Jump to content

Pe Stadionul "Dunărea" nu s-a mai pus zgură din 1988


Recommended Posts

Posted

Stadionul "Dunărea" are pistă de atletism cu gură de canalizare!

* Pista de atletism de la Stadionul „Dunărea”, singura din judeţ, suferă de inundaţii, ierburi dintre cele mai diverse, pietricele la tot pasul * De un an şi ceva de zile, fâşia cu şase culoare de alergare este victima unei glume proaste: i s-au amplasat două guri de canalizare de toată jena!

Atletismul dunărean moare, dar nu se predă, medaliaţii cu buletin de Galaţi din ultimul deceniu tasându-şi încheieturile pe tot felul de suprafeţe, de la bitum la trotuar mozaicat, pista – singurul plan recomandat nu numai performanţei, ci şi sănătăţii – lipsind cu desăvârşire în perimetrul „Aviaţie”-Micro 16-Cartier „Dunărea”-Bădălan. A, din avion s-ar zări una pe Stadionul „Dunărea” şi poţi paria că-i reală: e desenată în jurul unui teren de fotbal, are şase culoare, iar de la o altitudine de o mie de metri nu s-ar zări pâlcurile de buruieni care se joacă de-a rezistenţa şi de-a ştafeta în locul sportivilor. Dacă plouă, i se poate spune şi fâşie subacvatică, iar dacă te împiedici sunt o grămadă de pietre care ar putea contribui la o contuzie însemnată.

Şi totuşi, pista de pe „Dunărea” are ceva în plus care o face mondială - un „ornament” greu de închipuit! De mai bine de un an de zile, pe culoarul şase al suprafeţei destinate atleţilor „concurează” două guri de canal de neam prost - una mai hidoasă decât cealaltă. Nu e vorba de simple capace metalice de canalizare, ci adevărate case de colectat apa: o secundă de neatenţie şi simţul umorului se stinge definitiv!

Cel care ne-a semnalat grozăvia arhitectonică, profesorul Ionel Tămăşanu, cu greu şi-a stăpânit lacrimile. Face din atletism religie şi spune că nici familia nu-i mai importantă pentru el decât mama sporturilor: „Proiectantul, un diletant, şi-a permis să amplaseze pe mijlocul pistei două guri de canalizare. Oare, în prostia lui, nu s-a gândit că aici este o bază sportivă? Păi, aşa ar fi mers o canalizare şi pe terenul de fotbal, la punctul de la 11 metri! Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă cu atletismul gălăţean. În alte oraşe, mult mai mici, s-au investit sume importante în amenajarea unor piste sintetice, de performanţă, iar la noi, singura care există are şi guri de canalizare. S-a ajuns aici din cauza neimplicării factorilor de decizie, însă nu înţeleg de ce Direcţia pentru Sport doarme! Mai ales că, din ce ştiu, aceste guri au apărut în timp ce şefă la DSJ era doamna Fiţa Lovin, fostă atletă”, a adăugat Tămăşanu, în prezent preparator fizic la echipa de fotbal Oţelul.

I-am propus omului cu 40 de ani de atletism în spate să înfiinţăm probe noi pentru mişcarea gălăţeană: o cursă cu obstacole pe blestematul culoar şase, săritura în lungime peste canalizare sau aruncarea cu prăjina înspre cel care a gândit anomalia îmbrăcată în ciment. E ca şi cum cineva ţi-ar monta un veceu public în sufragerie! Profesorul Tămăşanu nu prea a avut însă chef de poante: „Încă de când am terminat facultatea, m-am gândit să mă fac antrenor de atletism şi sunt antrenor emerit, am scos la viaţa mea 136 de medalii, dintre care 44 internaţionale, 40 titluri de campion, restul de argint şi de bronz, şi nu pot fi impasibil la ce se petrece cu această bază sportivă. Încă îmi ajut unii colegi, deci vin zilnic pe stadion şi mă întristez. Atletismul este sportul-rege pentru mine, nu fotbalul, şi de aceea sunt foarte indignat”.

Am sunat-o pe Fiţa Lovin, directoare a Direcţiei pentru Sport în vremea în care Arena „Dunărea” şi-a tras bijuterii de bitum pe pista de atletism. „Şi eu am înnebunit când am văzut acele guri de scurgere. Am înţeles că atunci când va fi reamenajată pista, canalizările vor fi acoperite”, a comentat fosta mare atletă.

