Jump to content

Sala de box din Pechea a fost închisă


Recommended Posts

Posted

Sala de box din Pechea a fost închisă

Sala de box din comuna gălăţeană Pechea unde s-au format pugiliștii români Lucian Bute şi Cristian Ciocan a fost închisă. Încăperea unde se antrenau 28 de copii din localitate este deteriorată şi are nevoie urgentă de reabilitare. Sătul să tot aştepte ca viaţa micilor sportivi să se îmbunătăţească, antrenorul a decis să părăsească sala şi să-i trimită pe copii acasă, iar cei cinci sportivi care au mai rămas se antrenează acum într-o... discotecă.

Într-o sală sărăcăcioasă, prăfuită şi cu pereţi scorojiţi. Aşa s-au antrenat pugiliştii din comuna gălăţeană Pechea până acum o lună. Condiţiile rele însă au dus la închiderea sălii.

Felix Păun, antrenor: "Numai podeaua să zicem este 30 de milioane, am dat un exemplu, dar nu era numai de podea, era vorba de multe lucruri şi nu avea sens să amenajăm acea sală, care oricum era utilizată şi în alte scopuri. Acolo mai au loc alegeri, de fiecare dată scoteam materialele, le reintroduceam".

Cristian Ciocan, boxer:  "Acolo am descoperit boxul, adevărata performanţă, viaţa de familie, am fost şi suntem o familie. Sunt copii foarte talentaţi care vin din urmă şi cu toate că nu sunt condiţii atât de bune, ei fac performanţă, muncesc".

Rămaşi fără sală, sportivii din Pechea se antrenează într-o discotecă. În noul spaţiu , însă, se pot pregăti doar cinci sportivi. Ceilalţi au fost trimişi acasă. Felix Păun, antrenor: "Copiilor le-am spus că provizoriu sala nu va mai funcţiona, noi vom funcţiona într-o sală improvizată pentru că nu sunt condiţii propice pentru desfăşurarea activităţii şi atunci când vom găsi spaţiu ei vor reveni".

"Acum nu mai am unde să mă antrenez. M-am înscris la fotbal, să am ocupaţie. Îmi place boxul foarte mult" spune un sportiv.

Pentru că nu au bani, autorităţile spun că vor să reabiliteze căminul cultural, în care a funcţionat sala de box, printr-un proiect european. Până atunci, însă, primarul din comună încearcă să găsească un alt spaţiu pentru antrenamente.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „Singura soluţie pentru sportivi este mutarea în această grădiniţă care a fost închisă acum mai bine de doi ani. O decizie în acest sens, însă, va fi luată la sfârşitul lunii după votul aleşilor locali."

Mihăiţă Mâncilă, primar comuna Pechea: „Acolo sunt şi grupuri sanitare în interior, sunt condiţii mult mai bune ca la Căminul Cultural. Investiţiile sunt mai mici la grădiniţă, chiar minuscule. Ea a fost refăcută prin 2012."

Şcoala de box din Pechea era o mândrie şi pentru localnici, care nu înţeleg de ce nu s-au găsit soluţii.

"Pentru boxul din judeţul Galaţi, comuna Pechea, este foarte păcat pentru că aveam deja doi campioni" spune un sătean.

"Să le dea un loc să construiască o sală pentru viitorii boxeri ai României" declară alt pechean.

Sala de box din Pechea a fost deschisă acum mai bine de două decenii, iar din 2005 poartă numele marelui pugilist român, Lucian Bute.

digi24.ro

Posted

Mi se pare chiar penibil ca din bursele de sute de mii de dolari sa nu faca o donatie pentru reparatii. Chiar nu mi se pare normal sa se mute intr-o gradinita, chiar si nefolosita momentan. Chiar asa, daca gradinita e nefolosita de doi ani (deci de prin 2013), de ce mama naibii a fost refacuta in 2012??? Plus parerea unui ... reporter ca trebuie practic desfiintata e alta tampenie. La fel de mare cu aia "sa li se dea".

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.