Marius Ciubucciu, de la karate la M16

[dcp100168]

Un român trăieşte visul american în Irak

* Marius Ciubucciu, fost campion european la karate, s-a înrolat în armata SUA după ce a rămas şomer pe 11 septembrie. De cinci ani doarme cu un M16 sub pat pe fronturile din Afganistan, Pakistan şi Irak.

Viaţa fostului campion european la karate tradiţional Marius Ciubucciu pare a fi desprinsă dintr-un film de aventuri: fost practicant al artelor marţiale, fost poliţist criminalist în Galaţi şi în prezent „plutonier major“ în armata SUA, unde a ajuns prin loteria vizelor. Dat afară de la jobul de pe aeroport după 11 septembrie, românul s-a înrolat în armată, ultimii cinci ani petrecându-i în zonele de conflict din Irak, Afganistan şi din Pakistan. Obişnuit să doarmă cu puşca sub pat şi în zgomot infernal, tresare nervos atunci când la casa din Galaţi, unde a venit să-şi dea licenţa, locul pipăit e gol, dar se reculege repede şi dă sonorul mai tare la radio pentru a crea o atmosferă cât mai apropiată de cea de pe front.

Născut la Galaţi, în urmă cu 34 de ani, Marius Ciubucciu a visat să calce pe urmele fostului campion olimpic Nicolae Linca. „Aveam 16 ani când m-am apucat de box. Profesorul Stoenescu venise să facă selecţie la liceul la care învăţam şi, pentru că mi s-a părut un om deosebit, am ales să merg la sală.“ După un an însă, fratele mai mare al lui Marius, Robert, avea să-i schimbe destinul. „Robert făcea karate, un sport ilegal în acea perioadă (n.r. - anii 1986-1987). Într-o zi m-a luat cu el la antrenament. Instructorul a făcut un kata care m-a cucerit pentru toată viaţa. Nu am mai stat pe gânduri, am renunţat la box şi am început să practic karate“, spune fostul campion european. Pentru că era un sport interzis, Marius şi colegii săi erau nevoiţi să se antreneze prin pădure şi să folosească nume conspirative. „Vara ne antrenam în pădurice. De nenumărate ori am fost prinşi în timp ce ne pregăteam şi alergaţi pe-acolo. Iarna făceam karate la sala de sport a Liceului Auto din Galaţi. Spuneam însă că facem judo şi autoapărare - acestea erau numele conspirative ale karateului. Îmi amintesc o întâmplare hazlie. Ne antrenam în sala de sport, când şi-a făcut apariţia un domn cu pardesiu albastru. Părea securist. Ca la comandă, ne-am întors centurile într-o parte şi am încins o horă ca să pară că facem dansuri populare“, îşi aminteşte Marius, care a intrat în posesia centurii negre în 1993.

Paralel cu antrenamentele de karate, Marius a optat, ca şi fraţii săi, pentru o carieră în poliţie. „Pentru că trăiam în spiritul dreptăţii, în 1993 am decis să dau la Şcoala Militară de la Câmpina. Au fost 10.000 de candidaţi pe 250 de locuri, asta ca să vedeţi ce mult mi-am dorit eu să ajung poliţist.“ După absolvirea şcolii, Marius s-a angajat ca poliţist criminalist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Galaţi. Un curs de specializare în Ungaria avea să-i schimbe viaţa. „În 1997 am fost unul dintre cei 5 băieţi selecţionaţi din Poliţia Română pentru a participa la un curs în Ungaria cu FBI. Atunci am înţeles ce înseamnă să fii poliţist profesionist şi mi-am dorit să ajung şi eu acolo“, mărturiseşte Ciubucciu. Odată luată această decizie, Marius a aplicat pentru loteria vizelor şi, spre satisfacţia lui, în 2001 a fost acceptat.

„La început nu mi-a fost uşor. Nu ştiam prea bine engleza, astfel că am lucrat la un magazin, unde noaptea completam mărfurile vândute peste zi“, spune fostul karateka. În august 2001, la numai câteva luni de la sosirea în SUA, norocul părea să-i surâdă. Marius fusese acceptat de FAA (Federat Aviation Administration). „Trecusem cu bine peste interviu, lucram în aeroport, la filtru de persoane. Dacă observam suspecţi, intram pe fir, comparam amprentele. Eram în North Carolina“, povesteşte Ciubucciu. Evenimentele de la 11 septembrie aveau însă să-l lase din nou pe drumuri: „11 septembrie mi-a schimbat viaţa. După această tragedie s-au schimbat toate regulile de securitate în SUA. Pentru jobul pe care-l aveam trebuia să fiu cetăţean american, astfel că mi-am pierdut serviciul. Îmi amintesc că în acea zi venisem din tura de noapte, când am fost sunat din ţară să mă întrebe dacă sunt bine. Nu ştiam nimic din ce se întâmpla la New York. Am închis imediat telefonul şi am deschis televizorul. Am plâns de ciudă pentru că ştiam că am pierdut tot ce câştigasem până atunci“.

