Jump to content

Recommended Posts

Posted

Austriecii vor sa faca, la Giurgiu, un nou Sidex

Romania are prima sansa in fata Ucrainei sa fie gazda unei investitii de 600 de milioane de euro intr-o fabrica de otel cu o productie de 5 milioane de tone/an. Compania austriaca Voestalpine cu activitati in domeniul producerii otelului intentioneaza sa construiasca o unitate de productie in zona Marii Negre, care va avea o capacitate de 5 milioane de tone anual, mai mult decit cele 4,6 milioane de tone care se produc acum la Arcelor Mittal Galati, transmite Reuters. Cele doua tari vizate sint Romania si Ucraina, preferata fiind tara noastra, datorita aportului Dunarii, care va permite transportul rapid si ieftin al materiei prime. Surse din consiliul de supraveghere al Voestalpine, citate de ziarul austriac „Der Standard“, au declarat la inceputul lunii octombrie ca producatorul de otel ar putea construi o fabrica in Romania, proiect care presupune investitii initiale cuprinse intre 500 si 600 de milioane de euro. O decizie finala va fi luata in a doua jumatate a anului, iar fabrica urmeaza sa fie functionala in 2012. Voestalpine a anuntat in octombrie ca va incepe, la Giurgiu, constructia unui centru de servicii in care va prelucra tabla si alte materiale pentru clientii companiei austriece, printr-o investitie de 18 milioane de euro. Terenul pe care va fi construit centrul de servicii, situat pe malul Dunarii, este destinat si constructiei uzinei de otel, a mai relatat „Der Standard“.

Posted

Bine, construieşte, dar pentru cine? VoestAlpine Industries sau VAI au lucrat şi în combinatul nostru, în laminoare, la diverse obiective.

  • 1 month later...
Posted

Varianta Giurgiu revine în actualitate

România are şanse mai mari decât Bulgaria să atragă o investiţie de şapte miliarde de euro a companiei Voestalpine din Austria, care are în plan construcţia unei unităţi producătoare de oţel în regiunea Mării Negre, potrivit publicaţiei austriece Der Standart, citată de site-ul Novinite. Voestalpine urmează să stabilească în ce ţară va fi construită fabrica în cursul acestei veri, printre statele avute în vedere fiind şi Ucraina şi Turcia. Der Standart a relatat că principala competiţie are loc între România şi Bulgaria şi a enumerat avantajele şi dezavantajele din fiecare ţară. Bulgaria încearcă să atragă investitorul austriac oferind electricitate ieftină, în timp ce România a scos în evidenţă infrastructura mai dezvoltată şi dezvoltarea industriei auto, care are nevoie de produse din oţel. Diplomaţi de la Bucureşti, citaţi de publicaţia austriacă, au declarat că autorităţile de la Sofia încearcă să atragă investiţia Voestalpine cu orice preţ. În plus, persoane apropiate de conducerea Voestalpine consideră că partea bulgară a adoptat cea mai agresivă strategie de atragere a investiţiei, în raport cu concurenţii săi. Un purtător de cuvânt al Voestalpine a declarat însă că preţul electricităţii nu este la fel de important pentru companie precum logistica, infrastructura şi accesul la materii prime. Totodată, publicaţia a menţionat şi faptul că premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cancelarul Austriei, Alfred Gusenbauer, au convenit, săptămâna trecută, la Bucureşti, să constituie un grup de lucru care să propună proiecte de valorificare a resurselor Dunării, în principal în sectorul turistic, de către toate ţările riverane, incluzând Ungaria, Serbia, Bulgaria. Voestalpine a anunţat, în octombrie 2007, că în 2008 va începe, la Giurgiu, construcţia unui centru de servicii, în care va prelucra tablă şi alte materiale pentru clienţii companiei austriece, printr-o investiţie de 18 milioane de euro. Compania este deja prezentă pe piaţa românească. Elmsteel, subsidiara britanică a companiei, deţine din 2004 o fabrică la Satu Mare, care produce 50 de milioane de tuburi de oţel anual pentru industria auto. De asemenea, furnizorul german Dancke, deţinut tot de grupul austriac, va începe în curând construcţia unei uzine de presare la Arad.

