dcp100168 Posted August 2, 2010 Posted August 2, 2010 Planuri de restructurare a teatrelor gălăţenePrimarul Dumitru Nicolae rămâne ferm pe poziţie şi nu renunţă la ideea de a restructura teatrele gălăţene. În analiză se află trei variante de restructurare, favorită fiind cea a unificării instituţiilor de cultură. După cum am aflat de la primar, în acest moment autorităţile aşteaptă nişte precizări de la Bucureşti legate de teatrele care nu intră sub incidenţa OUG 63 privind reducerea personalului administrativ. În funcţie de informaţiile pe care le vor primi de la Guvern, aleşii ar putea decide, la propunerea primarului, soarta scenei gălăţene: „Unificarea celor trei teatre pe scheletul Dramaticului este una dintre posibilităţile pe care le avem în vedere. În cazul în care se vor unifica, noul teatru va fi condus de un manager nou, ales prin concurs, nu de vreunul din actualii directori ai celor trei teatre. Personalul teatrelor va fi redus în total cu 30 la sută. Deocamdată, însă, noua organigramă este în discuţii”, ne-a declarat edilul urbei.Vlad Vasiliu: „Şi foarte bine, şi foarte rău”Directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, actorul Vlad Vasiliu, priveşte o asemenea perspectivă nuanţat: „Ideea de a comasa teatrele este şi foarte rea şi foarte bună. Este foarte rea pentru că fiecare teatru are specificul lui. Comasarea personalului tehnic şi administrativ este o măsură pozitivă, dar din punct de vedere artistic un amestec al celor trei instituţii nu este de dorit. Gândiţi-vă că fiecare dintre cele trei teatre are propriul său festival: nu poţi face un Festival Leonard pentru păpuşi sau un Festival de Comedie pentru Muzical.Partea bună este că Dramaticul a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din 1955 şi pe baza acestui act ieşim de sub incidenţa ordonanţei de restructurare. Prin noi, practic putem salva celelalte două teatre”, ne-a declarat directorul Vlad Vasiliu. Dramaticul ar deveni, astfel, pavăză în calea restructurării şi reducerii personalului artistic la celelalte două teatre, Muzical şi Păpuşi. „Îi mulţumim domnului primar că se gândeşte la o asemenea soluţie bună, dar important este ca unificarea să fie aparentă. O unificare totală ar face lucrurile mai dificile pentru că, repet, fiecare teatru are specificul lui”, a subliniat Vlad Vasiliu.http://www.viata-libera.ro/articol-Planuri_de_restructurare_a_teatrelor_2.html
katman Posted August 5, 2010 Posted August 5, 2010 L-am vazut ieri pe Basescu afirmind ca e foarte bine ca pleaca medicii si profesorii, pentru ca nu ne permitem sa ii platim.Dincolo de cinismul de care a dat dovada, nu pot sa nu constat ca s-a tras din toate pozitiile in ce era mai important: invatamint, sanatate, cultura. Dar nu in biserica.90% dintre noi pot trai needucati, pot da spaga la doctori sa fie bagati in seama, pot sa isi bage picioarele in nivelul spiritual, dar nu pot renunta sa dea fatarnic ochii peste cap la Doamne-Doamne. Cind te gindesti ce popor religios, te miri cum nu sintem cei mai cuminti, mai harnici si mai respectuosi din lume, ca doar asa te indeamna Biblia. Concluzia e clara si imi face sila. Un popor de mincinosi. Nu tot. Marea majoritate. Restul s-ar putea sa faca diferenta intre credinta si religie.
dcp100168 Posted August 13, 2010 Author Posted August 13, 2010 Actorii Galaţiului, despre restructurarea teatrelor„Salvarea culturii” înseamnă ca artişti precum Ioana Citta Baciu, Liliana Lupan, Grig Dristaru sau Gheorghe V. Gheorghe să fie eliminaţi ca nişte măsele stricate. Includerea Teatrului de Păpuşi în schema Teatrului Dramatic pe o organigramă redusă are drept consecinţă scoaterea forţată la pensie a actorilor cu ale căror nume scena gălăţeană se confundă.Vestea hotărârii luate de Consiliul Local le-a provocat tristeţe şi dezgust actorilor aflaţi în situaţia de a-şi lua adio de la scena pe care au trudit aproape jumătate de secol.„E mai mult decât dureros ce se întâmplă. După 55 de ani în teatru, dintre care 40 numai la Galaţi, te simţi pur şi simplu ca un gunoi. Anul viitor voi împlini 75 de ani, asta este sărbătoarea care ni s-a pregătit”, ne-a declarat revoltată actriţa Ioana Citta Baciu, pe care publicul gălăţean a putut să o vadă recent într-o prestaţie plină de viaţă în „Cutia Pandorei”. Rol care, după toate probabilităţile, va fi fost ultimul din cariera sa. "Eu nu voi accepta aceste variante de colaborare jignitoare. Mă voi retrage definitiv, cu demnitate. Nu îmi pare rău decât pentru publicul din Galaţi, pe care îl iubesc atât de mult”, a mai spus Ioana Citta Baciu.Dezgustat de decizie era şi actorul Grig Dristaru, care consideră inacceptabilă varianta colaborării. „Ceea ce ni se propune este o moarte puţin mai lentă. Mai bine ne spuneau «plecaţi!» şi gata…. Toţi colegii mei au murit pe scenă, iar pe noi, cei care am rămas, ne aruncă precum nişte măsele stricate. Rămân interzis când aud de aşa ceva. Nici nu ştiu ce să mai spun, ţi se creează aşa o jenă… Sunt foarte mâhnit şi îmi pare rău pentru spectatorii mei din Galaţi. Păi scena de aici este viaţa mea. Eu altceva nu ştiu să fac”, a declarat Grig Dristaru.La rândul său, actorul Gheorghe V. Gheorghe a adoptat o notă ironică la adresa celor care au luat decizia despărţirii lor de teatru: „Să ne dea afară, că nu mai au nevoie de noi. Să se desfiinţeze şi teatrul, să renunţe la cultură, să facă ce vor. Nu mă lamentez, asta e situaţia”, a spus Gheorghe V. Gheorghe.Tot într-un registru ironic a răspuns şi Liliana Lupan. „Foarte frumos, le mulţumim pentru acest cadou. Ce să vă mai spun? Nu mi se pare normal ce se întâmplă, după o viaţă în care am muncit pentru teatrul din Galaţi. Ne aruncă precum un gunoi. Dacă guvernanţii noştri nu mai au nevoie de cultură… Eu ce să fac acum? Să intru în greva foamei? Asta e, să fie sănătoşi. Asta este răsplata pe care o primim după atâţia ani de teatru", a declarat Liliana Lupan.„Sper să fie o situaţie de moment”Contactat telefonic, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” nu părea foarte fericit de soluţia aleasă, dar spera că varianta este doar una de tranziţie. „Consider să e o situaţie de moment, o soluţie de criză care va trece. Asta s-a găsit, asta s-a putut face. Ideea este că pe organigrama Teatrului Dramatic vor fi 82 de persoane, în jur de 60 de la noi, şi cam 22 de la «Păpuşi», iar restul vor fi transferaţi la acea fundaţie a Primăriei. Va fi un fel de externalizare a serviciilor. Pensionarii şi pensionabilii ori pleacă la pensie, ori vor deveni persoane fizice autorizate, ori vor colabora prin prestări servicii, ori prin drepturi de autor”, a explicat directorul Vlad Vasiliu.La rândul său, directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Florin Melinte, consideră că soluţia aleasă este, din punct de vedere tehnic, o rezolvare. „Din punctul meu de vedere, avem o problemă, peste care încercăm să trecem. Va trebui să ne adaptăm. Sperăm să găsim o variantă funcţională, important este că brandul Teatrului Muzical să rămână. Asta e tot ce contează”, a precizat Florin Melinte.Din păcate, al treilea director de teatru din Galaţi, Stelian Stancu, de la Teatrul Gulliver, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.http://www.viata-libera.ro/articol-Marii_actori_ai_Galatiului_aruncati_ca_niste_masele_stricate_2.html
