Jump to content

Actorul Gheorghe V. Gheorghe, la 85 de ani


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Actorul Gheorghe V. Gheorghe, la 85 de ani

S-a născut la Ploieşti, pe 21 septembrie 1930, da´ cine-ar putea spune cu mâna pe inimă că dumnealui n-ar fi de fapt gălăţean get-beget, ba chiar un gălăţean de renume? Actorul, regizorul, scriitorul Gheorghe V. Gheorghe, de două ori Gheorghe, omul pe care îl numeşti, familiar, cu numele de botez chiar şi atunci când îl strigi de fapt, ca la catalog, după numele de familie, are 60 de ani. De scenă, numai! Şi peste 200 de roluri la activ. Luni, „face” 85 de ani şi uite că tot mai joacă! Deşi a trecut prin cumpăna unei operaţii grele pe cord, numai un Damocles uriaş i-ar mai putea amputa voinţa: are şi acum un rol într-o recentă superproducţie a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” - în „Îmblânzirea scorpiei”, de Shakespeare. Unde rolul principal este jucat de fiul său, actor (şi de film), regizor şi director al teatrului, alături de soţia sa, Oana Preda Gheorghe, în rolul principal feminin. O dinastie de actori deci, căci şi cel mic, nepoţelul David, a debutat deja pe scena noastră, cam odată cu debutul său în şcoala primară… Doamna Delia Gheorghe, soţia celui omagiat acum, de 40 de ani alături de dumnealui pe „scândura” familiei, a fost o viaţă sufleor în acelaşi teatru.

Gălăţean de onoare

A primit Meritul Cultural Clasa I, este Cetăţean de Onoare al Galaţiului. A debutat în 1955, tocmai în partea cealaltă a ţării - pe scena Teatrului din Oradea, în spectacolul „O scrisoare pierdută”, în rolul Brânzovenescu. Absolvise în ´55 Facultatea de Teatru bucureşteană, clasa profesorului Ion Talianu - „nemuritorul” interpret al lui Caţavencu, în filmul din ´53. I-a avut asistenţi pe Victor Moldovan, actor şi regizor al Naţionalului, soţul cântăreţei Angela Moldovan. Dar şi pe de neuitatul actor de comedie, de teatru şi film, al ţării - Grigore Vasiliu Birlic. Şapte ani, tânărul Gheorghe a jucat la Oradea, la Teatrul de Stat, iar la Galaţi a aterizat în stagiunea 1961 - ´62 şi n-a mai plecat. Are deci 55 de ani de joc în faţa atâtor generaţii de gălăţeni care şi-au tot înroşit palmele aplaudându-l… A jucat sub bagheta unor regizori precum Radu Penciulescu, Yannis Veakis, Ariana Kunner Stoica, Victor Ioan Frunză, Tudor Popescu, Letiţia Popa, Ion Maximilian, pentru o vreme director şi al teatrului Dramatic gălăţean şi mulţi alţii.

Debut turbat

La Galaţi debuta exact pe 6 octombrie 1962, într-o piesă interzisă şi apoi reabilitată: „Mielul turbat ”, de Baranga. Apărea în fruntea distribuţiei, alături de nume dispărute, precum Ion Lazu, Ion Ulmeni, Alexandru Năstase, Şerban Bogdan. A jucat apoi în zeci de comedii, chiar şi în „Chiriţa în provincie”, pe junele răzgâiat Leonaş. A avut cronici excelente, de la Valentin Silvestru şi până la cronicari locali. Primul premiu naţional îl câştiga în Festivalul pentru Arta Comediei de la Galaţi, în piesa „Sâmbătă la Veritas”, de Mircea Radu Iacoban, în rolul unui chelner. A fost premiat şi pentru jocul excelent din „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, de Mihail Bulgakov, apoi pentru rolul Gemio, din „Femeia îndărătnică”, de Shakespeare (piesă în care joacă acum din nou), dar şi în rolul profesorului Serebreakov din „Unchiul Vania”.

Să şi plângi cu Gheorghe!

În „Goapa”, după romanul lui Eugen Barbu, actorul chiar a şi cântat! Melodii pe care mult mai târziu le-a şi înregistrat într-un album, pe CD. Actorul de comedie a jucat însă uneori la graniţa lirismului, dar a „dus” excelent şi roluri de dramă, dovedind complexitatea omului de mare talent. L-am întâlnit când făceam şi eu figuraţie pe scenă la „Viforul” lui Delavrancea, în ´77, şi m-am gândit apoi mereu, întâlnindu-l şi în roluri grave, că nu a fost poate niciodată exploatat de regizori până în prăsele! Rămâne de neuitat în rolul titular, Harpagon, din „Avarul” lui Moliere, spectacol pe care iată, fiul său Cristian Gheorghe l-a regizat recent la teatrul din Bârlad. L-am admirat de pildă într-o melodramă tulburătoare, „Fanteziile lui Fariatiev”, de Alla Sokolva, în ´79, în regia Magdalenei Klein. În 2004, „ A şaptea kafana”, de Dumitru Crudu, Mihai Fusu şi Nicoleta Esinencu, izbutea un personaj complex, un ticălos firav, demn de milă şi îmbătrânit. Personaj de dramă jucat cu un realism extraordinar, actorul strălucea în “Play Strindberg”, de Durenmatt, în regia lui Dan Alecsandrescu. Era pe vremea când, recitând seara într-un club, a fost atacat pe drum de tâlhari şi doar pentru că rănitul aruncat între blocuri a fost recunoscut în noapte nu a fost lăsat să zacă în drum! Altă cumpănă, deci. Dar mai avea treabă!