Posted

Austriecii au ales Constanţa

Ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, a anuntat sambata ca a avut o runda de intalniri la prefectura cu reprezentantii Grupului austriac Voestalpine, care cauta locatii pentru construirea unui combinat siderurgic in judetul Constanta. "Investitorii austrieci au afirmat ca planul lor este de a construi un mare combinat siderurgic in estul Europei considerand avantajoasa o locatie in Romania, Bulgaria sau Ucraina. La intalnirea pe care am avut-o astazi la Constanta s-a convenit constituirea unui grup de lucru la Prefectura, pentru sprijinirea acestui proiect, urmand ca specialistii sa identifice o posibila locatie convenabila si corespunzatoare proiectului, in judetul Constanta, tinand cont de faptul ca investitorii austrieci cauta un amplasament de cel putin 600 de hectare", a spus Cristian David. Surse din Consiliul Judetean Constanta au confirmat ca reprezentantii Grupului Voestalpine au contactat inca de anul trecut autoritatile judetene afirmandu-si intentia de a construi in apropierea Portului Constanta un combinat siderurgic cu o capacitate ce o va depasi pe cea a combinatului Arcelor Mital de la Galati, ce poate realiza anual opt milioane de tone de otel lichid, investitie evaluata intre 7 si 10 miliarde de euro, ce va oferi aproximativ 10.000 de locuri de munca.

Posted

reprezentantii Grupului Voestalpine au contactat inca de anul trecut autoritatile judetene afirmandu-si intentia de a construi in apropierea Portului Constanta un combinat siderurgic

Nu cred că cei ce se luptă pentru prezervarea ecosistemului marin vor fi aşa încântaţi.

Să nu uităm că alt litoral unde să ne facem vacanţele nu mai avem.

  • 3 weeks later...
Posted

Voestalpine cauta 1.000 ha in Constanta

Voestalpine AG Austria, una dintre cele mai mari companii europene cu operatiuni in industria otelului, are nevoie de aproximativ 1.000 de hectare de teren in Romania pentru a-si plasa o investitie istorica de pana la sapte miliarde euro. Surse din piata otelului au declarat pentru Business Standard ca Voestalpine cauta in zona Agigea (judetul Constanta) circa 1.000 de hectare, pe care sa-si construiasca viitoarea unitate de productie otel, ce va avea o capacitate de cinci milioane de tone anual.

Cele mai mari investitii de pana acum facute pe plan local sunt cele ale Erste care a preluat BCR, OMV care a preluat Petrom, si ale Renault, proprietarul Dacia. Investitia Voestalpine este una greenfield si ar fi cea mai mare din istoria Romaniei. “Este clar ca investitia companiei austriece, estimata intre sase si sapte miliarde euro, depinde foarte mult de gasirea acestui teren, care trebuie sa fie in zona Marii Negre. Dupa ce au tatonat zona Giurgiu, austriecii s-au oprit la Constanta”, au spus sursele citate. Acestea au adaugat ca insistenta austriecilor de a gasi o locatie in Romania arata, de fapt, ca sansele tarii noastre de a gazdui aceasta investitie, ce ar putea antrena pana la 10.000 de noi locuri de munca, sunt foarte mari.

Potrivit surselor citate, daca Voestalpine ar alege Romania pentru acest proiect, ar ajunge sa detina cea mai mare capacitate de productie de otel de pe plan local, in conditiile in care ArcelorMittal Galati, cel mai mare combinat siderurgic, are, in acest moment, o productie de 4,7 milioane de tone pe an. Voestalpine este cel mai mare producator austriac de otel din Austria si reprezinta una dintre cele mai mari si mai profitabile companii din aceasta tara. Romania concureaza cu Bulgaria si cu Ucraina pentru amplasarea fabricii de otel de circa cinci milioane de tone, dar, potrivit surselor citate, tara noastra are cele mai mari sanse de a atrage aceasta investitie. Pe lista statelor cu locatii interesante a fost si Turcia, dar sursele Business Standard sustin ca tara in cauza nu mai prezinta interes pentru austrieci. Compania din Austria are deja o echipa de consultanti pe piata locala pentru probleme de locatie, protectia mediului si juridice, fiind prezenta, in acelasi timp, si prin mai multe companii de vanzari. Conform surselor citate, Voestalpine lucreaza cu avocatii de la Tuca, Zbarcea&Asociatii, una dintre cele mai mari firme de avocatura din Romania.