Până atunci, atletismul - sportul-rege al profesorului Tămăşanu - rămâne la canal, deportat de la marea performanţă.

http://www.viata-libera.ro/articol-Atletismul_galatean_la_canal_2.html

  • 2 years later...
Posted

La Galaţi, atletismul se face în mocirlă


* Singura pistă de atletism din oraş arată jalnic, în stare de descompunere, iar juniorii sunt obligaţi să improvizeze antrenamentele * Reprezentanţii autorităţilor locale promit o pistă nouă odată cu reconstruirea stadionului

Avem tradiţie în atletism. La fiecare Olimpiadă din ultimele decenii am avut la start competitori gălăţeni, iar în câteva rânduri aceştia s-au întors cu medalii. Trist este că performanţele nu s-au bazat pe un suport logistic pe măsură. Mai mult decât atât, în ultima vreme lucrurile au devenit şi mai rele.

O pistă cum alta nu-i

La Galaţi există o singură pistă de alergări, cea de la stadionul „Dunărea”, pe care cu greu se mai pot antrena sportivii. Lăsată într-o stare deplorabilă, fără să se mai vadă liniile de traseu, cu aceeaşi zgură de zeci de ani, pista semănă cu o mocirlă. Cu cât te apropii mai mult de ea, cu atât îţi vine să fugi de la faţa locului. Şi nu ca probă de fond, ci din cauza condiţiilor mizerabile de care dispun sportivii gălăţeni.

Pe lângă cele patru cluburi cu secţii de atletism, CSM Dunărea, Liceul cu Program Sportiv, Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Universitar, pista mai este folosită şi de CCA pentru stabilirea baremurilor la arbitri de fotbal, dar şi pentru testarea fizică a angajaţilor de la Poliţia Municipală, Jandarmerie şi ISU.
Bălăriile, mocirla şi condiţiile total improprii performanţei îi fac pe foştii mari sportivi gălăţeni să suspine după vremurile când pista de atletism era baza antrenamentelor pentru titlurile de rang mondial.
„Deşi sunt stabilită în Galaţi, nici nu-mi vine să mai trec pe la stadion. Pista arată groaznic, iar eu prefer să mi-o aduc aminte aşa cum o ştiu din perioada mea. Sunt foarte mulţi copii care vor să facă sport. E păcat că s-a ajuns aici. Trebuie să ne gândim în primul rând la copiii care vin să facă sport şi sunt astfel educaţi adecvat, în loc să fie preocupaţi de alte activităţi nocive”, declară fosta atletă gălăţeancă Liliana Năstase, campioană mondială şi europeană.
Şefii atletismului gălăţean spun că sunt neputincioşi în faţa dezastrului de la pista de atletism de pe stadionul „Dunărea”, în fapt singura omologată din oraş. „E singurul loc de antrenament şi starea este jalnică. Practic, nu avem unde să ne desfăşurăm activitatea. Suntem nevoiţi să improvizăm, să ne antrenăm în cele mai nefavorabile condiţii”, a spus profesorul Sorin Grecu, vicepreşedintele Asociaţiei de Atletism din Galaţi, care face apel către autorităţi să nu fie uitate cluburile de atletism din oraş.

Rezultate contrare condiţiilor

În ciuda faptului că nu sunt îndeplinite nici măcar minimum condiţiilor de antrenament, încă există rezultate la nivel naţional în rândul juniorilor gălăţeni, pregătiţi cu mare grijă din partea antrenorilor.
„Chiar şi în actualele condiţii avem campioni naţionali în fiecare an. Majoritatea cluburilor din ţară au secţie de atletism, noi ne ridicăm la cel mai înalt nivel când vine vorba de rezultate”, a spus experimentatul profesor Sorin Grecu, cel care a reuşit recent să-l pregătească pe Dan Sârbu, campion naţional luna trecută, la Bacău.
Dumitru Văduvoiu, preşedintele Asociaţiei de Atletism din Galaţi, îl completează pe colegul său. „Încă există rezultate foarte bune, nici nu ştiu cum de se mai poate, având în vedere starea pistei de atletism. Suntem generoşi dacă o numim aşa la halul în care este. După revoluţie nu s-a mai pus nici un firicel de zgură”, a declarat antrenorul emerit gălăţean.
Un exemplu este şi Cătălin Zota, pregătit de Văduvoiu, campion naţional şi balcanic, dar care pentru a se pregăti la capacitate maximă a fost nevoit să efectueze sesiuni de antrenament în Poiana Braşov. „Am avut campioni şi la prăjină, probă la care n-ai unde să exersezi în Galaţi, dar s-au făcut antrenamentele în Bucureşti”, a adăugat preşedintele Văduvoiu.

