Jump to content

O asociaţie de proprietari riscă o amendă colosală


dcp100168

Recommended Posts

O asociaţie de proprietari riscă o amendă colosală

Lipsa de civilizaţie se plăteşte scump! Asociaţia de proprietari nr. 182C riscă să primească o amendă usturătoare din partea comisarilor Gărzii de Mediu, din cauza unei ghene de gunoi nedesfiinţate, care se transformase într-un adevărat focar de infecţie pentru locatari. De altfel, ieri, când am păşit în scara 1 a blocului BR1C, de pe strada Brăilei, în urma sesizării unei cititoare, ne-a “lovit” un miros pestilenţial, greu de suportat, generat tocmai de depozitările necontrolate ale unora dintre locatari în spaţiul, declarat încă din anul 2011, nelegal de depozitare a deşeurilor menajere.

Ghena trebuia desfiinţată de patru ani

După cum ne-a mărturisit chiar administratorul Asociaţiei nr. 182C, Gheorghe Chiriloaie, ghena care deserveşte scara 1 ar fi trebuit desfiinţată încă din anul 2011, conform legislaţiei. Conducerea asociaţiei de la acea vreme a sudat spaţiile de la etaje prin care locatarii aruncau gunoiul, însă câţiva dintre cei care locuiesc în scară nu s-au conformat şi au distrus sudura, astfel că au continuat să arunce gunoiul la ghenă şi nu să coboare şi să facă doar câţiva paşi, până la cel mai apropiat punct de colectare. "În 2011, toate asociaţiile care aveau tobogan de evacuare a gunoiului au fost atenţionate că au obligaţia de a înceta definitiv folosirea lor pentru deşeuri menajere existente. Ei nu au luat măsura radicală, să dea toboganul jos, ci au sudat gurile de evacuare, pentru că au spus că oamenii, totuşi, o să înţeleagă. Eu am de anul trecut asociaţia şi, spre surprinderea mea, am constatat că au fost tăiate unele suduri. Spaţiul acesta nu mai era legal din acel moment (...) Plăteau un boschetar care să vină să adune de aici, dar nu venea zi de zi, ci la câteva zile, la două săptămâni", ne-a spus administratorul asociaţiei.

Gheorghe Chiriloaie ne-a declarat că a făcut curăţenie şi a igienizat zona, în urma controlului Gărzii de Mediu. Totuşi, în ciuda avertismentelor comisarilor şi a faptului că riscă între 20.000 de lei şi 40.000 de lei, unii dintre locatari se opun desfiinţării ghenei.

Garda de Mediu este fermă: "Le dăm amendă"

Prim-comisarul Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Daniel Mocanu, ne-a declarat că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor merge într-un nou control, pentru a verifica dacă măsurile dispuse au fost şi îndeplinite. "Cunosc cazul. Vor fi amendaţi, dacă nu se vor conforma. Ştiu că au fost sudate capacele şi au apărut probleme apoi din cauza unor locatari care au probleme cu deplasarea, ca să nu îi spun altfel", ne-a spus şeful Gărzii de Mediu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Locatari versus autorităţi. Război pentru dreptul la toboganul de gunoi

Controlul Gărzii de Mediu la scara 1 a blocului BR1C, de pe strada Brăilei, şi verdictul comisarilor de mediu că ghena de gunoi, care de altfel emana un miros de nesuportat, nu poate funcţiona au stârnit un întreg scandal în rândul unora dintre locatari, care nu îşi doresc desfiinţarea acesteia.

Cătălin Mihai, comandant maritim de profesie, unul dintre cei mai vechi locatari ai blocului, a venit la redacţie foc şi pară pe reprezentanţii Gărzii de Mediu, după ce aceştia au refuzat să primească o contestaţie redactată de acesta cu privire la procesul verbal încheiat de comisari. Cătălin Mihai susţine că, la construcţia blocului, „sistemul integrat de colectare a gunoiului funcţiona foarte bine”, numai că „s-au găsit unii locatari de la etajele inferioare să modifice structural acest sistem prin dărâmarea planşeului din beton, care separa buncărul de colectare a gunoiului de etajul I”. Aceasta au făcut-o în speranţa că tot gunoiul se va deversa mai uşor în buncăr. Nimic mai fals. Vă puteţi închipui ce dezastru au putut face cei ce au contribuit la dărâmarea acestui planşeu. Fără aprobare, fără un studiu de rezistenţă structurală a blocului, venind în contradicţie cu toate legile în domeniu actual şi trecute. Nu s-a ştiut mult timp, respectiv până 21 decembrie 2012, când, exasperat de mirosul de gunoi, ca vechi locatar şi cu interes pentru acest bloc, am pornit la o cercetare atentă a zonei”, susţine Cătălin Mihai.

Acesta a afirmat că a reconstruit ultimul tronson al toboganului şi a solicitat, ulterior, fonduri pentru construirea planşeului, însă nu a fost sprijinit în acest sens, motiv pentru care, susţine Cătălin Mihai, „mirosul a continuat să vină în bloc”.

Acesta a precizat că va fi sesizată Disciplina în Construcţii, din cadrul Poliţiei Locale. Cu toate acestea, Garda de Mediu reiterează: ghena de gunoi nu poate funcţiona. „Dânsului nu i-a fost primit documentul, întrucât doar instanţa poate anula un proces-verbal. Poate fi contestat numai în instanţă”, ne-a declarat comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Marian Daniel Mocanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.