dcp100168 Posted October 29, 2015 Posted October 29, 2015 Compania americană CGS angajează 2.000 de gălăţeniComputer Generated Solutions (CGS) caută vorbitori de limbi străine și care să aibă abilităţi tehnice și experienţă în zona financiară.Compania americană CGS, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de outsourcing, adică servicii de externalizare, prezență pe piața din România din anul 2006 și având 3.000 de salariaţi la sucursalele din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, a anuțat că va deschide o nouă reprezentanță la Galaţi, la care într-un interval de 18 luni se va ajunge la un număr de 2.000 de salariaţi.Compania caută vorbitori de limbi străine, respectiv engleză, germană, spaniolă, italiană sau franceză, care e de preferat să aibă şi abilităţi tehnice sau experienţă în zona financiară.Potrivit reprezentanților CGS Romania, la luarea deciziei de deschidere a reprezentanței de la Galați bordul CGS a luat în calcul mai mulți factori, cei mai relevanți dintre aceștia fiind faptul că Galațiul este oraș universitar, dar în același timp se confruntă cu o foarte ridicată rată a șomajului, de aproape 10%, dublă față de aceea la nivel național, fiind un bazin de recrutare a forței de muncă tinere cu o foarte bună calificare. Trebuie să remarcăm că este o premieră că rata crescută a șomajului atrage investitori la Galați.Peste 75% dintre angajații CGS au vârsta medie de 25 de ani. Aproximativ 95% dintre angajaţii CGS sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, majoritatea vorbind două sau trei limbi străine. În primul an de activitate veniturile totale lunare ale unui angajat CGS - salariu, tichete de masă, bonusuri, etc - variază în general de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 de euro brut.Prin cele 2.000 de locuri de muncă preconizate la reprezentanța din Galați, CGS va deveni al patrulea angajator din oraș, după combinatul siderurgic ArcelorMittal, care în 2014 a avut un număr mediu de 6.752 salariați, Arabesque SRL Galați (2.486 de angajați) și Șantierul Naval „Damen” (2.333 de angajați).CGS Romania are 3.000 de angajați și o cifră de afaceri de 138 milioane leiCGS este prezentă pe piaţa din România din 2006, de când a preluat compania de call center „Easy Call” fondată de Vladimir Sterescu, care este în continuare şeful operaţiunilor locale ale companiei. Potrivit „Ziarului Financiar”, în 2014 CGS România a avut o cifră de afaceri de 138 de milioane de lei. Compania furnizează servicii în 18 limbi străine, având în prezent patru centre de suport, în București, Brașov, Sibiu și Târgu-Jiu.Cei peste 3.000 de angajați ai companiei interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite și Canada.Principalele servicii oferite sunt „customer care”, „suport tehnic”, „help desk”, „telesales” și alte servicii externalizate. Compania furnizează soluţii de outsourcing unor companii de top din SUA şi Europa, astfel că training-urile sunt realizate în colaborare cu lideri de piaţă din domenii competitive, precum IT şi telecomunicaţii, banking, online, retail, etc.CGS este listată în primele 15 cele mai bune companii din lume în acest domeniu.În portofoliul de clienți al CGS Romania se regăsesc companii în Forbes Top 500, precum și companii europene de top.Potrivit site-ului companiei, CGS România susține performanța și implicarea într-un mediu atractiv de lucru, cu o medie de vârstă de 25 de ani. Aproximativ 95% dintre angajaţii CGS sunt absolvenți sau studenți ai unor instituții de învățământ superior.Ce este outsourcing-ul?În economie externalizarea, denumită și „outsourcing”, definește delegarea unor sarcini productive, obiective, secțiuni de afaceri care nu sunt esențiale către segmente organizaționale aparținând unor entități externe, care oferă un raport preț-calitate mai bun sau dețin expertiză, care produc mai bine, în domenii specializate. Nu este vorba de relații de parteneriat între doi egali ci mai degrabă de o subcontractare către furnizori externi a unor activități secundare din cadrul unei firme.Termenul „outsourcing” este o sinteză a expresiei engleze „outside-resource-using”, în traducere liberă utilizare de resursă externă. Externalizarea poate cuprinde un spectru larg de activități, de la procese operaționale, spre exemplu de la producție de subansamble și până la funcțiuni ale firmei.În 2005, piața mondială de outsourcing era estimată la 30-40 de miliarde de euro anual.stiridegalati.ro
