dcp100168 Posted October 29, 2015 Posted October 29, 2015 Şi-a ucis fiica dintr-o loviturăO tânără de 17 ani din Bereşti a murit după ce tatăl său i-a aplicat o pedeapsă demnă de Evul Mediu. Adolescenta, membră a unei familii de romi care locuiesc la periferia oraşului, a devenit victima propriului părinte în urma unei dispute domestice, aparent banale, petrecută la primele ore ale dimineţii de luni. Potrivit anchetatorilor, tatăl fetei, în vârstă de 48 de ani, ar fi pus-o să facă diverse treburi gospodăreşti, dar ea s-a opus. Refuzul a costat-o viaţa."Tatăl a declarat că atunci s-a enervat şi ca să o pedepsească a aruncat în ea cu un ciomag, care a lovit-o în zona gâtului. Obiectul contondent i-a lezat o arteră, victima decedând pe loc", ne-a declarat procurorul Alfredo Simionescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. În baza raportului medico-legal care a atestat moartea violentă a fetei, poliţiştii şi procurorii au descins la Bereşti, unde au aflat întreaga poveste şi unde l-au găsit şi pe tatăl tinerei. Imediat după ce şi-a recunoscut fapta, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat de lovituri cauzatoare de moarte. Suspectul urma să fie prezentat în cursul zilei de joi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă cel puţin cinci ani de puşcărie.monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now