Alergări pe lângă pistă

Pe lângă atleţii care îşi desfăşoară zilnic activitatea pe pista de pe  „Dunărea”, există şi gălăţeni care vin pe stadion pentru jogging. Faţă de anii trecuţi ei sunt tot mai puţini însă, deoarece pista este impracticabilă, după ce, vreme de 20 de ani, nimeni n-a mai mişcat un deget pentru a o repara.
În mod vizibil, antrenorii de atletism din Galaţi sunt foarte îngrijoraţi în privinţa viitorului acestui sport la malul Dunării. „Refuz să cred că atletismul va fi abandonat. Am văzut inaugurări de stadioane cu pistă de atletism în Grecia şi din alte ţări. Arată senzaţional, utile pentru toată lumea. Pista nu e doar pentru atletism”, a spus Văduvoiu.
Ultima gălăţeancă prezentă la Jocurile Olimpice din 2012, Viorica Ţigău şi-a exprimat mâhnirea faţă de lipsa de interes din partea responsabililor şi speră ca atletismul să nu fie uitat în proiectul noului stadion. „La Galaţi m-am format ca sportiv şi normal că sunt dezamăgită de starea pistei de atletism. Ar fi mare păcat ca nici măcar asta să nu mai existe, în condiţiile în care s-ar face un stadion nou fără pistă”.

„Proiectul noului stadion e cu pistă”

Primarul Marius Stan a anunţat, în repetate rânduri, că stadionul „Dunărea” urmează să fie refăcut complet, la standarde europene. „Confirm că este inclusă şi pistă de atletism în proiectul noului stadion”, ne-a declarat şi Mihai Costache, purtător de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Singura mare problemă este că nimeni nu ştie când se va întâmpla promisa minune. Însă speranţa moare ultima, chiar şi atunci când înoată printr-o mocirlă denumită pistă de atletism.

viata-libera.ro

  • 2 years later...
Posted

Pe Stadionul "Dunărea" nu s-a mai pus zgură din 1988

* Pista arenei este inutilizabilă pentru performanţă, iar tehnicienii sunt nemulţumiţii că nu încep măcar lucrările pregătitoare pentru zgura ce urmează să fie întinsă

La Stadionul „Dunărea”, în jurul terenului de fotbal aflat într-o stare jalnică, impracticabil, a fost cândva o pistă de atletism. Acum este un fel de drum de ţară, pământ bătătorit până la duritatea asfaltului, plin de pietre şi gropi, cu urme destul de adânci ale roţilor de maşină.

Duritatea afectează serios articulaţiile atleţilor, gropile înseamnă riscuri mari de entorse sau chiar fracturi, iar de antrenamente cu încălţăminte specifică nici nu poate fi vorba. "Dacă intrăm cu acele cuie (n.r. - pantofi de atletism) le stricăm, se rup cuiele în pietre şi costă destul de mult o pereche. Se poate lucra doar în tenişi, iar când îşi pun cuiele, la competiţii, copiii încep să se împiedece", a explicat antrenoarea Marlena Chiţu, de la Liceul cu Program Sportiv.

În aceste condiţii, rezultatele foarte bune pe care continuă să le reuşească atleţii gălăţeni la campionatele naţionale şi chiar la competiţii internaţionale par adevărate miracole.

Se încearcă repararea pistei

În partea sudică, între teren şi ceea ce ar trebui să fie „pistă”, sunt şapte mormane de zgură, adusă în luna mai, pentru a face stadionul din nou utilizabil de către atleţi, dar care nici acum nu a fost întinsă.

Dumitru Văduvoiu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism, a spus că zgura a fost donată de către Ion Sandu, preşedintele federaţiei de specialitate, care a stabilit cu autorităţile locale ca acestea să se ocupe apoi de amenajarea pistei. Văduvoiu, care este şi membru în Consiliul Federal al forului naţional de atletism, postură din care i-a fost încredinţată urmărirea lucrărilor de către donator, a precizat că motivul pentru care zgura stă încă "mormane" nu este indiferenţa autorităţilor, ci o eroare de calcul. "Pur şi simplu, am estimat greşit necesarul de zgură. S-au refăcut calculele şi s-a ajuns la concluzia că, pe lângă cele şapte basculante cu zgură aduse deja, mai trebuie încă trei. Comanda a fost dată, dar producătorul a întârziat livrarea, pentru că a fost cerere mare de zgură la numeroasele concursuri de tenis, de mare amploare, ce au avut loc în ultima perioadă. Sperăm că nu va mai dura mult până o vom primi", a spus Văduvoiu.

