Jump to content

Bacalaureat 2016, la Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Subiecte accesibile la simularea  probei de matematică şi istorie

Dintre cei 7.881 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a înscrişi la începutul anului şcolar, doar 6.952 au participat la simularea probei la disciplina obligatorie a profilului, peste 900 fiind absenţi. Dintre cei prezenţi, peste 5.300 au susţinut proba la matematică, în timp ce peste 1.600 au dat simulare la istorie.

De la inspectoarea de specialitate la matematică, Viorica Bujor, am aflat că subiectele pe care le-au primit elevii au fost accesibile şi fără să le ridice probleme prea mari. "Cei care au învăţat constant vor lua note mari, pentru că nu sunt itemi care să le fi ridicat probleme. Cei care nu ştiu formule sau nu au asimilat materia nu au cum să ia note de trecere", a declarat Viorica Bujor.

Sorin Langu, profesor de istorie la CNVA, ne-a spus că şi la această disciplină candidaţii n-au avut prea mari dificultăţi de înfruntat: "Subiectele au fost frumoase şi accesibile. La punctele 1 şi 2 vom vedea exact ce competenţe şi-au însuşit şi ce nu, pentru a putea lucra la clasă cu ei. Punctul al treilea s-ar putea să-i fi debusolat, pentru că ei nu au învăţat despre comunismul din România, dar subiectul putea fi tratat prin prisma constituţiilor. Aici e posibil ca unii să nu se fi prins de unde să apuce subiectul. În rest, nu au fost probleme", a precizat profesorul de la CNVA.

Joi, 10 martie, numai elevii claselor a XII-a vor susţine simularea ultimei probe, la disciplina la alegere din specializarea urmată.

Rezultatele se vor afişa pe 18 martie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Subiecte accesibile la simularea probei de matematică şi istorie

Dintre cei 7.881 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a înscrişi la începutul anului şcolar, doar 6.952 au participat la simularea probei la disciplina obligatorie a profilului, peste 900 fiind absenţi. Dintre cei prezenţi, peste 5.300 au susţinut proba la matematică, în timp ce peste 1.600 au dat simulare la istorie.

De la inspectoarea de specialitate la matematică, Viorica Bujor, am aflat că subiectele pe care le-au primit elevii au fost accesibile şi fără să le ridice probleme prea mari. "Cei care au învăţat constant vor lua note mari, pentru că nu sunt itemi care să le fi ridicat probleme. Cei care nu ştiu formule sau nu au asimilat materia nu au cum să ia note de trecere", a declarat Viorica Bujor.

Sorin Langu, profesor de istorie la CNVA, ne-a spus că şi la această disciplină candidaţii n-au avut prea mari dificultăţi de înfruntat: "Subiectele au fost frumoase şi accesibile. La punctele 1 şi 2 vom vedea exact ce competenţe şi-au însuşit şi ce nu, pentru a putea lucra la clasă cu ei. Punctul al treilea s-ar putea să-i fi debusolat, pentru că ei nu au învăţat despre comunismul din România, dar subiectul putea fi tratat prin prisma constituţiilor. Aici e posibil ca unii să nu se fi prins de unde să apuce subiectul. În rest, nu au fost probleme", a precizat profesorul de la CNVA.

Joi, 10 martie, numai elevii claselor a XII-a vor susţine simularea ultimei probe, la disciplina la alegere din specializarea urmată.

Rezultatele se vor afişa pe 18 martie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Rata de promovare la simularea bacalaureatului este de 38,39%

Rata de promovare a simulării Bacalaureatului este de 38,39% la clasa a XII-a şi de 25,76% la clasa a XI-a, 13 elevi având media 10, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei. Rata de promovare la simularea examenului din anul 2015 a fost de 38,77%, potrivit datelor transmise atunci de Ministerul Educaţiei.