Mikka Posted August 14, 2010 Posted August 14, 2010 Toţi colegii mei au murit pe scenăDe-acuma se pica in ridicol si, parerea mea, cu asemenea afirmatii nu cred ca vor atrage simpatia cuiva. Si profesorii - nu-i asa? - ar putea sustine ca ei tb sa moara la catedra, doctorii in timpul operatiei, soferii la volan etc. E si mai jignitor pentru restul celor care se chinuie in vremurile astea sa spui: "Eu nu voi accepta aceste variante de colaborare jignitoare". Chiar nu stiu pentru cine e jignitoare acum afirmatia...Asta lasand la o parte faptul ca sunt destui tineri (actori) care considera absolut normal ca unii colegi de-ai lor sa se mai si pensioneze.
dcp100168 Posted December 15, 2011 Author Posted December 15, 2011 „Austeritatea" a dublat numărul directorilor din teatrele gălăţeneConsilierii municipali din Galaţi pot fi daţi ca exemple de indiferenţă în cheltuirea banului public, pentru că încercarea lor de a reduce cheltuielile publice prin aplicarea şi în domeniul teatrelor a măsurilor de restructurare conform Ordonanţei 63 le-a ieşit pe dos: numărul teatrelor gălăţene a fost redus de la 3 la 2, dar numărul directorilor de teatre a fost dublat, de la 5 la 9.Măsura a fost luată imediat după apariţia Ordonanţei 63. Atunci, l-am rugat pe primarul Galaţiului Dumitru Nicolae să ne explice de ce a fost nevoie de dublarea numărului directorilor, iar răspunsul a fost sec: "Fiţi fără nici o grijă, că nu rămâne aşa şi nu trece anul până nu lămurim problema". Între timp, a trecut anul, dar măsura nu a fost "lămurită", aşa cum promitea primarul. Acum, cele două teatre au 119 salariaţi, din care 9 sunt directori.Adică un director la 12 salariaţi! Consilierii municipali s-au întrunit într-o şedinţă "de îndată" şi ascunşi de presă au votat reorganizarea celor trei instituţii, Teatru Dramatic "Fani Tardini", Teatrul Muzical "Nae Leonard" şi Teatrul de Păpuşi "Gulliver". După un model consacrat pe scena politică, "Gulliver" a fuzionat prin absorbţie cu "Fani Tardini", iar "Nae Leonard" s-a rupt în două, adică a rămas cu numai 37 de salariaţi, instrumentiştii, soliştii şi balerinele devenind angajaţii Fundaţiei Culturale „Andreiana Juventus".La aceeaşi şedinţă conspirativă, consilierii au aprobat şi noile organigrame. La noul Teatru Dramatic şi de Păpuşi "Fani Tardini & Gulliver", sunt acum 6 directori. Potrivit Anexei 2 a HCL 293/12.08.2010, organigrama "Fani Tardini - Gulliver" cuprinde un "director general (manager)", un "director administrativ", un "director economic" şi un "director artistic", la care se adaugă încă un "director (manager)" la secţia de păpuşi. Peste cei 5 directori mai e un mare şef, un "manager coordonator". Funcţiile sunt ocupate de foştii directori de la "Dramatic", Vlad Vasiliu, Gabriel Constantinescu şi Tiberiu Cazan, directorul fostului teatru "Gulliver", Stelian Stancu, urmând ca pe baza algoritmului politic să fie votaţi "managerul coordonator" al celor cinci directori şi "directorul economic", care va conduce cei doi contabili şefi, de la "dramatic" şi "păpuşi".Un teatru,două oficii juridiceNu au fost reduse nici măcar posturile de secretare. Una e la uşa "directorului manager" de la "dramatic", alta la uşa "directorului manager" de la "păpuşi". Cu restul funcţionărimii e la fel: e un consilier juridic I/gr 5 şi un referent RUI/gr 5 la "resurse umane" pe secţia de "dramatic", dar şi pe partea de "păpuşi" este un consilier juridic şi resurse umane II/II. De ce n-ar putea un singur jurist să se ocupe de toate procesele, de la "dramatic" şi de la "păpuşi"? În ultimii patru ani, teatrul de păpuşi a avut un singur proces cu sindicatul teatrului, care a şi abandonat acţiunea în instanţă, iar teatrul dramatic a avut şase procese la judecătorie, în care şase salariaţi contestau sancţiunile aplicate de directorul Vasiliu. La Curtea de Apel, "Dramaticul" a avut două procese, ambele suspendate. Teatrul "Tardini & Gulliver" nici nu ar avea nevoie de un jurist angajat, putând recurge la serviciile unui jurist al primăriei atunci când se iveşte vreun proces. De ce nu poate exista un singur birou de resurse umane la cei 82 de angajaţi ai teatrului şi le trebuie două, unul la „dramatic" şi altul la „păpuşi"? La fel se întâmplă şi cu contabilii şefi: există un "contabil şef - economist I A/gr II" la jumătatea de "dramatic", dar şi un "contabil şef - I A/gr II" la jumătatea de "păpuşi".Teatrul "Tardini - Gulliver" din Galaţi are acum 6 directoriConsilierii municipali au "reorganizat" şi Teatrul Muzical "Nae Leonard". Prin HCL 296/12.08.2010 s-a hotărât ca teatrul să rămână cu 37 salariaţi, grosul soliştilor, instrumentiştilor şi balerinilor fiind transferaţi la Fundaţia „Andreiana Juventus", la care primăria va vira banii de salarii. Chiar dacă acum mai are doar 37 de salariaţi, Teatrul Muzical va avea în continuare "director general manager" şi directoare economică. Un director la 19 salariaţi. Dar şi în combinaţia asta mai apare un director în plus, Valentin Munteanu, cel de la „Andreiana Iuventus", care e tot director peste artişti. Munteanu, fost subprefect PSDR în 1999-2000, iar între timp a ajuns la PDL. Aşa s-a ajuns de la 5 la 9 directori de teatre.Salarii mai mari decât al primului ministruSalariile directorilor de teatre din Galaţi sunt la nivelul salariilor avute de "manageri" şi înainte de restructurare. Sunt salarii mai mari decât cel al primului ministru.Nu e nici o glumă, pentru că primul ministru Emil Boc încasează lunar 5.422 lei, iar Vasiliu, Stancu şi directorul de la "Muzical", au salarii de de 6.489 lei. În salariu sunt incluse sporuri precum "indemnizaţia de conducere" - 50%, "sporul de fidelitate" - 15%, "sporul de suprasolicitare nervoasă" - 35% şi "sporul de condiţii grele" - 15%.romanialibera.ro