"Pierdem copii din cauza stării jalnice a pistei"

Antrenoarea Marlena Chiţu consideră că măcar lucrările pregătitoare ar trebui începute. "Până vine zgura, să se facă restul. Este vorba în primul rând de bordurile laterale, necesare ca să nu se împrăştie zgura. Marea durere e că pierdem copii. Vin părinţii cu ei şi, când văd cum stau mormanele de zgură şi starea jalnică a pistei, îi iau de mână şi pleacă, nemulţumiţi de condiţii", a spus Marlena Chiţu.

Antrenoarea a adăugat că ultima dată s-a pus zgură la Stadionul "Dunărea" în urmă cu 28 de ani: "La meciul Oţelului cu Juventus, din 1988, s-a amenajat zgura pe pistă ultima dată. Am şi acum în faţă imaginea de atunci, venisem de la lot şi am găsit zgură moală, roşie. Acum sper să se facă utilizabilă şi groapa de sărituri măcar, mi se rupe sufletul că nu putem face probe tehnice: înălţime, lungime, garduri”.

Antrenoarea a mai adăugat că mai toţi tehnicienii din acest sport şi mulţi părinţi ai atleţilor nu se vor da în lături să pună mâna pe lopată, dacă va fi nevoie să ajute, aşa cum au făcut şi ultima dată când s-a pus rumeguş pe culoarul exterior pistei. De asemenea, cunoscutul grup de atleţi amatori din oraş, participanţi la competiţii de profil şi crosuri umanitare, şi-a anunţat disponibilitatea de a ajuta la întinderea zgurei.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Fericirea are culoare roșiatică! Miracol pe stadionul Dunărea, s-a pus mâna pe lopată!

Antrenorii gălățeni de atletism, sportivii acestora, dar și „amatorii” de alergare pentru sănătate sunt în culmea fericirii: calvarul tendoanelor este pe punctul de a lua sfârşit, „betonul” şi pietrele care reprezentau pista de atletism de la stadionul Dunărea vor rămâne foarte curând doar o cruntă amintire!

După un an şi jumătate de când au fost descărcate camioane cu zgură, adusă cu sprijinul preşedintelui Federaţiei Române de Atletism în luna mai a anului 2015, în sfârşit a început operaţiunea de folosire a acesteia, s-au pregătit bordurile şi se împrăştie zgura pe pistă.

„Adio pietre. Putem pune cuiele! Ce bucurie pe copii, nu-ţi vine a crede... Ştiu că ne mulţumim cu puţin... dar nici picul ăsta nu l-am avut de foarte mulţi ani!”, şi-a strigat bucuria pe facebook antrenoarea Marlena Chiţu.

Bucuria este atât de mare, încât entuziasmul s-a extins repede chiar şi până în oraşul vecin. „Am lopată, când este nevoie, vin!”, a reacţionat antrenorul brăilean Nicu Roată.

„În vis îmi apare şi sala!”, a mai adăugat Marlena Chiţu, referindu-se şi la celălalt mare „of” al breslei, lispa unei săli de atletism funcţionale pentru sezonul rece.

viata-libera.ro

  • 7 months later...
Posted

Stadionul "Dunărea" nu va fi refăcut curând

Declaraţii dureroase pentru echipele de fotbal gălăţene, care nu au unde să joace, în afara Stadionului "Dunărea". Primarul Ionuţ Pucheanu a afirmat că, în viitorul apropiat, nu se vor face investiţii nici măcar pentru refacerea terenului de joc, deşi acesta este într-o stare deplorabilă.

Stadionul "Dunărea" este în paragină, singurul lucru care s-a făcut acolo în ultimii ani fiind punerea unui strat de zgură pe pista de atletism. Starea jalnică a terenului de fotbal a stârnit şi indignarea reprezentanţilor echipelor oaspete. "Să joci pe un asemenea teren, ăsta nu e fotbal, e bufa - bufa. Condiţiile de joc au fost mizerabile. În judeţul Bihor, toate echipele din Liga a IV-a au condiţii mai bune de joc faţă de cum au fost cele de pe Stadionul "Dunărea"", declara Erik Lincar, în octombrie anul trecut, atunci antrenor la Luceafărul Oradea, după meciul jucat la Galaţi, în "Cupa României", cu Metalosport.

Perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru echipele de fotbal Metalosport (Liga a III-a) şi cea feminină FC Universitatea (Liga a II-a), care vor fi nevoite să continue să joace pe terenul aproape impracticabil. Nici juniorii de la ACS Municipal nu pot spera la trecerea pe gazon, de pe sinteticul de alături ("Dunărea II"), după ce Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a anunţat că în viitorul apropiat nu se va interveni pentru refacerea terenul de fotbal, pentru că nivelul performanţelor nu impune aşa ceva.

"Pe Stadionul "Dunărea" nu se întâmplă mare lucru şi pentru că nu avem o echipă de fotbal la un standard atât de înalt, măcar în Liga a II-a, care să merite din punct de vedere financiar investiţii în infrastructură. În afară de cei care fac jogging şi care ar merita o pistă nouă, dar anul acesta nu au fost fonduri pentru aşa ceva, şi două meciuri la două-trei săptămâni, nu prea se întâmplă mare lucru. La Liga a IV-a, pe unde ne scăldăm în acest moment, nu ştiu dacă trebuie cheltuite milioane de euro pe o suprafaţă de gazon aşa cum ar merita un stadion ca "Dunărea"", a declarat Pucheanu.

Primarul Galaţiului a adăugat că investiţii în terenul de fotbal sunt posibile dacă va creşte nivelul perfomanţelor. "Sperăm ca Oţelul, echipa care a renăscut prin suporteri, să urce cât mai mult, ca să poată beneficia astfel şi de suportul financiar al Primăriei. Sperăm să intre în Liga a III-a şi de aici să avem ce reconstrui, să le punem la dispoziţie, dacă va fi nevoie, terenul municipalităţii, cu o suprafaţă de joc demnă de o echipă care urcă din ce în ce mai mult", a precizat Ionuţ Pucheanu.

În acest moment, în Galaţi există un singur stadion cu teren de fotbal în condiţii decente, "Oţelul", pe care joacă echipa cu acelaşi nume, cei de la Suporter Club Oţelul întreţinând gazonul cu eforturi financiare semnificative.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Pista de atletism, la un pas de proiectare

"Caietul de sarcini îl veți putea vedea săptămâna viitoare pe site-ul Primăriei pentru a putea fi nu consultat, ci pentru cei care vor dori să participe", spunea primarul Ionuț Pucheanu, în ședința de Consiliu Local de luna trecută. Au trecut mai bine de patru săptămâni şi în cele din urmă acest document a apărut pe portalul administraţiei municipale.

Doar câteva zile au la dispoziție cei care doresc să proiecteze modernizarea pistei de atletism de pe Stadionul "Dunărea", costurile acestei lucrării fiind de 40.000 de lei fără TVA. Conform anunțului publicat marți pe site-ul Primăriei Galați, termenul-limită de depunere a dosarelor pentru achiziții publice cu privire la DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții) este vineri, 31 august, ora 11.00. De menționat că, în urmă cu 18 luni, consilierul PNL Paul Găvănescu a depus un proiect pentru această lucrare, iar banii necesari au fost aprobați încă din sedinţa Consiliului Local din februarie 2018.

Conform caietului de sarcini, "proiectul va cuprinde realizarea lucrărilor de amenajare a pistei de atletism în suprafață de 2.560 metri pătrați, care să corespundă standardelor naționale și europene. Termenul de realizare a serviciilor de proiectare este de 60 de zile de la data încheierii contractului de servicii. Perioada de obținere a avizelor nu face parte din termenul de realizare a serviciilor de proiectare".

Decontarea ofertei va fi făcută astfel: 85 la sută din valoarea de proiectare după aprobarea în Consiliul Tehnico-Economic; asistența tehnică va reprezenta 15 la sută din valoarea contractului și se va plăti în două tranșe, după cum urmeză: 10 la sută din valoarea contractului după încheierea contractului de proiectare și execuție și 5 la sută din valoare după aprobarea conceptului de proiect tehnic.