“Pe probe, situaţia notelor peste 5 este următoarea: 64,6% la Limba şi literatura română (procentaj superior celui de anul trecut: 61,36%),80,8% la Limba maternă (cu cinci procente în plus faţă de 2015 - 75,49%), 53,2% la proba obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie (procentaj superior faţă de 2015 - 52,49%), respectiv 60,8% la proba la alegere a profilului (în uşoară creştere, în raport cu 2015 - 60,3%)”, se arată în comunicatul ministerului.
În ceea ce priveşte rata de promovare la clasa a XI-a, aceasta este de 25,76%, în scădere cu trei procente comparativ cu 2015, când aceasta s-a situat la valoarea de 28,51%. Cu alte cuvinte, dintre cei 121.535 de elevi participanţi la simularea din 2016, 31.313 elevi au obţinut medii peste 6. “Pe probe, situaţia notelor peste 5 primite de elevii de clasa a XI-a se prezintă astfel: Limba română - 57,6 (în creştere cu aproximativ 6 procente faţă de 2015 - 51,77%), proba obligatorie a profilului/Matematică sau Istorie – 37,6% (în scădere cu aproape 5 procente faţă de anul trecut - 42,35%) şi Limba maternă - 72,7% (în creştere faţă de 2015 - 56,97%). Precizăm că elevii claselor a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire a disciplinelor nu este similară celei de clasa a XII-a”, se arată în comunicatul ministerului.

În total, 231.958 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a au participat la toate probele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat 2016.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată de la clasa a XI-a şi clasa a XII-a arată astfel: 25.823 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 25.802 elevi au obţinut medii între 7 şi 7,99, 16.866 de elevi au obţinut medii între 8 şi 8,99 şi 5.195 de elevi au obţinut medii între 9 şi 9,99. De asemenea, 13 elevi au încheiat simularea examenului de bacalaureat cu media 10. “În patru judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,7) şi Ilfov (18,4). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 30% s-au consemnat în 5 judeţe: Cluj (32,7%), Suceava (31,7%), Iaşi (30,9%), Prahova (30,8%) şi Alba (30,7%). Sub pragul de 20% s-au înregistrat în judeţele Timiş (19,9%), Teleorman (18,4%), Giurgiu (15,4%) şi Ilfov (11,4%)”, se mai precizează în sursa citată.

gds.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Bacalaureatul pentru olimpici

La aceasta editie speciala a bacalaureatului pentru olimpici au participat si sapte absolventi de liceu din Galati. Ei au finalizat studiile la colegiile nationale Vasile Alecsandri, Costache Negri si la Liceul cu program sportiv. Mediile generale la bacalaureat in cazul celor sapte absolventi s-au situat intre 7,95 si 9,76, nu mai putin de patru note depasint 9,60.

In ceea ce priveste sesiunea de vara a bacalaureatului, aceasta va incepe pe 13 iunie cand absolventii vor incepe proba competentelor lingvistice care va dura pana pe 15 iunie, competentele digitale vor avea loc intre 21 si 24 iunie, iar examenele scrise sunt programate pe 4 iulie la limba si literatura romana, 5 iulie limba si literatura materna, 6 iulie proba obligatorie a profilului si 8 iulie proba la alegere a profilului sau a specializarii. Rezultatele se vor afisa pe 12 iulie, iar cele finale, dupa rezolvarea contestatiilor pe 16 iulie.

voxtvregional.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 600 de elevi gălăţeni de clasa a XII-a nu s-au înscris la prima sesiune de Bacalaureat 2016

Un număr de 658 de elevi de clasa a XII-a ai promoţiei actuale, din Galaţi, nu participă la prima sesiune a bacalaureatului 2016, fie pentru că nu au situaţiile şcolare încheiate, fie pentru că nu sunt pregătiţi, în timp ce un număr de 526 de absolvenţi din anii anteriori vor susţine probele.

În judeţul Galaţi, pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016 s-au înscris 3.420 de candidaţi, cu 804 candidaţi mai puţin decât anul trecut, când s-au înscris 4.224 elevi. Din totalul de 3.420 de candidaţi înscrişi în această sesiune, 2.894 de candidaţi sunt absolvenţii claselor a XII-a din acest an, iar 526 sunt din seriile anterioare. La începutul anului şcolar erau înscrişi în clasa a XII-a 4.085 elevi. Dintre aceştia şapte absolvenţi de liceu au participat la sesiunea specială pentru olimpici a bacalaureatului 2016 şi au obţinut note de trecere. Astfel, 658 de elevi ai claselor a XII-a din promoţia actuală nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016.

