Jump to content

Aproape toate navele AFDJ au peste 30 de ani


dcp100168

Recommended Posts

Aproape toate navele AFDJ au peste 30 de ani

Flota Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos este formată din 92 de nave. Dintre acestea, doar patru sunt construite după anul 1990. Restul navelor sunt din perioada 1970 - 1984. Dorian Dumitru, director adjunct AFDJ: "Funcţionăm prin lucrări de reparaţii, căutăm să prelungim durata de viaţă a navelor, prin implicarea personalului de la bordul navei am reuşit să menţinem aceste nave în stare de funcţionare".

Flota AFDJ Galaţi este folosită pentru a asigura navigația în condiţii de siguranţă pe Dunăre, atât vara cât și iarna. Ea este formată, printre altele, din nave de semnalizare, nave pentru dragaj, spărgătoare de gheaţă şi remorchere.

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: "Una dintre navele care au peste 25 de ani de activitate este nava Perseus. Este cel mai mare remorcher al României şi, în timpul sezonului rece, este cea mai importantă navă folosită în campaniile de spargere a gheţii".

Gheorghe Dibu este şef mecanic pe nava Perseus de peste 10 ani. Zilnic se ocupă de reparaţii. "Aşa ne chinuim ca să menţinem nava în stare de funcţionare, când vin cei de la registru să predăm, să ne dea permisul de navigaţie cât ni-l dă, două trei luni" spune Gheorghe Dibu. Mecanicul se teme, însă, că într-o zi motoarele vechi vor ceda. Gheorghe Dibu, mecanic şef: "Nu avem piese de schimb, fabrica, uzina constructoare s-a desfiinţat. O singură piesă, o piesă poate spui că nu are aşa o importanţă, dacă îţi cade poţi să ţii un motor de 3.300 de cai pe dreapta, oprit, pentru că nu ai ce să faci".

La 400 de metri distanţă de Perseus, nava Semnal 4, folosită pentru semnalizarea pe Dunăre, are o vechime de aproape 30 de ani. Şi aici reparaţiile sunt la ordinea zilei. Tănase Sotir, mecanic şef: "Piese au început să se găsească foarte rar şi facem din ceea ce mai avem din magaziile pe care le avem la bordul navei. Mai avem unele piese recondiţionate şi tot ce mai putem".

Anual, navele AFDJ intră într-un program de reparaţie, iar costurile sunt de aproape un milion de euro. Cheltuielile cu combustibilul sunt însă cele mai mari.

Într-un an cu gheaţă pe Dunăre se consumă 1500 de tone de combustibil.

Pentru a rezolva această problemă ADFJ Galaţi vrea să acceseze un proiect în valoare de 60 milioane de euro. Prin intermediul acestui proiect, instituţia ar putea achiziţiona 12 nave noi.

digi24.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Flota administraţiei fluviale, reînnoită cu bani europeni

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi îşi va reînnoi o parte din flotă graţie fondurilor alocate prin Mecanismul Conectarea Europei (CEF), gestionat de Comisia Europeană. O navă de semnalizare, o şalupă pentru măsurători hidrologice şi un complex de dragaj sunt echipamentele care vor fi achiziţionate în cadrul a două proiecte mai ample ce vizează îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre.

Potrivit datelor furnizate de conducerea AFDJ Galaţi, nava de semnalizare şi şalupa de măsurători hidrologice vor fi achiziţionate în cadrul proiectului FAIRway - Implementarea Master Planului pentru reabilitarea şi întreţinerea şenalului pe Dunăre, cu o valoare totală de 8,5 milioane de euro.

„Lider de proiect sunt colegii de la Via Donau (Austria), iar noi suntem parteneri, dar parteneri cu cel mai mare buget în cadrul proiectului. E important pentru noi pentru că vom avea, astfel, aceste două nave, care vor fi prevăzute la bord cu echipamente moderne de poziţionare, astfel încât măsurătorile să fie făcute cu acurateţe, echipamente de prelevare a sedimentelor, de colectare a datelor hidrologice, plus că vor fi nave performante şi în materie de consum de combustibil şi norme de mediu”, ne-a declarat directorul general al AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru. Pe lângă achiziţia acestor nave, proiectul va avea ca obiective armonizarea bazelor de date privind calea navigabilă, dar şi identificarea şi monitorizarea factorilor care influenţează navigabilitatea pe sectorul românesc al Dunării. De exemplu, graţie noilor sisteme, hărţile electronice pentru navigatori vor fi mai rapid actualizate, iar informaţiile vor avea o mai mare acurateţe.