Voestalpine are sansa de a intra pe o piata a otelului in care companiile mari nu au devenit inca viabile, desi au primit ajutoare de stat record. “Comisia Europeana atrage atentia combinatelor siderurgice din Romania ca, desi majoritatea a inregistrat rezultate financiare bune in anul fiscal 2007, trebuie sa-si indeplineasca angajamentele din planurile de viabilitate asumate”, afirma directorul general al Directiei Generale de Politica Indus-triala si Competitivitate din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), Petru Ianc. Potrivit acestuia, daca pana la finele lui 2008 cele sase combinate monitorizate de Comisia Europeana nu vor atinge criteriile de viabilizare pe care si le-au asumat, vor trebui sa inapoieze total sau partial (in cel mai bun caz) ajutoarele de stat primite. Reamintim ca siderurgia romaneasca a incasat, pana in 2004, ajutoare de stat in valoare totala de circa 1,78 mld. USD. Cele mai mari patru mari combinate siderurgice de pe plan local - ArcelorMittal Galati, TMK Resita, Tenaris Calarasi si Mechel Targoviste - au inregistrat, anul trecut, profituri nete totale de 162 mil. USD (110 mil. €). In acelasi timp, compania ArcelorMittal Hunedoara a consemnat, in 2007, o pierdere de 4,7 mil. dolari (3,2 mil. €), iar Mechel Campia Turzii a avut o pierdere de 11,2 mil. USD (7,6 mil. €).

http://www.standard.ro/articol_38566/vo ... tanta.html

Posted

ArcelorMittal: Este loc pentru fiecare

Augustine Kochuparampil, CEO ArcelorMittal Galaţi, a declarat că investiţia anunţată de austriecii de la Voestalpine AG în România - de a construi un combinat cu capacitate de producţie mai mare decât cea de la Galaţi - nu îngrijorează compania, apreciind că este loc pentru fiecare pe piaţa oţelului. "Cred că este loc pentru fiecare pe piaţa oţelului. Am înţeles că se vor concentra pe produse pentu export şi cred că va exista o diferenţiere a produselor, aşa că noi nu suntem foate îngrijoraţi. Noi vom continua să lucrăm şi vom continua planurile noastre de dezvoltare", a afirmat Augustine Kochuparampil.

Directorul general al combinatului de la Galaţi a precizat că planurile strategice ale ArcelorMittal nu vor fi afectate. "Producţia mondială de oţel va fi undeva la 1,3 miliarde de tone, aşa că aceasta nu cred că ne va afecta foarte mult planurile noastre strategice şi de producţie aici, la Galaţi", a completat Kochuparampil.

  • 1 month later...
Posted

Tăriceanu asigură Voestalpine de cele mai bune condiţii

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, conducerea grupului austriac Voestalpine că autorităţile române vor asigura cele mai bune condiţii dacă se va decide ca fabrica de oţel pe care compania doreşte să o construiască în zona Mării Negre va fi deschisă în România. El a arătat că reprezentanţii grupului austriac au fost în România pentru discuţii "aprofundate" cu o comisie guvernamentală, condusă de ministrul pentru Comerţ, Ovidiu Silaghi, şi a prezentat importanţa acestei investiţii pentru economia românească, explicând astfel că este normal ca primul-ministru şi Guvernul să acorde atenţie proiectului. "Nu suntem singura ţară candidată în cursa pentru atragerea investiţiei, mai sunt cel puţin încă două locaţii analizate, în Bulgaria şi Ucraina. Guvernul român va asigura cele mai bune condiţii acestui proiect", a spus Tăriceanu în conferinţa de presă organizată la sfârşitul întâlnirii cu reprezentanţii Voestalpine.

Asigurarea infrastructurii şi a terenului pe care să fie construită fabrica reprezintă condiţii esenţiale pentru atragerea unei astfel de investiţii, a atenţionat premierul, amintind de centrul tehnologic deschis de Renault în oraşul Titu, unde preţurile pentru terenuri au crescut substanţial după ce compania franceză a anunţat investiţia. "Dacă încercăm să vindem terenul ca pentru construcţia unui mall, investitorul va merge în altă parte", a spus Tăriceanu, care a sosit, miercuri, la Linz, în Austria, pentru a discuta cu membrii conducerii grupului austriac, care doresc să construiască o fabrică de oţel în zona Mării Negre.