Principalele motive pentru care aceşti elevi nu s-au înscris la prima sesiune, conform inspectorului general al ISJ Galaţi, Mioara Enache, sunt situaţiile neîncheiate, corijenţele sau faptul că nu se simt destul de pregătiţi pentru susţinerea acestui examen.

Prima sesiune din acest an a examenului naţional de Bacalaureat va debuta luni, 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 15 iunie. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă va avea loc în perioada 15 - 17 iunie, iar între 21 şi 24 iunie este programată proba de evaluare a competenţelor digitale. Între 27 iunie şi 1 iulie, se va susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise ale sesiunii iunie-iulie vor începe pe data de 4 iulie, cu Limba şi literatura română (proba E)a) şi vor continua pe 5 iulie cu proba la Limba şi literatura maternă (proba E)b), pe 6 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E)c), iar pe 8 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării (proba E)d).

Rezultatele vor fi afişate în data de 12 iulie, până în ora 16.00, şi, în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse contestaţii, care urmează a fi soluţionate în perioada 13 - 15 iulie, astfel încât pe 16 iulie să fie făcute publice rezultatele finale. Cei care nu vor reuşi să obţină note de trecere la examenul de bacalaureat în prima sesiune se vor putea înscrie, între 16 şi 17 august 2016,la cea de-a doua sesiune, din acest an.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

Cum s-au descurcat absolvenţii de liceu din Galaţi la prima sesiune a bacului

Ieri, 13 iunie, a început prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016. Absolvenţii de liceu din Galaţi au păşit cu emoţii pragul instituţiilor de învăţământ, sperând că toate cunoştinţele acumulate, dar şi norocul îi vor ajuta să susţină cu brio proba orală la limba şi literatura română. Unii au ieşit din sălile de clasă încântaţi, alţii, descurajaţi din cauza „dificultăţii subiectelor”. Cadrele didactice care au monitorizat desfăşurarea probei de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română spun că subiectele au fost accesibile pentru toţi.

„Proba se desfăşoară în condiţii foarte bune. Subiectele sunt accesibile şi fac parte din diverse stiluri funcţionale. Cele mai multe dintre acestea aparţin stilului juridico-administrativ. Elevii trebuie să recunoască trăsăturile stilului unui text. Din câte am observat, elevii noştri chiar au trecut peste emoţiile fireşti ale examenelor”, ne-a declarat Pompilia Chifu, directoarea Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”.

Mulţumită de condiţiile de desfăşurare a Bacalaureatului este şi directoarea Colegiului Naţional „Costache Negri”, Andra Ionescu: „Elevii au fost pregătiţi. Ştiau la ce să se aştepte. Au răspuns foarte bine cerinţelor. Membrii comisiei au avut ce să evalueze, au avut cu cine să poarte un dialog constructiv, dar la asta ne aşteptam. Subiectele sunt după modelul din anii trecuţi”.

Subiecte pentru toate... gusturile

Potrivit elevilor, au fost şi subiecte care le-au dat bătăi de cap. „Am avut un subiect legat de evoluţia avangardei în România. Nu mă aşteptam la acest subiect”, ne-a spus  Teodora Carp, una dintre absolvente. Totodată, o altă eleva a precizat că a trebuit să comenteze importanţa Constituţiei într-un stat.

Unii elevi au ieşti chiar încântaţi din sala de examene: „Eu am avut un subiect uşor, care mi-a plăcut. Este vorba despre importanţa sentimentelor vizavi de locul natal. Şi colegii mei s-au descurcat. Depinde de norocul pe care l-au avut şi subiectul care le-a picat”, a menţionat Teodora Boghian.

„Eu am avut un articol dintr-un ziar şi era legat de impactul Internetului asupra tinerilor. Cred că subiectul despre critica literară a fost mai complicat”, a precizat Dana Cojocaru, elevă a Colegiului Naţional „Costache Negri”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Luni încep probele scrise la bacalaureat

Luni, 4 iulie, absolvenţii de liceu susţin proba scrisă la limba şi literatura română, primul din cele trei examene scrise de la bacalaureat. Miercuri, 6 iulie, urmează proba obligatorie a profilului, iar vineri, 8 iulie, se desfăşoară proba la alegere a profilului şi specializării.

