Jump to content

Paul Dumitraşcu îi calcă pe urme marelui Nicu Vlad


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Paul Dumitraşcu îi calcă pe urme marelui Nicu Vlad

* Juniorul născut la Piscu domina la doar 14 ani toate competiţiile interne, devenind şi recordman la categoria 56 kg * Marele său vis - să ajungă cât mai repede să câştige o medalie şi la seniori, care să-i deschidă calea spre marea performanţă

 

Cu două zile în urmă, unul din urmaşii lui Nicu Vlad - marele nostru campion - a urcat pe podiumul de concurs al Campionatului European din oraşul suedez Landskroma. A concurat sigur pe el, şi-a depăşit toţi contracandidaţii la medalii şi a devenit campionul bătrânului continent. De unde atâta putere şi siguranţă, la un copil de doar 15 ani (juniori II), s-au întrebat mulţi. „Acest tânăr s-a născut pentru haltere”, au răspuns cei avizaţi. A venit pe lume la Piscu, unde a şi făcut primii paşi în sportul celor putenici. Pentru că locuitorii comunei natale a lui Nicu Vlad şi Ştefan Vlad (fost halterofil şi el, în prezent primarul localităţii) sunt foarte familiarizaţi cu această spectaculoasă disciplină sportivă, Paul s-a aflat, de mic, aproape de acest fenomen. „Are ceva special această localitate, din care au ieşit mari campioni”, apreciază un antrenor de la Oneşti, acolo unde se pregăteşte gălăţeanul, la Centrul Olimpic.

Paul a fost descoperit de antrenorul emerit Alexandru Dumitrescu, omul care şi-a dedicat întreaga viaţă şi putere sportului halterelor. În pofida avertismentelor mamei lui Paul, care i-a spus „să nu te prind că te duci la haltere, că n-ai să mai creşti înalt”, Paul şi-a urmat pasiunea, care s-a dovedit a fi prea puternică. Şi în scurt timp s-a încorporat în grupul antrenorului Dumitrescu. După o vreme la Clubul Siretul Piscu s-a hotărât ca pregătirile sale să continue la unul dintre centrele Federaţiei, astfel că eroul rândurilor de faţă a ajuns la Bistriţa. Iar de acolo, cu un an în urmă, a revenit în Moldova, la Centrul Olimpic de la Oneşti, sub bagheta unui tehnician binecunoscut pentru performanţele sale - Marin Zaldoi, care este şi directorul CSM Oneşti.

Şi performanţele s-au ţinut „scai” de Paul: un loc doi în Cupa Europei Central-Estică, medaliat la toate competiţiile naţionale (chiar şi în cele de seniori!), este deţinătorul tuturor recordurilor la categoria sa de greutate (56 kg). Acum gălăţeanul a trecut la categoria 62 kg, greutate care l-a propulsat pe prima treaptă a podiumului de premiere, în aceste zile, în Suedia.
Chiar dacă este foarte mulţumit de reuşita sa, talentatul nostru sportiv este preocupat de perspectivă. „Mă interesează ce o să realizez peste doi-trei ani, când îmi doresc să câştig o medalie la seniori”, a declarat tânărul.
Paul Dumitraşcu are şi o pasiune la fel de îndrăzneaţă ca halterele. Îi place muzica rap, domeniu în care a compus şi câteva piese. Viitorul său, însă, va fi determinat tot de haltere. Prima şi marea sa pasiune.

