dcp100168 Posted January 14, 2016 Posted January 14, 2016 Un violator recidivist a siluit o adolescentă sub nasul poliţiştilorBestia a fost prinsă în sfârşit, zilele trecute, în timp ce încerca să fugă din ţară, prin vama Nădlac. Are deja la activ o condamnare la patru ani de închisoare, pentru viol, iar în prezent este judecat în al doilea dosar de viol, după ce a siluit o minoră împreună cu alte cinci brute. Fapta s-a petrecut chiar în localitatea de domiciliu a violatorului, sub nasul poliţiştilor care „îl căutau” de zor.Marian Grigoraş, în vârstă de 40 de ani, de loc din comuna Măstăcani, judeţul Galaţi este „căutat” de poliţişti de mai bine de cinci ani, după ce, în 2011 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru viol. Am pus în ghilimele cuvântul „căutat” deoarece, după veţi vedea în continuare, individul nu avea de fapt niciun fel de problemă cu oamenii legii. Locuia în continuare în satul de domiciu, în timp ce poliţiştii se făceau că nu-l văd.Culmea este că în 2014, Marian Grigoraş a mai comis un viol, de data asta împreună cu alte cinci bestii, victimă căzându-le o minoră de 16 ani. Fapta s-a produs chiar în localitatea Măstăcani, iar poliţiştii n-au reuşit, nici de această dată, să-l reţină pe Grigoraş, care pare să fie un fel de Houdini modern şi se face nevăzut ori de câte ori este nevoie.Acest din urmă dosar este, de altfel, destul de controversat, căci procurorii nu au reuşit să-i convingă pe judecători să îi aresteze pe făptuitori (vorbim de ceilalţi cinci reţinuţi, dat fiind că Marian Grigoraş nu a putut fi prins), chiar dacă la mijloc este o agresiune sexuală cu violenţă comisă împotriva unei victime minore. Aşa cum se întâmplă exasperant de des în ultima vreme, judecătorii au acceptat declaraţiile violatorilor şi ale martorilor cum că victima ar avea moravuri uşoare şi că, de fapt, la mijloc ar fi un litigiu legat de „preţul prestaţiei”, nicidecum un viol. Şi chiar dacă în certificatul medico-legal există concluzia că minora a fost bătută şi violată, judecătorii au preferat să fie îngăduitori cu brutele.Cităm din încheierea de şedinţă din 16 iunie 2014 a Judecătoriei Galaţi: „Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi de arestare preventivă a inculpaţilor Panait George, Grigoraş Marian, Bacău Florin, Ivan Cristian, Stratulat Alin şi Oprea Auraş, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru cei lipsă”.Cu alte cuvinte, deşi vorbim de o infracţiune în grup asupra unei minore, după ce că violatorii nici măcar n-au fost deranjaţi să fie aduşi în faţa instanţei (Marian Grigoraş nici n-avea cum, căci el era deja fugar!), judecătorii i-au lăsat în libertate şi au mai şi pus Parchetul să suporte cheltuielile. Procesul este încă în curs, următorul termen fiind programat pe 27 ianuarie 2016.Prins când încerca să fugă din ţarăÎn cele din urmă, însă, în ciuda ineficienţei poliţiştilor gălăţeni şi a suspectei toleranţe a judecătorilor, Marian Grigoraş a fost prins luni, 11 decembrie, de către poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei „Nădlac II”, de pe autostrada Arad - Nădlac. Individul se afla într-un autocar care efectua curse pe relaţia România - Anglia, iar la verificarea documentelor de călătorie poliţiştii de frontieră au descoperit că acesta figura în baza de date a Inspectoratului General al Poliţiei ca fiind dat în urmărire generală. Gălăţeanul a fost predat unei echipe de poliţişti din cadrul IPJ Arad, care „l-au făcut pachet” şi l-au trimis la Galaţi, urmând să fie încarcerat în penitenciar pentru executarea celor patru ani de închisoare.Cât priveşte violul în curs de judecată, rămâne de văzut ce vor concluziona judecătorii, care n-au reuşit, la un an şi jumătate de la începerea procesului, nici măcar să audieze toţi martorii şi toţi inculpaţii.adevarul.ro
dcp100168 Posted July 1, 2016 Author Posted July 1, 2016 Şase bărbaţi din Galaţi au fost achitaţi după ce au batjocorit o copilă de 16 ani. Unul dintre indivizi a fost condamnat anterior tot pentru viol Judecătoria Galaţi şochează printr-o decizie de achitare a şase bărbaţi, care în iunie 2014 au violat o minoră de 16 ani. Judecătorii au luat de bune explicaţiile indivizilor, care susţin că minora era, de fapt, prostituată şi nu s-au înţeles la preţ. O minoră de 16 ani din Galaţi va rămâne marcată pentru tot restul vieţii, după ce, în luna iunie 2014, a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu şase bărbaţi. În urma unei plângeri depuse la Poliţie, cei şase indivizi, respectiv Panait George, Grigoraş Marian, Bacău Florin, Ivan Cristian, Stratulat Alin şi Oprea Auraş au fost puşi sub acuzare pentru viol. Prima decizie stranie a Judecătoriei Galaţi a fost să îi lase pe toţi în libertate, fără să ia măcar o măsură preventivă împotriva lor pe perioada procesului penal. După doi ani de judecată, a venit şi verdictul instanţei, care i-a lăsat fără cuvinte pe părinţii şi apropiaţii victimei. Toţi cei şase bărbaţi au fost achitaţi de acuzaţia de viol, deşi în certificatul medico-legal se menţionează că minora a fost bătută şi violată. Instanţa a dat crezare explicaţiilor aduse de agresori, care au susţinut că adolescenta este prostituată şi s-au ales cu plângeri penale pentru că nu s-au înţeles la preţ. De amintit este că unul dintre cei puşi sub acuzare, Grigoraş Marian, fusese dat în urmărire generală şi a fost prins pe când încerca să fugă din ţară, el fiind condamnat anterior la 5 ani de închisoare pentru viol. Sentinţa Judecătoriei Galaţi a fost atacată cu apel de Parchet, iar Curtea de Apel Galaţi va pronunţa decizia definitivă în acest caz la sfârşitul lunii septembrie 2016, după ce va reaudia martorii care au asistat la cele întâmplate. adevarul.ro