Bacalaureatul a început pe 13 iunie, absolvenţii de liceu susţinând probe orale, de comunicare în limba română, competenţe digitale şi competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

În judeţul Galaţi, pentru susţinerea examenului de bacalaureat s-au înscris 3.420 de candidaţi, 2.894 fiind absolvenţi ai claselor a XII-a din acest an. La începutul anului şcolar, erau înscrişi în clasa a XII-a 4.085 elevi, ceea ce înseamnă că peste 1.000 de elevi înscrişi în clasa a XII-a nu s-au înscris la examen.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă susţin toate probele scrise şi obţin cel puţin nota 5.00 la fiecare dintre acestea şi cel puţin media 6.00.

Primele rezultate se afişează pe 12 iulie (până la ora 16,00) şi, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii, până la ora 20,00, care urmează a fi soluţionate în perioada 13 - 15 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 16 iulie.

Cei care nu vor reuşi să obţină note de trecere la examenul din prima sesiune se vor putea înscrie, pe 16 şi 17 august, la cea de-a doua sesiune.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Emoții la prima probă scrisă la bacalaureat

Astăzi a avut loc prima probă scrisă la bacalaureat, la limba și literatura română. În fața celor 13 centre de examen organizate la nivelul județului - 10 la Galați și 3 la Tecuci - au așteptat zeci de părinți și prieteni ai celor care susțineau examenul. După prânz, elevii au ieșit din sălile de examen, unii zâmbitori, alții, dimpotrivă, încruntați, funcție de cât de bine au știut să răspundă la cele trei subiecte.

La profilul uman, elevii au avut un text la prima vedere din piesa de teatru ”Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu. La subiectul al doilea, au primit rolul lecturii în dezvoltarea personală, un text argumentativ de maximum 300 de cuvinte. La al treilea subiect, eseul, elevii au avut de caracterizat un personaj dintr-un roman psihologic studiat.

De altfel, romanul psihologic a fost și subiectul care a picat la simularea națională, un avantaj pentru unii elevi, dar un dezavantaj pentru alții. “Cine și-ar fi închipui că pică tot romanul psihologic, dacă a picat o dată la simulare? Cine să mai citească despre el? Eu unul, nu!”, a spus un elev, nedumerit, în timp ce un altul a spus că “simularea m-a fîcut să citesc mai mult despre romanul psihologic și acum am știut”.

La profilul real, la primul subiect elevii au avut de rezolvat cerinţe pornind de la un text la prima vedere, piesa de teatru ”Madona” de Tudor Muşatescu. La textul argumentativ de la subiectul al doilea, elevii au avut de scris despre rolul jocurilor de calculator în viaţa tinerilor. Subiectul al treilea, eseul, a fost despre viziunea despre lume şi viaţă dintr-un roman interbelic. “Enigma Otiliei este sau nu roman interbelic?”, a fost întrebarea pusă de câțiva elevi care au ieșit de la examen, iar după ce au aflat că nu au greșit, au putut răsufla liniștiți.

“E importantă nota de la bac, vrea să dea la Medicină”, a spus mama unui băiat care susținea bacalaureatul, în timp ce un alt elev a spus că “nu mă interesează ce note iau, deja sunt admis la o facultate din Olanda, nu îi interesează media, doar să promovez”.

Cât privește meditațiile, majoritatea celor care au susținut astăzi bacalaureatul au admis că s-au pregătit, în general la câte trei materii, fiecare pregătire costând 50 de lei. “Păi mergi de atâtea ori cât te ține buzunarul... Noi am trimis fetița la trei meditații pe săptămână, dar sunt alții care s-au pregătit zilnic”, a spus părintele unei fete care susținea examenul de bacalaureat.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Galați, la nivelul județului s-au prezentat la examen un număr de 3.368 de elevi, din cei 3.430 înscriși, adică cu doar 62 de elevi mai puțin decât cei înscriși. Acest număr situează bacalaureatul din acest an ca examenul de maturitate de la care au absentat cei mai puțini elevi, din ultimii ani.

