andrugogu Posted March 4, 2011 Posted March 4, 2011 Sa dea Domnul, la cit tergiverseaza asa-zisa justitie romana cazurile,sa fie judecata de un copil orfan-ajuns magistrat- si care a ,,beneficiat,, de tratamentele aplicate de Ana Pauker asta de Galati !Nu-i mai satura cel de sus...
dcp100168 Posted March 14, 2011 Author Posted March 14, 2011 Marinela Dobrea, mai activă decât avocaţiiAlţi 10 martori au fost audiaţi ieri în dosarul Marinelei Dobrea, printre aceştia numărându-se şi directorul Eugen Merdescu, dar şi şefi de servicii, ale căror semnături erau necesare atunci când se întocmeau procedurile de achiziţii.La termenul din 14 martie, s-a pus în discuţie modul în care s-a ajuns să se cumpere încălţări pentru copiii care se aflau în grijă la asistenţii maternali, dar şi felul în care s-a majorat tariful pentru firma Cristal, care presta servicii de curăţenie, după ce această operaţiune a fost externalizată. S-a vorbit despre referate cărora li s-au modificat data întocmirii, dar şi despre faptul că, la momentul 2006 – 2008, Protecţia Copilului trecea printr-o perioadă extrem de proastă din punct de vedere financiar. Referatele erau despre necesarul de cazarmament pentru copiii din centrele de plasament şi pentru cei de la asistenţii maternali.Toată lumea a fost de acord asupra faptului că, potrivit reglementărilor de atunci, doar cei din centre aveau dreptul la cazarmament, pe când cei de la asistenţi primeau doar bani. La fel, însă, toţi cei audiaţi au recunoscut că de luni bune nu li se mai dăduseră banii asistenţilor maternali, însă toţi au spus că nu au ştiut că achiziţia de încălţăminte de la finele lui 2006 era şi pentru micuţii aflaţi în grija asistenţilor maternali.Încearcă să demonstreze că n-a făcut nimic fără ştirea altoraFosta directoare a Protecţiei Copilului a fost însă foarte prezentă pe tot parcursul procesului, de remarcat fiind că nu a scăpat niciun martor fără să-i pună măcar o întrebare. Prin întregul chestionar la care recurge, Marinela Dobrea încearcă să dovedească faptul că toată lumea ştia de sărăcia din Direcţie şi de faptul că se încerca acoperirea unor lipsuri prin tot soiul de operaţiuni.La un moment dat, Dobrea l-a întrebat pe Eugen Merdescu, dacă în calitatea lui de adjunct, care se ocupa de cei aflaţi în centrele de plasament, nu i s-a părut nelalocul său faptul că se achiziţionaseră în jur de 1.000 de perechi de încălţări. Asta a făcut-o însă după ce l-a întrebat câţi copiii se aflau în centre la momentul 2006, iar acesta a răspuns că aproximativ 500. De asemenea, a întrebat şi care era ordinea semnăturilor necesare pe un dosar de achiziţii. Răspunsul a fost că semnătura consilierului juridic este prima, iar a directorului general ultima.Cât despre firma Cristal, Merdescu a precizat că din cauza felului în care angajaţii şi-au făcut treaba, pentru perioada septembrie – octombrie 2008, a decis împreună cu cei de la Contabilitate să nu-i mai plătească, suma sistată fiind în jurul a 700 de milioane de lei vechi. A mai spus şi că în vara lui 2008, firma a început să aibă decalaje în ceea ce priveşte curăţenia, „cred că şi din cauza lipsei salariilor”, a conchis acesta.Marinela Dobrea le-a întrebat pe unul dintre martori cum s-au externalizat serviciile de curăţenie şi dacă plata oamenilor mai putea fi făcută de Direcţie. I s-a răspuns că s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului Judeţului şi, în opinia martorului, plata se putea face dacă oamenii nu fuseseră scoşi din organigrama Direcţiei.Instrumentat de Serviciul Teritorial Anticorupţie, în acest dosar judecata s-a început anul trecut, în noiembrie, când Dobrea a ales să tacă. În dosar mai sunt încă 7 inculpaţi, iar cazul este luat întotdeauna singur la sală, tocmai din cauza complexităţii lui.La termenul din aprilie, vor fi audiaţi alţi 10 martori.http://www.viata-libera.ro/articol-Marinela_Dobrea_mai_activa_decat_avocatii_2.html
dcp100168 Posted June 13, 2011 Author Posted June 13, 2011 Marinela Dobrea are mai multe dosare pe capFosta directoare a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, are de luptat în mai multe dosare şi nu doar în cel de corupţie, unde procurorii au trimis-o în judecată şi unde magistraţii sunt în plină cercetare.Curtea de Conturi este o una dintre instituţiile cu care Dobrea, alături de alţii, se judecă. Dosarul este însă suspendat din 6 aprilie 2009, până la soluţionarea unui alt caz penal cu care, se pare, are legătură. În cazul suspendat, Curtea de Conturi a sesizat Tribunalul Galaţi în vederea stabilirii răspunderii pentru un prejudiciu din sânul Protecţiei Copilului care se ridică la 162.866,25 de lei plus o dobândă de 5.587 de lei. Se indică şi responsabilii: Dobrea Marinela, Radu Mirela (fostă Stan), Ghermăneanu Ileana şi Ilenuţa Filip.Într-un altul, Dobrea a ieşit învingătoare, asta dacă nu ne gândim la un caz în care este cercetată pentru fals în declaraţii. De curând, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins o plângere a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Se vorbea aici de modul în care Parchetul a răspuns într-un dosar în care a fost cercetată, printre alţii, şi Marinela Dobrea. ANI arată că pe 9 septembrie 2008, a fost sesizată de Consiliul Judeţului Galaţi în legătură cu posibilitatea ca Dobrea să fie în incompatibilitate. Asta pentru că era şi director al Protecţiei Copilului, şi cenzor la Asociaţia „Speranţa Danubiană”. ANI a făcut o verificare şi a constatat starea de incompatibilitate a directorului, motiv pentru care a mers la Parchetul Curţii de Apel. Alături de Dobrea au mai fost cercetaţi Ciprian şi Anca Magria. Procurorii au spus că nu a existat un conflict de interese pentru niciunul dintre cei verificaţi, dar în schimb au trimis-o pe Dobrea la Parchetul Judecătoriei pentru a fi cercetată pentru fals în declaraţii. ANI a atacat această soluţie, dar a pierdut în instanţă. În plângerea care a primit răspunsul de mai sus, reprezentanţii ANI mai arată Parchetului că, pe 25 februarie 2008, Marinela Dobrea ar fi beneficiat de un atestat, consecinţă a absolvirii cursului „Elaborarea şi managementul proiectelor”. Se mai spune că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) a virat în contul Asociaţiei 113.000 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în cursul lui 2007 şi 127.250 de lei pentru cele din 2008. „În condiţiile în care au urmat cursuri de formare un număr de 278 de persoane pentru care s-au plătit sume între 1.800 de lei şi 39.950 de lei s-a apreciat că se impune verificarea veridicităţii acestor forme de calificare prin audierea persoanelor beneficiare ale diplomelor de absolvire”, arată în sesizare cei care reprezintă interesele Agenţiei.Astfel, scandalul din 2008 s-a ramificat în mai multe dosare penale şi civile, deocamdată doar în cel cu ANI avem o primă soluţie. În cel de corupţie, cercetarea judecătorească a demarat în noiembrie, când Dobrea nu a dorit să facă vreo declaraţie. De atunci tot sunt audiaţi martori, dar cazul este departe de a fi soluţionat. Ţinând cont că au trecut deja trei ani de zile de la scandal, iar dosarele îşi urmează cursul legal, este foarte posibil să mai treacă încă pe atât până ce toate îşi vor găsi un răspuns. Până atunci însă găurile din bugetul instituţiei vor sta descoperite şi cum nimeni nu poate garanta că Dobrea şi ceilalţi vor fi găsiţi vinovaţi, e posibil să rămână nişte tunuri date şi atât.