dcp100168 Posted October 29, 2015 Author Posted October 29, 2015 Un investitor american, la Galaţi. 2.000 de noi locuri de muncă* Printre avantajele de care vor beneficia angajaţii se numără recompensa financiară, care variază între venitul mediu brut din România şi cel mult 1.500 de euro brutCompania americană Computer Generated Solution, sau pe scurt CGS, a anunţat că va deschide o nouă filială la Galaţi. Obiectivul companiei pentru primele 18 luni de funcţionare în oraşul nostru este să ajungă la 2.000 de angajaţi, vorbitori de limbi străine şi posesori de abilităţi tehnice şi experienţă în domeniul financiar.Potrivit reprezentanţilor CGS Romania, principalele argumente care au dus la luarea deciziei de deschidere a reprezentanţei de la Galaţi au fost rata şomajului foarte mare (aproape 10 la sută), dar şi faptul că urbea de la Dunăre este oraş universitar, lucru care generează posibili viitori angajaţi. De altfel, acest lucru nu este de mirare, dat fiind că mai bine de trei sferturi dintre angajaţii companiei au aproximativ 25 de ani, iar 95 la sută dintre aceştia sunt absolvenţi de studii superioare şi vorbitori de cel puţin două limbi străine.Salariu atractiv, bonuri de masă şi bonusuriPrintre avantajele pe care le aduce angajarea într-o companie precum CGS se află recompensa financiară, care variază între venitul mediu brut din România şi poate ajunge până la 1.500 de euro brut. În momentul în care numărul angajaţilor din reprezentanţa gălăţeană va ajunge la 2.000, CGS va deveni al patrulea angajator din oraş, după ArcelorMittal (6.752 de angajaţi), Arabesque (2.486 de angajaţi) şi Şantierul Naval Damen (2.333 de angajaţi).Confom ultimelor date primite de la AJOFM, la finalul lunii septembrie erau înregistraţi 539 de şomeri cu studii superioare, adică 3,04 la sută din numărul total al şomerilor din Galaţi. Pe lângă aceştia, anual apar cel puţin câteva sute de absolvenţi care nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă în domeniul studiat, lucru valabil nu doar pentru absolvenţii de IT, ci şi pentru cei de la Economie sau Limbi Străine."E foarte bine că un angajator cu nume se gândeşte să ofere o şansă Galaţiului. Avem, cu siguranţă, personal calificat, cu dorinţă de muncă, aşa că decizia companiei CGS de a deschide o reprezentanţă în Galaţi nu poate decât să ne bucure", ne-a declarat Cezar Cristian, director executiv AJOFM Galaţi.Cu ce se ocupă CGSPrezenţi în România din 2006, de când au preluat call-centerul "Easy Call", americanii de la CGS oferă servicii de "suport tehnic", "asistenţă pentru clienţi", "vânzări prin telefon" şi alte servicii externalizate. Deoarece compania colaborează cu alte întreprinderi de top din Statele Unite ale Americii şi Europa, angajaţii au parte de traininguri specializate susţinute de lideri de piaţă din domeniul IT, banking, online, retail, etc.În 2014, cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 138 de milioane de lei, fiind listată printre cele mai bune companii din lume în externalizarea serviciilor.Cele patru filiale deja funcţionale, din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu-Jiu, însumează 3.000 de angajaţi, care oferă servicii în nu mai puţin de 18 limbi străine.