Marius nu a dezarmat însă, ci a luat-o de la capăt. „În 2002 am ajuns campion naţional cu echipa Marylandului. În acel moment am realizat că, în SUA, dacă vrei să ajungi cineva trebuie să faci şcoală. Singura posibilitate la momentul acela era să merg în armată, pentru că astfel primeam şi bani pentru facultate. În plus, eu consider că, dacă o ţară îţi dă dreptul să trăieşti o altă viaţă, cel puţin prima generaţie e datoare să plătească tribut acelei ţări. Femeile nasc, iar bărbaţii merg în armată“, spune fostul karateka. Pentru a ajunge în US Army nu a avut nevoie decât de o accesare pe Internet şi de trecerea unui test. „Am intrat pe site-ul lor şi am fost întrebat dacă sunt interesat să merg în armată. Într-o jumătate de oră au venit acasă cei de la oficiu. M-am şi speriat, nu înţelegeam ce caută la uşa mea. Am dat un test şi am intrat în armată.“ Se întâmpla în 2003. Detaşamentul său e cantonat în Germania.

„În aceşti cinci ani nu cred că am stat mai mult de 8-9 luni în Germania. Nici America nu am prea văzut-o, poate doar la televizor. În rest, m-am aflat în zone de conflict: Irak, Afganistan sau Pakistan.“ Chiar şi zilele acestea Marius Ciubucciu îşi face datoria în Irak: „Am venit în România pentru a-mi prezenta lucrarea de licenţă la Facultatea de Sport din Galaţi. Am primit nota 10. De miercuri însă (n.r. - astăzi) mă întorc în Irak, unde voi rămâne până în decembrie“. Ambiţia lui este să ajungă la Final Investigation Division, echivalentul FBI în armata americană.

Antrenamente printre bombe

Prima dragoste nu se uită niciodată, astfel că Marius nu a renunţat nici un moment la antrenamentele de karate. Fie că se afla acasă, fie că era pe front, în zone de conflict, Ciubucciu a continuat să se pregătească. Mai mult, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, Marius nu s-a mulţumit doar să se antreneze, ci a şi predat karate atât soldaţilor, cât şi superiorilor săi. „Am zis că dacă tot am timp liber să fac ceva pentru soldaţi. La început, la antrenament au venit 50. Am făcut o primă pregătire dură şi nimeni nu a renunţat. Ba, din contră, au venit 70 la următoarea şedinţă. La pregătire veneau de la soldat până la locotenent-colonel sau ofiţer. Îmi amintesc că într-o zi nu reuşeam să ajung la antrenamentul de la ora 18.00, aflându-mă destul de departe de bază. Mi-au trimis elicopterul să mă aducă la sală“, spune amuzat Marius Ciubucciu.

Ultima scrisoare

Nu mai puţin de 30 de luni dintre cele 60 pe care le are în armata americană le-a petrecut în Irak. „Am plecat în Irak cu gradul de private first class şi m-am întors sergent. Am lucrat între 16 şi 20 de ore. Contactul cu zona de conflict a fost mai rapid decât mă aşteptam. Începe atunci când îţi scrii «ultima scrisoare», care e pusă în seiful unităţii şi va fi primită de familia ta în cazul în care vei muri“, spune Marius Ciubucciu.

Viaţa în zonele de conflict - „unde bombele explodează la dreapta şi la stânga ta“ - nu e deloc uşoară. „În 2004 am ieşit din cantină, acolo unde lăsasem o mulţime de camarazi. În urma mea, cantina a explodat, au murit 70 de oameni. A fost crâncen. Când eşti pe front, nu te mai gândeşti la tine, la viaţa ta, ci la cum să ai grijă de a celorlalţi.“ Perioada din Irak l-a afectat mai mult decât credea: „Când am venit în vizită acasă mi-am dat seama că nu mai eram cum am fost. Aproape că am făcut infarct când m-am trezit şi nu aveam arma M-16 lângă pat. Apoi liniştea din casă mă înnebunea şi trebuia să dorm cu televizorul şi cu radioul deschise. Orice zgomot puternic mă făcea să fiu gata să ripostez“, a adăugat Marius Ciubucciu.

