Jump to content

Explozie într-un apartament din Ţiglina III


Recommended Posts

Posted

Explozie într-un apartament din Ţiglina III

Panică într-un bloc din cartierul Ţiglina III după ce a avut loc o explozie într-unul dintre apartamentele situate la etajul al treilea. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu, dar proprietara apartamentului s-a ales cu arsuri de gradul 2 şi 3 pe membrele superioare.

“Explozia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze. Femeia care locuia în apartament a fost transportată la spital pentru evaluare şi îngrijiri medicale de specialitate”, ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.  

Vecinii femeii s-au speriat îngrozitor. “A fost o bubuitură puternică. Am crezut că este cutremur. Am ieşit la geam şi am văzut geamul căzut în grădină”, ne-a povestit o vecină a femeii.

Cea care a acerut ajutor a fost chiar proprietara apartamentului. “A ieşit singură din casă şi ne-a spus că arde”, ne-a explicat o altă vecină.

Conform primelor estimări ale pompierilor, structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată, iar singurele pagube produse au fost în apartamenul femeii.  

La faţa locului au ajuns şi angajaţii distribuitorului de gaze, care au oprit alimentarea cu gaze în întregul bloc, dar şi criminaliştii care au demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

viata-libera.ro
 

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.