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 15, 2015 Author Posted November 15, 2015 75% dintre locurile de munca din Galati cer limba engleza Furnizorul de servicii de tip outsourcing Computer Generated Solutions (CGS) are in plan sa angajeze cel putin 700- 750 de oameni in urmatorul an, cele mai multe recrutari urmand sa fie facute in Galati si Bucuresti, a declarat pentru wall-street.ro, Vladimir Sterescu, CEO al companiei care in prezent are in jur de 3.000 de angajati. Dintre cele 750 de locuri de munca (joburi noi, nu inlocuiri de personal) in jur de 450- 500 sunt disponibile pentru centrul care urmeaza sa fie deschis in Galati, iar 250 in Bucuresti. Compania mai are birouri si in Brasov, Sibiu si Targu Jiu, dar in aceste orase numarul angajatilor va ramane aproximativ constant sau se vor face angajari mai mici ca numar. Angajeaza 2.000 de oameni in Galati in urmatorii doi ani si jumatate Cele 450-500 de oameni care vor fi recrutati in Galati pana la finalul lui octombrie 201 fac parte dintr-un plan amplu al americanilor de la CGS in privinta Romaniei. Mai exact, in centrul care se va deschide in curand vor fi recrutati circa 2000 de oameni in urmatorii doi ani si jumatate. Astfel, CGS va ajunge in Romania la aproximativ 5000 de angajati, iar centrul din Galati ar putea deveni mai mare decat biroul din Bucuresti al companiei, unde CGS are in jur de 1.300 de oameni in prezent. Principalul oras concurent a fost Iasiul. „Am ales Galatiul pentru ca nu doar nu ci si alte companii din zona de BPO avem foarte mult business in Bucuresti si in cateva orase mari precum Brasov, Cluj, Sibiu. Clientii din Europa si SUA prefera Romania pentru ca nu gasesti foarte usor o tara in care poti recruta oameni educati pentru proiecte in 20 de limbi straine. Concurenta se ascute si recrutarea nu mai merge usor. Iar ca sa sa echilibram lucrurile si sa nu sece fantana am zis ca avem nevoie de o noua destinatie. In afara de Galati si Iasi, care au ramas ultimele pe lista, managementul a mai luat in calcul si orasele Timisorara si Constanta. „Dar Timisoara are somaj are aproape de zero asa ca am eliminat repede, iar in Constanta risti sa iti pierzi angajatii in sezonul de turism. Pentru ca in sezonul estival salariilecresc foarte mult, oamenii castiga foarte bine in 3-4 luni, iar apoi vor sa se intoarca. Iasiul este o destinatie foarte buna, este cel mai mare centru universitar ramas neutilizat, sunt foarte multi studenti. Are un potential fantastic sa se ridice. Dar nu am mers acolo pentru ca este pe radarul multe companii care vor sa se extinda, a unor companii care acum sunt doar in Bucuresti. Si daca am fi ales Iasiul, probabil in 2-3 ani ne-am confrunta cu aceeasi problema: sa nu avem de unde recruta”, explica Sterescu. Pe de alta parte, Galatiul are cateva limitari: faptul ca nu are aeroport si nu este usor de ajuns in oras sau faptul ca nu este un centru universitar mare. „Insa noi nu ne gandim doar la Galati. Am luat in considerare si studentii din Braila cand am ales acest oras. Deci este un centru care se adreseaza oamenilor din Galati si Braila. Sa recrutam 450-500 de oameni intr-un an nu este ceva neobisnuit pentru noi pentru ca anul acesta, dar si in altii am angajat 500 de oameni. Avem deja comenzile pentru contractele de anul viitor, stim ce abilitati cautam, in ce luni trebuie sa recrutam, stim clientii” 75% dintre locurile de munca din Galati cer limba engleza Primele interviuri au loc in aceasta perioada. Pentru centrul din Galati compania va cauta in principal specialisti vorbitori de limba engleza (75% dintre locurile de munca), restul fiind pentru joburi care au nevoie de limbile franceza, spaniola si italiana. De asemenea, pe langa limbi straine pentru unele posturi angajatii au nevoie de abilitati tehnice, economice sau doar de comunicare. Locurile de munca sunt atat opentru nivel de junior cat si pentru avansati. „Joburile sunt perfecte pentru studenti si cei aflati la inceput de cariera pentru ca vor lucra atat pentru clienti din Europa, cat si pentru SUA, Canada