"Dacă nu apare niciun ofertant, nu mai am ce să le spun. Pot să reia procedura peste ceva vreme, atât. Vrem să o rezolvăm cât mai repede, ca să avem atât proiectul tehnic, cât și finanțare și să putem să prindem suma în bugetul pentru anul viitor. Iar în martie-aprilie să poată fi demarată și licitația pentru lucrarea efectivă", a declarat Paul Găvănescu, inițiatorul proiectului. Acesta a precizat că termenul de demarare efectiv al lucrărilor, în varianta cea mai optimistă, este în primăvara-vara viitoare. "Sunt câteva detalii tehnice care depind și de starea vremii, astfel că cel mai indicat este ca lucrarea (n.r. - săparea pistei) să înceapă în această toamnă, iar în primăvară să fie turnată pista. Varianta pesimistă ar fi ca licitația să nu fie finalizată vineri", a mai spus Găvănescu.

Până atunci, atleții gălățeni se antrenează care pe unde apucă, fie pe asfaltul Falezei Dunării, fie pe pista de la stadion, acoperită cu ceva zgură, dar departe de a fi una în condiţii decente.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Proiectare pentru pista de la ”Dunărea”

După o aşteptare prelungită a ofertelor, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru modernizarea pistei de atletism de pe Stadionul Dunărea. Serviciile de proiectare vor fi realizate de SC Ischia SRL, în 60 de zile, şi vor costa 41.650 de lei cu TVA. Conform caietului de sarcini, proiectul va cuprinde realizarea lucrărilor de amenajare a pistei de atletism în suprafață de 2.560 metri pătrați, care să corespundă standardelor naționale și europene.

Iniţiatorul acestui demers, consilierul local PNL Paul Găvănescu, speră ca documentaţia să fie realizată până la finele anului pentru a putea fi aprobată şi pentru a putea primi finanţate de la bugetul local anul viitor.

Până atunci, aşa cum aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă", atleții gălățeni se antrenează care pe unde apucă, fie pe asfaltul Falezei Dunării, fie pe pista de la stadion, acoperită cu ceva zgură, dar departe de a fi una în condiţii decente.

viata-libera.ro

  • 6 months later...
Posted

Stadionul Dunărea. Cheltuieli uriaşe pentru reparaţii minore

Un simbol al Galaţiului, unul dintre stadioanele inedite din România, "Dunărea" sau "Nicolae Rainea" - după cum este denumit din 2012, a intrat în faza de "înfrumuseţare", una cam scumpă, ce-i drept! Primăria municipiului Galaţi tocmai a încheiat un contract în valoare de 523.542 de lei cu TVA - peste 111.000 de euro, pentru lucrări de reparaţii şi amenajare, cu firma gălăţeană Dascon Global Construct.

Pe 2 aprilie 2019, Primăria municipiului Galaţi a lansat, pe portalul propriu, o achiziţie publică în valoare estimată de 450.000 de lei fără TVA, pentru "Reparaţii Stadionul Dunărea", criteriul de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut". O sumă extrem de consistentă, pentru "lucrări de demolare, tencuire, betonare, finisare, instalare de garduri, de balustrade şi de dispozitive de siguranţă". În condiţiile în care data-limită de depunere a ofertelor a fost vineri, 5 aprilie, conform Primăriei, contractul a fost semnat marţi, 9 aprilie, iar lucrările au început în forţă în aceeaşi zi.

Ce se va realiza

Conform caietului de sarcini al achiziţiei publice, firma căreia municipalitatea i-a atribuit contractul, SC Dascon Global Construct, trebuie să demonteze cele 5.447 de scaune de fibră de sticlă, mâncate de vreme, şi să monteze doar 250 de alte scaune, în zona VIP. Cu mult sub capacitatea stadionului, care are nu mai puţin de 23.000 de locuri, din care 7.000 de scaune, conform unei broşuri apărute anul trecut, sub îndrumarea celor de la Primărie.
Pe lângă aceste intervenții, firma are în atribuţiuni repararea scărilor din incinta stadionului, a pavajelor şi modernizarea toaletelor aflate în partea dinspre Sala Sporturilor, zona VIP.
Solicitarea pentru această lucrare a fost făcută la începutul anului de către Fundaţia Sportul Gălăţean (FSG), în a cărei administrare se află Complexul Sportiv "Dunărea". Conform preşedintelui fundaţiei, Florin Mirea, chiar dacă în scripte apar 5.447 de scaune, din cauza vremii, unele dintre scaune au fost "măcinate", astfel că au rămas în jur de 3.000, "cele montate mai târziu".

