Jump to content

Teren pentru un monument demolat sub ocupaţia bolşevică


dcp100168

Recommended Posts

Teren pentru un monument demolat sub ocupaţia bolşevică

La iniţiativa primarului Marius Stan, consilierii locali au aprobat, recent, atribuirea în folosinţă gratuită, Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, a unui teren, în suprafaţă de 20 de metri pătraţi, la intersecţia străzilor Brăilei şi I. L. Caragiale. Este vorba despre scuarul de lângă blocul BR1C, unde va fi amplasat “Monumentul Eroilor Români, 7-9 Ianuarie 1918”. Terenul a fost atribuit pe toată durata existenţei construcţiei.

Trebuie spus că demersurile pentru realizarea acestui monument au început încă din 2013, timp în care instituţiile implicate, Consiliul Judeţului Galaţi şi Muzeul de Istorie, au purtat o vie şi stăruitoare corespondenţă cu Primăria, care mai mult a tăcut. Dovadă că, în toată această aşteptare, certificatul de urbanism obţinut a expirat în 2014. „Monumentul nu este un moft al cuiva, ci un monument de for public ridicat de gălăţeni în perioada interbelică şi demolat în perioada ocupaţiei oraşului Galaţi de către trupe sovietice, după al doilea război mondial. Prin reconstruirea acestui monument după fotografiile lui George Makşay şi reamplasarea pe acelaşi loc unde a fost ridicat iniţial considerăm că aducem o reparaţie istoriei locale”, se arată în adresa Muzeului de Istorie, care cuprinde şi vasta corespondenţă.

Monumentul a fost edificat în cinstea uneia dintre cele mai crâncene acţiuni de luptă cu trupele ruse în retragere, la care au luat parte şi efective de marinari. Muzeul de Istorie a obţinut din partea CJ fondurile necesare realizării monumentului. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic cu valoarea totală de 442.000 de lei cu TVA au fost aprobate în Consiliul Judeţului în octombrie 2013.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.