dcp100168 Posted August 26, 2015 Posted August 26, 2015 Marius Humelnicu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor Ion Aurel Stanciu a plecat de la şefia ROMATSA, fiind numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Premierul Victor Ponta l-a numit marţi pe directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, în funcţia de secretar de stat al Ministerului Transporturilor, potrivit unei Decizii a prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial. Tot marţi, printr-o Decizie a premierului publicată în Monitorul Oficial, Marius Humelnicu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Prim-ministrul a decis, de asemenea, eliberarea din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor a lui Virgil Dragoş Titea.
dcp100168 Posted August 26, 2015 Author Posted August 26, 2015 Marius Humelnicu, numit secretar de stat în Ministerul TransporturilorConform deciziei primului ministru Victor Ponta, hotărâre ce a fost publicată marţi, 25 august, în Monitorul Oficial, actualul consilier local gălăţean Marius Humelnicu a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Deocamdată, Marius Humelnicu nu a primit şi domeniul de care se va ocupa - naval, de transporturi rutiere etc. - dar este posibil să se ocupe de domeniul naval, acelaşi domeniu pe care l-a avut în sfera de responsabilităţi şi fostul sub secretar de stat în Ministerul Transporturilor, gălăţeanul Marius Mitică Mărgărit (PSD). Marius Humelnicu are 38 de ani, doi copii şi este cunoscut drept un fost fotbalist de performanţă, jucând, de-a lungul timpului, la FCM Dunărea, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău, Cimentul Fieni, Dacia Unirea Brăila, dar şi la două echipe din Azerbaidjan. Marius Humelnicu a absolvit Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi are masterul în Drept şi Administraţie Publică Europeană.Membru al PSD (fost şef de campanie în 2014, pentru actuala deputată PSD Lucreţia Roşca), Humelnicu a condus Direcţia Judeţeană de Sport iar din 2013 se află la conducerea Autorităţii Rutiere Române Galaţi. Conform legii, Marius Humelnicu va trebui să îşi dea demisia din funcţia de consilier local (conform legii, are la dispoziţie, pentru acest lucru, 30 de zile din momentul numirii ca secretar de stat) dar şi să se autosuspende din funcţia de şef ARR, post pe care l-a ocupat prin concurs şi care, tot conform legii, rămâne “în conservare” până la întoarcerea sa în instituţie, unitatea urmând să fie condusă de un adjunct sau un interimar.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 1, 2016 Author Posted June 1, 2016 Marius Humelnicu, eliberat din funcţie Liviu-Ionuț Moșteanu și George-Dan Vușcan au fost numiți secretari de stat în Ministerul Transporturilor, potrivit unor decizii ale premierului Dacian Cioloș, publicate marți în Monitorul Oficial. De asemenea, secretarii de stat în Ministerul Transporturilor - Ion Aurel Stanciu și Marius Humelnicu - au fost eliberați din funcție. Premierul Victor Ponta l-a numit în august 2015 pe directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Tot atunci a fost numit secretar de stat în același minister și Marius Humelnicu. agerpres.ro
dcp100168 Posted August 2, 2019 Author Posted August 2, 2019 Marius Humelnicu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Marius Humelnicu în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial. Humelnicu îl înlocuiește pe Mircea Florin Biban. Marius Humelnicu (41 de ani) a fost fotbalist profesionist până la 30 de ani, jucând inclusiv la Oțelul Galați. Ca membru al organizației gălățene a PSD a devenit șef al Direcției pentru Sport Galați și apoi șef al Autorității Rutiere Galați. În august 2015 a fost numit prima dată secretar de stat la Transporturi, prin decizia premierului de atunci, Victor Ponta. În august 2016 a câștigat concursul pentru ocuparea postului de city manager la orașului Galați. g4media.ro Numit secretar de stat. Marius Humelnicu se reîntoarce în Ministerul Transporturilor Marius Humelnicu, city managerul Galaţiului, a fost numit, prin decizia semnată de premierul Viorica