoveni şi Vadul Ungurului, strânşi la cârciuma lui Panait a lui Bou-Negru, au format, în după-amiaza zilei de 11 martie, un grup compact de aproape 200 de inşi, hotărând să meargă către Prefectură, pentru a se întâlni şi discuta cu autorităţile. Insistenţele agenţilor poliţieneşti în a-i determina să renunţe la idee au rămas fără rezultat", spune Marius Mitrof.

Muncitorii din Bădălan, alături de ţăranii nemulţumiţi

"Grupul de ţărani era neînarmat şi urmărea să ducă tratative în jurul a două revendicări: una pentru uşurarea învoielilor agricole, iar alta pentru a li se permite de către vătafi să lucreze în port cu căruţele. La revendicarea izvorâtă din condiţia lor în cadrul raporturilor agrare se adaugă, prin urmare, una care semnifică situaţia lor de muncitori.

Ajungând în strada Domnească, mulţimea ţăranilor şi a celor care li s-au adăugat pe parcurs (muncitori portuari, mare parte din Bădălan) a fost întâmpinată de prefectul poliţiei. "Încercările acestuia de a-i determina să desemneze o delegaţie care să prezinte cererile în numele tuturor n-au avut succes. Răsculaţii insistau să meargă cu toţii la Prefectură. Ei au rupt cordoanele de sergenţi amplasate la intersecţia străzii Domnească cu strada Lascăr Catargiu (Gării). La o mică distanţă de Prefectură, circa 100 de metri, potrivit documentelor vremii (cam în dreptul caselor lui Costache Plesnilă şi a lui Apostolide), i-a întâmpinat un detaşament de soldaţi din Regimentul 1 Roşiori, sub conducerea sublocotenenţilor Livezeanu şi Ion Antonescu. Trupa era însoţită de procurorul Danielopol, care a făcut somaţiile de rigoare şi apoi s-a retras din faţa mulţimii hotărâte să-şi ducă până la capăt acţiunea plănuită. Fără să ezite, ofiţerul Antonescu (viitorul mareşal şi şef de stat) a ordonat atunci foc. Din rândurile răsculaţilor au căzut 14 persoane, şapte au fost rănite grav, iar numeroase alte rănite mai uşor. Printre cei împuşcaţi a fost şi Spiru Petrea - zis Plăcintaru - cărăuş în port, care se afla în fruntea coloanei.

Există menţiuni directe că unii muncitori ca Arsenie Grosu, Spiru Plăcintaru, Nicolae Chiriţă etc. desfăşurau o vie propagandă printre ţăranii din Lozoveni. Tot atunci a căzut răpus de gloanţe - aşa cum specifica prefectul Ciuntu, într-un raport - "un dezertor rus care fusese autorizat a sta la ţară şi care făcea propagandă". Este probabil că "dezertorul rus" să fi fost un marinar potemkinist debarcat în România la 1905", continuă Marius Mitrof.

Iorga a refuzat să mai vină la Galaţi

Salvele care au despicat văzduhul în după amiaza zilei de 11 martie 1907 au produs o profundă impresie în oraş. Masacrul săvârşit în strada Domnească din Galaţi a fost cel mai mare din întreaga Moldovă. Nici n-au apucat bine pompierii să spele sângele curs pe caldarâmul străzii Domneşti, că locuitorii din Galaţi s-au strâns în semn de protest în acelaşi loc.

Conform lui Mitrof, "N. Iorga, invitat să ţină o conferinţă la Galaţi, în ziua de 11 martie, refuză, răspunzând: Galaţii s-au dezonorat prin fapta de ucigaşi de ieri. Până nu voi afla că vinovaţii au intrat în temniţă, nu voi călca acolo. Restituiesc banii de drum", consemnează ziarul "Desrobirea".

Pentru a preîntâmpina o eventuală mişcare de mai mare amploare pentru lucrătorii din port, autorităţile au ocupat oraşul milităreşte. Magazinele au fost închise; circulaţia tramvaielor, oprită. Patrule de roşiori circulau pe străzi, localul Prefecturii era păzit de o companie de vânători. La toate barierele erau postate puternice cordoane de soldaţi. Printre muncitori s-au operat arestări", mai spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Parcul va fi modernizat

Pe locul unde se află, astăzi, scuarul de pe strada Domnească nr. 66 se afla proprietatea Vasilicăi Apostolide, al cărei nume poate avea o legătură cu M. Apostolide, cel care, la 1897, deschidea prima fabrică de textile din Galaţi, spune Marius Mitrof: "Locuinţa Apostolide avea pe faţade pilaştri canelaţi, iar acoperişul avea învelitoarea din olane. Probabil că, după cutremurul din 1940, clădirea a fost serios afectată şi a fost desfiinţată, pe locul ei fiind amenajat scuarul pe care îl vedem astăzi. În 1957, la împlinirea a 50 de ani de la evenimentele din 1907, a fost amplasat un monument comemorativ dedicat victimelor împuşcate "la 11 martie 1907, în timpul răscoalei ţăranilor împotriva jugului burghezo-moşieresc". Numele celor împuşcaţi erau gravate pe o placă de marmură, spartă în 1992, de către o persoană cu probleme de sănătate. O nouă placă, din fontă, i-a luat locul celei din piatră, monumentul fiind refăcut şi sfinţit la 11 martie 1995".

Micul parc, lăsat de izbelişte de prea multă vreme, va fi modernizat. Astăzi, 4 martie, este ultima zi în care Primăria Galaţi aşteaptă oferte în cadrul licitaţiei lansate pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare. Valoarea estimată a contractului este de 540.224 de lei, cu TVA.

Amplasat pe locul fostei case Apostolide

Într-o carte poştală ilustrată din primul deceniu al secolului XX, provenind din colecţia Valeri Elefterescu şi care reprezintă casa lui Costache Plesnilă (actualul sediu al "Vieţii libere"), se poate observa, în dreapta, un fragment al faţadei casei lui Apostolide, care era construită la aliniamentul străzii. După cel de-Al Doilea Război Mondial şi după instaurarea noului regim politic, pe locul acestui imobil a fost amenajat parcul pe care îl vedem şi astăzi.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.