Regizor şi scriitor

A fost chemat să joace, în anii ´80, şi la Teatrul Muzical „N. Leonard”, într-o coproducţie a teatrelor gălăţene pentru opereta „Leonard”, de Florin Comişel. Şi nu i-a trecut, căci tot acolo a montat mai târziu o comedie de bun simţ, „clasică”, să spunem, care se joacă cu succes, iată, de ani buni: „Săracu´ Gică”, a pontoşilor Stroe, Vasilache şi Cristodullo, o nebunie muzicală cu măsură, umor şi ritm! Dar a mai regizat spectacole la Muzical: “Revista în tranziţie” şi comedia muzicală “Firfirică”.

Film? Da. Săritor, a jucat pe gratis, alături de colegi din teatru, inclusiv de fiul şi de nora sa, un personaj misterios, Ceasornicarul, în primul film gălăţean de lung metraj, „Cafe Journal” - un SF scris şi regizat de Ciprian Braşoveanu, actor la Dramatic.

Dar Gheorghe V. Gheorghe a şi publicat: volumul de versuri „Locuiesc pe o stea”, Editura Alma, 2015, cu un „argument” de Virgil Nistru Ţigănuş, amintiri din teatru - “O.K. - e de ridicat cortina, Întâmplări cu aplauze la scenă deschisă”, şi “Regăsiri” - poeme. A înregistrat şi un CD cu 13 melodii pe care le-a cântat în spectacolul “Groapa”, unde a interpretat rolul lui Mitică Ciolan, şeful tarafului de lăutari. „Un om modest, la locul meu”, se autocaracteriza actorul într-un interviu.

Ce să mai spunem despre îndrăgitul personaj public, pus mereu la costum şi zâmbet larg? Fumează pipă, are chiar o colecţie de 30 de lulele! „N-am simţit niciodată gustul eşecului”, mărturisea într-un interviu acum vreo 15 ani. Şi secretul îndelungului său succes: “seriozitate, disciplină, ascultare, şi supunere faţă de regizor”, actorul trebuie „să fie foarte docil, să muncească foarte mult”. Mai spunea undeva: „Măsura adevărată a unui actor o dă scena pe care trebuie să o cari în spate timp de o oră, un an, o viaţă. O faci ca şi când ar fi vorba de testamentul tău“.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 years later...

Actorul Gheorghe V. Gheorghe, la aproape 80 de ani de scenă

S-a născut în 1930, iar acum se apropie de aniversarea a 92 de ani de viață și 80 de ani de scenă, în care a jucat în aproape 400 de titluri. O discuție cu domnia sa este o bucurie, o bogăție, un prilej de a te scufunda într-o adevărată comoară de amintiri.

Se visa actor din adolescență
- Cum a intrat teatrul în viața dvs.?
- Eu sunt din Ploiești. Acolo locuiam pe o stradă unde erau numai actori: frații Crîșmaru, Liptak, Nicu Suvergă, Toma Caragiu, care era mai în vârstă ca noi. La Căminul Cultural ne întâlneam cu toții. Spuneam poezii, făceam scheciuri. Și acolo era Eugen Obreja, un actor de la Teatrul de Stat din Ploiești, care m-a impulsionat: „Măi, tu nu vrei să faci teatru? Că ai talent. Ia să te pregătesc, să mergi să dai la facultate.” Am făcut mai întâi Școala Populară de Artă, la Actorie.
- A fost alegerea corectă pentru dvs.?
- Da, nu aș fi putut fi altceva.
- Dar dacă nu ați fi făcut teatru, ce altceva ați fi ales?
- Nu știu. Poate doctor, mi-ar fi plăcut. Dar nu.

Povestea hazoasă a admiterii
- Și părinții ce-au zis?
- Părinții nu s-au împotrivit deloc. Chestia e că am avut o treabă cu părinții: taică-miu avea o cârciumioară în Ploiești. Dar lucra și la rafinăria Vega, era maistru. Prima oară m-am dus să dau examenul la Timișoara, mi-a plăcut mie Timișoara. Am căzut – situația materială conta atunci. Tata era chiabur, avea cârciumă.
Mă întorc acasă și-i spun „Dom'le, adu o adeverință de la Rafinărie, că ești maistru acolo.” Și cu aia m-am dus și am intrat la Cluj! Pe primul loc! Am făcut un an acolo, apoi s-au unit Iașiul cu Clujul și s-au mutat la București, unde am terminat.
Eu nu prea aveam bani atunci, drumul de la Cluj mi l-a plătit Ion Cojar, care mi-era coleg și a ajuns un mare regizor.
Am absolvit Institutul de Teatru și Cinematografie în 1955, clasa prof. Ion Talianu, artist emerit și Grigore Vasiliu Birlic, artist al poporului. Am terminat facultatea cu bursă de merit.