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 26, 2011 Author Posted June 26, 2011 Ultimii 14 martori în dosarul Marinelei Dobrea vor fi audiaţi în toamnăSe pare că se apropie de final procesul fostei directoare a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea (FOTO). Este adevărat însă că deznodământul va trebui aşteptat cel puţin până în septembrie.Vineri, Dobrea a fost în sala Tribunalului alături de ceilalţi inculpaţi din dosarul de corupţie. Au fost audiaţi martori în legătură cu un seminar organizat în mai 2007 de instituţia condusă pe atunci de Dobrea. Se încearcă lămurirea unei situaţii şi anume dacă toţi cei care au participat la acel seminar au beneficiat de transport, cazare şi masă. La termenele la care am fost prezenţi în sală, martorii au declarat, ca şi vineri, că au mers la seminar, undeva în Micro 20, dar nu au cerut decontarea transportului şi a cazării, iar la masă au avut ceva, dar „de protocol”.După finalizarea audierilor de vineri, judecătorul a făcut cunoscut că se va trece la audierea ultimilor 14 martori din dosar, iar ca termen a fost dat 26 septembrie.viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 5, 2011 Author Posted July 5, 2011 Se întoarce Marinela Dobrea la „Protecţia Copilului”?* Fosta şefă de la DGASPC Galaţi a câştigat recursul pe care l-a formult Consiliul Judeţului la o decizie favorabilă pe care Marinela Dobrea a primit-o în urmă cu un an * Teoretic CJ Galaţi trebuie să o repună în funcţie, dar Eugen Chebac nu se dă bătut *Surpriză de proporţii în cazul fostei directoare de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, Marinela Dobrea. După doi ani de procese, aceasta a reuşit să câştige dreptul de a fi repusă în funcţie, printr-o decizie a Curţii de Apel Ploieşti, care a respins recursul formulat de Consiliul Judeţului Galaţi ca urmare a unei decizii de acum un an a Tribunalului Mureş, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, astfel că, cel puţin teoretic, ar trebui pusă în aplicare imediat. Numai că preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, nu este de acord cu această decizie şi va apela la căile extraordinare de atac.În urmă cu un an, Tribunalul Mureş dădea primul semnal că Marinela Dobrea s-ar putea întoarce. „Se anulează hotărârea nr. 165 din 26.02.2009 emisă de Consiliul Judeţean Galaţi prin care i s-a aplicat reclamantei (Marinela Dobrea) sancţiunea disciplinară de destituire din funcţia publică de director general al DGASPC Galaţi”. „Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Galaţi să-i plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate şi reactualizate cu indicele de inflaţie începând cu data de 26.02.2009 şi până la reintegrarea în funcţia avută. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale”, era decizia din 21 mai 2010 a Tribunalului Mureş.Consiliul Judeţului Galaţi a făcut recurs, numai că, în urmă cu câteva zile acesta a fost respins.Decizia nu a fost motivată încă, aceasta urmând să fie făcută publică în zilele următoare. „Deocamdată aşteptăm motivarea deciziei pentru a şti ce avem de făcut. În orice caz, nu o vom pune în aplicare până când nu vom epuiza toate căile de atac. Demiterea Marinelei Dobrea a fost corectă”, a declarat telefonic preşedintele CJ, Eugen Chebac.Şi, pentru ca imaginea justiţiei să fie complexă, precizăm că Marinela Dobrea este în continuare judecată la Galaţi pentru fapte de corupţie, într-un dosar paralel cu cel prin care şi-a recâştigat fotoliul de şef al DGASPC Galaţi. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a Marinelei Dobrea, fost director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea şi fals intelectual”, se arată în rechizitoriul trimis către instanţă de procurorii DNA.viata-libera.ro
Calypso Posted July 6, 2011 Posted July 6, 2011 Nici la Protectia Copilului lumea nu este corecta ? Daca nici de copii nu le pasa inseamna ca avem o mare problema
dcp100168 Posted July 7, 2011 Author Posted July 7, 2011 Era Marinelei Dobrea la „Protecţia Copilului”, un capitol închisMarinela Dobrea are şanse minime de a se întoarce în fotoliul de director al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. Asta în ciuda faptului că a câştigat atât procesul, cât şi recursul prin care cerea repunerea sa în funcţie.Aşa cum a declarat recent preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, instituţia tutelară se va folosi de toate mijloacele legale pentru a împiedica o „reînscăunare” a Marinelei Dobrea, a cărei şefie la DGASPC a adus un şir imens de scandaluri, relatate pe larg în „Viaţa liberă”, situaţie care s-a finalizat cu o trimitere în judecată pe motiv de corupţie.Chiar dacă Justiţia ar obliga CJ Galaţi să o repună în drepturi pe Marinela Dobrea, aceeaşi instituţie ar fi obligată să o suspende din nou din cauză că ex-directoarea este în plin proces de judecată pentru faptele comise în perioada în care a condus DGASPC. „Decizia cu privire la cine va conduce DGASPC nu îmi aparţine mie, ci Consiliului Judeţului. Ce vă pot spune eu este că această instituţie a pornit pe un drum nou de când am venit aici. Nu ne mai putem întoarce la metehnele din trecut, din punctul nostru de vedere e un capitol închis”, a declarat actuala şefă a DGASPC Galaţi, Manon Cristoloveanu.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 30, 2011 Author Posted November 30, 2011 Justiţia i-a mai dat două luni de relaxare Marinelei Dobrea* Magistraţii îi caută pe ultimii martori din dosarul de corupţie al Marinelei Dobrea *Marinela Dobrea, fosta directoare a Direcției de Protecţie a Copilului, dar şi ceilalţi inculpaţi acuzaţi alături de ea într-un dosar de corupţie pot sta liniştiţi până pe 11 ianuarie 2012 şi asta pentru că lipsa martorilor a făcut să nu se întâmple nimic la termenul de ieri.Magistratul a anunţat că acordă acest ultim termen de judecată deoarece procurorul gălăţean al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar şi avocaţii inculpaţilor au insistat în audierea ultimilor martori. Reamintim că în luna octombrie a acestui an s-a cerut aducerea lor de către poliţişti. Ieri oamenii legii au venit în sala de judecată cu precizări din partea rudelor celor căutaţi. Unii martori au divorţat şi s-au dus în lume, nelăsând nicio adresă, alţii au plecat pur şi simplu de acasă fără ca cineva să ştie unde stau.Abuz în serviciu, neglijenţă, spălare de bani şi falsuriîn acest dosar alături de Marinela Dobrea sunt trimişi în judecată fiica ei, Raluca Dobrea, precum şi Alina Ştefania Radu, Lenuţa Bălan, Adrian Serghe, Sandor Borsos, Caranfil Mitincu şi Carmen Ambrinoc. Inculpaţii, aflaţi în libertate, sunt acuzaţi fie de abuz în serviciu, fie de neglijenţă în serviciu, fie de spălare de bani şi de fals.Infracţiunile sunt prezentate de procurorii DNA ca fiind comise în vremea în care aceştia se aflau ori la cârma Protecţiei Copilului, ori conduceau diverse servicii din cadrul acestei instituţii, ori gestionau diverse firme care au intrat în relaţii comerciale cu instituţia publică, unul singur fiind fost angajat al Administraţiei Finanţelor Publice Galaţi.Au închis ochii şi azi sunt pe banca acuzaţilorFoştii angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) sunt acuzaţi că au închis ochii atunci când Marinela Dobrea a dispus din poziţia în care se afla achiziţionarea de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, la valori exorbitante, care au dus venituri importante către anumite firme.Procurorii o mai acuză pe fosta şefă că ar fi favorizat anumite societăţi atunci când a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. De asemenea, ca fost director al instituţiei, Marinelei Dobrea i se mai reproşează că ar fi făcut nişte cursuri cu angajaţi ai instituţiei în cadrul unor