Jump to content

Pierderile de căldură, în cârca celor captivi în sistem


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Pierderile de căldură, în cârca celor captivi în sistem

  • Locatarii unei scări de bloc din I.C.Frimu intenţionează să facă o chetă, pentru ca singurul vecin care încă mai depinde de sistemul centralizat să îşi poată monta centrală termică

Întrucât autorităţile au fost îngenuncheate de criza din termoficare (o bombă cu ceas de altfel, deoarece era de aşteptat ca întregul sistem să intre în colaps, din cauza indolenţei şi lipsei unei strategii de menţinere şi redresare a acestuia de-a lungul anilor), gălăţenii au părăsit pe capete sistemul public şi s-au debranşat de la reţea. În prezent, în numeroase scări de bloc din oraş mai sunt doar una, două sau trei familii care depind de apa caldă şi căldura furnizate de Calorgal.
Un astfel de caz am întâlnit şi la blocul C12, scara 3, din cartierul I.C. Frimu, unde locatarii a 18 din cele 19 apartamente au spus adio sistemului public de termoficare, astfel că o singură familie mai este teoretic dependentă de acesta. Spunem teoretic, întrucât, până la acest moment, Asociaţia de proprietari nr. 282, din care face parte, nu a semnat contractul cu noua societate de termoficare (Calorgal), nemulţumită de prevederile contractuale.

Facturi nerealiste, umflate cu pierderi?

Cei care nu au avut posibilitatea sau nu au dorit să îşi monteze o centrală de apartament se întreabă, însă, dacă în aceste condiţii se vor pricopsi cu facturi mai mari, întrucât vor fi nevoiţi să ducă în spate şi pierderile din sistem. În ciuda asigurărilor date de reprezentanţii Calorgal, conform cărora facturile oamenilor vor rămâne la nivelul celor de anul trecut şi că se va factura doar conform gigacalorimetrului, Cătălin Zaharia, preşedintele Asociaţiei nr. 282, îi contrazice, precizând că pierderile din sistem vor fi suportate de cei captivi.

„Sistemul, prin neîmbunătăţirea lui, are pierderi. Acea persoană va plăti mai mult, pentru că toate pierderile pe instalaţie i se vor imputa. Gândiţi-vă că societatea nu îşi va asuma responsabilitatea pentru pierderea de agent. În afara faptului că plătesc cei cu centrale o cotă parte, care este de fapt tot o pierdere – plătesc ţeava, subsolul, caloriferul din uscător, cel de la intrare în bloc. Banii aceştia unde se duc? Nu tot în conturile Calorgal? Automat, şi cel care rămâne singur pe scară, şi acela are pierderi şi va plăti şi el. Asta este problema. Ei (reprezentanţii Calorgal n.r.) ştiu asta şi se apără cu tot felul de prostii, dar nu este aşa. Există pierderi pe care oamenii le vor plăti. Vine agentul termic, trece printr-un contor care se află la casa scării şi ei acolo înregistrează debitul de apă şi gigacaloria. Dacă închizi vana la intrare în bloc, nici gigacalorimetrul nu înregistrează. Înainte era facultativ costul pentru cei cu centrală, dar apoi ANRSC i-a obligat la plată, fără a stabili procentul. Era între 10 şi 25 la sută din ceea ce rămâne după ce se facturează. Noi, în cadrul Comitetului Executiv, am stabilit 10 la sută. Restul se duce pe omul acela singur”, ne-a spus preşedintele asociaţiei de proprietari.

Conform reprezentanţilor locatarilor, anul trecut, într-o scară de bloc din cadrul asociaţiei, trei familii care nu beneficiau de centrală au plătit pe lună şi câte 400 de lei numai pentru căldură. „Mai multe centrale ajung şi la 70 la sută pierderi împărţite pe toată luna”, a afirmat Cătălin Zaharia. Conform acestuia, un proprietar de apartament cu centrală poate plăti într-o lună de iarnă până la 40 de lei pentru cota la comun. Preşedintele asociaţiei a precizat că, în cazul în care chiar şi unul dintre locatari îi va cere să semneze contractul cu Calorgal, pentru a nu sta în frig, va trebui să dea curs solicitării.

„Dacă ei îmi cer, eu sunt obligat să semnez. Dar caut să le spun că vor plăti foarte mult şi este mai bine să îşi asigure o sursă de încălzire. Mă doare şi pentru cei care nu au centrale şi vor plăti foarte mult, dar şi pentru cei care au centrale, întrucât vor suporta şi ei costurile”, a spus reprezentantul Asociaţiei 282.

Mână de la mână pentru centrală

Ieri, când am mers la scara 3 a blocului C12, unul dintre locatari chiar achiziţionase un calorifer şi mai aştepta doar instalarea centralei în cursul acestei luni. Tot ieri i-am întâlnit şi pe soţii Simionaş, care ne-au spus că şi-au montat încă de anul trecut centrală.

"Am ales această variantă pentru a economisi. Am vrut să avem apă caldă tot timpul, căldură la calorifer. Fiecare a luat dintr-o parte, din alta, puţin de acolo, de dincolo. Ca şi costuri, este mai ieftin. Ajungeam să plătim 400-450 de lei numai pentru căldură. Nu mai pun la socoteală şi celelalte costuri. Acum suntem mulţumiţi. Mai mult de 150 de lei nu am plătit pe lună pentru gaz şi am avut căldură tot timpul, la fel şi apă caldă. A rămas o singură persoană la noi pe scară şi va fi foarte greu”, ne-au spus soţii Simiraş.

Cătălin Zaharia ne-a dezvăluit că unii dintre locatari s-au gândit deja să facă o chetă pentru a-şi ajuta vecinul să beneficieze de centrală termică de apartament. Dacă va fi aşa sau nu, rămâne de văzut.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.