dcp100168 Posted January 24, 2013 Author Posted January 24, 2013 Angajaţii Teatrului Muzical, în pericol de concediereGuvernul Boc a plecat de ceva timp, dar celebra ordonanţă, ce viza reducerea personalului bugetar, este încă în vigoare, iar cei 80 de angajaţi ai Teatrului Muzical riscă să rămână pe drumuri.Sindicatul din Teatrul Muzical „Nae Leonard” a atacat în justiţie o hotărâre a Consiliului Local Galaţi, ce prevedea reducerea la doar 37 de angajaţi a numărului de artişti din instituţia de cultură, dar decizia Tribunalului a complicat şi mai mult lucrurile.Curtea de Apel Galaţi a decis recent ca procesul să fie rejudecat, iar dosarul a avut ieri un prim termen la instanţă. În eventualitatea în care sindicatul din teatru ar pierde procesul, aproape 50 de oameni şi-ar pierde slujbele, alţi 100 de artişti fiind pe statul de plată al fundaţiei „Andreiana Juventus”.Pe de altă parte, Teatrul Muzical ar fi în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea cu doar 37 de angajaţi, în condiţiile în care pentru un spectacol e nevoie de orchestră, solişti, cor şi balet.Există şi varianta ca forul deliberativ local să îşi retragă hotărârea, ţinând cont că avem un nou Consiliu Local şi altă conducere la Primăria Galaţi, dar şi un nou director la Teatrul Muzical. Este şi motivul pentru care judecătorii au acordat un termen mai lung, luna iunie 2013, o punere de acord între cele două instituţii îndepărtând pericolul concedierii pentru artişti şi salvând astfel singurul Teatru Muzical din România, care încă funcţionează cu toate secţiile.Guvernul Ponta a decis recent ca şi în 2013 să nu se facă angajări în sectorul public, blocând astfel posibilitatea completării posturilor vacante la Teatrul Muzical, în măsura în care bugetul local ar fi avut resursele financiare necesare.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted November 29, 2015 Author Posted November 29, 2015 Teatrul Muzical "Nae Leonard", în pericol de dispariţie* Prin votul aleşilor locali, organigrama Teatrului Muzical "Nae Leonard" a fost redusă la doar 37 de posturi * "Am fost puşi în situaţia incredibilă de a-i păstra ca funcţionari publici pe muncitorii de la Ecosal şi a-i trimite pe artişti la o fundaţie", spune primarul Marius Stan * "Vrem să existăm în continuare!", a făcut apel directorul Teodor Niţă În loc să aniverseze 60 de ani, Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, ar putea, anul viitor, să-şi comemoreze dispariţia. Mai vechi decât multe alte instituţii cu tradiţie, Muzicalul gălăţean a devenit unic în ţară nu doar prin actul artistic pe care îl oferă spectatorilor, ci prin organigrama şi statul de funcţii pe care le are: 37 de posturi. Structura de personal i-a fost aprobată la recenta şedinţă a Consiliului Local, unde managerul Teodor Niţă a făcut apel pentru salvarea Teatrului Muzical.De fapt, aleşii n-au făcut decât să aprobe acelaşi număr de posturi pe care, mulţi dintre ei, le-au votat în august 2010, când, sub barda Ordonanţei 63, care a impus restructurarea personalului din administraţia locală, au sacrificat Teatrul Muzical "Nae Leonard" şi Teatrul de Păpuşi "Gulliver", dar i-au pus la adăpost pe muncitorii de la Ecosal şi Gospodărire Urbană. Şi astfel s-a ajuns ca Galaţiul să fie singurul oraş din ţară care are un serviciu public de salubrizare - în condiţiile în care toate celelalte au societăţi de salubrizare - dar a sacrificat două teatre.Culisele unei decizii de îndatăÎn august 2010, Ordonanţa 63, dată de Guvernul Boc, i-a impus Primăriei încadrarea într-un număr maxim de 1.149 de posturi. Teatrul Muzical şi Teatrul de Păpuşi ar fi trebuit să rămână neatinse, pentru că, având acelaşi certificat de naştere ca şi Teatrul Dramatic, ar fi trebuit să fie exceptate de la restructurarea lui Boc. Numai că guvernanţii nu le-au recunoscut ca instituţii exceptate de la Ordonanţa 63, aşa că au fost incluse în organigrama Primăriei.Ca să evite o restructurare reală a personalului, aleşii au recurs la un compromis: Serviciul Administrarea Domeniului Public a fost reorganizat în societatea Gospodărire Urbană, rămânând cu personalul întreg, iar 121 de oameni de la Ecosal au fost incluşi în organigrama societăţii Administraţia Pieţelor Agroalimentare. Teatrele, însă, au fost sacrificate.Pe 12 august 2010, într-o şedinţă de îndată, ţinută în secret, s-a votat Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 294, prin care personalul Teatrului Muzical a fost redus la 37 de posturi, restul salariaţilor fiind mutaţi la Fundaţia "Andreiana Juventus". În acelaşi timp, Teatrul "Gulliver" a dispărut, devenind doar o secţie a Teatrului Dramatic. Culmea, deciziile s-au luat cu câteva ore înainte de şedinţa ordinară în care a fost aprobată noua organigramă a Primăriei.Regretatul consilier Nicolae Rainea a fost singurul ales care a avut o poziţie oficială faţă de măsura luată în privinţa teatrelor: "Pentru suflet, aproape că n-a mai rămas nimic! Ne rămâne doar să mâncăm, să dormim şi să mergem la toaletă. E păcat! Alţii s-au chinuit 50 de ani să facă teatre de toate genurile, iar noi, acum, strângem cureaua, pentru că aşa vrea Guvernul… Eu mai am puţin de trăit, dar ce fac cei tineri?".Au pierdut o bătălie, nu şi războiul!Artiştii n-au stat cu mâinile în sân. Sindicatul din Teatrul Muzical „Nae Leonard” a cerut în instanţă anularea HCL 294 privind aprobarea organigramei de 37 de posturi. Tribunalul Galaţi a dispus suspendarea executării HCL 294, până la pronunţarea instanţei de fond, şi astfel Muzicalul şi-a putut continua activitatea cu structura organizatorică anterioară adoptării acestei hotărâri, personal ce exceda numărul de 37 de posturi.Cinci ani mai târziu, pe 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat definitiv şi a respins acţiunea sindicatului. În aceste condiţii, Muzicalul n-a avut de ales decât să se încadreze în cele 37 de posturi. Numai că organigrama din 2010 nu putea să asigure funcţionarea instituţiei. Şi asta pentru că era plină de tot felul de anomalii! De pildă, organigrama prevedea posturi de şef secţie cor, dar fără cor, şef secţie orchestră, dar fără orchestră, şef secţie balet, dar fără balet…La recomandarea Inspectoratului Teritorial de Muncă, încadrându-se în cele 37 de posturi, directorul Muzicalului, Teodor Niţă, a propus o organigramă operaţională, care să asigure legalitatea şi funcţionalitatea activităţilor instituţiei. Organigrama a ajuns, joia trecută, la votul consilierilor.Apel către aleşiLa şedinţa Consiliului Local, vizibil marcat de decizia pe care trebuia să o susţină, Teodor Niţă a făcut apel către aleşi: "Mă aflu în ingrata situaţie de a susţine o organigramă care acum cinci ani mi se părea o glumă proastă, dar care, iată, a devenit lege. Chiar trebuie să vin să o şi susţin, nu să cer respingerea acestei organigrame incredibile: 37 de oameni. 