O viață dedicată scenei
- Când v-ați simțit pentru prima oară împlinit ca actor?
- Fiecare rol a fost o împlinire, nu poți preciza un anume moment din carieră.
- Care v-a fost cea mai mare realizare artistică?
- Ha! Am jucat la Galați, în „Groapa” lui Eugen Barbu. Eu eram Mitică Ciolan, cântam vreo 20 de melodii, cu taraf în spate. Am jucat piesa și la București, unde m-a văzut autorul. Rupere a fost! M-a așteptat în culise, m-a felicitat la cabină și mi-a zis „Maestre, vreau să vă fac o surpriză, vă sun peste trei zile”. Și m-a sunat: „Poftiți să jucați în «Domnișoara Aurica»!” Tot așa, cântam la o nuntă.
- Cam în câte piese ați jucat în lunga dvs. viață pe scenă?
- În peste 300. Ba, aproape de 400. Am jucat și după ce am ieșit la pensie. Am jucat până la 85 de ani. Acum am 19 ani. Dar în 21 septembrie fac 29. Adică invers, am 91 și fac 92. Anul nașterii mele este 1930.
- Cum ați ajuns la Galați?
- După absolvirea facultății, prin repartiție, am funcționat, până în 1960, la Teatrul de Stat din Oradea. Noi am înființat secția română la Oradea. La Oradea, primul meu rol a fost Brânzovenescu, din ”O scrisoare pierdută”. Apoi am jucat Agamiță Dandanache, am jucat în ”D'ale carnavalului” de două ori, Crăcănel.
Din stagiunea '61-'62 am funcționat la Galați, acolo era prea departe de casă, de Ploieștiul meu.
Am ajuns la Galați și, după ce m-a văzut directorul de atunci, Ovidiu Georgescu, m-a întrebat „Nu vrei, dom'le, să vii să joci la mine în teatru?” „Gata, dom'le, viu!”, i-am răspuns. Voiam să mă apropii mai mult de Ploiești. Iar mie mi-a plăcut Dunărea, ce să mai vorbesc! Mergeam la pescuit cu bietul Radu Macovei.

O carieră prodigioasă
- Care a fost partenerul de scenă cu care v-ați înțeles cel mai bine?
- Îmi amintesc de Mihai Mihail, care mi-a fost cel mai bun prieten, el și cu Gina Patrichi, care mi-a dat numele Marchize, ea așa-mi spunea.
- Care v-a fost cel mai greu rol din carieră?
- A fost Galy Gay, din „Un om egal un om”, de Brecht.
- Ce repertoriu ați jucat?
- Am jucat „Un om egal un om” de Brecht, „O noapte furtunoasă”, „D'ale carnavalului”, „O scrisoare pierdută”, „ A 12-a noapte” de Shakespeare, „Unchiul Vania”... Roluri mari!
Am jucat cu mari regizori: Ion Maximilian, Gheorghe Jora, Adrian Lupu, Adriana Kunner Stoica – cea care a pus în scenă „Groapa”, Letiția Popa – care a pus în scenă ”Avarul”, Mircea Cornișteanu.
- Care a fost rolul pe care vi l-ați fi dorit, dar nu l-ați jucat?
- Nu am avut așa ceva. Am jucat cam tot ce se putea juca. Am fost distribuit de regizori foarte buni, se știa că merg pe comedie și n-am avut „preferanțuri”.

Un artist care s-a bucurat de recunoaștere
- Trebuie să menționez că, la trei ani de la angajare la Galați, am fost numit profesor la catedra de teatru de la Școala Populară de Arte, unde am funcționat aproape 10 ani. I-am avut elevi pe Victoria Cociaș (”Constantin Nottara”), Rodica Panu (”Gulliver”), Radu Dinulescu (actor și regizor la Haifa, Israel), Angela Moraru, care are școala ei de teatru la Toronto, Canada.
În cadrul Festivalului Național despre Arta Comediei de la Galați am obținut opt sau nouă premii pentru interpretare artistică. Meritul Cultural Clasa 1, oferit de Ministerul Culturii, a încununat prodigioasa mea activitate artistică. Menționez și Premiul UNITER și o indemnizație de merit.
Nu trebuie să uităm că sunt și Cetățean de onoare și am Meritul Cultural al orașului Galați.

„Gheorghe s-a mutat”. Dar încă mai e pe-aici
- Cu ce vă mai ocupați acum?
- Aș vrea să mai joc. De fapt, mai lucrăm la o piesă pentru la toamnă. Deși nu mă simt tocmai bine, mă bucur de tot ce am făcut până acum. Și de cele trei cărți scrise. Uite, prima este volumul ăsta de poezii, „Trăiesc pe o stea”. După ce l-am publicat, Katia Nanu a scris un articol, „Gheorghe s-a mutat”. Dar încă nu de tot!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.