Potrivit calendarului stabilit, marți, 5 iulie este programată proba de limba maternă pentru minoritarii care au rmat cursurile în limba de origine, pe 6 iulie - proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie - proba la alegere a profilului. Pe 12 iulie până la ora 16.00 se vor afișa rezultatele, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, între 16.00 și 20.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 16 iulie, iar cei care nu vor obține media minimă de promovare - 6 - mai pot susține o dată exemenul de bacalaureat, la sesiunea de toamnă, programată în perioada 16 august-1 septembrie.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

A doua probă a Bacalaureatului: Atmosfera a fost mai destinsă decât la prima probă

Emoţii mari şi la a doua probă a Bacalaureatului 2016, în special pentru părinţi şi prietenii care au aşteptat cu sufletul la gură ca liceenii să le spună că s-au descurcat la examen. Paradoxal, la Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu” din Galaţi, majoritatea elevilor au optat pentru Matematică şi nu pentru Istorie.

Pe o căldură ce începea să devină sufocantă, câţiva părinţi nu reuşeau să mai stea locului de emoţie. Îşi aşteptau cu sufletul la gură copii să iasă din examen. O mămică ne-a declarat că băiatul ei nu a mai reuşit de o săptămână să doarmă din cauza emoţiilor. O tânără de 20 de ani ne spunea că a trecut prin aceleaşi emoţii anul trecut şi ştie ce sentimente îi încearcă pe părinţi. Îşi aştepta o prietenă să iasă din examen.

Primii elevi au început să iasă puţin peste ora 10.30. Erau veseli, discutau între ei pe subiectele de examen şi se declarau convinşi că vor lua note bune. Atmosfera era în totală contradicţie cu cea de la prima probă a Bacalaureatului 2016, când mulţi liceeni nu prea şi-au mai găsit cuvintele după examenul la Limba Română. Deşi, la prima vedere, Istoria ar fi fost de preferat Matematicii, majoritatea elevilor care susţin Bacalaureatul la Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu” au optat pentru a doua materie amintită.

”Au fost trei subiecte de examen. Eu am ales Matematica. Am făcut două subiecte şi cred că o să iau un 8”, ne-a declarat Dima George (19 ani). Unii liceeni ştiu deja ce carieră vor să urmeze în viaţă după ce vor lua Bac-ul. ”Am făcut două subiecte şi jumătate din al treilea. Cred că o să iau un 6 sau 7, dar visul meu e să devin fotbalist. Vreau să joc la Real Madrid”, ne-a spus răspicat Lungu Valentin (19 ani), care este fotbalist în prezent la o formaţie din liga a IV-a în România. Un alt tânăr a realizat după examen că putea face mai mult dacă era puţin mai atent la cerinţele de examen. ”Primul şi al doilea subiect au fost uşoare. La al treilea subiect a fost mai complicat şi m-am pierdut în calcule. Mă aştept la o notă mare la Bac-ul din 2016, între 6 şi 7,5”, ne-a declarat Penca Georgian Răzvan (19 ani).

Bacalaureatul 2016 se va încheia pe 8 iulie, când se va susţine proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Pe 12 iulie vor fi afişate rezultatele (până la ora 16.00) iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Între 13 şi 15 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar pe 16 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a terminat bacalaureatul, elevii aşteaptă rezultatele

Absolvenţii claselor a XII-a au susţinut astăzi ultima probă a examenului de bacalaureat, cea a profilului şi specializării studiate. La această ultimă probă au fost prezenţi 3.118 elevi din totalul de 3.196 de înscrişi, ceea ce înseamnă că 78 de elevi au absentat.

Conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Galaţi, din cele 18 discipline pentru care au putut opta elevii pentru această probă, "Geografia" şi "Anatomia şi fiziologia umană, genetica şi ecologia umană" au atras cei mai mulţi candidaţi. Astfel, fiecare dintre aceste probe a fost susţinută de câte 736 de elevi. Pe locul al treilea în dorinţa candidaţilor a fost disciplina „Logică, argumentare şi comunicare”, unde s-au înscris 699 de elevi. Restul candidaţilor au optat pentru alte discipline, în funcţie de filiera, profilul şi specializarea urmate.

„Menţionăm că, pe parcursul derulării examenului de Bacalaureat - sesiunea iunie - iulie 2016, la nivelul judeţului Galaţi nu s-au înregistrat situaţii care să perturbe buna desfăşurare a acestui examen”, se arată într-un comunicat al ISJ Galaţi.