Voestalpine a anunţat, în noiembrie anul trecut, că intenţionează să construiască în zona Mării Negre o unitate de producţie a oţelului, cu o capacitate anuală de cinci milioane de tone metrice şi că va lua o decizie în privinţa locaţiei în a doua jumătate a anului 2008, în funcţie de costurile de protecţie a mediului, infrastructură şi accesul la materii prime. Statele vizate pentru investiţie, evaluată la circa cinci miliarde euro, sunt România, Bulgaria, Turcia şi Ucraina. Noua fabrică va crea 5.000 de locuri de muncă, iar întreaga producţie va fi exportată.

Posted

ArcelorMittal Galaţi nu se teme de apariţia Voestalpine

Intrarea companiei austriece Voestalpine pe piaţa românească nu va modifica cu nimic planurile anunţate de administraţia ArcelorMittal Galaţi, conducerea companiei anunţând că în 2008 vor fi investite peste 220 de milioane de dolari. Augustine Kochuparampil, general manager ArcelorMittal Galaţi, a a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că strategia investiţională a multinaţionalei din care face parte rămâne neschimbată, în ciuda unei eventuale competiţii din partea companiei austriece Voestalpine. "Orice competiţie este binevenită, nu ne ferim de ea. Dacă suntem competitivi pe plan mondial, de ce nu am fi competitivi şi în România, unde suntem deja prezenţi de şapte ani. Vom continua pe linia îndeplinirii investiţiilor la care deja ne-am angajat iar o parte le-am şi pornit şi avem sprijinul întregului grup pe aceste domenii", a spus Kochuparampil.

Compania are un plan de investiţii de 1,5 miliarde de dolari pentru următorii cinci - şase ani, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea produselor şi de a creşte productivitatea. Obiectivul final al acestui plan de investiţii este transformarea combinatului din Galaţi într-un Centru de Excelenţă pe tablă groasă, la nivelul întregului grup ArcelorMittal. Pentru 2008, nivelul investiţiilor anunţate depăşeşte 220 de milioane de dolari. În plus, Augustine Kochuparampil susţine că, la nivelul grupului, combinatul gălăţean este bine-văzut. "Grupul nostru e prezent aici din 2001. Anul trecut, s-a făcut o întâlnire la nivel înalt pe tema strategiei şi s-a decis că acest combinat de la Galaţi are potenţial de creştere din numeroase motive: suntem o companie care funcţionează bine de şapte ani, suntem unul din furnizorii mari în sectorul construcţiei de automobile şi să nu uităm că facem parte din cel mai mare grup din industria oţelului din lume. Aceste lucruri ne oferă nouă multe avantaje", susţine CEO ArcelorMittal Galaţi.

Voestalpine AG Austria, una dintre cele mai mari companii europene din industria oţelului, ar putea să-şi construiască în România o unitate de producţie a oţelului cu o capacitate de cinci milioane de tone anual, faţă de 4,4 milioane, cât a reuşit să producă ArcelorMittal Galaţi în 2007.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică din lume, având 310.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. Compania reuneşte numărul unu şi numărul doi mondial, Arcelor şi Mittal Steel. ArcelorMittal este lider pe pieţele globale importante, incluzând domeniile auto, construcţii, electrocasnice şi ambalare, având sisteme performante de cercetare şi dezvoltare, precum şi tehnologice, laolaltă cu rezerve cuantificabile de materii prime şi reţele de distribuţie de top. Compania este prezentă cu unităţi de producţie în 28 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America, pe toate pieţele-cheie ale industriei siderurgice, de la cele emergente până la cele mature şi intenţionează să-şi consolideze această poziţie şi pe pieţele cu un potenţial mare de creştere cum ar fi China şi India.