Paul Dumitraşcu, campionul naţional, a participat la Campionatele Europene, la categoria 62 kg, la juniori Under 15. După o evoluţie entuziasmantă, Dumitraşcu şi-a trecut în cont toate medaliile de aur. "Paul  i-a depăşit net pe cei doi turci cu care s-a aflat în competiţie, el câştigând ambele stiluri, ocupând primul loc atât la smuls, cu 108 kg, cât şi la aruncat, cu 135 kg, realizând un total de 243 kg. De fapt, eu mă aşteptam la acest rezultat şi sunt convins că Paul va avea un cuvânt de spus în halterele mondiale. Nu degeaba este consătean cu Nicu Vlad", a declarat antrenorul emerit Alexandru Dumitrescu, cel care l-a descoperit şi la îndrumat spre Centrul Olimpic de la Oneşti, unde se pregăteşte în prezent. Să mai spunem că Paul a încercat şi la 138 kg (aruncat), a dus haltera până la piept, dar a ratat  tentativa.
Paul Dumitraşcu a fost al doilea sportiv gălăţean medaliat la Landskrona. În prima zi a competiţiei, Andreea Penciu (CS Şcolar) a cucerit trei medalii de argint, la categoria 48 kg, devenind vicecampioană europeană.

 

 

viata-libera.ro

 

Later edit

Miercuri a intrat în competiţie gălăţeanca Alexandra Alexe, legitimată la CSM Dunărea, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorilor Marin Otinceanu şi Mihai Nicolae, la categoria 63 kg, Under 15. Alexandra a confirmat aşteptările, ba chiar şi-a îmbunătăţit cel mai bun rezultat şi în consecinţă a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului: 76 kg la smuls, 93 kg la aruncat şi 169 kg la total şi i s-a cântat imnul naţional. Medaliile de aur i-au fost înmânate de un alt concitadin de-al nostru, Nicu Vlad, în prezent membru în forul continental.

Link to comment
Share on other sites

Patru gălăţeni au cucerit nouă medalii

Deşi Campionatul European de haltere pentru juniori mici (Under 15 şi Under 16) continuă, încă, în Landskrona, sportivii gălăţeni prezenţi în oraşul suedez şi-au încheiat misiunea. Cei patru juniori ai CSM Dunărea, Siretul Piscu şi CS Şcolar au concurat în primele trei zile şi au făcut-o într-un mod cu totul excepţional. Talentaţii noştri sportivi s-au numărat printre protagoniştii concursului continental, cucerind nouă medalii, materializate prin două titluri de campioni europeni şi unul de vicecampion. Acest lucru demonstrează, încă o dată, că tehnicienii cluburilor gălăţene lucrează cu pricepere şi folos şi că sunt sprijiniţi cum se cuvine de conducerea federaţiei, al cărei şef este cunoscutul Nicu Vlad.

Încă un titlu de glorie şi-a făcut în acest concurs Paul Dumitraşcu (Siretul Piscu - antrenor Alexandru Dumitrescu). Acesta a dominat de o manieră foarte clară întrecerile, şi cu un total de 243 kg (108+135 la cele două stiluri) şi-a adjudecat titlul continental şi cele trei medalii din metalul cel mai preţios. În prezent, Paul - care este un component de bază al lotului naţional (Under 15) - se pregăteşte în Centrul Olimpic de la Oneşti.

Al doilea titlu continental a revenit Alexandrei Alexe (CSM Dunărea - antrenori Marius Otinceanu şi Nicolae Mihai), care în ultima vreme se pregăteşte la Centrul Olimpic de la Botoşani. Talentată, dar şi foarte ambiţioasă, Alexandra este „condamnată” la noi succese în sportul halterelor. În Suedia a concurat alături de alte nouă sportive, pe care le-a lăsat în urmă. A realizat 169 kg (cu patru în plus faţă de cota sa) şi cu 76 la „smuls” şi 93 la „aruncat” a cucerit toate cele trei medalii de aur. Alexandra este elevă în clasa a IX-a a Liceului Sportiv din Galati şi provine dintr-o familie de sportivi, tatăl său a făcut lupte la acelaşi club.

Vicecampioana a devenit Andreea Penciu cu performanţa de 64+79=143 kg, la categoria 48 kg (Under 15). Ea a concurat în prima zi a competiţiei, fiind „deschizătoarea de pârtie” pentru ceilalţi colegi gălăţeni. Va aduce în vitrina cu trofee a Clubului Sportiv Şcolar Galaţi trei preţioase medalii de argint. Se pregăteşte la Centrul Olimpic de la Galaţi, sub îndrumarea antrenorilor Constantin Dimofte şi Mariana Bălan.