Meciuri pe șantier

Pe acest stadion, pe terenul cu gazon natural, îşi dispută meciurile de "acasă", echipa din Liga a IV-a CS Universitatea "Dunărea de Jos". Cum ultimul meci de acasă, din sezonul regulat, se dispută abia la finalul lunii mai, pare de neînţeles "graba" cu care au fost pornite lucrările, căci este destul de neplăcut să joci fotbal având un şantier în jurul terenului. Florin Mirea ne-a garantat, telefonic, că nu va fi nicio problemă, mai ales că sâmbăta şi duminica şantierul va fi închis.

VIP, dar nu pentru sportivi

Nu negăm importanța schimbării acestor scaune, dar reamintim că pista de atletism își așteaptă proiectul de modernizare poticnit în decembrie 2018, din cauza unor neconcordanțe majore. Așa cum ați putut citi în ziarul "Viața liberă", aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea pistei a fost retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din motivele pe care ni le-a arătat consilierul local PNL Paul Găvănescu, cel care a propus, acum trei ani, reabilitarea pistei: "Suprafața este de doar 2.560 de metri pătrați, în condițiile în care pista cu toate sectoarele trebuie să aibă în jur de 6-7.000 de metri pătrați. Ei au proiectat pista pentru doar patru culoare, deși pentru a obține licența IAAF este nevoie de cel puțin șase. În plus, în devizul general, pentru sectorul de suliță sunt 72.000 de lei, în condițiile în care acolo sunt doar un marcaj și un prag, și aproape 2.400 de lei la ciocan și disc, unde numai cușca este 20.000 de euro", ne-a declarat, la finele anului trecut, Paul Găvănescu.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Stadionul ”Dunărea”, înghițit de noroaie, după ”Forza Zu”

Concertul "Forza ZU", cel mai mare din România, a lăsat în urma lui o mlaștină în locul a ceea ce a fost suprafața de joc a stadionului unde evoluează echipa de Liga a IV-a CS Universitatea ”Dunărea de Jos”. Totodată, pista de atletism cu (puțină) zgură a devenit impracticabilă.

Ploaia torențială de sâmbătă și numărul mare de spectatori, din estimările organizatorilor aproximativ 60.000 de oameni, au făcut ca gazonul de pe Stadionul ”Dunărea” să dispară în stratul de noroi, astfel că este puțin probabil ca echipa gălățeană menţionată să poată juca ”acasă” barajul de promovare, programat pe 15 iunie.

Reacțiile nu au întârziat să apară și din partea atleților, care nu mai au unde să se antreneze, pista fiind transformată într-un șanț, din cauza mașinilor de mare tonaj care au intrat pe stadion pentru strângerea scenei și a gunoaielor. ”Parcă e zonă de trail (n.r. - traseu neamenajat), nu pistă”, a spus unul dintre atleţii gălăţeni.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galați, se va interveni, cât de curând. ”Se va face însămânțare cu gazon, tratarea acestuia, încât să arate mai bine decât înainte. De asemenea, pista va fi readusă la nivelul dinaintea concertului. Se va interveni în curând, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare”.

Rămâne de văzut cine se va ocupa, din punct de vedere financiar, de readucerea suprafeței de joc și a pistei la o stare cel puţin la fel ca aceea dinaintea concertului.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Stadionul ”Dunărea” poate fi omologat pentru Liga a III-a

Stadionul "Dunărea", cel pe care echipa nou-promovată în Liga a III-a ACS Universitatea "Dunărea de Jos" își va juca meciurile de pe teren propriu, poate fi omologat, conform Biroului de Presă al primăriei Galați.

"Stadioanele se omologează periodic. Stadionul "Dunărea" îndeplinește condițiile de omologare, iar conform procedurilor (n.r. - de omologare) cluburile interesate sunt cele care trebuie să facă solicitare către Federația Română de Fotbal. De altfel, pe acest stadion se pot disputa meciuri, inclusiv de Liga a III-a", ne-a transmis municipalitatea, proprietara Stadionului "Dunărea".

Precizăm că baza sportivă se află în administrarea celor de la Fundația Sportul Gălățean, alături de Sala Sporturilor "Dunărea", Patinoarul Artificial "Dunărea", Baia Comunală și Stadionul Municipal.

Conform Art. 42 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), pentru omologarea unui teren de Liga a III-a este nevoie ca stadionul să aibă o "capacitate de 500 de locuri, din care minimum 200 de locuri pe scaune". Acest lucru este îndeplinit, mai ales că, în perioada aprilie-mai, au fost scoase peste 5.000 de scaune și înlocuite alte 250 (cele din zona VIP).