Cu această probă, examenul de bacalaureat a luat sfârşit, urmând ca, pe data de 12 iulie, până la ora 16,00, să fie afişate şi rezultatele, în toate centrele de examen. În aceeaşi zi, între orele 16,00 - 20,00, elevii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 16 iulie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 77 la sută dintre elevii gălăţeni au promovat Bacalaureatul

77,65 la sută dintre elevii gălăţeni au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat. Procentul este ceva mai mare fată de anul trecut, când numai 74 la sută dintre candidaţi obţinuseră note de trecere. Ca şi la Evaluarea Naţională, şi la Bacalaureatul de anul acesta există doar o singură elevă cu zece pe linie: Gabriela Necula de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri".

Elevii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii în cursul zilei de astăzi, până la ora 20,00. Rezultatele final se vor afişa pe 16 iulie.

VEZI AICI CE NOTE S-AU LUAT

Top 10 judeţe cu cele mai bune rezultate
1. Cluj - 83,32%
2. Bacau - 79,91%
3. Brasov - 78,21%
4. Sibiu - 77,69%
5. Galati - 77,65%
6. Iasi - 76,51%
7. Braila - 74,37%
8. Alba -72,73%
9. Botosani - 72,67%
10. Suceava - 71,19%

Link to comment
Share on other sites

Gabriela Necula, singurul elev de 10 din judeţul Galaţi

Galaţiul a reuşit şi în acest an să se situeze peste media pe ţară la examenul de bacalaureat. Potrivit informaţiilor furnizate de Mioara Enache, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, procentul de promovabilitate în Galaţi la această sesiune a bacalureatului este de 77,65%, asta înainte de contestaţii. Colegiul „Vasile Alecsandri”, Colegiul „Mikail Kogălniceanu” şi Colegiul „Costache Negri” sunt, potrivit informaţiilor furnizate de aceeaşi sursă, liceele unde promovabilitatea este de 100%.

De la „Vasile Alecsandri” vine şi candidata care a obţinut singura medie de 10 curat din tot judeţul Galaţi. Este vorba despre Gabriela Necula, de 18 ani. Tânăra vrea să studieze dreptul european şi internaţional în Anglia, dacă nu, în Olanda. Nici ei, nici părinţilor, nu le-a venit să creadă că are 10 pe linie. Din păcate, vestea că este singura care a luat 10 pe linie a picat odată cu o veste nefericită, legată de decesul unei rude. Gabriela spune că reţeta succesului la examene este să înveţi constant fără să renunţi la bucuriile specifice vârstei.

„Am învăţat mereu, dar am intesificat ritmul de abia după banchet. Am făcut pregătire, dar doar din clasa a XII-a. Nu am renunţat la prea multe ca să învăţ, decât după banchet. Nu am încă un prieten. Vreau acum să mă relaxez, să plec la mare... O să văd... Cred că şi alţi colegi puteau lua nota 10. Am dat bacalureatul la română, istorie şi geografie. La română cred că a fost o surpriză, deoarece mulţi au crezul că nu ni se va mai da romanul psihologic, deoarece l-am avut la simulare, dar uite că a căzut. Vreau să studiez dreptul european şi cel internaţional la facultăţi din Anglia sau Olanda. Mai iau în calcul şi să fac aceste studii în ţară, dar încă nu m-am decis. Mă gîndesc şi cum poate evolua situaţia acum, cu ieşirea Angliei din UE... Voi vedea”, a spus Gabriela Necula.

Afişarea rezultatelor a fost aşteptată de către tineri tot la poarta centrelor de examinare, dar cu mobilele şi chiar laptopurile pornite. Evident că toţi au aflat de pe edu.ro, dar au aşteptat şi să îşi vadă numele trecut pe hârtie la avizerul din curtea liceului. Tot mai mulţi vor să plece să studieze în afara ţării. „Am luat 8,58, dar sunt foarte mulţumit. Cu această medie pot să plec să studiez în Scoţia, la o universitate de acolo, aşa cum mi-am dorit. Să fiu sincer, chiar e o medie mai mare decât îmi trebuia. Acum nu vreau decât să mă bucur de vacanţă“, a spus Claudiu Ciulei.

