Jump to content

Reacţia incredibilă a martorilor la o tâlhărie în Galaţi: "Lasă-l bre, vrei să-l dai la poliţie pentru un telefon?"


dcp100168

Recommended Posts

Reacţia incredibilă a martorilor la o tâlhărie în Galaţi: "Lasă-l bre, vrei să-l dai la poliţie pentru un telefon?"

* Un individ prieten cu infracţiunile şi puşcăria  a fost prins zilele trecute după ce a tâlhărit o tânără în zona IC Frimu * Niciunul dintre martorii capturării nu a vrut să sune la 112

Simţul civic şi promptitudinea în reacţii a martorilor la o faptă antisocială lasă mult de dorit la Galaţi. Statul cu braţele încrucişate în faţa nenorocirii altuia sau a încercării cuiva de a face bine este mai nociv decât răul în sine, făcut de cei certaţi cu legea şi bunele principii. O dovedeşte un eveniment petrecut în urmă cu două zile, într-un cartier din Galaţi, ai cărui protagonişti au fost, pe de o parte, un tâlhar, iar pe de altă parte, doi oameni care au vrut să sară în ajutorul victimei şi să-l predea autorităţilor pe infractor. S-a întâmplat în spatele blocurilor din zona „Două Babe”, în apropierea unui atelier de reparaţii auto, miercuri, în jurul orei 14,00. „Eram aici în atelier, lucram cu şeful şi am auzit o tânără cum striga după ajutor, mai încolo, spre blocuri, la vreo 50 de metri. Striga că i-a furat geanta. Am ieşit în uşă şi am văzut un tip îmbrăcat cu o salopetă roşie, care fugea. M-am luat după el şi l-am fugărit până după garaje, spre strada Crinului, unde l-am prins. M-a ajuns şi şeful din urmă şi amândoi l-am pus jos”, povesteşte Ovidiu Puşcă, angajatul atelierului auto.

Până aici, nimic nefiresc, am putea zice, numai că partea şi mai neplăcută a poveştii s-a scris în momentul în care cei doi au vrut să sune la poliţie şi şi-au dat seama că niciunul nu avea telefonul la el.

„Vreun sfert de oră m-am rugat de diverse persoane, multe ieşiseră la balcon şi se uitau, să sune la 112, să cheme poliţia. Nimeni nu a vrut. O femeie de la etajul patru chiar mi-a zis: „Lasă-l bre în pace, vrei să îl dai la poliţie pentru un telefon?” Nu mai zic că se mai şi adunaseră unii care se uitau urât la mine, că ce îi fac, de ce nu îi dau drumul. Nu mi-am imaginat aşa ceva. A trebuit să rămân eu cu el, iar Ovidiu să vină înapoi la atelier şi să sune la 112. A venit poliţia, l-a luat, noi ne-am dus la secţie şi am dat declaraţii, nicio problemă. Nu e normal ca nimeni să nu sară în ajutor, oricine poate ajunge în această situaţie. Fata aia fusese lovită, i-a dat cu pumnul şi i se făcuse rău, chiar nu se gândeşte nimeni că în locul ei putea fi fiica sau soţia?”, se întreabă supărat Ionuţ Cazacu, proprietarul atelierului auto.

Infractorul, care se pare că nu este la prima problemă cu legea, are peste 30 de ani şi o constituţie destul de robustă. El este cercetat pentru tâlhărie şi a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.