  • 1 month later...
Posted

Voestalpine cumpara teren la Agigea

Voestalpine cumpara 96 ha de teren la Agigea de la austrieci si englezi. Voestalpine, grupul austriac care ar putea investi in zona Agigea-Constanta peste 5,5 mld. euro intr-un combinat siderurgic, a contractat 96,4 ha din cele aproximativ 600 ha necesare companiei pentru a derula investitia, au declarat surse din cadrul autoritatilor implicate in negociere. Voestalpine a incheiat o promisiune de vanzare pentru cel mai mare lot de terenuri din zona Agigea (Sat Lazu) cu firme controlate de doua fonduri de investitii, Arca si Chayton, in spatele carora se afla investitori austrieci si britanici, scrie Business Standard.

  • 2 months later...
Posted

Combinatul siderurgic Voest Alpine va fi construit în portul Constanţa

Combinatul siderurgic Voest Alpine se întinde pe malul Dunării, la vărsarea râului Traun în fluviu. Face corp comun cu oraşul austriac Linz, fiind el însuşi un oraş şi, dacă n-ar exista bariera automată de la intrare, nu ţi-ai da seama că ai pătruns pe o platformă industrială.

Verde de… Linz

La invitaţia companiei Voest Alpine, o delegaţie tehnică a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, condusă de directorul general adjunct Gheorghe Iorov, s-a deplasat la Linz. În perioada 17 – 19 septembrie, românii şi specialiştii austrieci au discutat proiectul de amplasare, în portul Constanţa şi în proximitatea lui, a viitorului combinat siderurgic. „Plecasem la drum având în minte imaginea combinatelor comuniste de la Reşiţa, Hunedoara şi Galaţi, construite în epoca coşului de fum – relatează Iorov. Eram oarecum îngrijorat de riscul de poluare pe care îl poate aduce un asemenea combinat într-o zonă turistică, precum litoralul românesc. De aceea am cercetat cu mare atenţie locurile pe care le vizitam. Pe platforma combinatului erau înşiruite hale uriaşe, care nu se deosebesc cu nimic de hipermarket-urile Kaufland, Carefour, Metro sau Billa, din Constanţa. Printre ele, magazinele, cantinele, grupurile sociale şi dispensarele răsar la tot pasul. Asfaltul şoselelor se învecinează cu gazonul şi pâlcurile de copaci, verdele naturii fiind culoarea dominantă a peisajului. Eram atent să descopăr semnele poluării. Singura emisie din aer era aburul unui furnal. Nicăieri, în aer, nu se vedea vreun fir de fum, iar pe şosea, pe iarbă, pe frunzele copacilor, nici urmă de praf de minereu. Instalaţiile sunt amplasate în halele uriaşe despre care am amintit. În ele, atmosferă este controlată automat. Aerul este recirculat, filtrat, purificat.”

Tradiţia lucrului bine făcut

Combinatul din Linz s-a născut în 1938, pe vremea când Austria era anexa Germaniei naziste. Primul său nume a fost Herman Goering. În 1950 a fost naţionalizat, dar astăzi este sută la sută privatizat şi listat pe bursă. La Linz lucrează 12.000 de oameni. Mulţi dintre ei muncesc în activităţi conexe şi servicii sociale: cercetare dezvoltare, cantine, staţii de benzină, centre de pregătire a forţei de muncă. De-a lungul anilor, compania a suferit numeroase schimbări tehnologice. „În ciuda modernizărilor prin care a trecut, com-binatul mai păstrează utilaje din 1938, câteva poduri rulante şi componente ale laminorului de benzi la cald. Toate funcţionează impecabil, ca o confirmare a tradiţiei germane de a face lucruri bune şi durabile. Am văzut instalaţiile de zincare, care sunt amplasate în hale de 1,5 km lungime. La ele lucrează doar doi oameni, care le comandă de la un pupitru. Utilajele sunt în continuă mişcare. Nimeni nu se poate apropia de ele, din cauza pereţilor despărţitori, de protecţie. Să vrei să bagi mâna şi nu poţi. De 4 ani, în combinat nu a mai fost niciun accident de muncă” – povesteşte Iorov.