Comitetul Tehnico Economic (CTE) al AFDJ Galaţi a aprobat deja parametrii tehnici pe care cele două nave trebuie să-i îndeplinească, urmând ca pentru proiectare, avizarea şi execuţia ambarcaţiunilor să fie lansate proceduri de achiziţiei publică atât pe SEAP, cât prin Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Potrivit estimărilor, nava de semnalizare ar urma să coste în jur de 15,5 milioane de lei, iar şalupa de măsurători - 1,8 milioane de lei. Echipamentele tehnice pentru măsurători ar urma să coste în jur de 250.000 de lei. Navele ar trebui să fie gata până în 2018.

La fel de important pentru AFDJ Galaţi este complexul de dragaj, parte a proiectului SWIM, de management integrat al căilor navigabile, în valoare de 12,2 milioane de euro.

„Proiectul, în ansamblu, vizează îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul româno-bulgar al Dunării, pe partea de a cărei întreţinere se ocupă AFDJ Galaţi. Strict în ceea ce priveşte complexul de dragaj, el va fi format dintr-o dragă absorbant-refulantă nepropulsată, două şalande nepropulsate - care să transporte materialul dragat, precum şi un împingător de manevră - care să asigure deplasarea complexului. De asemenea, complexul de dragaj va mai include un ponton de acostare şi o tubulatură pentru refularea materialului dragat, pentru situaţia în care materialul dragat poate fi depozitat într-o zonă fără a mai fi nevoie de folosirea şalandelor”, ne-a explicat directorul general al AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru.

Acest complex de dragaj era una dintre necesităţile stringente ale AFDJ Galaţi în condiţiile în care, până în prezent, nu avea nave de dragaj, în afară de „Dunărea Maritimă”, iar pentru executarea acestor lucrări era nevoie de achiziţia unor servicii de la alte companii. Mai mult, în cadrul SWIM nu numai că se va achiziţiona acest complex de dragaj, dar lucrările efective vor fi decontate pe bani europeni timp de doi ani. În prezent, se lucrează la pregătirea documentaţiei tehnice pentru navele care vor forma complexul de dragaj, urmând ca în perioada următoare să fie lansate şi procedurile de achiziţii publice.

Un fapt îmbucurător este că, pe lângă aceste nave, ce vor fi achiziţionate pe bani europeni, AFDJ Galaţi va mai achiziţiona o serie de nave şi cu fonduri de la bugetul de stat. Acesta este, însă, un subiect asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Investiție de 12 milioane de euro. La AFDJ Galaţi, Moş Crăciun vine cu… remorcherul

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi derulează procedura de achiziţie publică a două nave fluviale pentru dragaj şi a unui remorcher multifuncţional, investiţii pentru care sunt asigurate de la bugetul de stat fonduri de aproape 12 milioane de euro.

"Pentru navele de dragaj avem prevăzută o sumă de 5 milioane de euro, inclusiv TVA. E vorba de nave de dragaj absorbant-refulante, cu o capacitate de dragare până la o adâncime de 10 metri. Cu aceste nave, AFDJ Galaţi va putea să asigure, fără a mai apela la terţe părţi, lucrările de dragaj pe sectorul fluvial al Dunării, în sensul păstrării condiţiilor de navigaţie şi a adâncimilor minime, aşa cum sunt ele prevăzute în recomandările Comisiei Dunării. E vorba de echipamente cu o fiabilitate ridicată, cu siguranţă mai mare în exploatare, cu consumuri şi riscuri de poluare mai mici şi, nu în ultimul rând, cu costuri generale de întreţinere şi exploatare mai reduse", ne-a declarat directorul general al AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru. Cele două nave ar urma să fie finalizate în primul semestru al anului 2018.

La AFDJ Galaţi se află în curs de evaluare şi ofertele depuse în procesul de achiziţie publică a remorcherului multifuncţional, investiţie pentru care Ministerul Transporturilor a prevăzut o sumă de 6,73 milioane de euro, inclusiv TVA. "Acest remorcher ar urma să acţioneze pe sectorul maritim al Dunării, respectiv Sulina, Tulcea, Galaţi. Nava ar urma să aibă o putere de cel puţin 4.000 CP, cu o tracţiune la cârlig de 50 tone forţă, ar trebui să fie prevăzută şi cu echipamente de stingere a incendiilor. De asemenea, va trebui să aibă şi întărituri pentru gheaţă, pentru că în perioada de iarnă să ajute la îndepărtarea şi curgerea sloiurilor şi păstrarea unor condiţii de navigaţie bune pe Dunăre. Desigur, echipamentele cu care este prevăzut îi vor permite remorcherului să asigure asistenţă tehnică altor nave, în cazul în care va fi nevoie", a precizat directorul general al AFDJ Galaţi.

Acestor nave li se va alătura o barjă tanc, cu capacitate de stocare a combustibilului de 500 tone, barjă care se află deja în execuţie în Şantierul Naval din Mangalia. De asemenea, după cum v-am informat în paginile ziarului nostru, flota AFDJ Galaţi va mai include două nave de dragaj, ce vor fi achiziţionate în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.