proiecte, dar că nu ar fi decontat, aşa cum a scris în acte, transport şi nu numai. Totul a dus, arată anchetatorii, la un prejudiciu de 691.362,32 de lei.Procesul are un an şi şapte luniReamintim şi faptul că fosta directoare a plecat din instituţie în urma unui scandal monstru în care au fost angrenate instituţiile statului. Inspecţia Socială a făcut controale care au arătat dezastrul din instituţie, acestora li s-au alăturat cele de la centru care au punctat lucrurile rele care se petrecea de multă în vreme aici : mâncarea proastă, dezastru din căminele pentru tineri şi copii, etc.Mai amintim şi de reclamaţia făcută pe un post naţional al unei foste salariate care a acuzat-o pe directoarea Dobrea de faptul că angajările le condiţiona de bani. Realitatea este că peste acest scandal au trecut trei ani, procesul a împlinit un an şi şapte luni, ieri primind ca termen luna ianuarie 2012. Rezultatul acestui dosar este important pentru toţi cei care au avut de suferit de pe urma acţiunilor acestor oameni care au condus destinele unei instituţii ce avea în grijă aproape 2.000 de asistaţi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 16, 2011 Author Posted December 16, 2011 Lovitură de teatru: Marinela Dobrea se întoarce la Protecţia CopiluluiEx-directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Marinela Dobrea, de numele căreia se leagă un scandal care a zguduit, în urmă cu doi ani de zile, atât instituţia pe care o conducea, cât şi opinia publică prin intermediul celor peste 100 de articole publicate în ziarul nostru, va fi repusă în funcţie şi va primi retroactiv şi salariul care i s-ar fi cuvenit din momentul destituirii, până în prezent. Pe lângă acestea, ex-directoarea va primi şi 5.000 de lei daune morale, 2.000 de lei cheltuieli de judecată şi 8.355 de lei cheltuieli de executare, deoarece Marinela Dobrea a recurs la un executor judecătoresc pentru a-şi primi drepturile, neîndrăznind, probabil deocamdată, să se arate în persoană la instituţia pe care o conducea. Suma totală, stipulată în somaţia executorului judecătoresc, pe care i-ar datora-o Consiliul Judeţului este de 132.844,67 de lei, adică 1,3 miliarde de lei vechi.Cu procesul, prin toată ţaraAşa cum ziarul nostru a menţionat deja, în primăvara acestui an, Marinela Dobrea şi-a recâştigat fotoliul de director în urma unei hotărâri a Tribunalului Mureş, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. În mod surprinzător, pe decizia instanţei respective, se specifică faptul că Dobrea avea domiciliul stabil în Reghin, judeţul Mureş, deşi toată lumea ştie că ex-directoarea DGASPC are două locuinţe în Galaţi. Dacă însă punem în balanţă faptul că tot la Reghin locuieşte şi un vechi amic al acesteia, Sandor Borsos, cu care a făcut afaceri pe când era la cârma DGASPC Galaţi, lucrurile par să capete un sens. Sandor Borsos locuieşte în Reghin, unde deţine firma SC SANREG SRL. Aţi ghicit, este exact firma care a furnizat „Protecţiei Copilului” pantofii mărimea 45-46 pentru copiii aflaţi în grija instituţiei gălăţene, pantofii de care s-a minunat tot Galaţiul. Atât Marinela Dobrea, cât şi Sandor Borsos sunt trimişi în judecată de DNA Galaţi, în acelaşi dosar penal, pentru fapte de corupţie. La cererea CJ Galaţi, recursul s-a strămutat la Curtea de Apel de la Ploieşti. Dar şi de aici decizia curţii a venit tot în favoarea ex-directoarei DGASPC, se pare, pe fondul unor greşeli de procedură efectuate la destituirea acesteia din funcţie. Decizia este definitivă şi executorie. Chiar şi aşa, Marinela Dobrea evită să-şi facă simţită prezenţa la Galaţi, ea apelând la un executor judecătoresc din Brăila.„Nu pot da relaţii suplimentare”Gabriela Postelnicu este executorul la care a apelat ex-directoarea DGASPC pentru a fi repusă în drepturi. Pe data de 29.11.2011, a fost emisă o somaţie către CJ Galaţi, prin care se cere „obligarea la anularea Hotărârii nr. 165/26.0. 2009 a Consiliului Judeţului Galaţi privind aplicarea sancţiunii disciplinare de destituire din funcţia publică de director general al DGASPC Galaţi şi plata debitului de 132.844,67 de lei. Atenţionăm debitorul că în cazul nerespectării termenului acordat se va proceda la identificarea, sechestrarea şi valorificarea bunurillor aparţinând acestuia”.Am contactat executorul judecătoresc care ne-a spus că nu ne poate furniza nici date suplimentare, nici numărul de telefon al Marinelei Dobrea, pe care am fi vrut s-o contactăm, pentru a-şi exprima punctul de vedere.Jocul destituirilor Am reuşit, totuşi, să discutăm cu preşedintele CJ, Eugen Chebac, care ne-a spus că nu se opune hotărârii judecătoreşti care este irevocabilă şi executorie. „Am cerut la DGASPC să verifice sumele pe care trebuie să le înapoiem Marinelei Dobrea. Din câte se vede, acestea au fost calculate fără a se ţine cont că, din iulie 2010, salariile tuturor bugetarilor s-au redus cu 25 la sută, iar angajaţilor DGASPC li s-au redus nişte sporuri”.Eugen Chebac ne-a mai spus că fosta directoare va fi repusă în funcţie, pentru a respecta decizia judecătorească (nu a precizat însă când), dar că imediat va trebui să emită o altă decizie de suspendare, întrucât „Marinela Dobrea este funcţionar public şi nu are voie să ocupe funcţie de conducere dacă este judecată într-un dosar penal. Ea va fi suspendată până se va emite o decizie şi în această cauză”, a precizat preşedintele CJ.Un prejudiciu de aproape 7 miliarde de leiDosarul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în care este implicată şi fosta directoare a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, a ajuns la instanţă anul trecut în aprilie. Reamintim că „scena instanţei” a fost precedată în 2008 de un întreg scandal la DGASPC. Totul a început cu sinuciderea unui tânăr la Centrul de Plasament 9. Victor împlinise vârsta când ar fi trebuit să iasă din sistem şi era considerat un lider al celor de acolo. Moartea lui a tulburat un sistem şi asta pentru că incidentul a atras atenţia şi ministrului Muncii de la acea vreme, Paul Păcuraru, care a venit şi a discutat cu tinerii.Atunci s-a vorbit prima dată despre hrana insuficientă pe care o primeau centrele. Apoi Inspecţia Socială a făcut controale care au arătat dezastrul din instituţie, acestora li s-au alăturat şi alte rapoarte ale celor de la Centru, care au punctat ceea ce se petrecea de multă în vreme în sânul Protecţiei Copilului: mâncare proastă, condiţiile precare din căminele pentru tineri şi copii, felul în care se cumpăra cazarmamentul şi hrana etc. A fost şi o reclamaţie făcută pe un post naţional de televiziune a unei foste angajate care spunea că Dobrea condiţiona de bani angajările în instituţia publică pe care o conducea.Abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, spălare de bani şi de falsTotul a culminat cu demiterea Marinelei Dobrea în februarie 2009 şi apoi cu trimiterea ei în judecată dar şi a altor şapte persoane, în aprilie 2010. Toţi cei opt au fost trimişi liberi în faţa judecătorilor, sub acuzaţiile de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, spălare de bani şi de fals. Procurorii DNA au arătat ca infracţiunile de care-i acuză au fost comise de o parte dintre inculpaţi pe vremea când aceştia se aflau în conducerea DGASPC, sau la cârma unor servicii din cadrul DGASPC sau gestionau diverse firme care au intrat în relaţii comerciale cu instituţia publică, unul singur fiind fost angajat al Administraţiei Finanţelor Publice Galaţi.Foştilor angajaţi ai DGASPC li se reproşează că au închis ochii atunci când Marinela Dobrea ar fi dispus din poziţia în care se afla achiziţionarea de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, la valori exorbitante, care au însemnat venituri importante pentru anumite firme. Procurorii o mai acuză pe fosta şefă că ar fi favorizat anumite societăţi atunci când a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. De asemenea, ca fost director al instituţiei, Marinelei Dobrea i se mai reproşează că ar fi făcut nişte cursuri cu angajaţi ai instituţiei în cadrul unor proiecte, dar că nu ar fi decontat, aşa cum a scris în acte, transport şi nu numai. Totul a dus, arată anchetatorii, la un prejudiciu de 691.362,32 de lei.