55 de instrumentişti, 45 de corişti, 30 de balerini, 20 de solişti… în total 37! Dacă am încercat să fim unici prin actul artistic pe care îl desfăşurăm, iată, suntem unici şi prin organigrama pe care o avem! Singura noastră rugăminte şi singura temere: vrem să existăm în continuare! Dacă Teatrul Muzical "Nae Leonard", chiar şi cu 37 de oameni, dar cu organigramă pe care noi o credem cât de cât funcţională, nu va exista, noi, cu toţii, nu vom avea unde să ne întoarcem! Vă rugăm, cerem sprijinul dumneavoastră, ca în viitorul cât se poate de apropiat să devenim din nou ceea ce am fost: Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi", a spus Teodor Niţă.Doi ani de încercări în vanPrimarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a explicat că, de doi ani, face demersuri pentru recunoaşterea Muzicalului ca instituţie exceptată de la Ordonanţa 63: „Iarăşi ne lovim de ceea ce vine din urmă: ordonanţele care au apărut în timp, când am fost puşi în situaţia paradoxală şi incredibilă de a-i păstra ca funcţionari publici pe muncitorii de la Ecosal şi a-i trimite pe artişti la o fundaţie. Acesta este paradoxul în care am trăit până acum. Avem mai bine de doi ani de când am trimis documentaţia la Ministerul Culturii, dar nu numai că am trimis-o, am susţinut-o telefonic, pe firul scurt, am susţinut-o personal la Ministerul Culturii. Sunt documente care dovedesc fără putinţă de tăgadă că acest teatru trebuie să aibă o funcţionare independentă, trebuie scos din organigrama noastră cu funcţionari publici. Din păcate, se schimbă miniştrii Culturii cum se schimbă ciorapii. Şi, de fiecare dată când am crezut că ajungem, în sfârşit, la un rezultat, ministrul a dispărut, a venit altul, pe care, până când s-a familiarizat, l-au dat afară şi tot aşa. Cred că a fost cel mai schimbat minister din toate guvernele, de ce, Dumnezeu ştie! Cert e că nişte oameni suferă!", a spus Stan.Consilierii promit soluţii"Ca să îndreptăm ceea ce, de fapt, tot noi, Consiliul Local, am stricat, l-aş ruga pe dl director Niţă să vină cu un act adiţional în proiectul de management, astfel încât să revenim la structura pe care a avut-o Teatrul Muzical. Şi, odată cu asta, să îndreptăm şi problema Teatrului de Păpuşi. Haideţi să reparăm, în viitorul foarte apropiat!", a spus secretarul Comisiei de Cultură din Consiliul Local, Zanfir Ilie. "În urma "Bocaniadei", am fost nevoiţi să facem treaba asta! Actualul ministru are propus un an de zile, eu zic că într-un an putem să-l convingem!", şi-a exprimat speranţa şi preşedintele de şedinţă, Eugen Găvan. Cu 18 voturi "pentru", organigrama de 37 de posturi a fost aprobată.Câţi oameni are un teatruPotrivit directorului Teodor Niţă, Muzicalul ar avea nevoie de o organigramă cu 240 de oameni, în condiţiile în care orice teatru de operă are minim 300 de angajaţi. Imaginaţi-vă că un spectacol precum "Aida" înseamnă 150 de artişti pe scenă: 45 de corişti, 50 instrumentişti în orchestră, 25 de balerini, plus soliştii! În plus, în spatele scenei sunt zeci de oameni fără care actul artistic ar fi imposibil, profesionişti care se ocupă de decoruri, costume, încălţăminte, machiaje, peruci, sunet, lumini etc.Faptul că organigrama de 37 de posturi este funcţională şi că artiştii au fost trecuţi la Fundaţia "Andreiana Juventus" nu constituie o soluţie, şi asta dincolo de jena şi de nesiguranţa de a nu mai fi artiştii unui teatru, ci ai unei fundaţii. "Problema este că, în asemenea condiţii, nu vom rezista! Dacă mâine dispare fundaţia, poimâine dispare teatrul. Cu cine mai faci artă? Dacă Teatrul Muzical dispare, ne vor reproşa copiii că n-am ştiut să păstrăm identitatea culturală a Galaţiului. Suntem cea mai mare instituţie de cultură din Galaţi şi cea mai bogată, prin diversitate. La anul ar trebui să aniversăm 60 de ani de existenţă şi ne dorim să fie o sărbătoare a teatrului, nu o comemorare! Sper şi cred că acesta trebuie să fie momentul zero, momentul din care trebuie să facem eforturi să revenim ce-am fost!", ne-a declarat directorul Teodor Niţă.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 2, 2015 Author Posted December 2, 2015 Aberaţii administrative - un teatru muzical format din personal TESADacă până acum o săptămână Teatrul Muzical Nae Leonard avea 248 de posturi în organigramă (din care doar 204 erau efectiv ocupate), acum instituţia de cultură nu mai are decât 37 de posturi. Consiliului Local, întrunit joi, a trebuit să confirme prin vot acest lucru, aleşii locali fiind puşi în situaţia de a adopta această decizie ca urmare a unei hotărâri definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Galaţi.Reamintim faptul că totul a plecat de la aplicarea, în 2010, a OG 63 - celebra “ordonanţă Boc”, prin care s-au redus drastic posturile din administraţiile publice locale, la nivelul municipiului Galaţi fiind vorba despre reducerea numărului de angajaţi din aparatul de specialitate al Primarului, din serviciile publice Ecosal şi GeoTopoCardExpert, din Serviciul Public de Evidenţă a Persoanelor, din Poliţia Locală, Direcţia de Implementare a Proiectelor Europene şi din Teatrul Muzical „Nae Leonard”. De reducerile lui Boc au “scăpat” doar Învăţământul, Asistenţa socială şi Sănătatea, din păcate nu şi Cultura! Potrivit OG 63, semnată de primul ministru de la acel timp Emil Boc, dar şi de Vasile Blaga, pe atunci ministru al Administraţiei şi Internelor, Teatrului Muzical din Galaţi i-ar fi revenit doar 37 de posturi în organigramă, faţă de 248, câte avea. Cum la acel moment se punea în discuţie disponibilizarea a 167 de persoane - majoritatea artişti - s-a găsit o soluţie de compromis, prin înfiinţarea Asociaţiei „Andreiana Juventus”, acolo unde s-au dus artiştii “disponibilizaţi’ din Muzical. Asociaţia, susţinută financiar tot de Primăria Galaţi, a fost - şi este în continuare - o formă de protecţie a personalului Teatrului Muzical, care altfel şi-ar fi pierdut definitiv locul de muncă. Totuşi, hotărârea de Consiliu Local care adoptase aplicarea OG 63 - HCL 294/12.08.2010 - a fost atacată în instanţă de sindicatul Teatrului Muzical iar procesul s-a derulat timp de aproape cinci ani şi s-a încheiat recent, pe 19 noiembrie a.c., moment în care Curtea de Apel Galaţi a decis că HCL 294 este legală. Ca urmare, Executivul gălăţean a fost nevoit să ia act de legalitatea acelei hotărâri, care înseamnă, din păcate, că Teatrul Muzical ar trebui să funcţioneze cu doar 37 de posturi. O utopie, având în vedere dimensiunea şi importanţa instituţiei de cultură despre care vorbim.Situaţia gravă a fost explicată de directorul Teatrului Muzical Nae Leonard, Niţă Teodor, care a şi propus, de altfel, suplimentarea organigramei Fundaţiei „Andreiana Juventus” pentru a transfera acolo 59 de salariaţi fără de care, spune directorul, activitatea teatrului nu se poate desfăşura. În plus, directorul a cerut aprobarea unei noi organigrame a teatrului, în condiţiile în care “aplicarea acestei organigrame ar prejudicial atât activitatea instituţiei cât şi a salariaţilor”, spune Teodor Niţă, explicând că de la adoptarea, în 2010, a HCL 294. până acum, au trecut 5 ani, iar “posturile din organigramă nu sunt definite în funcţie de specificul