„Băsescu e cool“

Cu trei ani în urmă, Marius Ciubucciu a avut ocazia să se afle faţă-n faţă cu preşedintele Traian Băsescu. „La primul exerciţiu româno-american ROMEX 05 - Iron Aliance, am fost solicitat să vin în ţară, pentru că ştiam limba. Am fost ales ca interpret pentru preşedintele Traian Băsescu, deşi acesta ştia limba engleză. Când l-am văzut pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, i-am spus: Bună dimineaţa, domnule preşedinte!, iar el m-a luat în braţe. Colegii mei americani au fost extrem de impresionaţi şi mi-au zis că preşedintele nostru este cool“, îşi aminteşte Ciubucciu. Iar gesturile preşedintelui României au continuat să-i surprindă pe soldaţii din SUA. „Americanii îi făcuseră traseu şi erau convinşi că totul va merge ca la carte. Dar nu-l ştiau pe domnul Traian Băsescu. Acesta a coborât din elicopter şi a luat-o pe jos. Câţiva soldaţi erau în pauză, astfel că s-a dus să le vorbească. Colegilor mei nu le venea să creadă. Eu nu fac politică, dar preşedintele este simpatic şi spontan. A venit şi la antrenamentele noastre din poligonul de la Babadag, unde a tras cu un M-16“, spune Marius.

http://www.cotidianul.ro/un_roman_traie ... 50411.html

[dcp100168]

Toată lumea profită de prezenţa lui Ciubucciu în ţară!

Cu steagul românesc în buzunar,

A cucerit America!

Niciodată nu este prea târziu să-ţi realizezi visele. E de ajuns să crezi în ceea ce eşti, în ceea ce poţi şi să fii convins că esti suficient de bun pentru a învinge orice fel de barieră. Mulţi cred că, odată ce se află pe un drum bine trasat, cel puţin în aparenţă, şi care le conferă siguranţa zilei de mâine şi satisfacţia modică de a fi realizat ceva, nu mai sunt nici obligaţi şi nici îndrituiţi să spere la mai mult. Greşit - ar spune un gălăţean care, la 29 de ani, şi-a schimbat radical cursul vieţii pentru a ajunge acolo unde doar conchistadorii şi cei care iubesc absolutul au răzbit. În America, staff sergent Marius Ciubucciu este acum expresia vie a unui om care prin voinţă şi disciplină a ajuns parte din coloana vertebrală a celei mai puternice armate a planetei.

Născut luptător

Marius Ciubucciu este un gălăţean care s-a născut cu milităria în sânge, provenind dintr-o familie cu tradiţie în lumea armelor. Disciplina şi simţul răspunderii au fost părţi componente ale caracterului său încă din copilărie, şi le-a fortificat prin sport. Mai întâi prin box, iar de la 16 ani, prin karate. A intrat în lumea mirifică a artelor marţiale motivat de fratele său mai mic, Robert, care practica acest sport, deşi nu a crezut, iniţial, în forţa şi frumuseţea acestei discipline. ”Eu făceam box şi fratele meu făcea karate şi la un moment-dat i-am zis: ce faci tu măi cu karatele? Hai să ne întâlnim diseară în sufragerie ca să vedem ce iese. M-a impresionat şi am vrut să văd şi eu cum e la karate şi am mers să văd cum este. Pe atunci, pentru a merge la karate, trebuia să cunoşti, nu era aşa simplu. Am intrat în sală şi l-am văzut pe sensey făcând un kata. Mi-a plăcut forţa şi frumuseţea în acelaşi timp şi am zis: asta vreau să fac. De atunci n-am mai făcut nimic altceva decât karate. Oricând am un moment mai depresiv, kata mă ajută” îşi aminteşte Marius Ciubucciu. Pentru că îi plăcea ceea ce făcea şi voia să ajungă cât mai sus, a reuşit ca în 10 ani să devină campion european şi membru al lotului naţional, toate astea în timp ce avea la activ şi experienţă în antrenorat. Traseul ascendent pe care l-a parcurs în lumea artelor marţiale - participarea la campionate europene, mondiale, competiţii ale poliţiei, repurtând, anual, câte 2-3 medalii, obţinerea, în 1998 a titlului de campion balcanic, în 2002 campion al Americii şi în 2005 campion al Germaniei - i-ar fi permis să continue cu succes o carieră sportivă. Dar nu a fost suficient. Ştia că poate face mai mult. A ales să păstreze karate-ul ca pe ceva de suflet şi să-şi continue activitatea de poliţist, pe care şi-a început-o la finele lui i95, după ce a absolvit şcoala de subofiţeri de la Câmpina. A lucrat pe rând la Pază şi Ordine, la Furturi din Auto, însă cel mai mult i-a plăcut la Serviciul Criminalistic, pe care l-a părăsit în 2001 pentru a traversa oceanul şi a-şi realiza visul de a cuceri America.