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 21, 2011 Author Posted December 21, 2011 Cine plăteşte daunele în cazul Marinelei Dobrea?* Eugen Chebac spune că despăgubirile pentru fosta directoare vor fi plătite din fondurile Direcţiei, adică din bani publici * Banii înseamnă mâncarea pe o lună pentru copiii instituţionalizaţi *Preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, spune că nu are nimic să-şi reproşeze în modalitatea în care a destituit-o, în februarie 2009, pe Marinela Dobrea de la şefia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), măsură care a fost acum anulată de decizia instanţei. Magistraţii nu doar că obligă CJ să o repună în funcţie pe Marinela Dobrea, ci şi să-i plătească 132.844,67 de lei, adică 1,3 miliarde de lei vechi, drept salariul retroactiv pe ultimii doi ani, dar şi daune morale, cheltuieli de judecată şi plata executorului judecătoresc. „Este o decizie a instanţei care este definitivă şi irevocabilă, nu m-am opus ei şi nu mă voi opune în punerea în executare deşi atât timp cât există un proces penal, minimele mele cunoştinţe juridice îmi spun că civilul este suspendat până la judecarea penalului... Or, acum s-a judecat civilul, iar când se va închide şi penalul vom veni cu acţiunea în regres”, a declarat preşedintele CJ Galaţi Eugen Chebac, susţinând în continuare ceea ce a mai declarat deja- că imediat după ce va fi repusă în funcţie, va fi suspendată, ca urmare a faptului că este inculpată într-un proces penal.Nu e viciu de procedură, ci de… magistratură!Deşi există suspiciuni serioase pe această temă, Eugen Chebac nu recunoaşte în vreun fel că procesul a fost câştigat de Dobrea din cauza unor vicii de procedură în demiterea ei, ci lasă să se înţeleagă că magistraţii au fost cei care au favorizat-o pe ex-directoarea DGASPC. „Nu s-a câştigat pe viciu de procedură, ci pe interpretare. Mă întreb şi eu de ce o acţiune care s-a petrecut în Galaţi, implicând o persoană cu domiciliul în Galaţi (care, pentru a trece peste o anumită etapă, şi-a făcut mutare de domiciliu la Tg. Mureş), s-a judecat în altă parte. Iar de acolo nu s-a stabilit ca instanţă superioară Curtea de Apel Galaţi, ci Curtea de Apel Ploieşti. Restul, no comment”, a mai spus Eugen Chebac. Acelaşi preşedinte de CJ care, până la decizia de destituire, din februarie 2009, a amânat momentul de multe ori, justificând că vrea ca „procedura să fie respectată întru totul, pentru a nu exista ulterior cale de atac în justiţie”. Pe de altă parte, este adevărat că „Viaţa liberă” a relatat pe larg despre felul în care Marinela Dobrea şi-a recâştigat fotoliul de director în urma unei hotărâri a Tribunalului Mureş, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. În mod surprinzător, pe decizia instanţei respective, se specifică faptul că Dobrea avea domiciliul stabil în Reghin, judeţul Mureş, deşi toată lumea ştie că ex-directoarea DGASPC are două locuinţe în Galaţi.Dacă însă punem în balanţă faptul că tot la Reghin locuieşte şi un vechi amic al acesteia, Sandor Borsos, cu care a făcut afaceri pe când era la cârma DGASPC Galaţi, lucrurile par să capete un sens. Sandor Borsos locuieşte în Reghin, unde deţine firma SC SANREG SRL. Aceasta este exact firma care a furnizat „Protecţiei Copilului” pantofii mărimea 45-46 pentru copiii aflaţi în grija instituţiei gălăţene, caz de răsunet pentru opinia publică gălăţeană. Atât Marinela Dobrea, cât şi Sandor Borsos sunt trimişi în judecată de DNA Galaţi, în acelaşi dosar penal, pentru fapte de corupţie. Ulterior, recursul s-a strămutat la Curtea de Apel de la Ploieşti. Dar şi de aici decizia curţii a venit tot în favoarea ex-directoarei DGASPC.Despăgubirea va fi plătită din bani publici!Dacă a fost sau nu un viciu de procedură privind modalitatea de destituire operată de CJ Galaţi sau nu, rămâne de văzut. Ceea ce este cert în prezent este că Marinela Dobrea trebuie să primească 132.844,67 de lei, despăgubire. De la cine? Din fondurile DGASPC Galaţi, constituite din bugetul CJ Galaţi şi din bugetul de stat. Mai pe româneşte, din bani publici, strânşi de la cetăţeni din taxe şi impozite şi în nici un caz din banii juristului CJ-ului sau a avocatului care a reprezentat instituţia gălăţeană în acest proces.„Direcţia pentru Protecţia Copilului are bani în cont pentru aşa ceva, sunt fonduri constituite prin alocate de la CJ şi de la bugetul de stat. În ce procent? Nu ştiu, că un preşedinte de CJ nu este Mafalda, de aceea are aparat”, a răspuns Eugen Chebac. Până la urmă, nici nu mai are relevanţă să ne spună „aparatul” care este procentul, căci în ambele bugete vorbim numai de bani publici. Iar dacă vorbim de sumă, aici lucrurile se complică.Pentru că 132.844 de lei – cât trebuie să plătească acum Direcţia către Dobrea – ar putea însemna masa pe aproape o lună de zile pentru cei 410 copii, câţi se află în prezent în centrele instituţiei şi care primesc o alocaţie de hrană de zece lei pe zi. „Banii vor fi plătiţi aşa cum spune instanţa, întotdeauna la bugetul Direcţiei este o rezervă de bani pentru acţiuni în instanţă, sporuri, litigii de muncă… Dacă nu s-ar fi acordat aceşti bani drept despăgubire, nu s-ar fi acordat nici ca sporuri sau altceva, se făcea report la bugetul de stat”, a mai explicat Chebac.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 11, 2012 Author Posted January 11, 2012 Marinela Dobrea va fi audiată la Tribunal pe 13 februarieÎn dosarul fostei şefe a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, ultimii cinci martori, printre care se numără şi un preot, nu au fost prezenţi nici ieri în sala de judecată, astfel că magistratul a dat citire declaraţiilor acestora făcute în timpul urmăririi penale. În ciuda acestui aspect, tot nu se poate vorbi de finalizarea procesului din cauza absenţei, justificate de altfel, a unuia dintre avocaţi.Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat în acest caz o amânare, care s-a şi dat, următorul termen fiind stabilit pentru 13 februarie. De remarcat este faptul că trei din cei opt inculpaţi, care au spus la debutul procesului că nu doresc să dea declaraţii decât după finalizarea audierilor tuturor martorilor, au afirmat ieri că pe 13 februarie vor da declaraţii. Este vorba de Marinela Dobrea, fiica ei, Raluca Dobrea, şi Carmen Ambrinoc. După toate evidenţele, procesul se apropie de final şi trebuie spus că dosarul se află pe rolul Tribunalului din aprilie 2010.A ajuns la această instanţă ca urmare a anchetei procurorilor gălăţeni ai DNA, care au stabilit că cei opt, prin faptele lor, au făcut un prejudiciu de şapte miliarde de lei vechi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC). Paguba ar fi fost creată prin achiziţii la preţuri foarte mari, prin atribuirea unor servicii, de curăţenie şi pază, unor firme agreate de conducerea instituţiei, etc. Opt persoane au fost trimise în faţa judecătorilor sub acuzaţiile de de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, spălare de bani şi de fals. Toţi au