Argumentul cultural

De proiectul viitorului combinat se ocupă un colectiv numeros, care a studiat cele patru posibile amplasamente: România, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. Şeful acestuia, Joachim Piesls, a condus discuţiile cu delegaţia din Constanţa. Austriecii au luat în calcul numeroase aspecte ale afacerii, inclusiv culturale. Turcia prezintă prea mari diferenţe de limbă şi comportament, au spus ei. Ucraina este instabilă din punct de vedere politic. Bulgaria are probleme cu furturile, cu insecuritatea omului de pe stradă. În plus există şi bariera scrisului cu litere chirilice. Cei mai compatibili din punct de vedere cultural sunt românii. S-a calculat cât timp durează să ajungi din biroul combinatului din Austria în cel din România. Aeroportul din Constanţa este la o distanţă de cel din Linz de doar 3 ore de zbor. Austriecii şi-au făcut socoteala să-şi cumpere avioane şi să facă naveta. Achiziţionarea terenului pentru construcţia viitorului combinat la Constanţa nu mai constituie o problemă pentru austrieci. Preocuparea este alta. Există un proiect de mediu în dezbaterea Comisiei Europene şi se va lua o decizie pentru 2011. Ea ar putea determina cheltuieli anuale suplimentare de 300 – 400 milioane euro pentru Voest Alpine. În competiţia cu producătorii din India şi China, care au standarde de mediu mult inferioare, combinatele Voest Alpine vor fi dezavantajate, indiferent de amplasamentul lor pe teritoriul Uniunii Europene.

Vin austriecii!

Se pare că zarurile au fost aruncate şi că nimic nu mai poate împiedica realizarea investiţiei la Constanţa. Unul dintre şefii prezenţi la discuţii a declarat: „Decizia este aproape luată!”. În combinat, lucrătorii au, deja, certitudini. „Da, sunteţi de la Constanţa? Venim acolo!” – le spuneau românilor aflaţi în vizită. Sute de austrieci se pregătesc să participe la punerea în funcţiune a investiţiei din portul Constanţa. Cei din comisia tehnică nici nu vor să audă de alt amplasament decât cel din România.

Soarta acestei investiţii în valoare de 5 – 6 miliarde de euro depinde doar de semnarea, în decembrie 2008, a memorandului cu guvernul României.

Combinatul de la Linz se întinde pe o suprafaţă de 800 ha şi are o capacitate de producţie de 6 milioane tone. Cel de la Constanţa va ocupa jumătate din această suprafaţă şi va avea aceeaşi capacitate de producţie – spune Gheorghe Iorov. Proiectanţii au regândit fluxurile de producţie, eliminând distanţele dintre instalaţii şi evitând transportul intern. Pentru locaţia din Constanţa există două variante. Prima are în vedere utilizarea danelor de operare şi a spaţiilor de depozitare de la Comvex. A doua porneşte de la ideea operării minereului pe insula din port, chiar de către Voest Alpine, urmând să se amenajeze dane şi depozite de materie primă. Această ultimă soluţie presupune costuri suplimentare de 400 milioane de euro.

Latex împotriva vântului

Noua investiţie va înghiţi, în fiecare an, 14 milioane tone de minereu şi cărbune. Depozitele de materie primă din port vor fi pline tot timpul. Fiind expuse la vânt, ele pot constitui o sursă majoră de poluare pentru localităţile de pe litoral, pentru zona costieră. Cum au de gând să rezolve austriecii această problemă? „Există două soluţii tehnice, ne-au informat aceştia. Una este cea utilizată la depozitele de materie primă din oraşul – port Kobe. Japonezii le-au împrejmuit cu pereţi înalţi de 30 m, confecţionaţi dintr-un material transparent, care împiedică vântul să ridice pulberea fină de minereu sau de cărbune. A doua metodă este mai ingenioasă şi constă în stropirea munţilor de materie primă cu latex. Această substanţă se întăreşte rapid şi creează o peliculă protectoare, pe care vântul alunecă fără să mai provoace nori de praf. Urmează să se recurgă la una dintre cele două soluţii. Este rezolvată şi problema reziduurilor. Materiile secundare rezultate din procesul tehnologic de producere a oţelului sunt atât de căutate de industria cimentului, încât uneori ajung să fie mai rentabile decât produsele de bază” – a declarat Iorov.