activităţilor, a sarcinilor atribuite şi responsabilităţilor, precum şi în funcţie de nivelul şi/sau specificul studiilor necesar îndeplinirii sarcinilor respective, şi mai mult de atât, s-a ignorat faptul că administrarea, încredinţarea şi gestionarea patrimoniului, calculul salariilor, coordonarea activităţii de producţie, activitatea de procurare materiale... nu sunt activităţi ce pot fi externalizate dintr-o instituţie publică.Astfel, aplicarea acestei organigrame ar prejudicia atât activitatea instituţiei cât şi a salariaţilor”. Ca atare, directorul teatrului a propus ca în cadrul instituţiei de cultură să rămână numai personal TESA - la serviciul resurse umane şi juridic - 3 angajaţi, director economic - 1, serviciul achiziţii publice, contabil, aprovizionare - 8 angajaţi, serviciul tehnic de producţie şi administrativ - 12, serviciul artistic - 7, biroul relaţii cu publicul - 5.Situaţia de la Teatrul Muzical a provocat reacţia societăţii civile. Asociaţia „Galaţi, oraşul meu” a creat pe facebook un protest programat să aibă loc pe 22 decembrie, dacă până atunci nu se va rezolva problema organigramei Liricului gălăţean. În plus, asociaţia a creat o petiţie online pentru salvarea Teatrului Muzical.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted December 30, 2015 Author Posted December 30, 2015 Teatrele din Galaţi, fără personalitate juridică, sedii şi oameni* Cum se prezintă instituţiile de cultură din Galaţi, la mai bine de cinci ani de la Ordonanţa 63/2010 * Cu artişti trimişi pe statele de plată ale unei fundaţii, fără personalitate juridică sau sedii, aşteaptă scăparea la Consiliul Local De câţiva ani, instituţiile de cultură par că au intrat într-o epocă nefastă, şi-au pierdut personalitatea juridică, şi-au pierdut sediile, au fost forţate să îşi micşoreze numărul de posturi şi să găsească tot felul de soluţii pentru a se reorganiza şi pentru a funcţiona, iar pe lângă acestea să poată fi în stare să bucure publicul gălăţean, să ne zidească spiritual.La peste cinci ani de când Ordonanţa 63/2010 privind reducerea cheltuielilor bugetare a tăiat în carne vie, prezentăm astăzi situaţia instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local şi al Consiliului Judeţean.Teatre decimate şi artişti angajaţi ai unei fundaţiiPe 12 august 2010, într-o şedinţă de îndată, ţinută în secret, s-a votat Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 294, prin care personalul Teatrului Muzical a fost redus la 37 de posturi, restul salariaţilor fiind mutaţi la Fundaţia "Andreiana Juventus". În acelaşi timp, Teatrul "Gulliver" şi-a pierdut personalitatea juridică, devenind doar o secţie a Teatrului Dramatic, iar cei 33 de angajaţi ai instituţiei de cultură s-au împrăştiat între Teatrul Dramatic şi aceeaşi Fundaţie "Andreiana Juventus", care a devenit un soi de colac de salvare, astfel încât teatrele să funcţioneze şi să nu îşi închidă porţile.„Aceasta a fost soluţia găsită pentru a salva oamenii, necesari în ecuaţia funcţionării normale a unui teatru. Sper să nu ne prindă al şaselea an în situaţia aceasta, din punct de vedere juridic. Sper să ne recăpătăm personalitatea juridică, să obţinem şi un sediu, lucrăm la aspectul acesta, sunt vehiculate câteva variante în acest sens şi avem promisiuni de la consilierii locali. Teatrul Muzical nu s-a desfiinţat juridic, dar organigrama are 37 de oameni, ceea ce este o anomalie. Un teatru muzical de o aşa anvergură nu poate funcţiona cu 37 de oameni. Normal ar fi ca artiştii să fie angajaţi ai teatrului, nu ai unei fundaţii”, ne-a spus coordonatorul Secţiei „Păpuşi, din cadrul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Eduard Şişu.În acest moment, atât directorul Teatrului „Fani Tardini”, Cristi Gheorghe, cât şi şeful secţiei „Păpuşi”, Eduard Şişu spun că din punct de vedere organizatoric nu sunt probleme, au învăţat în toată această perioadă să gândească în aşa fel programul, încât să aibă loc pe scenă, la repetiţii şi în spectacole, ambele secţii.Potrivit directorului Teatrului „Fani Tardini”, Cristi Gheorghe, din punct de vedere administrativ sau financiar, instituţia pe care o conduce nu a avut probleme în ultimii ani, găsind sprijin de fiecare dată la Consiliul Local şi la Primărie, dar Ordonanţa i-a lovit inevitabil şi pe ei. „Noi eram 82 şi a trebuit să restructurăm organigrama, astfel încât să fim 82 cu tot cu cei de la Teatrul de Păpuşi. 19 oameni în total la „Andreiana Juventus”, dintre care vreo trei sau patru de la noi. A fost o aberaţie ce s-a întâmplat atunci, practic s-a anihilat o instituţie de cultură. Noi între noi nu avem probleme, dar din păcate împărţim o singură scenă şi este o problemă logistică, pentru că e un sigur spaţiu de joc. Ei nu îşi pot scoate decât două premiere pe an, ceea ce este greu pentru noi. Nu ne putem desfăşura activitatea în condiţii optime, din cauza acestui lucru, dar ne-am obişnuit. Sperăm la anul să îşi recapete personalitatea juridică. Este foarte uşor să desfiinţezi o instituţie, dar mai greu să o înfiinţezi. Trebuie să faci o scenă, o sală la standarde europene. Acum e o chestiune de timp. Administraţia vrea să o facă şi o să o facă”, ne-a spus şi directorul Teatrului Fani Tardini, Cristi Gheorghe.Muzicalul nu mai are, pe statele de plată, artişti, ci… 37 de funcţionari publici. „55 de instrumentişti, 45 de corişti, 30 de balerini, 20 de solişti. În total... 37”, făcea un calcul absurd, dar real, directorul Teatrului Muzical, Teaodor Niţă, la şedinţa de Consiliu Local din noiembrie, când atât primarul Marius Stan, cât şi consilierii s-au arătat dispuşi să rezolve problemele create de Ordonanţa 63/2010. Secretarul Comisiei de Cultură din Consiliul Local, Zanfir Ilie, a încercat să găsească o soluţie imediată, iar directorul Muzicalului să vină cu un act adiţional în proiectul de management, astfel încât să revenim la structura pe care a avut-o Teatrul Muzical.„Soluţiile nu sunt uşoare, dar sunt sigur că, atât timp cât avem sprijinul Consiliului Local, vom reuşi să rezolvăm această anomalie. Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a făcut demersuri pentru recunoaşterea Muzicalului ca instituţie exceptată de la Ordonanţa 63. A mers la Ministerul Culturii. Cei din Consiliul Local au arătat că vor să ne sprijine şi sperăm să reintrăm în normal”, ne-a spus şi directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţă.viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 25, 2017 Author Posted October 25, 2017 Consiliul Local repară ce s-a distrus acum şapte ani. Se face dreptate pentru teatrele gălăţene! După şapte ani de nedreptate, "Gulliver" - transformat într-o secţie a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" - ar putea redeveni ceea ce a fost, Teatru de Păpuşi, iar Teatrul Muzical "Nae Leonard" îşi va putea recăpăta artiştii care, până acum, au figurat ca angajaţi ai unei fundaţii. Nicăieri în România nu s-a întâmplat ceea ce s-a petrecut, în august 2010, la Galaţi. Teatrul de Păpuşi "Gulliver" şi Teatrul Muzical "Nae Leonard" au fost sacrificate pe altarul Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr. 63, care a impus restructurarea administraţiei locale. Aleşii, împreună cu Primăria, au pus la adăpost salariaţii, au găsit soluţii pentru tractorişti, zilieri, şoferi, funcţionari şi contabili, dar… au restructurat teatrele. Prin hotărâri de Consiliu Local, "Gulliver" a devenit secţie la Dramatic, iar Muzicalul a rămas cu 37 de angajaţi, restul fiind trecuţi la Fundaţia "Andreiana Juventus". În şedinţa de astăzi, Consiliul Local este chemat să repare ce-a distrus şi să repună teatrele şi pe artiştii lor în drepturi. Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre, iniţiate de primarul Ionuţ Pucheanu, privind constatarea faptului că Teatrul de Păpuşi "Gulliver" şi Teatrul Muzical "Nae Leonard" sunt instituţii publice exceptate de la aplicarea OUG 63. Dacă le vor aproba, practic, aleşii nu vor face decât să constate că artiştii teatrelor nu sunt funcţionari publici, şi deci nu se supun OUG 63. Vor îndrepta aberaţia care trenează de şapte ani şi vor readuce teatrele gălăţene la organigrama pe care o aveau înainte. "Revenim la normalitate" "Este un pas firesc, revenim la normalitatea pe care am tot ocolit-o. Galaţiul a avut şi trebuie să aibă trei teatre distincte: unul de păpuşi, unul dramatic şi unul muzical. Teatrele gălăţene, prin activitatea şi, în primul rând, prin festivalurile pe care le organizează an de an, rămân în picioare, formează identitatea culturală a oraşului şi împing Galaţiul dincolo de graniţele pe care le are. Salut iniţiativa şi îi felicit pe toţi factorii implicaţi că au avut tăria să îndrepte nişte lucruri făcute în pripă. Următorul pas este să se găsească şi un sediu pentru Teatrul "Gulliver", ca să existe de sine stătător pentru că această formulă, să ne înghesuim într-un singur teatru, nu este eficientă pentru niciuna dintre părţi. E ca şi cum ar sta două familii într-o garsonieră", ne-a declarat directorul Teatrului Dramatic, Florin Toma. "O reparaţie morală" Teodor Niţă, directorul Teatrului Muzical "Nae Leonard", ne-a mărturisit că decizia aleşilor locali reprezintă "o reparaţie morală pentru artiştii gălăţeni, dar şi o reparaţie morală pentru cultura gălăţeană! Pentru că noi am sărbătorit 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului Muzical fără să putem spune, cu toată gura, câţi mai suntem...". În opinia managerului, iniţiativa este şi un act de curaj al noii administraţii locale, pentru că lucrurile s-au ştiut, totuşi, de atâta şi atâta timp! "A existat, în 2010, o primă hotărâre de Consiliu care recunoştea faptul că teatrul nostru este exceptat de la Ordonanţa 63, dar iată că nimeni n-a mai avut după aceea curajul să transpună în realitate acest document. Nu am apartenenţe politice, dar trebuie să spun că, de la venirea în administraţie a noului primar şi a Consiliului Local, am avut parte de o deschidere totală. Este lăudabil faptul că primarul îşi asumă această responsabilitate, în condiţiile în care am tot făcut demersuri şi în anii trecuţi", spune directorul. Artiştii, repuşi în drepturi Principalii beneficiari ai deciziei de azi a aleşilor locali vor fi artiştii Teatrului Muzical şi ai Teatrului Dramatic, care au figurat ca angajaţi ai Fundaţiei "Andreiana Juventus", şi cu care relaţia a devenit tot mai dificilă. Nu oricine poate înţelege ce înseamnă, de fapt, munca unui artist! Dar cel mai important este că artiştii se vor reîntoarce în teatrul pe care îl slujesc nu doar cu cărţile de muncă, ci şi cu toate drepturile. Şi spunem asta pentru că, nefiind angajaţi ai unui teatru, artiştii Muzicalului riscă să nu beneficieze, pentru cei şapte ani, de compensaţia de 50 la sută din pensie acordată artiştilor interpreţi. Pasul următor va fi aprobarea noilor organigrame ale teatrelor, iar acest lucru ar putea fi posibil chiar la începutul anului viitor, când se aprobă bugetele. Cui i-a păsat de soarta artiştilor Pentru că trebuie să dăm cezarului ceea ce este al cezarului, trebuie să spunem că, în aceşti şapte ani care au trecut de când teatrele gălăţene au fost "decimate", au existat iniţiative şi propuneri de remediere a acestei nedreptăţi din partea aleşilor locali. Consilierul local Eugen Găvan a încercat acest lucru în 2011, iar de la începutul acestui mandat consilierul local Ion Cordoneanu a atras în mod repetat atenţia că situaţia poate şi trebuie să fie îndreptată. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 27, 2017 Author Posted October 27, 2017 Unde vor da reprezentaţii păpuşarii de la ”Gulliver” De la 1 ianuarie 2018, Galaţiul îşi va recâştiga cele trei teatre pe care le-a avut în urmă cu şapte ani: Teatrul de Păpuşi "Gulliver", Teatrul Dramatic "Fani Tardini2 şi Teatrul Muzical "Nae Leonard", iar actorii gălăţeni vor redeveni angajaţii instituţiilor de cultură şi nu ai unei fundaţii. Artiştii de la "Gulliver" nu vor mai împărţi scena cu actorii Dramaticului, ci vor avea propria lor sală de spectacole. Câţiva dintre artiştii din orchestra, corul, baletul şi revista Teatrului Muzical, împreună cu directorul Teodor Niţă, au aşteptat, alături de Florin Toma, directorul Teatrului Dramatic, ca aleşii să repare ceea ce s-a distrus, în urmă cu şapte ani, prin aplicarea în mod aberant a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 63, privind restructurarea administraţiei locale. Astfel, consilierii locali au constatat că Muzicalul a fost înfiinţat în baza deciziei Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Galaţi din 1956 şi drept urmare este exceptat de la prevederile OUG nr. 63/2010. De la 37 de posturi în organigramă, cu câte rămăsese, Muzicalul va avea, de la 1 ianuarie 2018, 248 de posturi, artiştii care până acum figurau ca angajaţi ai Fundaţiei "Andreiana Juventus" redevenind, cu toate drepturile, angajaţi ai teatrului. Aleşii au constatat, de asemenea, că Teatrul de Păpuşi "Gulliver" Galaţi a fost înfiinţat tot baza deciziei Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Galaţi din 1956, fiind şi el exceptat de la aplicarea OUG 63. "Teatrul de Păpuşi "Gulliver" îşi va redobândi personalitatea juridică", se arată în hotărârea adoptată, prin care instituţia încetează a mai fi o secţie a Dramaticului, redevine teatru şi va avea propria organigramă, cu 38 de posturi. Iar Teatrul Dramatic îşi recuperează şi el actorii, urmând să aibă, din 2018, o organigramă cu 82 de posturi. Gloria se împarte Primarul municipiului Galaţi a ţinut să le spună artiştilor prezenţi că nu este singurul căruia