Grupul gălăţean a fost închis de Constantin Carp (CS Şcolar Galaţi, categoria 62 kg - Under 17), care se pregăteşte cu antrenorii Dimofte şi Bălan. A realizat 240 kg la total, pentru locul şase; s-a clasat pe locul patru  la „aruncat” şi pe locul opt la „smuls”. Campionatul European din Suedia continuă, urmând să se încheie mâine.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Voinic din Piscu, bronz la ”Mondialele” de haltere

Gălățeanul Paul Dumitraşcu şi-a îmbunătăţit la Tokyo recordul personal la "aruncat", ridicând cu cinci kilograme mai mult ca la "Mondialul" juniorilor II, din aprilie

La Campionatul Mondial de haltere pentru juniori (sub 20 de ani) de la Tokyo (Japonia), România a participat cu patru sportivi, printre care s-a aflat şi gălăţeanul Paul Dumitraşcu, originar din comuna Piscu. Acesta a concurat în cadrul categoriei 69 kg şi a obţinut un rezultat excelent, medalia de bronz la stilul aruncat. Dumitraşcu s-a clasat pe locul al treilea în ierarhia de la “aruncat”, după ce a ridicat cu succes bara încărcată cu 171 kg, un progres de cinci kg faţă de cât reuşise la “Mondialele” juniorilor II (sub 17 ani) din luna aprilie, unde obţinuse tot medalia de bronz, la acest stil. În competiţia de la Tokyo, la stilul smuls, Dumitreaşcu a ridicat 127 kg (locul 12), astfel că în clasamentul de la total a încheiat pe locul al şaselea, cu 298 kg.

Paul Dumitraşcu a început practicarea acestui sport în comuna în care s-a născut şi celebrul Nicu Vlad (preşedintele FR Haltere), sub îndrumarea antrenorului emerit Alexandru Dumitrescu, la AS Siretul Piscu. Apoi s-a transferat la CSM Oneşti, iar din acest an a trecut la Steaua Bucureşti.

Performanţa lui Dumitraşcu de la Tokyo este cu atât mai lăudabilă cu cât a fost o competiţie pentru sportivi cu vârsta maximă de 20 de ani, iar el are numai 17 ani.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Bronz european la seniori pentru Paul Dumitrașcu

La categoria 69 kg a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori de la Izvorani, a concurat şi gălăţeanul Paul Dumitraşcu, din Piscu, acum legitimat la Steaua. Dacă la stilul smuls n-a fost impresionant (131 kg, locul 9), juniorul Paul Dumitrașcu (18 ani) şi-a arătat din plin potenţialul la aruncat. După încercări reuşite la 167 şi 171 kg, a urmat o demonstraţie de ambiţie la 174 kg, eforturile sale de nu ceda în lupta cu bara fiindu-i răsplătite cu validarea încercării, care i-a adus medalia de bronz.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Succes gălăţean la Mondialele de juniori. Două medalii de argint pentru România

Performanțe bune la Campionatul Mondial pentru juniori I de la Tașkent (Uzbekistan) obținute de către delegația României, compusă din șase sportivi, dintre care patru sunt gălățeni. Mai mult, din staful tehnic face parte și Valeriu Calancea, un alt halterofil de renume pentru Galați. 

Singurul care a urcat pe podium a fost gălățeanul Paul Dumitrașcu, acum legitimat de Steaua București), care la categoria 69 de kg a ridicat la stilul smuls 134 de kg (locul 5) și la aruncat 175 kg (locul 2), ajungând astfel la un total de 309 kg, care l-au clasat la finalul competiției pe locul 2. Aurul mondial a fost obținut de americanul Clarence Cummings, cu 316 kg.  Dumitrașcu are 18 ani, este din comuna Piscu, unde a fost descoperit de către antrenorul emerit Alexandru Dumitrescu. Reușita de la aceste ”mondiale”, cu argint la aruncat şi la total, este ca o confirmare a performanţelor sale de la ”europenele” de seniori din martie, de la București, unde avut un total de 305 kg (medalie de aur), cu 131 kg la smuls (locul 6) și 174 kg aruncat (aur). Faţă de "Europene", Paul Dumitraşcu a bifat acum un progres semnificativ, plus de 4 kg. la total.