fost şi sunt judecaţi în stare de libertate.Până la acest moment au fost audiaţi o parte dintre inculpaţi şi foarte mulţi martori, dar în februarie vine poate cea mai aşteptată dintre declaraţii, cea a Marinelei Dobrea asupra căreia s-au aruncat cele mai multe dintre acuzaţi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 29, 2012 Author Posted January 29, 2012 Marinela Dobrea, directoare pentru o secundăLa prima şedinţă din an a Consiliului Judeţean, care se desfăşoară luni, consilierii judeţeni vor avea de votat repunerea în funcţia de director a Direcţiei Generale pentru Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGAPC) a Marinelei Dobrea, dar şi… suspendarea acesteia din aceeaşi funcţie de conducere! Pentru cei care cred că este vorba despre vreo greşeală de scriere sau vreo fractură de logică, trebuie să explicăm: doamna Dobrea va fi repusă în funcţie, pentru că CJ este obligat de instanţă să facă asta, după care va fi suspendată din funcţie, pentru că este cercetată penal pentru abuz în funcţie şi spălare de bani. În consecinţă, Marinela Dobrea va fi directoare pentru câteva secunde.Demisă pentru incompatibilitate, reabilitată de instanţăDeşi pe numele său au existat mai multe plângeri pentru abuz în funcţie (atât din partea angajaţilor, cât şi a Ministerului Muncii, plus cele din partea jurnaliştilor agresaţi de directoarea scoasă din sărite de insistenţele lor), CJ Galaţi a decis, până la urmă, să o demită din funcţie, în februarie 2009, numai pentru incompatibilitate. Adică pentru că Dobrea era şi cenzor la Asociaţia Speranţa Danubiană, în timp ce era şi funcţionar public, şef la DGAPC. Decizia CJ a fost contestată de Dobrea în instanţă. În 2010, Tribunalul Mureş îi dă câştig de cauză, obligând CJ Galaţi să o reîncardreze pe funcţie, dar şi să îi plătească daune morale de 5.000 de lei, onorariul avocatului de 2.000 de lei, plus salariul, retroactiv pe un an şi 11 luni, adică din 26 februarie 2009 (de când a demis-o) şi până astăzi (când va fi repusă în funcţie). Conform estimărilor, vorbim de o sumă totală în valoare de 132.844,67 de lei (adică aproape 31.000 de euro), bani care vor trebui plătiţi acum de stat, adică de Direcţie (care primeşte finanţare de la CJ şi Guvern). Cu suma datorată ar putea mânca, o lună, cei 410 copii instituţionalizaţi.A câştigat pe mâna CJ-ului?Din lectura deciziei date de Tribunalul Mureş se poate trage concluzia că Marinela Dobrea a câştigat datorită cazului slab argumentat de CJ Galaţi. Vina (găsită de CJ) de a fi cenzor la Asociaţia Speranţa Danubiană a fost spulberată de instanţă, pe lege - căci funcţionarului public îi este interzis să aibă altă funcţie retribuită sau nu în orice unitate cu scop lucrativ, iar Asociaţia nu avea un astfel de scop lucrativ! Dobrea a mai reclamat că a fost nevoită să plece din Galaţi, pentru că i-a fost afectată imaginea, prin comunicatele de presă pe care le-a dat instituţia în timpul anchetei. În timp ce CJ Galaţi a spus că informaţiile de presă nu conţineau date confidenţiale, instanţa a obligat Consiliul să îi plătească Marinelei Dobrea 5.000 de lei daune morale! La fel de adevărat este că CJ a avut câştig de cauză în procesul cu Dobrea până când acesta a fost strămutat la Tg. Mureş, unde locuieşte şi Sandor Borsos, patronul firmei care le-a furnizat pantofi mărimea 45 copiilor din centrele gălăţene…Dacă se câştigă penalul, despăgubirea va fi recuperatăDemiterea directoarei imediat după repunerea ei, astăzi, pe funcţie reaminteşte că Dobrea se află în prezent implicată într-un proces penal, instrumentat de DNA. În procesul penal cu termen pe 13 februarie, Marinela Dobrea, alături de fiica sa (care conducea o firmă ce a avut relaţii contractuale cu Direcţia) şi alte şase persoane sunt judecate pentru abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, spălare de bani şi de fals. Din dosar reiese că inculpaţii au prejudiciat DGASPC cu 700.000 de lei, adică cu 162.000 de euro. Dacă acest proces va fi câştigat, iar banii vor fi recuperaţi de la inculpaţi, „gaura” de circa 31.000 de euro (ce trebuie plătiţi acum ca despăgubire) ar putea fi acoperită.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 13, 2012 Author Posted February 13, 2012 O nouă amânare în dosarul Marinelei DobreaDosarul fostei directoare a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, a fost amânat până pe 30 martie din cauza celor care nu au putut veni dată fiind vremea nefavorabilă. După cum se ştie, Dobrea, fiica ei, Raluca Dobrea şi Carmen Ambrinoc ar fi trebuit ieri să depună mărturie, asta după mai bine de un an şi opt luni de cercetare judecătorească, timp în care au fost audiaţi mai toţi martorii şi inculpaţii.Declaraţiile ar trebui să pună punct acestui dosar la Tribunal, să sperăm însă că acest lucru se va întâmpla pe 30 martie. Reamintim că acest caz a fost instrumentat de procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), finalizându-se cu trimiterea în judecată a opt inculpaţi. Ei au fost acuzaţi că ar fi cauzat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) un prejudiciu de şapte miliarde de lei vechi. Paguba ar fi apărut ca urmare a unor achiziţii la preţuri foarte mari plătite de instituţie, prin atribuirea serviciilor de pază şi curăţenie ale DGASPC unor firme agreate de conducere, etc. Toţi cei opt sunt liberi şi judecaţi de o primă instanţă pentru acuzaţii de abuz în serviciu, de neglijenţă în serviciu, de spălare de bani şi de fals.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 7, 2012 Author Posted March 7, 2012 Fiscul execută silit firma cu care fosta directoare de la Protecţia Copilului a „jumulit” banii instituţiei publiceEste vorba despre Clima Construct Proiect SRL Galaţi, care a avut în derulare, printre altele, un controversat proiect PHARE, pentru care Protecţia Copilului a trebuit ulterior să dea înapoi banii către UE. Patronul firmei amintite este şi fondatorului unui ONG care a umplut secţiile de vot cu observatori PD-L.Vrem, nu vrem, nu putem să o uităm pe Marinela Dobrea, fostă şefă a Protecţiei Copilului Galaţi, destituită din funcţie după un scandal monstru, din cauza ilegalităţilor grave comise de doamna în cauză.Căderea Marinelei Dobre de la şefia amintitei instituţii a adus după sine, din câte se pare, declinul economic al celor care i-au fost apropiaţi. Un exemplu este firma Clima Construct Proiect SRL Galaţi. Societatea tocmai ce este executată silit de Fisc, care îi vinde la licitaţie o parte din bunuri în contul impozitelor şi taxelor neachitate. Firma amintită a fost una dintre favoritele Marinelei Dobrea, care i-a facilitat mai multe afaceri pe bani publici sau europeni.Asta până când „ţeava" s-a blocat, adică s-au constatat mai multe fraude şi operaţiuni „neortodoxe" pe relaţia Protecţia Copilului - Clima Construct Proiect SRL.Centru transfrontalier pe hârtieSpre exemplu, proiectul „Centru transfrontalier de training pentru asistenţii personali", care ar fi trebuit să însemne amenajarea, în cartierul Micro 20, a unui centru de pregătire a asistenţilor.Bugetul era de 152.777 euro, din care finanţarea nerambursabilă (în valoare de 90%) era de 137.500 euro, iar cofinanţarea de la Protecţia Copilului (în valoare de 10%) de 15.277 euro. Însă totul s-a făcut doar pe hârtie, nu şi în teren, deşi o parte din sumă a fost încasată. Pe lângă Marinela Dobrea, responsabil de evaporarea a circa 50.000 de euro este şi Ciprian Magria, coordonatorul proiectului şi un apropiat al PDL, partid faţă de care a făcut, după cum veţi vedea, numeroase „acte de vitejie".Dispariţia banilor nu este o figură de stil gazetărească, aşa cum s-ar putea crede, dat fiind că Ministerul Dezvoltării şi Locuinţei a trimis o notificare în acest sens, care a fost executată sub mandatul directoarei Manon Cristoloveanu.Cum să storci bani publici cu SperanţaPrietenia dintre Marinela Dobrea şi Ciprian Magria este de altfel mai veche. În 2005, ei înfiinţau Fundaţia "Speranţa Danubiană", ONG în cadrul căruia şefa de la Protecţia Copilului avea funcţia de cenzor, iar reprezentantul fundaţiei era Anca Iamandi, actualmente Anca Magria, soţia coordonatorului de proiect Ciprian Magria.