trebuie să-i mulţumească pentru hotărârile adoptate: "Cred că un om căruia ar trebui să-i mulţumiţi cel puţin la fel de mult ca şi mie - dacă merit într-adevăr - este domnul Ion Cordoneanu, pe care îl pun coiniţiator al acestor proiecte de hotărâre de Consiliu Local. Să nu-l uităm şi pe domnul prefect, căruia îi mulţumim în prealabil, înainte de scurgerea celor şase luni", a spus edilul, făcând aluzie la termenul în care hotărârile pot fi atacate în contencios. Casă pentru "Gulliver" Dacă tot va redeveni teatru, Gulliver are nevoie de un sediu, în condiţiile în care clădirea în care a jucat an de zile a fost retrocedată şi acum se degradează pe zi ce trece. "Am identificat şi sediul social pentru Teatrul de Păpuşi, va fi pe strada Gării, în fostul sediu al PNŢCD. Pentru realizarea spectacolelor, suntem în tratative pentru închirierea sălii pe care o au cei de la Casa de Cultură a Studenţilor, iar odată cu închirierea, remedierea micilor probleme pe care le are în momentul de faţă, tocmai pentru a fi adusă la un standard minim în care cei mici să poată veni şi să vizioneze piesele de teatru adresate lor", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 30, 2017 Author Posted October 30, 2017 Se „splitează” Teatrul „Gulliver” de Teatrul Dramatic. Dispar şi organigramele cu 9 directori la 119 angajaţi După mai bine de 7 ani de la măsurile de austeritate luate inclusiv în domeniul culturii în baza Ordonanţei 63 a Guvernului Boc, se revine asupra restructurărilor la care au fost supuse teatrele gălăţene, fiind desfiinţată comasarea Teatrului de Păpuşi „Gulliver” cu Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, iar artiştii de la Teatrul Muzical Nae Leonard, care deveniseră angajaţii Fundaţiei Culturale „Andreiana Juventus” devenind iarăşi salariaţi ai teatrului. De la 1 ianuarie se revine la organizarea de înainte de criză, când la Galaţi existau 3 teatre. „Dorim să înfiinţăm Teatrul Gulliver, pentru că Teatrul Fani Tardini şi Teatrul Gulliver erau comasate şi se cam călcau pe picioare. Unii aveau spctacole dimineaţa, ceilalţi seara, erau complicaţii cu decorurile, recuzita. De la 1 ianuarie revenim la numărul de trei teatre la Galaţi”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Întrucât imobilul în care a funcţionat teatrul, de pe strada Eroilor, a fost restituit de instanţe, spectacolele Teatrului „Gulliver” vor avea loc la sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor, sediul administrativ al teatrului fiind pe strada Gării nr 28. „Am identificat şi sediul social pentru Teatrul Gulliver, pe strada Gării, în fostul sediu al PNŢCD. Pentru realizarea efectivă a spectacolelor, încercăm o antamare a sălii pe care o au cei de la Casa de Cultură a Studenţilor. Mai sunt nişte mici probleme, urmează tratative pentru închirierea acelei săli”, a mai precizat primarul. Austeritate: numărul directorilor s-a dublat, de la 5 la 9! Măsura comasării Teatrului de Păpuşi „Gulliver” cu Teatrul Dramatic „Fani Tardini a fost realizată în mare grabă, sub presiunea măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Boc pentru reducerea cheltuielilor publice prin aplicarea şi în domeniul teatrelor, a măsurilor de restructurare conform Ordonanţei 63. Dacă nu se făcea această comasare, Teatrul „Gulliver” ar fi trebuit desfiinţat. Restructurarea a fost o idee generoasă, dar a ieşit prost pentru că în iureşul reorganizărilor măsurile de austeritate au ieşit pe dos: numărul teatrelor gălăţene a fost redus de la 3 la 2, dar numărul directorilor de teatre a fost aproape dublat, de la 5 la 9!? Pe hârtie, cele două teatre rămase, Teatrul Dramatic şi Teatrul Muzical, aveau 119 salariaţi, din care 9 erau directori. Adică un director la 12 salariaţi! Potrivit Anexei 2 a HCL 293/12.08.2010, organigrama “Fani Tardini – Gulliver” cuprindea un “director general (manager)”, un “director administrativ”, un “director economic” şi un “director artistic”, la care se adauga încă un “director (manager)” la secţia de păpuşi. Peste cei 5 directori mai era şi un mare şef, un “manager coordonator”. Asta era organigrama votată de Consiliul Municipal, în realitate postul de “manager coordonator” nefiind scos la concurs. Un teatru, două oficii juridice, două birouri RU, două contabile şefe… În organigramă nu erau fost reduse nici măcar posturile de secretare. Una era la uşa “directorului manager” de la “Dramatic”, alta la uşa “directorului manager” de la “Păpuşi”. Cu restul funcţionarilor era la fel: era un consilier juridic I/gr 5 şi un referent RUI/gr 5 la “resurse umane” pe secţia de “Dramatic”, dar şi pe partea de “Păpuşi” era un consilier juridic şi resurse umane II/II. De ce nu putea exista un singur jurist să se ocupe de toate procesele, de la “Dramatic” şi de la “Păpuşi”? De ce nu putea exista un singur birou de resurse umane la cei 82 de angajaţi ai teatrului şi erau necesare două, unul la „Dramatic” şi altul la „Păpuşi”? La fel se întâmpla şi cu contabilii şefi: exista un “contabil şef – economist I A/gr II” la jumătatea de “Dramatic”, dar şi un “contabil şef – I A/gr II” la jumătatea de “Păpuşi”! Organigrama de la Teatrul Muzical avea 2 directori la 37 salariaţi Şi numărul directorilor de la Teatrul Muzical a crescut de la 2 la 3 după ce consilierii municipali au “reorganizat” şi acest teatru. Prin HCL 296/12.08.2010 s-a hotărât ca teatrul să rămână cu 37 salariaţi, grosul soliştilor, instrumentiştilor şi balerinilor fiind transferaţi la Fundaţia „Andreiana Juventus”, la care primăria vira banii de salarii. Chiar dacă mai avea doar 37 de salariaţi, Teatrul Muzical a rămas în continuare cu “director general manager” şi director economic. Un director la 19 salariaţi! Dar şi în combinaţia asta mai apărea un director în plus, cel de la „Andreiana Iuventus”, tot director peste artişti. presagalati.ro