La Constanţa, produsul de bază al combinatului va fi tabla subţire, zincată, de diverse grosimi. Nu doar tablă va fi livrată, ci şi caroserii de autoturisme. O parte din producţie va fi destinată pieţii interne, România fiind cel mai mare producător auto din Europa de Est.

http://www.cugetliber.ro/1222203600/art ... constanta/

  • 4 weeks later...
Posted

Tulburările economice amână investiţia Voestalpine

Voestalpine a anunţat oficial, ieri, că amână investiţia din zona Mării Negre din cauza crizei financiare. Astfel, construcţia oţelăriei austriece a fost amânată pentru anul viitor, „ca urmare a situaţiei critice a pieţelor financiare şi, implicit, a incertitudinii cu privire la evoluţia viitoare a economiei mondiale“, precizează reprezentanţii companiei într-un comunicat. Investiţia, care presupune ridicarea de la zero a unităţii, este estimată la peste 5,4 miliarde de euro, fiind cea mai mare investiţie străină în România. Ţara noastră concurează cu Ucraina, Bulgaria şi Turcia în atragerea investiţiei. Austriecii mai au un motiv în plus să nu se grăbească. Ei nu pot stabili locul unde va fi construită uzina până nu vor apărea noile reglementări privind protecţ ia mediului. Decizia companiei este un semnal în plus pentru autorităţile române că turbulenţele din afară nu au rămas fără replică la noi. „Efectele crizei încep să se simtă inclusiv în România, decizia privind investiţia Voestalpine se amână pentru 2009“, a spus premierul Călin Popescu-Tăriceanu. El a mai spus, ieri, că acesta este primul element care va apărea în mod pregnant în legătură cu o serie de proiecte investiţionale mari.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... estalpine/

  • 2 months later...
Posted

Voestalpine ingheata pe termen nedefinit proiectul otelariei de la Marea Neagra

Voestalpine a inghetat pe termen nedefinit proiectul de constructie a unei otelarii de cinci miliarde de euro in zona Marii Negre, ca urmare a crizei financiare internationale, intrerupand in consecinta si procesul de securizare a terenului in Romania, a anuntat joi compania austriaca, citata de Mediafax. Cele patru state candidate pentru investitie, Romania, Bulgaria, Turcia si Ucraina, vor fi din nou evaluate la reluarea proiectului. "Decizia cu privire la posibila locatie a fost amanata pe termen nedefinit, pe fondul recesiunii anticipate pentru anul 2009 si a incertitudinilor privind evolutia ciclica din anii urmatori. Cele patru locatii potentiale din Bulgaria, Romania, Turcia si Ucraina, identificate in cadrul proiectului de evaluare, vor fi reexaminate la reluarea proiectului", se arata intr-un comunicat al companiei austriece.

  • 1 year later...
Posted

Voestalpine a renunţat la construcţia combinatului din România

Voestalpine nu va mai construi niciun combinat siderurgic în România ori în altă parte, a declarat, pentru Money Channel, Peter Schiefer, purtătorul de cuvânt al companiei. Aceasta este cea de-a doua investiţia majoră pe care România o pierde după cea de 800 de milioane de euro a Mercedes din vestul ţării.

În urmă cu doi ani Voestalpine anunţa că România este preferată pentru construcţia unui combinat siderurgic de 5 miliarde de euro. Locaţia aleasă a fost Agigea iar reprezenetanţi ai companiei au negociat chiar cu primăria şi localnicii pentru achiziţia terenului aferent fabricii. Planurile au intrat în stand by odată cu începerea crizei iar acum au fost anulate. Potrivit lui Schiefer, austriecii nu au cumpărat niciun metru pătrat de teren nici în România nici în vreo altă ţară. "Nu mai lucrăm la acest proiect", sunt spusele reprezentantului Voestalpine.

http://www.money.ro/industrie-grea/aust ... mania.html

  • 1 month later...
Posted

Oţelăria Voestalpine, resuscitată din 2013

Concernul siderurgic nu a renunţat la proiectul realizării unei noi oţelării în zona Mării Negre, însă nu a programat deocamdată realuarea lui. Austriecii de la Voestalpine spun că industria siderurgică va reveni la nivelurile din 2008 abia peste trei-cinci ani.