„Speranţa Danubiană" se ocupa de trainingul asistenţilor maternali, însă nu singură, ci cu sprijinul salariaţilor de la Protecţia Copilului, care predau de fapt cursurile. De altfel, activitatea avea loc tot în spaţiile DGSPAC, la Centrul de Plasament Iovan Iorgovan sau la Centrul de Plasament Unirea. Cu alte cuvinte, ONG-ul a încasat bani de la stat pentru simplul fapt că figura pe un contract, deoarece activitatea propriu-zisă o făceau tot angajaţii statului!Evident, nu degeaba. Şefa protecţiei Copilului îşi lua salariul de cenzor la „Speranţa Danubiană" (poziţie care, de altfel, o făcea incompatibilă cu funcţia de director la o instituţie publică!), iar angajaţii din cercul şefilor luau indemnizaţie de lector, în plus faţă de salariu.Şi a mai existat o reciprocitate scandaloasă: Protecţia Copilului a cedat amintitului ONG, spre folosinţă gratuită, un microbuz Citroen cumpărat din bani publici (a costat 64.000 de lei, după unele surse). Lucru constatat în urma auditului Curţii de Conturi.Deci toata lumea era veselă şi fericită, iar bugetul public jumulit fără ruşine!Au jucat şi la alegeri!Foarte interesant este şi că „Speranţa Danubiana" a fost folosită şi pe post de lance politică la ultimele alegeri locale, la care a acreditat - ţineţi-vă bine! - nu mai puţin de 272 de observatori cu carnete de membri PD-L.Cum însă nimic nu e veşnic, nici măcar mecanismele mafiote puse la cale de Marinela Dobrea nu au rezistat. Ea a dispărut din peisaj , iar acum sunt pe cale să facă acelaşi lucru şi firmele care au prosperat de pe urma fărădelegilor ei. Executarea silită de către Fisc a firmei Clima Construct Proiect SRL Galaţi este un exemplu cât se poate de elocvent.adevarul.ro
dcp100168 Posted March 30, 2012 Author Posted March 30, 2012 Dosarul Boldea încurcă treburile în Dosarul DobreaPentru că Mihaela Bolboceanu era avocatul fetei Marinelei Dobrea, aceasta din urmă a solicitat un termen de judecată pentru a-şi angaja un alt apărător. După cum se ştie Bolboceanu a fost suspendată şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, şi ca urmare a deciziei Consiliului Baroului, motiv pentru care s-a şi ajuns în situaţia aceasta.La fel de bine se ştie însă că procesul de corupţie în care este implicată fosta directoare de la Protecţia Copilului, Marinela Dobrea, este unul dintre cele mai interesante. Dobrea, dar şi fiica sa, Raluca Dobrea, alături de alţi şase inculpaţi sunt acuzaţi de fapte de corupţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Anchetatorii au descoperit un prejudiciu de aproape şapte miliarde de lei vechi în dauna Direcţiei de Protecţie a Copilului.Pe 30 martie, Marinela Dobrea şi nu numai era programată să dea primele declaraţii în faţa judecătorilor, asta după aproape doi ani de procese. Din păcate „dosarul Boldea” a lovit în această poveste, aşa că vom auzi mărturiile peste o lună de zile.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 28, 2012 Author Posted April 28, 2012 Procesul Marinelei Dobrea, la finalProcesul fostei directoare de la Protecţia Copilului a ajuns într-o fază finală. Vineri, începând cu ora 13,30 şi până în jurul orei 17.00, Dobrea a dat declaraţii în dosarul care i-a adus şi sfârşitul mandatului de şef al acestei instituţii, respingând rând pe rând toate acuzaţiile care i s-au adus. Procurorii Anticorupţie au susţinut că Dobrea ar fi prejudiciat Direcţia cu aproape şapte miliarde de lei vechi, făcând achiziţii în detrimentul instituţiei, la preţuri exorbitante, favorizând anumite firme. Ea a precizat că totul s-a făcut cu acordul serviciilor care se ocupau de verificarea legalităţii contractelor. Pe 22 mai, prin discutarea ultimelor probe care au fost aduse la dosar, se va pune punct acestui proces, urmând să se dea şi o soluţie.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 29, 2012 Author Posted June 29, 2012 Fostul director al DGASPC Galaţi, condamnată pentru corupţie împreună cu fiica saMarinela Dobrea, fostul director al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, a fost condamnată la trei ani de închisoare, dar cu suspendare, în dosarul de corupţie în care este judecată de mai bine de doi ani. Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Alături de Dobrea a ajuns pe lista inculpaţilor şi fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu, spălarea de bani şi falsul, dar şi neglijenţa în serviciu.Reîncadrată pe funcţia de directorÎn ciuda numeroaselor capete de acuzare, Marinela Dobrea a reuşit să dea o lovitură de imagine şi să obţină reîncadrarea sa pe funcţia de director al DGASPC Galaţi, în urma unei decizii surprinzătoare a Tribunalului Mureş. Mai mult decât atât, Dobrea a obţinut şi daune morale de 5.000 de lei, dar şi plata retroactivă a salariului din 26 februarie 2009, atunci când Consiliul Judeţului Galaţi a demis-o din funcţie, până la începutul acestui an, ceea ce ar însemna ca fostul director să încaseze peste 30.000 de euro. Avocatul Marinelei Dobrea ne-a declarat că este dezamăgit de modul în care s-a desfăşurat procesul fostului director DGASPC Galaţi. “Nu ni s-a admis nicio probă în apărare. Pronunţarea hotărârii nu s-a amânat decât două zile, deşi cred eu că două săptămâni ar fi fost mai bine, ţinând cont de complexitatea dosarului”, susţine avocatul Gigel Potrivitu.Condamnată cu suspendareAstăzi (n.r. - vineri, 29 iunie), Tribunalul Galaţi a finalizat dosarul de corupţie, Marinela Dobrea fiind condamnată pentru fiecare acuzaţie adusă de procurorii anticorupţie. Fostul director a primit doi ani şi opt luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. Aceeaşi pedeapsă i-a fost aplicată şi pentru folosirea şi prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, la care se mai adaugă o pedeapsă de patru luni de închisoare pentru fals intelectual. Cu toate acestea, Marinela Dobrea a fost condamnată în final la doar trei ani de închisoare, iar pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere. Decizia instanţei este trasă la indigo în cazul fiicei fostului director, Lucia Raluca Dobrea, găsită vinovată pentru spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi neglijenţă în serviciu.Achitată pentru neglijenţă în serviciuAlături de Marinela Dobrea au mai fost condamnaţi Alina Ştefania Radu (doi ani şi opt luni) pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, Lenuţa Bălan (doi ani şi şase luni) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, Adrian Serghe (cinci luni) pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Alţi doi angajaţi ai DGASPC Galaţi au fost găsiţi vinovaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu, fiind vorba de Sandor Borsos (patru luni) şi Iulian Caranfil Mitincu (un an şi zece luni), pedepsele în cazul celor şase persoane amintite anterior fiind suspendate condiţionat. Singura care a scăpat de condamnare este Carmen Ambrinoc, achitată de instanţă după ce fusese trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu.Obligaţi să restituie peste 700.000 de leiChiar dacă a primit pedepse cu suspendare, lotul Dobrea nu a scăpat de obligaţia de a restitui banii „sifonaţi” de la DGASPC Galaţi. Astfel, Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, Alina Ştefania Radu, Sandor Borsos, Lenuţa Bălan, Caranfil Iulian Mitincu şi Adrian Serghe au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile de 691.362 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi 1.774,96 euro Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE. Judecătorii au menţinut astfel şi sechestrul pe un teren de 500 de metri pătraţi şi o casă de locuit din comuna Vânători, dar şi asupra unui apartament din Galaţi, aparţinând Marinelei Dobrea. Este de aşteptat ca atât DNA Galaţi, cât şi o parte din condamnaţi să atace hotărârea la Curtea de Apel Galaţi.