Jump to content

Un tecucean a încercat să-şi ia viaţa, aruncându-se în aer


Recommended Posts

Posted

Un tecucean a încercat să-şi ia viaţa, aruncându-se în aer

Pompierii  tecuceni și echipajele SMURD au salvat, în această dimineață, un bărbat din flăcări, după ce în garsoniera în care locuia s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. Victima, cu arsuri pe 50 la sută din corp, are 65 de ani și a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Anton Cincu, din Tecuci, dar se pare că aceasta ar urma să fie adusă la Spitalul Județean, din municipiul Galați.

Potrivit maiorului Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, din primele cercetări a reieșit că bărbatul a încercat să își ia viața. Tecuceanul a fost găsit în mijlocul camerei, alături de o butelie deconectată de la aragaz, iar în preajmă au fost descoperite și surse de aprindere, ceea ce indică faptul că, cel mai probabil, în acest caz, este vorba despre o tentativă de suicid.

Poliția a demarat o anchetă, iar Inspectoratul de Stat în Construcții a fost de asemenea sesizat. Din fericire, celelalte garsoniere din bloc nu au fost afectate de deflagrație.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.