sau zona Asia-Pacific si astfel isi pot alege programul pe care il vor in functie de fusul orar”. Clientii CGS sunt companii din Top 500 Fortune, topul celor mai mari companii la nivel global. In jur de 25% din cifra de afaceri CGS Romania este generat de clienti prezenti pe piata locala. Aceste companii sunt in special din domenii precum telecom, financiar, asigurari si retail. Restul de 75% din business este generat de clienti straini, in special din Europa, Orientul Mijlociu, Asia si SUA. Media de varsta in companie difera in functie de oras. Astfel, in Bucuresti, Brasov si Sibiu media de varsta a angajatilor este de 24 de ani, in timp ce la Targu-Jiu este de 28 de ani. Cel mai mare centru al CGS este in Bucuresti unde compania are 1300 de angajati. Urmeaza Brasov cu 1.000-1.100 de oameni, Sibiu cu aproximativ 450-500 de persoane si Targu-Jiu cu 120 de salariati. Oamenii din Targu-Jiu apreciaza locul de munca. Ceea ce in alte orase nu se intampla „La Targu-Jiu, un centru deschis anul trecut, oferim doar servicii in limba romana, insa aici am gasit oameni foarte, foarte talentati. Iar oamenii de aici chiar apreciaza ca au un loc de munca, apreciaza jobul. Ceea ce nu se intampla in alte orase. Si calitatea muncii oamenilor din Targu-Jiu este cu multe peste cea din alte orase pe joburi cu aceleasi cerinte. Limbi straine stiu... mai putin. Cred ca se intampla asa si pentru ca foarte multi studenti care stiu limbi straine se transfera inca din timpul facultatii la Craiova sau Bucuresti. Poate chiar jumatate se transfera. Insa cei care raman sunt oamenii sunt foarte bine pregatiti si foarte muncitori”, mai spune Sterescu. Salariile variaza intre 350 de euro pentru care ofera suport doar in limba romana si cres gradual in functie de limba vorbita, nivelul de experienta, dar si de alte abilitati (tehnice, economice). Salariul creste in functie de cati vorbitori sunt pentru fiecare limba straina. Astfel, cea mai mica remuneratie este pentru engleza, iar suma creste progresiv pentru engleza, spaniola, italiana, germana, portugheza, maghiara.„Pentru limbile straine rare, precum cele nordice sau olandeza, salariul poate ajunge si la 2000 de euro”. Angajatii stau in medie 1,2-1,6 luni in companie In general angajatii CGS lucreaza 1,2-1,6 luni in companie, decizia lor de ramane depinzand atat de salariu cat si de complexitatea activitatii. „Cu cat complexitatea muncii lor creste, cu atat ei sunt dispusi sa stea mai mult in companie”. Majoritatea angajatilor CGS Romania lucreaza pe posturi de customer care, customer suport, IT helpdesk, account receivable sau de reprezentant relatii cu clienti. Aproape 70% dintre ei vorbesc cel putin o limba straina la un nivel avansat, compania oferind servicii in 18 limbi straine. De asemenea, 90% dintre angajat sunt studenti sau au absolvit o institutie de invatamant superior. CGS a avut anul trecut o cifra de afaceri de 31 de milioane de euro si profit net de 6,3 milioane de euro, conform Ministerului de Finante. „Anul acesta a fost unul foarte bun, am crescut foarte mult fata de 2014. Cresterea a venit din telecomunicatii, IT, banci si retail” CGS este prezenta pe piata locala din 2006 cand compania americana a cumparat EasyCall, companie fondata in 2002 de catre Vladimir Sterescu, Sorin Cristescu si Gheorghe Rusu. Domeniul serviciilor de outsourcing este printre cele mai active in ceea ce priveste recrutarea de oameni. Printre principalii jucatori se numara Genpact, Accenture, Wipro Technologies, Computer Generated Solutions (CGS), Telepormance Romania, Webhelp, Blue Point, Competence Call Center sau Stefanini. wall-street.ro