Dăncilă, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Documentul a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al României şi a fost precedat de o altă decizie, semnată tot de prim-ministru, privind eliberarea lui Mircea Florin Biban din funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. În vârstă de 41 de ani, Marius Humelnicu nu este la prima experienţă ministerială. În august 2015, a fost numit prima dată secretar de stat la Transporturi, prin decizia premierului de atunci, Victor Ponta. Politicianul fusese propus de organizaţia judeţeană PSD Galaţi, după plecarea din acelaşi minister a unui alt social-democrat gălăţean, subsecretarul de stat Marius Mărgarit. Fost fotbal de performanţă, Marius Humelnicu a renunţat la mandatul de consilier local şi la conducerea Autorităţii Rutiere Române Galaţi pentru postul de la Ministerul Transporturilor. În iunie 2016, însă, prin dispoziţia prim-ministrului Dacian Cioloş, gălăţeanul a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Nu a durat însă prea mult până când şi-a găsit din nou un post important. A trecut cu brio concursul organizat de Primăria municipiului Galaţi pentru postul de administrator public al oraşului (city manager). Un post pentru care numele lui fusese deja anunţat de însuşi primarul oraşului, Ionuţ Pucheanu, în ziua în care acesta şi-a primit certificatul de ales. La acel moment nici măcar nu se ştiau criteriile de selecţie şi cerinţele concursului, postul nefiind nici măcar vacant! Rămâne de văzut cât de lungă va fi, de această dată, cariera lui Marius Humelnicu în funcţia de secretar de stat. Şi, desigur, cine va deveni, prin concurs, noul administrator public al Galaţiului! viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 11, 2019 Author Posted September 11, 2019 Postul de city manager nu va fi scos la concurs Galaţiul a rămas fără city manager, după ce Marius Humelnicu a devenit, prin decizia semnată de premierul Viorica Dăncilă, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Şi totuşi, Primăria municipiului Galaţi nu va organiza concurs pentru ocuparea acestui post. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, postul este blocat, contractul city managerului fiind suspendat. "Dacă partidul din care face parte dl Humelnicu iese de la guvernare sau dacă dl Humelnicu îşi pierde postul de secretar de stat, poate reveni city manager la Primăria Galaţi", a explicat primarul în emisiunea "Deschide lumea", de la Realitatea Tv. De altfel, suspendarea din post este o practică obişnuită în Primăria Galaţi. Ionuţ Pucheanu s-a suspendat din funcţia de director general la Ecosal pentru a fi primar al Galaţiului, iar Picu Apostol Roman s-a suspendat din funcţia de director al Cantinei de Ajutor Social pentru a fi consilier local şi viceprimar. Primăria nu va căuta un alt administrator public nici pentru perioada în care Humelnicu va lucra în minister. "Nu-mi aleg niciun alt city manager, e o perioadă mult prea scurtă. Aceste posturi sunt limitate în timp la durata mandatul primarului, deci dacă ar fi să vină cineva ar veni pentru câteva luni. Ţinând cont că pentru publicitatea concursului sunt necesare 45 de zile, apoi, după concursul efectiv şi angajare, celui care ar lua concursul i-ar mai lua câteva luni până când învaţă mersul departamentelor, numai bine ajungem la alegeri", a mai explicat edilul-şef. Potrivit acestuia, atribuţiile pe care le avea Humelnicu au fost preluate de viceprimari, iar câteva, într-o proporţie mai mică, i-au revenit primarului. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 11, 2019 Author Posted November 11, 2019 Marius Humelnicu nu mai e secretar de stat Prin decizia premierului Ludovic Orban, gălăţeanul Marius Humelnicu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Dacă mandatul anterior la minister a durat din august 2015 până în iunie 2016, acum cariera de secretar de stat a gălăţeanului a fost şi mai scurtă: august – noiembrie 2019. Humelnicu se va putea reîntoarce în postul de city manager al Galaţiului, din care s-a autosuspendat. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now