monitoruldegalati.ro

Gabriela Necula, singura elevă de zece din judeţ

Gabriela Necula. Acesta este numele cu care oraşul nostru se mândreşte după afişarea notelor de la examenul de Bacalaureat. Elevă a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, Gabriela Necula este singura care a obţinut 10 pe linie la bacalaureat. Vestea a luat-o prin surprindere chiar şi pe ea. „Nu mă aşteptam la această notă, cu atât mai puţin să fiu singura din judeţ. Sunt mulţi alţi copii foarte buni, care ar fi putut lua 10. Încă de când am terminat examenul am spus că am greşit cu siguranţă şi că nu voi putea lua 10. 9,50 a fost media pe care m-am gândit că o voi obţine la acest examen, pentru că am considerat că tot mai ratezi o virgula pe undeva şi eşti taxat. Mă bucur enorm de mult că am luat zece, deşi încă nu îmi vine să cred că sunt singura”, ne-a povestit, plină de emoţii, Gabriela Necula.

Surpriză prea mare

Eleva de 10 şi-a văzut nota pe siteul ministerului şi şi-a sunat imediat părinţii. Surpriza a fost atât de mare încât bucuria i-a fost umbrită de incertitudine. „Cred că am luat zece, i-am spus mamei la telefon. Nu sunt sigură. Am venit şi am văzut acum şi pe liste”, a adăugat eleva Colegiului „Vasile Alecsandri”.  
Gabriela a dat examen la limba română, la geografie şi la istorie, fiind absolventă a profilului filologie bilingv - engleză. A avut emoţii la fiecare dintre probele susţinute, dar recunoaşte, timid, că cele mai mari au fost la limba română. „A fost un moment de panică atunci când am văzut subiectul la limba română. A fost o surpriză, pentru că nimeni nu se aştepta la romanul psihologic, se dăduse şi la simulare. Toţi au crezut că se va da poezie sau teatru şi au cam renunţat să mai înveţe romanul psihologic”.
Privind înapoi, Gabriela zâmbeşte ca şi cum ar vorbi despre o poveste în care nu este ea personajul principal. Chiar dacă şi acum consideră că nu deţine cheia succesului şi că o medie de zece la examenul maturităţii depinde de foarte mulţi factori, Gabriela ne-a dezvăluit cum a procedat ea. „Nu cred că există o cheie a succesului. Totul depinde şi de noroc, este şi foarte multă muncă, depinde şi de dispoziţia de moment. Există mulţi factori care influenţează performanţa de la un examen. Am învăţat în toţi cei patru ani de liceu, dar mai intens după banchet, câte patru-cinci ore pe zi, adică de vreo lună şi jumătate - două. M-am şi pregătit suplimentar în ultimul an de liceu. Aveam timp şi să ies în club, de exemplu. Ai timp pentru toate, dacă ştii să ţi-l împarţi”, ne-a mărturisit ea.

Planuri de viitor

Deşi acum se gândeşte şi la o bine meritată vacanţă, Gabriela Necula se preocupă pentru viitorul ei. Nu s-a decis încă unde va studia mai departe şi asta pentru că referendumul din Anglia i-a cam dat planurile peste cap. „Nu m-am decis încă la ce facultate voi merge. Oscilez încă între Anglia şi Olanda. Nu exclud nici varianta de a rămâne în ţară, la Bucureşti sau la Cluj. Îmi doresc să urmez cursurile unei facultăţi de drept european şi internaţional. Îmi plac şi geografia şi limbile străine, dar în clasa a XII-a m-am decis pentru drept.  Discut cu familia de ceva timp din cauza referendumului. Eu sper să se liniştească lucrurile pentru că Anglia era dorinţa mea cea mai mare. Nu renunţ încă la ideea de a studia acolo, pentru că ştiu că au şcoli foarte bune.”
Emoţiile o copleşesc din nou când este întrebată dacă ştie să gătească. „Nu. Chiar dacă voi pleca de lângă părinţi, nu cred că asta va fi o problemă foarte mare. Există mâncare care se încălzeşte la microunde. Asta să fie ultima mea problemă”, ne-a spus Gabriela.
Până se va decide însă unde va merge la facultate, Gabriela vrea să meargă la mare şi la concertul cântăreţei ei preferate: Rhiana. În rest, îţi va petrece vacanţa citind, ieşind în oraş cu prietenii şi relaxându-se. Cam acesta sunt, de altfel, şi hobby-urile elevei de nota zece, care, pe 24 iulie, va împlini19 ani.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Topul liceelor gălățene, după rezultatele la Bacalaureat 2016