Rămâne de văzut dacă va fi considerată în regulă și suprafeța de joc, care în acest moment este încă vizibil afectată de evenimentul "Forza Zu", când gazonul a fost îngropat sub noroi, cu zone mari pe care se vede pământul, dar și confetti sau... ciuperci, apărute ca după ploaie, semn că încă nu s-a intervenit la nivelul ierbii.

Antrenorul ACS Universitatea, Cătălin Savu, ne-a spus că în perioada imediat următoare va depune cerere pentru omologarea a două stadioane, pe care echipa sa a jucat în sezonul trecut. "Vom depune cerere pentru omologare atât pentru Stadionul "Dunărea", cât și pentru "Portu Roșu"", ne-a declarat Cătălin Savu. Menționăm că, în ultima parte a campionatului, "studenții" și-au disputat meciurile pe Stadionul "Portu Roșu".

Altfel, sezonul 2019-2020 al Ligii a III-a (unde sunt angrenate două echipe din Galați - ACS Universitatea "Dunărea de Jos" și SC Oțelul, respectiv, Sporting Liești) va începe pe 24 august, cu prima etapă a campionatului.

viata-libera.ro

  • 4 years later...
Posted

Singura pistă de atletism din oraș, distrusă într-un exercițiu ONU pentru refugiați

Este o situație revoltătoare la Galați, unde singura pistă de atletism s-a transformat într-o uliță, fiind brăzdată de camioane ISU. De vină este un amplu exercițiu, care se desfășoară pe stadion, la solicitarea Agenției pentru Refugiați ONU.

Cazul a fost făcut public de unul dintre antrenorii de atletism din Galați, care a constatat că pista unde au loc antrenamentele a fost transformată într-o uliță rurală.

Totul s-a întâmplat după ce angajații Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au strâns corturile inutile montate în urmă cu aproape doi ani pentru refugiații din Ucraina. În prezent, ISU Galați montează alte corturi pe stadion, în cadrul unui amplu exercțiu solicitat de ONU. 

„Au venit cei de la ISU să ia corturile de pe stadion, cele care au fost montate pentru refugiații ucraineni. Antrenorii le-au spus să nu intre pe stadion, deoarece terenul este umed și îl vor strica. Au stat acolo până au plecat antrenorii, iar din urma lor au intrat și au făcut un dezastru. Aseară (n.r - marți, 16 ianuarie) ne-am apucat să astupăm toate șanțurile alea, pentru că dacă le lăsam așa nu mai aveam ce să facem. Trebuie să intrăm cu un plug, ca să putem să le astupăm. Azi dimineață am avut o altă <surpriză>: au venit cu mașinile de pompieri, au umplut stadionul cu mașini și corturi. Eu am făcut sesizare la Primărie, am anunțat și la Clubul Sportiv Municipal, dar probabil nu se va întâmpla nimic, deoarece acele corturi sunt puse cu ordin și aprobare. Așa au hotărât unii că acolo trebuie să fie pusă o tabără”, susține Nicolae Ciocan, profesor și antrenor de atletism.

Sute de sportivi din Galați se antrenează pe pista de atletism de pe stadionul Dunărea Galați. Orașul nu deţine nici o sală de atletism acoperită, cea existentă fiind închisă de aproape 15 ani, din cauza pericolului de prăbuşire. „Sunt sute de copii care se antrenează pe această pistă. Ce putem face? Astupăm șanțurile de acolo. Nu putem face altceva. Doar să facem o minune… atât ne-a mai rămas, să facem minuni”, spune dezamăgit antrenorul de atletism.

Explicațiile ISU Galați 

Potrivit reprezentanților ISU Galați, instituția participă la o „acțiune inopinată care se desfășoară în parteneriat cu UNHCR (agenția ONU pentru refugiați - n.r.), privind testarea capacității de operaționalizare a unei tabere mobile de cazare temporară a unor persoane evacuate”.

Activitatea se desfășoară pe Stadionul Dunărea, unde este instalată o tabără mobilă. „Periodic se organizează astfel de acțiuni destinate testării capacității operaționale pentru gestionarea optimă a diverselor situații de urgență. Chiar dacă derularea acestora poate genera un disconfort în rândul populației, sunt benefice și binevenite pentru verificarea funcționalității echipamentelor și a tehnicii de intervenție, testarea procedurilor specifice și a timpului de răspuns aferente instituțiilor implicate. De asemenea, s-a urmărit modul de coordonare și colaborare între instituțiile participante, precum și timpul de mobilizare al personalului propriu”, a transmis ISU Galați. 

adevarul.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.