dcp100168 Posted May 25, 2020 Author Posted May 25, 2020 Cum se toacă banii gălățenilor. Sumele demente plătite de Primărie pentru dezmățul financiar din teatre și din transportul public Pare greu de crezut, dar Primăria din Galați a cheltuit în 2019 (datele sunt din raportul privind execuția bugetară, nu-i niciun secret așadar) sume indecent de mari, le-am putea numi chiar demente, pentru a susține dezmățul financiar din transportul public de persoane și din teatre. Anul trecut Transurb SA a înghițit din bugetul public nu mai puțin de 90,81 de milioane de lei (peste 19 milioane de euro-o adevărată avere!), ceea ce înseamnă că fiecare gălățean (de la pruncii nou-născuți și până la venerabilii care au depășit suta de ani) a plătit, din propriu buzunar (ca taxe și impozite), câte 300 de lei. Asta doar pentru a susține uriașa mașină de tocat bani numită Transurb, acolo unde mai bine de jumătate dintre posturi sunt ocupate pe criterii politice (în special PC/ALDE), iar achizițiile dubioase (ca să nu zicem trucate) au fost mai mereu pe bază de „parandărăt” consistent. Din suma amintită, mai puțin de 40% a ajuns la procurarea de mijloace de transport (lucru de apreciat în esență, căci parcul auto e jalnic), iar restul de 54,56 de milioane de lei (11,6 milioane de euro) s-a „topit” pentru subvenționarea activității societății publice. Practic, fiecare gălățean a scos din buzunar în acest scop câte 182 de lei, adică echivalentul a 91 de călătorii anual. Imens și neverosimil! Nici cu teatrele (să le și amintim: Teatrul Dramatic „Fani Tardini, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” și Teatrul de Păpuși „Gulliver”) nu-i treaba tocmai în regulă, căci acestea i-au costat pe gălățeni, din bugetul public pe 2019, amețitoarea sumă de 35,98 de milioane de lei (7,6 milioane de euro). Spre o corectă comparație este bine să știți că pentru reparații de străzi s-a alocat mult mai puțin decât pentru teatre (respectiv 20,59 milioane de lei), iar întreținerea parcurilor și spațiilor verzi a costat 18,73 milioane de lei, în vreme ce salubrizarea spațiilor publice din oraș (străzi, alei, trotuare, spații verzi) a costat numai 25,74 milioane de lei. Suma tocată (vom explica de ce spunem „tocată”) de teatre este aproape la fel de mare cu cea cheltuită de municipalitate pentru susținerea întreg sistemului de învățământ preuniversitar (grădinițe, școli și licee) din orașul Galați, care se ridică la 41,37 milioane de lei. Mulți dintre dumneavoastră se întreabă poete, pe bună dreptate, cum de reușesc teatrele din Galați să cheltuie așa sume uriașe (la care trebuie adăugate �” atenție! - și încasările din bilete, din sponsorizări, din subvenții de la Ministerul Culturii și din proiecte). Ei bine, se cam poate. Bunăoară, schema de personal a fost umflată fără milă în ultimii ani. Dincolo de faptul că s-a făcut angajări nu nemiluita, trebuie spus că cele trei teatre au, fiecare, câte patru directori: manager, director artistic, director tehnic și director financiar, dar chiar și câte un purtător de cuvânt cu normă întreagă (deși nu-i deloc de ce-i necesar amintitul post, care presupune maximum 2-3 ore de muncă pe săptămână). Însă cheia poveștii este lista de colaboratori externi, care este uriașă și dublează bugetul de salarii. Surse din interiorul teatrelor ne-au dezvăluit că „se poartă” o metodă foarte interesantă, numită „schimb de mame” prin intermediul căreia managerii diverselor teatre din țară fac schimb de personal pentru diferite prestații, pe sume foarte mari, plătite ca drepturi de autor. Spre exemplu, un regizor „importat” (iar majoritatea managerilor sunt și regizori, căci ei dau tonul afacerii) ajunge să coste, pentru montarea unui singur spectacol (cu mai multe reprezentații, evident) între 8.000 și 12.000 de lei. Însă nimic nu-i întâmplător, căci dacă un regizor de la Cluj sau Arad montează la Galați, pe bani frumoși, automat un regizor de la Galați montează la Cluj sau la Arad, tot pe bani frumoși. E valabil aranjamentul și cu Brăila, dar și cu Botoșani sau Bârlad. Totul să iasă banul, mai ales că se decontează din bugetele primăriilor. Însă despre toate aceste vom reveni într-un articol distinct, cu nume, sume, reciprocități, spectacole samd). Hazliu este că în toată povestea finanțării teatrelor actorii locului au ajuns să fie o cantitate neglijabilă (scuzată să fie expresia). Spre exemplu, la Teatrul „Fani Tardini” sunt doar 11 actori dintre cei 56 de angajați (mai puțin de 20% din personal, deci). În schimb sunt 4 regizori (dintre care unul este director artistic), secretar literar, impresar, secretar PR, dactilografă, 2 șoferi, 6 mașiniști, 2 recuziteri, 3 croitori, peruchier cu normă întreagă, 2 tâmplari, 3 referenți (!), un jurist (care face ce?) samd. Cel mai mare salariu de actor depășește 10.000 de lei (din care 9.874 lei salariul și 347 lei indemnizația de hrană; da, se plătește și așa ceva!), iar managerul are o leafă de 10.887 lei. Cea mai mică leafă (2.480 de lei lunar) o are spălătoreasa teatrului. În privința Teatrului Gulliver, schema de personal e ceva mai mică: 33 de angajați, dintre care 12 actori, un director plătit cu 10.800 de lei pe lună, vreo 9 muncitori și o mulțime de angajați (printre care jurist, organizator de spectacole sau referent achiziții publice) a căror noimă e greu de înțeles, căci teatrul nici măcar nu are un sediu, funcționând în clădirea „Dramaticului”. Lefurile sunt frumușele, căci 5 dintre actori au peste 9.500 de lei pe lună, iar contabilul-șef tot cam atât. Apropo de finanțele teatrului (că or fi și tare complicate, la 33 de salariați și 60 de spectacole pe an!) în afară de contabilul-șef mai există un contabil și un casier, precum și un angajat pe resurse umane. La Teatrul „Nae Leonard” treaba e și mai „groasă”: sunt 120 de angajați, dintre care 65 pentru latura artistică și 55 pentru management și zona auxiliară. Iar lor trebuie adăugați și cei peste 50 de colaboratori, unii cu indemnizații de mii de euro pentru un singur spectacol. Ca și în cazul Teatrului Dramatic, vom reveni cu informații detaliate despre rețeaua de căpușit banii publici. La Muzical, directorul general al teatrului are o leafă de 11.055 lei lunar, iar un artist poate ajunge la 6.000 de lei. În general lefurile personalului tehnic sunt modeste, însă și numărul lor este impresionant. Spre exemplu, teatrul are nu mai puțin de 4 croitorese, deci cam cât un atelier de croitorie respectabil, cu cifră de afaceri de sute mii de euro anual și profit pe măsură. Bine, la Leonard, nu se face profit, ci se toacă banii orașului, doar cheltuielile de publicitate și promovare fiind de aproape 80.000 de euro pe an, bani dirijați mai ales la promovarea de evenimente cu substrat electoral. În ceea ce privește proiectele cu finanțare națională sau europeană, acestea aproape că au dispărut din bugetele celor trei teatre, după ce acum 10-12 ani părea promițătoare. Explicația este simplă: angajații au simțit mirosul banilor și și-au făcut asociații non-profit prin care derulează proiecte de acest fel, sub titulatura de „trupe independente”. Acest lucru se întâmplă în timp ce - atenție! - ei sunt angajați cu normă întreagă la teatrele de stat și mai fac și bani frumoși (între 3 și 15 salarii lunare anual, conform situațiilor financiare de la parteneri) din colaborările externe cu alte teatre de stat. Situația este, fără doar și poate, de natură să provoace îngrijorare, căci vorbim despre o manieră revoltătoare (pe alocuri ilegală) de a cheltui banii publici. Sesizăm pe această cale Primăria Galați și Curtea de Conturi. Poate și procurorii antifraudă, căci pare și de competența lor. impartial.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now