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted September 5, 2012 Author Posted September 5, 2012 Dosarul fostului director al DGASPC Galaţi a „îngheţat” la TribunalDe trei luni, dosarul Marinelei Dobrea, fost director al DGASPC Galaţi, nu s-a mişcat de la Tribunal, deşi trebuia să fie de mult înregistrat la Curtea de Apel. Asta după ce toţi inculpaţii din dosar, dar şi procurorii anticorupţie au atacat decizia cu apel. Instanţa de judecată avea termen o lună de zile să motiveze hotărârea şi să trimită dosarul mai departe, dar surse apropiate procesului ne-au precizat că, dată fiind complexitatea acestuia, judecătorii au nevoie de mai mult timp ca să-şi exprime punctul de vedere.Marinela Dobrea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care este judecată de mai bine de doi ani. Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Alături de Dobrea a ajuns pe lista inculpaţilor şi fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu, spălarea de bani şi falsul, dar şi neglijenţa în serviciu. Chiar dacă a primit pedepse cu suspendare, lotul Dobrea nu a scăpat de obligaţia de a restitui banii „sifonaţi” de la DGASPC Galaţi. Astfel, Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, Alina Ştefania Radu, Sandor Borsos, Lenuţa Bălan, Caranfil Iulian Mitincu şi Adrian Serghe au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile de 691.362 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi 1.774,96 euro Ministerului Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE. Judecătorii au menţinut astfel şi sechestrul pe un teren de 500 de metri pătraţi şi o casă de locuit din comuna Vânători, dar şi asupra unui apartament din Galaţi, aparţinând Marinelei Dobrea.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted December 10, 2012 Author Posted December 10, 2012 Dosarul fostului director al DGASPC Galaţi a ajuns la Curtea de ApelDupă patru luni de întârziere, dosarul Marinelei Dobrea, fost director al DGASPC Galaţi, a fost înregistrat la Curtea de Apel. Toţi inculpaţii din dosar, dar şi procurorii anticorupţie au atacat decizia cu apel, iar instanţa de judecată avea termen o lună de zile să motiveze hotărârea şi să trimită dosarul mai departe, însă acest lucru s-a întâmplat abia pe 27 noiembrie.Marinela Dobrea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care este judecată de mai bine de doi ani. Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază.Alături de Dobrea a ajuns pe lista inculpaţilor şi fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu, spălarea de bani şi falsul, dar şi neglijenţa în serviciu. Chiar dacă a primit pedepse cu suspendare, lotul Dobrea nu a scăpat de obligaţia de a restitui banii “sifonaţi” de la DGASPC Galaţi. Astfel, Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, Alina Ştefania Radu, Sandor Borsos, Lenuţa Bălan, Caranfil Iulian Mitincu şi Adrian Serghe au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile de 691.362 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi, dar şi 1.774,96 euro Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted January 24, 2013 Author Posted January 24, 2013 Procesul fostului director al DGASPC Galaţi a început cu o amânareDupă patru luni de întârziere, dosarul Marinelei Dobrea, fost director al DGASPC Galaţi, a fost înregistrat la Curtea de Apel. La primul termen de ieri judecătorii nu au putut trece la judecarea dosarului, aşa cum era de aşteptat, pentru că unii dintre inculpaţii din dosar nu aveau avocat. Prin urmare, judecarea procesului s-a amânat pentru luna februarie 2013, asta în situaţia în care nu va apărea şi atunci un nou motiv de amânare. Marinela Dobrea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care este judecată de mai bine de doi ani.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 7, 2013 Author Posted June 7, 2013 Fosta şefă a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, condamnată la închisoare cu executare* Trei inculpaţi în dosarul prejudiciului de la Protecţia Copilului au primit pedepse cu executare * Sentinţa poate fi atacată la instanţa supremă.Lovitură dură dată lotului Dobrea, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi care ar fi produs o gaură de aproape 700.000 de lei la Protecţia Copilului. Trei dintre cei opt inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare, inclusiv fosta şefă a instituţiei.După cum se ştie, Tribunalul Galaţi a dat condamnări cu suspendare în acest caz, dar decizia a fost atacată la Curte, care s-a pronunţat pe 7 iunie. Facem precizarea că mai există calea recursului la instanţa supremă, care va decide forma finală a condamnării, iar până atunci inculpaţii rămân în libertate.La Curtea de Apel, Marinela Dobrea a primit patru ani cu executare şi în plus, după ispăşirea condamnării, nu are voie să mai fie director al acestei instituţii vreme de doi ani. Fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, s-a ales cu trei ani şi zece luni, tot cu executare, iar Alina Ştefania Radu a fost condamnată la trei ani şi trei luni de puşcărie. Lenuţa Bălan a luat doi ani şi nouă luni cu suspendare, fiindu-i majorat şi termenul de încercare, la patru ani şi nouă luni, perioada în care nu are voie să mai comită alte fapte pentru că ar primi automat pedeapsă cu executare. Adrian Serghe a primit o pedeapsă mai mică, trei luni cu suspendare, reducându-i-se şi termenul de încercare la doi ani şi trei luni. La fel şi Sandor Borsos, trei luni cu suspendare, cu termen de încercare redus la doi ani şi trei luni.În schimb, potrivit Curţii, prejudiciul de aproape 700.000 de lei către Protecţia Copilului trebuie achitat astfel: Marinela Dobrea, Sandor Borsos şi Caranfil Mitincu trebuie să achite împreună 141.529 de lei plus dobânda legală de la data săvârşirii faptei până la achitarea efectivă a prejudiciului; Marinela Dobrea, Alina Ştefania Radu, Lenuţa Bălan şi Caranfil Mitincu trebuie să dea împreună instituţiei 497.480 de lei plus dobânda; Marinela Dobrea şi Adrian Serghe trebuie să achite 162.866 de lei plus dobânda; Dobrea împreună cu fiica sa trebuie să mai achite 31.015 lei la adăugându-se şi aici dobânda. Restul deciziei Tribunalului a fost păstrată, cu precizarea că una dintre inculpatele trimise în judecată a fost achitată.În 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis în judecată opt inculpaţi, pe care i-a acuzat că împreună cu şefa de atunci au făcut achiziţii pentru instituţie la preţuri mult mai mari decât pe piaţă, că au dat unor firme preferate serviciul de curăţenie şi pază a instituţiei şi că nu ar fi folosit cum trebuie banii din cadrul unui proiect european.viata-libera.ro
riaji Posted June 9, 2013 Posted June 9, 2013 Numai atat? Hai ca se poate si mai bine! Macar 5-6 ani, pentru copilasii aia care fac foamea din cauza unor astfel de lichele..