dcp100168 Posted August 29, 2016 Author Posted August 29, 2016 A fost achitat pentru un viol în grup după ce a batjocorit o copilă de 16 ani, pentru a fi ulterior condamnat definitiv tot pentru viol Grigoraş Marian, un infractor extrem de periculos dat în urmărire generală, a fost prins pe când încerca să fugă din ţară, după ce a fost condamnat anterior la 5 ani de închisoare pentru viol. Între timp, Judecătoria Galaţi a pronunţat o decizie de neînţeles, prin care îl achita pe Grigoraş Marian alături de alţi cinci bărbaţi, acuzaţi că în iunie 2014 au violat o minoră de 16 ani. Mulţi infractori reuşesc, din păcate, să scape de consecinţele penale ale faptelor pe care le-au comis, iar unii dintre ei nu sunt condamnaţi nici când probele sunt evidente. Este cazul lui Grigoraş Marian (40 de ani), un gălăţean condamnat definitiv pentru viol la 5 ani de închisoare, dar care s-a gândit să fenteze din nou legea, fugind din ţară. El plănuia să se ascundă până când pedeapsa se prescria, dar a fost prins în cele din urmă de poliţişti. Grigoraş Marian a fost adus în faţa judecătorilor pentru a răspunde şi într-un alt dosar penal, tot pentru viol, pentru a afla ulterior cu bucurie că a fost achitat de acuzaţia adusă. În urma unei plângeri depuse la Poliţie de o minoră de 16 ani, şase indivizi, respectiv Panait George, Grigoraş Marian, Bacău Florin, Ivan Cristian, Stratulat Alin şi Oprea Auraş , au fost puşi sub acuzare pentru viol pe 11 iulie 2014. Prima decizie stranie a Judecătoriei Galaţi a fost să îi lase pe toţi în libertate, fără să ia măcar o măsură preventivă împotriva lor pe perioada procesului penal. După doi ani de judecată, a venit şi verdictul instanţei, care i-a lăsat fără cuvinte pe părinţii şi apropiaţii victimei. Toţi cei şase bărbaţi au fost achitaţi de acuzaţia de viol, deşi în certificatul medico-legal se menţionează că minora a fost bătută şi violată. Instanţa a dat crezare explicaţiilor aduse de agresori, care au susţinut că adolescenta este prostituată şi s-au ales cu plângeri penale pentru că nu s-au înţeles la preţ. Sentinţa Judecătoriei Galaţi a fost atacată cu apel de Parchet, iar Curtea de Apel Galaţi va pronunţa decizia definitivă în acest caz la sfârşitul lunii septembrie 2016, după ce va reaudia martorii care au asistat la cele întâmplate. Pe 21 iulie, Tribunalul Galaţi a finalizat primul dosar de viol în care Grigoraş Marian fusese pus sub acuzare, respingând o contestaţie la executare depusă de acesta. Decizia instanţei este definitivă, iar Grigoraş Marian se va întoarce după gratii pentru a executa pedeapsa de 5 ani de închisoare la care a fost condamnat. adevarul.ro
dcp100168 Posted December 16, 2016 Author Posted December 16, 2016 Şase bărbaţi au fost achitaţi definitiv după ce au violat o copilă de 16 ani. Judecătorii au luat de bune scuzele violatorilor Curtea de Apel Galaţi a pronunţat o decizie de neînţeles, achitând şase bărbaţi acuzaţi că în iunie 2014 au violat o minoră de 16 ani. Instanţa a dat crezare violatorilor, care au declarat că fata era prostituată şi nu s-au înţeles la preţ. Mulţi infractori reuşesc, din păcate, să scape de consecinţele penale ale faptelor pe care le-au comis, iar unii dintre ei nu sunt condamnaţi nici când probele sunt evidente. În urma unei plângeri depuse la Poliţie de o minoră din Galaţi, şase indivizi, respectiv Panait George, Grigoraş Marian, Bacău Florin, Ivan Cristian, Stratulat Alin şi Oprea Auraş, au fost puşi sub acuzare pentru viol pe 11 iulie 2014. Prima decizie stranie în proces a venit la Judecătoria Galaţi, care i-a judecat pe toţi în libertate, fără să ia măcar o măsură preventivă împotriva lor pe perioada procesului penal. După doi ani de judecată, a venit şi verdictul instanţei, care i-a lăsat fără cuvinte pe părinţii şi apropiaţii victimei. Cei şase bărbaţi au fost achitaţi de acuzaţia de viol, deşi în certificatul medico-legal se menţionează că minora a fost bătută şi violată. Instanţa a dat crezare explicaţiilor aduse de agresori, care au susţinut că adolescenta este prostituată şi s-au ales cu plângeri penale pentru că nu s-au înţeles la preţ. Sentinţa Judecătoriei Galaţi a fost atacată cu apel de Parchet, dar Curtea de Apel Galaţi a menţinut verdictul primei instanţe pe 15 decembrie, după ce i-a reaudiat pe martorii care au asistat la cele întâmplate. Singura veste bună este că unul dintre violatori va merge totuşi la închisoare. Grigoraş Marian a fost condamnat la 5 ani de închisoare într-un alt dosar penal, tot pentru viol. adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now