Atentatele de la 11 septembrie l-au lăsat fără loc de muncă

Abia ajuns pe tărâm american, gălăţeanul Marius Ciubucciu nu a pierdut timpul şi şi-a găsit un job la Federal American Airlines. Ar fi trebuit să lucreze într-un aeroport, unde ar fi urmat să facă, într-o oarecare măsură, ceea ce practicase în ţară: comparaţii dactiloscopice în cazul persoanelor dubioase care apăreau în incinta aeroportului. Dar, după numai două săptămâni, atentatele de la 11 septembrie l-au făcut incompatibil cu job-ul respectiv şi aveau să-i creeze prima deziluzie pe pământul american: nu-i venea să creadă că aşa ceva se poate întâmpla în cea mai liberă ţară din lume. ”Atunci am ştiut că viaţa mea o sa se schimbe. Pentru ceea ce urma sa fac, s-au schimbat regulile. De la 11 septembrie s-a impus pentru acel post obligativitatea cetăţeniei americane iar din punct de vedere al cazierului trebuia sa fii perfect curat. Eu nu eram cetăţean american. Multe lucruri s-au schimbat dupa 11 septembrie în America. Am găsit un alt job şi am continuat acolo încă un an de zile, pentru că m-am mutat din Carolina de Nord şi m-am dus în Virginia, în 2002. Voiam să fac şcoală. În America dacă nu ai şcoală, nu ai şcoală. Ca să ajungi la un nivel mai înalt acolo, trebuie să ai studii. Armata era singura cale la momentul respectiv să mă ajute în acest sens. M-am prezentat la oficiul de armată, mi-au dat un test şi m-au întrebat ce vreau să fac în armată. Am zis că vreau să merg la şcoală. Au zis: bine, avem programele astea în armată, dacă te angajezi iţi plătim noi facultatea. Apoi m-am întrebat dacă vreau să fiu infanterist sau ce mi-ar plăcea. Am zis că nu infanterist. Mi s-a explicat că cel mai bine pentru mine ar fi transportul logistic”. Şi aşa, soldatul Marius Ciubucciu, în calitate de manager de transport la 634th Division Suport Team a ajuns să contribuie la planificarea a tot ce presupunea deplasarea diviziei, să ofere consultanţă subunităţilor în ceea ce privea mutarea echipamentului, a celor mai bune metode şi a celor mai eficiente costuri.

Un trabuc i-a salvat viaţa

Prima misiune în calitate de soldat al armatei americane avea să-l ducă pe Marius Ciubucciu direct în teatrul de operaţiuni din Irak. O experienţă interesantă - spune militarul. ”Imediat cum am ajuns la baza din Germania, am plecat în Iraq. Atunci eram soldat şi ca soldat, indiferent ce job ai în armată, soldatul e soldat. Când am ajuns acolo, situaţia operaţională nu era atât de gravă. Acum este greu de imaginat cum mergeam noi în 2003 - 2004 cu maşinile fără armură. Nu existau blindate. Aveam TAB-uri normale. Mie mi-a plăcut”. Prima misiune irakiană l-a pus însă faţă în faţă şi cu realitatea crudă a războiului. S-a întâmplat la un atentat sinucigaş, în noiembrie 2004, în provincia Mosul. ”A fost o explozie într-o cantină provocată de un sinucigaş. Eu am mâncat mai repede şi le-am zis colegilor mei că îi aştept afară, că mă duc să fumez. Aveam un trabuc pe care îl începusem cu vreo două zile înainte. De fiecare dată când ieşeam din câte o situaţie mai critică, fumam câte un trabuc. Imediat ce am ieşit din cantină, a explodat. Colegii mei erau înăuntru. Au fost cam 70 de toţi, dar nu toţi erau ai mei. De aia am spus că nu vreau să-mi fac prieteni. E de ajuns să cunoşti pe cineva şi daca i se întâmplă ceva, doare. Dar dacă mai eşti şi mai apropiat de el, e greu” povesteşte Marius Ciubucciu.