dcp100168 Posted August 13, 2013 Author Posted August 13, 2013 Fostul director al DGASPC Galaţi va afla abia în 2014 dacă face închisoareMarinela Dobrea, fostul director al DGASPC Galaţi, a primit un răstimp neaşteptat de mare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înainte de a afla dacă va ajunge după gratii sau nu. Aceasta fusese condamnată anterior de Tribunalul Galaţi la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupţie în care era judecată de mai bine de doi ani, dar Curtea de Apel a fost de părere că sentinţa este prea blândă, hotărând recent să îi majoreze pedeapsa la patru ani, iar aceasta să fie executată efectiv în regim de detenţie.Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Alături de Dobrea a ajuns pe lista inculpaţilor şi fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, printre acuzaţii numărându-se abuzul în serviciu, spălarea de bani şi falsul, dar şi neglijenţa în serviciu.Despăgubiri civile de peste 850.000 de leiŞi în cazul Luciei Dobrea judecătorii au hotărât să majoreze pedeapsa aplicată iniţial, de la trei ani la trei ani şi 10 luni de închisoare, ce ar urma să fie executată efectiv de aceasta. Judecătorii instanţei supreme au decis ca sentinţa definitivă în acest caz să fie dată la sfârşitul lunii ianuarie 2014, după ce majorări de pedepse au fost decise de magistraţii gălăţeni şi în cazul Alinei Ştefania Radu, de la doi ani şi opt luni la trei ani şi trei luni, aceasta urmând să ajungă, de asemenea, după gratii, precum şi în cazul Lenuţei Bălan, de la doi ani şi şase luni la doi ani şi nouă luni de închisoare, dar pedeapsa acesteia a fost suspendată condiţionat. Adrian Serghe şi Sandor Borsos au fost singurii cărora li s-au redus pedepsele la trei luni de închisoare, pedepsele fiind suspendate condiţionat. Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, Alina Ştefania Radu, Sandor Borsos, Lenuţa Bălan, Caranfil Iulian Mitincu şi Adrian Serghe au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile de peste 850.000 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted March 21, 2014 Author Posted March 21, 2014 Fosta şefă de la Protecţia Copilului Galaţi, condamnată definitiv la patru ani de închisoare* Fiica sa, Raluca Dobrea, va sta de asemenea după gratii, la fel şi Alina Ştefania RaduFosta şefă a Protecţiei Copilului, Marinela Dobrea, a primit patru ani de închisoare, cu executare, pentru faptele de corupţie de care a fost acuzată de cei de la DNA. Joi noaptea, Curtea Supremă a păstrat condamnarea Curţii de Apel Galaţi, mai puţin în ceea ce o priveşte pe Raluca Dobrea. Aceasta din urmă are de stat după gratii trei ani şi nu trei ani şi zece luni aşa cum stabilise Curtea în vara anului trecut. O altă inculpată care va face închisoare în acest dosar este Alina Ştefania Radu, care a primit trei ani şi trei luni de puşcărie. Cel mai probabil, la ora apariţiei acestui material, cele trei condamnate au şi început executarea mandatelor.Fosta şefă a Protecţiei Copilului a fost trimisă în judecată în 2010 alături de alţi şapte inculpaţi. DNA i-a acuzat că prin ceea ce au făcut au prejudiciat instituţia cu aproximativ 700.000 de lei, pagubă menţinută de toate cele trei instanţe: Tribunal, Curtea de Apel şi Înalta Curte.Toţi inculpaţii au fost judecaţi în libertate şi o parte vor rămâne cu suspendările date pe vechiul cod. Lenuţa Bălan a luat doi ani şi nouă luni cu suspendare, Adrian Serghe - trei luni cu suspendare, Sandor Borsos, trei luni cu suspendare, Caranfil Mitincu – un an şi zece luni cu suspendare, din acest dosar doar Carmen Ambrinoc s-a ales cu o achitare pe toată linia. Prin decizie judecătorească definitivă toţi cei găsiţi vinovaţi trebuie să achite prejudiciul pe care cauzat instituţiei astfel: Marinela Dobrea, Sandor Borsos şi Caranfil Mitincu - 141.529 de lei plus dobânda legală de la data săvârşirii faptei până la achitarea efectivă a prejudiciului. Marinela Dobrea, Alina Ştefania Radu, Lenuţa Bălan şi Caranfil Mitincu vor achita 497.480 de lei plus dobânda. Marinela Dobrea şi Adrian Serghe trebuie să dea 162.866 de lei plus dobânda, iar cele două Dobrea trebuie să achite Protecţiei Copilului 31.015 lei, adăugându-se şi aici dobânda.După patru ani de procese, Curtea Supremă pune astfel punct unui scandal extrem de urât, care a adus în prim plan soarta unor copii şi tineri care s-au plâns la acea vreme de mâncarea proastă şi condiţiile deprimante în care sunt obligaţi să stea. Era vorba de centrele de plasament acolo unde se cumpăra hrană şi îmbrăcăminte la un preţ cu mult deasupra pieţii, bani care plecau din buzunarul public în cel al unor societăţi agreate de conducerea Protecţiei Copilului. La fel s-a întâmplat şi cu externalizarea serviciilor de curăţenie şi pază, preluate de firme preferate de cei care acum sunt condamnaţi definitiv.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 30, 2014 Author Posted April 30, 2014 Fosta directoare a DGASPC Galaţi, dintr-un necaz în altulTribunalul Galaţi a reluat zilele trecute procesul împotriva fostului director al DGASPC Galaţi, Marinela Dobrea, care fusese suspendat în ianuarie 2014 până când dosarul de corupţie în care fusese inculpată aceasta urma să fie finalizat. Inspectorii financiari au constatat că fostul şef al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Galaţi împreună cu alte trei angajate au plătit nelegal peste 162.000 de lei unei firme de pază ca diferenţe de prestaţii pentru perioada noiembrie 2007 - martie 2008. Concret, Camera de Conturi Galaţi susţine că Marinela Dobrea şi subordonatele sale la acea dată au încheiat două acte adiţionale la contract, prin care s-a majorat preţul plătit pe oră pentru fiecare agent de pază de la 4 lei/oră la 6 lei/oră, respectiv 9 lei/oră. Asta în condiţiile în care în contractul de prestări de servicii se stipula că preţul poate fi ajustat fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică. Camera de Conturi a sesizat atunci atât Tribunalul Galaţi pentru recuperarea prejudiciului, dar şi Parchetul de pe lângă Judecătorie pentru anchetarea fostului director al DGASPC Galaţi şi a angajatelor instituţiei implicate în semnarea actelor adiţionale la contractul amintit.În executarea pedepseiMarinela Dobrea se află deja după gratii, în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 21 martie să menţină pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare aplicată fostului director al DGASPC Galaţi. Tribunalul Galaţi a condamnat-o iniţial la trei ani de închisoare, dar Curtea de Apel Galaţi a decis ulterior că sentinţa este prea blândă, hotărând să îi majoreze pedeapsa la patru ani, iar aceasta să fie executată efectiv în regim de detenţie.Marinela Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fost obligaţi de instanţele gălăţene să plătească despăgubiri civile de peste 850.000 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now