De la CS Universitatea Galați (antrenori Costel Dimofte și Mariana Toma), au concurat doi sportivi, Andreea Penciu (categoria 58 kg) și Constantin Carp (69 kg).

Andreea Penciu (17 ani) a reușit o performanță bună, chiar dacă la finalul competiției s-a clasat doar pe locul 7 la total (188 kg), pe 5 la smuls cu 86 kg şi pe locul 8 la aruncat, cu 102 kg, în condiţiile în care ea este mai mică cu doi ani comparativ cu patru dintre adversarele clasate mai bine, respectiv un an în minus faţă de ocupanta locul 6. Penciu este campioană europeană de seniori la stilul smuls (79 kg), competiţie unde a ami luat un bronz la “aruncat”, cu 94 kg, şi argint la total, cu 173 kg, a devenit vicecampioană.

Constantin Carp (19 ani) a "smuls" 127 de kg (locul 10) și a "aruncat" 152 kg (locul 12), ajungând la un total de 279 kg (locul 11), sub ce reuşise la Europenele seniorilor din luna martie. "Rezultatele lui de acum sunt fireşti, pentru că în ultima perioadă a fost prins cu examenele şcolare şi nu s-a pregătit la parametri normali", a explicat antrenorul gălăţean Costel Dimofte. Miercuri, urmează să intre în concurs și Alexandra Alexe (69 kg) de la CSM Dunărea (antrenori Marin Otinceanu şi Mihai Nicolae).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Două titluri de campion european pentru Paul Dumitraşcu

Paul Dumitraşcu, originar din comuna gălăţeană Piscu, unde s-a format ca sportiv, a obţinut două medalii de aur la Campionatul European de haltere al junioarelor mari (sub 20 de ani), competiţie care se desfăşoară în Polonia. El este legitimat acum la Steaua Bucureşti.

Paul Dumitraşcu, sportiv născut în comuna Piscu, unde a fost format de antrenorul Alexandru Dumitrescu, a confirmat şi el medaliile obţinute la Europenele de seniori, reuşind acum obţinerea a două titluri de campion european. La stilul smuls a fost net superior tuturor adversarilor, cu 170 kg, ceea ce i-a permis să fie pe primul loc şi la total, chiar dacă la stilul smuls (132 kg) a fost abia pe locul al şaselea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Halterofilul gălăţean Paul Dumitraşcu, argint la Mondialele de juniori

Halterofilul gălăţean Paul Dumitraşcu a câştigat o medalie de argint la Campionatele Mondiale pentru juniori, care se desfăşoară în Fiji.

Dumitraşcu a ocupat locul al doilea la stilul aruncat, luni, în limitele categoriei 73 kg, cu o încercare reuşită de 175 kg. În competiţia de la Suva, Dumitraşcu a ratat o încercare la 181 kg. Medalia de aur a categoriei i-a revenit americanului Clarence Cummings jr, cu 192 kg. La stilul smuls, Paul Dumitraşcu a ratat toate cele trei încercări, două la 132 kg şi una la 133 kg.

Paul Dumitraşcu s-a născut în comuna Piscu, unde a fost format de antrenorul Alexandru Dumitrescu. Sportivul este legitimat acum la clubul Steaua Bucureşti. Anul trecut, Dumitraşcu a câştigat tot o medalie de argint la Mondiale, tot la aruncat, fiind întrecut tot de Cummings jr.

Galaţiul mai este reprezentat la Mondialele din Fiji de Alexandra Alexe, legitimată la CSM Dunărea, care va concura la categoria 64 kg.

realitateadegalati.net

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.