dcp100168 Posted January 6, 2016 Author Posted January 6, 2016 Compania americană CGS începe angajările în GalaţiÎn toamna anului trecut, gălăţenii primeau o veste excelentă. Compania americană Computer Generated Solutions (CGS), prezentă în alte patru oraşe din ţară, anunţa că va deschide o filială şi la Galaţi, în care îşi propune să angajeze 2.000 de persoane.Potrivit reprezentanţilor CGS Romania, principalele argumente care au dus la luarea deciziei de deschidere a reprezentanţei de la Galaţi au fost rata şomajului foarte mare (aproape 10 la sută), dar şi faptul că urbea de la Dunăre este oraş universitar, lucru care generează posibili viitori angajaţi. De altfel, acest lucru nu este de mirare, dat fiind că mai bine de trei sferturi dintre angajaţii companiei au aproximativ 25 de ani, iar 95 la sută dintre aceştia sunt absolvenţi de studii superioare şi vorbitori de cel puţin două limbi străine.Deschiderea va avea loc în curândContactaţi de către "Viaţa liberă", reprezentanţii companiei ne-au spus că "filiala de la Galaţi este în proces de deschidere, iar în perioada următoare vom inaugura oficial cel de-al cincilea sediu al CGS România. Persoanele care doresc să facă parte din echipa noastră pot trimite CV-urile pe adresa recruitment@cgsinc.ro, urmând ca Departamentul de Recrutare să analizeze documentele primite".Salariu atractiv şi bonuri de masăPrintre avantajele pe care le aduce angajarea într-o companie precum CGS se află recompensa financiară, care variază între venitul mediu brut din România şi poate ajunge până la 1.500 de euro brut.În momentul în care numărul angajaţilor din reprezentanţa gălăţeană va ajunge la 2.000, CGS va deveni al patrulea angajator din oraş, după ArcelorMittal (6.752 de angajaţi), Arabesque (2.486 de angajaţi) şi Şantierul Naval Damen (2.333 de angajaţi).Venirea americanilor de la CGS este privită cu ochi buni de multă lume, printre aceştia aflându-se şi directorul AJOFM Galaţi, Cezar Năstase. "Faptul că un angajator cu nume mare la nivel naţional doreşte să investească în oraşul nostru nu poate decât să ne bucure, mai ales că avem personal calificat şi forţă de muncă suficientă", ne-a explicat directorul AJOFM.Prezenţi în România din 2006, de când au preluat call-centerul "Easy Call", americanii de la CGS oferă servicii de "suport tehnic", "asistenţă pentru clienţi", "vânzări prin telefon" şi alte servicii externalizate. Deoarece compania colaborează cu întreprinderi de top din Statele Unite ale Americii şi Europa, angajaţii au parte de traininguri specializate susţinute de lideri de piaţă din domeniul IT, banking, online, retail, etc. Cele patru filiale deja funcţionale, din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu-Jiu, însumează 3.000 de angajaţi, care oferă servicii în nu mai puţin de 18 limbi străine.viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 22, 2016 Author Posted May 22, 2016 Americanii de la CGS au început recrutările Computer Generated Solutions (CGS), compania americană care a anunţat că îşi va deschide o filială în Galaţi, a început recrutările. Cu joburi în domeniul call-center-ului, CGS oferă salarii între 1.800 de lei şi 1.500 de euro brut, însă candidaţii trebuie să exceleze la limbile străine vorbite. Conform reprezentanţilor companiei, scopul final este ca în Galaţi să fie angajaţi 2.000 de oameni. Persoanele care doresc să facă parte din echipă pot trimite CV-urile pe adresa recruitment@cgsinc.ro, urmând ca Departamentul de Recrutare să analizeze documentele primite. Prezenţi în România din 2006, de când au preluat call-centerul "Easy Call", americanii de la CGS oferă servicii de "suport tehnic", "asistenţă pentru clienţi", "vânzări prin telefon" şi alte servicii externalizate. Deoarece compania colaborează cu întreprinderi de top din Statele Unite ale Americii şi Europa, angajaţii au parte de traininguri specializate susţinute de lideri de piaţă din domeniul IT, banking, online, retail, etc. Cele patru filiale deja funcţionale, din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu-Jiu, însumează 3.000 de angajaţi, care oferă servicii în nu mai puţin de 18 limbi străine. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now