America - visul multor militari

Cel mai mult a resimţit asta în România, în 2005, la Romex, primul exerciţiu comun româno-american. Vestea că printre soldaţii americani se regăseşte şi un român s-a răspândit ca focul şi soldatul Marius Ciubucciu s-a văzut pus în situaţia de a le povesti camarazilor săi români cam cum se poate ajunge să fii membru al US Army. ”Nu cred că mă invidiau. Oricine, în orice meserie, vrea să fie în echipa cea mai bună. America totuşi reprezintă visul fiecăruia. Este visul multor militari. La un moment dat spuneau: uau ce sa fac să ajung şi eu în armata americană? Aveam şedinţă cu ei seara. Totul trebuie să fie legal. Nu poţi altfel. Şi totul începe cu green card, ca să ajungi în armată. Acum sunt subofiţer cu funcţie în comandă. E chiar binişor. În doi ani de zile am ajuns să fiu sergent, în patru ani de zile am fost staff sergent. A fost la limită, mai repede de atât nu se putea să avansez”. În acelaşi timp, militarul, posesor al cetăţeniei americane şi aflat la cea de-a treia misiune în Irak, recunoaşte că dotarea inferioară a trupelor române comparativ cu cea a US Army, este evidentă şi în teatrele de operaţiuni. ”Noi ca americani, avem mult mai mulţi bani şi ne putem permite să cumpărăm, iar situaţiile din teatrele de război impune pentru americani să aibă echipament mai bun. Nu pot să judec armata română, că ar trebui să facă ceva. Într-adevăr, nu au ce avem noi şi asta ştie toată lumea, dar încet încet, încep şi trupele române să aibă. De exemplu acolo nu ai voie să mergi cu maşini care nu sunt blindate; poate nu au cel mai bun blindaj, dar au blindaj. Lipsa unor dotări la fel de performante ca ale noastre ar putea fi cauza tragediilor petrecute în Afganistan în cursul acestui an, în care doi militari români şi-au pierdut viaţa. Asta este o dovadă că procesul de îmbunătăţire al echipamentului folosit de armata română ar trebui accelerat. Probabil ar trebui o dinamică mai mare.” este de părere staff sergent Marius Ciubucciu.

Comandant peste 18 oameni

Grupa pe care staff sergent Marius Ciubucciu o conduce acum este componentă a Batalionului 719 şi numără 18 oameni. Sunt soldaţi care ştiu că fiecare dintre ei are un rol bine determinat în misiunile pe care le îndeplinesc şi că tot ceea ce fac ei, contează. Faptul că sunt conduşi de un şef care are o altă naţionalitate nu a fost niciodată o problemă; acolo unde este ordine, disciplină şi respect reciproc, discriminarea nu are ce căuta. ”N-am avut astfel de probleme. Am avut o discuţie cu soldaţii mei. Atunci când simt că nu primesc ordinul aşa cum ar trebui, le ţin ore de istorie şi le spun lor de ce ar trebui să iubească ei America. America nu e a lor; America e a lumii. În afară de indienii care s-au născut acolo, adevăraţii nativi americani, America e făcută de oamenii din toată lumea. Ei nu au voie să oprească lumea să viseze. Ei mulţi îmi spun: ”Vai, iubeşti America mai mult decât o iubim noi!” Nu, America trebuie păstrată la fel”, este de părere Ciubucciu.

Următorul obiectiv: să fie ofiţer!

Tot ceea ce şi-a propus până în prezent, a realizat: a urmat cursurile Maryland University Criminal Justice, pe care o va absolvi peste câteva luni, şi-a luat licenţa, zilele acestea, la Facultatea de Eduaţie Fizică şi Sport de la ”Dunărea de Jos”, este maestru al sportului, cu centura neagră 3 dan la karate tradiţional şi este subofiţer în cea mai puternică forţă militară a lumii. Dacă până acum nu a ajuns ofiţer, este pentru că s-a dedicat mai mult misiunilor, extrem de importante în acumularea experienţei. Dar timpul nu e trecut, masteratul în sport şi şcoala de ofiţeri fiind următoarele priorităţi pe lista gălăţeanului pentru care visul american nu mai este un vis, ci o realitate.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=15