Compania siderurgică austriacă Voestalpine nu are deocamdată în plan reluarea proiectului privind realizarea unei oţelării de mari dimeniuni în sud-estul Europei, în zona Mării Negre, a declarat, pentru „Adevărul", purtătorul de cuvânt al companiei, Peter Schiefer. Acesta a arătat că piaţa oţelului în 2009 a fost extrem de afectată de scăderea consumului şi a comenzilor. „Producţia în Uniunea Europeană a fost cu aproape 30% mai scăzută faţă de 2008. Problema cea mai mare a fost cauzată de rapiditatea cu care a fost afectat de acest sector în toamna 2008, colapsul venind practic peste noapte", a arătat oficialul Voestalpine.

Cea mai mare investiţie străină

Potrivit acestuia, doar peste trei-cinci ani se vor putea atinge nivelurile din anii 2007-2008. Prin urmare abia începând cu 2013 se va putea vorbi din nou concret despre reluarea proiectului privind noul combinat.

În 2008, Voestalpine urmărea realizarea unei mari oţelării pe ţărmul Mării Negre cu o capacitate de circa cinci milioane de tone, cât întreaga producţie de oţel a României din acel an. Pe lista amplasamentelor analizate erau România, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. România avea avantajul portului Constanţa-Agigea, dar de partea Ucrainei şi Turciei atârnau argumente precum lipsa unor norme stricte de mediu, fiind în afara spaţiului comunitar. Compania urma să ia o decizie privind amplasamentul uzinei până la finele anului 2008, însă în toamna acelui an a anunţat că îngheaţă proiectul pe termen nedefinit. Estimat la peste opt miliarde de euro în total, combinatul ar fi însemnat cea mai mare investiţie străină în România, devansând Erste Bank şi OMV.

O altă problemă care a dus la îngheţarea proiectului a fost lipsa finanţării, în condiţiile în care sectorul bancar era deja afectat de criză, iar scăderea cererii în industria siderurgică a transformat acest sector într-unul în care instituţiile financiare nu mai aveau încredere.

http://www.adevarul.ro/financiar/Otelaria_Voestalpine-resuscitata_din_2013_0_218378682.html

  • 2 years later...
Posted

Grupul voestalpine a deschis la Giurgiu o fabrică de 20 milioane euro pentru prelucrarea oţelului

Grupul austriac voestalpine a deschis la Giurgiu, în octombrie, o fabrică de 20 milioane de euro pentru prelucrarea oţelului, cu o capacitate iniţială de 130.000 tone pe an. Fabrica are o suprafaţă de 9.500 metri pătraţi şi a devenit operaţională octombrie, se arată într-un comunicat al voestalpine.

Materia primă va fi adusă de la oţelăria voestalpine din Linz, Austria, unde se află şi sediul central al grupului, şi va fi folosită pentru producerea de tablă din oţel.

Unitatea este o investiţie green-field, iar pentru început are 50 locuri noi de muncă.

"Steel Service Center Romania combină producţia de fâşii şi foi din oţel de calitate înaltă cu soluţiile logistice personalizate şi serviciile de livrare punctuală, pentru a asigura aprovizionarea principalilor parteneri europeni din domenii precum auto, electrocasnice şi energie", se spune în comunicat.

voestalpine a renunţat la proiectul de 5 miliarde euro în zona Mării Negre; România era o variantă

Grupul austriac voestalpine nu va mai lua în calcul România penru o investiţie 5 miliarde euro într-un combinat de producţie a oţelului întrucât proiectul, anunţat în 2008, a fost abandonat din cauza crizei economice. "Fabrica de oţel de cinci miliarde de euro este un proiect mort şi nu va mai avea loc niciodată în România", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Wolf-Dieter Hohl, membru în Consiliul de Administraţie al voestalpine Stahl Service Center.

voestalpine a anunţat în 2008 că intenţionează să investească 5 miliarde euro în regiunea Mării Negre într-un combinat de producţie a oţelului. Ţările vehiculate pentru acest proiect erau România, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. Hohl a menţionat că niciuna dintre aceste ţări nu mai este vizată întrucât proiectul a fost abandonat.

În România, voestalpine a luat în calcul localitatea Agigea pentru amplasarea unităţii de producţie şi încheiase precontracte de cumpărare pentru aproximativ 200 de hectare în apropiere de Constanţa.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.