  • Ca şi anul trecut, există trei unităţi de învăţământ în care toţi elevii au luat medii de trecere
  • Două licee se "laudă" cu promovare de zero la sută

Dintre cei 3.280 de elevi care au participat la toate probele examenului de Bacalaureat au fost consideraţi promovaţi, înainte de contestaţii, 2.547, ceea ce înseamnă că procentiul pentru judeţul Galaţi este unul mai bun decât anul trecut - 77,65 la sută, comparativ cu 74 la sută, în 2015.

Pentru al patrulea an consecutiv, promovare zero la Iveşti

Dacă am compara clasamentul de anul trecut cu cel de acum, am constata că, exceptând câteva situaţii, unităţile de învăţământ şi-au cam păstrat locul în ierarhie, urcând sau coborând doar o poziţie sau două. Sunt însă şi câteva suişuri şi coborâşuri spectaculoase. O revenire spectaculoasă s-a întâmplat la Colegiul "Spiru Haret", care a urcat de pe locul 7 anul trecut, pe locul 2 acum, după cele trei colegii cu promovare de sută la sută.
La categoria surprize neplăcute ar putea fi incluse Liceul din Cudalbi, care de la un procent de 60 la sută anul trecut şi locul 18, a coborât pe locul 25, cu 42,86 la sută promovare. O scădere dramatică se înregistrează şi la Liceul CFR, care ajunge pe locul 30, cu un procent de 33,85 la sută, de pe locul 16 anul trecut, cu promovare de 70,99 la sută. Într-un singur an, procentul de promovare la această instituţie s-a înjumătăţit.
Ca şi anul trecut, avem trei instituţii unde toţi elevii au fost consideraţi promovaţi: Colegiul Naţional "C. Negri", Colegiul Naţional "V. Alecsandri" şi Colegiul Naţional "M. Kogălniceanu".
La polul opus, avem şi două unităţi fără niciun elev cu medie de trecere, cel puţin până la rezolvarea contestaţiilor. Este vorba de Liceul din Iveşti, care reuşeşte pentru a patra oară consecutiv acestă "performanţă", şi de Liceul Particular "Magisterum" din Tecuci, care a înscris în bacalaureat doar doi candidaţi, niciunul dintre ei nereuşind să promoveze. Trebuie menţionat că această unitate de învăţământ e în fiecare an o surpriză, figurând fie cu promovare de 100 la sută, pentru că are un singur candidat care a reuşit să treacă, fie cu promovare zero, pentru că cei doi elevi nu au obţinut medie peste 6.00.

1. Colegiul Naţional "V. Alecsandri" - 100  la sută (100 la sută, locul 1)
2. Colegiul Naţional "C. Negri" - 100 la sută (100 la sută, locul 1)
3. Colegiul Naţional "M. Kogălniceanu" - 100 la sută  (99,51 la sută, locul 2)
4. Colegiul Naţional "S. Haret" - 99,40 la sută (95,51 la sută, locul 7)
5. Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" - 98,58 la sută (100 la sută, locul 1)
6. Liceul Teoretic "Dunărea" - 97,69 la sută (93,14 la sută, locul 9)
7. Liceul Teoretic "E. Racoviţă" - 97,38 la sută (98,10 la sută, locul 5)
8. Colegiul Economic "V. Madgearu" - 94,26 la sută (95,78 la sută, locul 6)
9. Liceul Teoretic "M. Eliade" - 88,89 la sută (94 la sută, locul 8)
10. Seminarul Teologic - 85,11 la sută (88,13 la sută, locul 10) 
11. Colegiul Naţional "C. Hogaş" - 81,48 la sută (83,59 la sută, locul 13)
12. Liceul Particular "D. Cantemir" - 80 la sută (nu a avut candidaţi anul trecut)
13. Liceul "C. Conachi" Pechea - 76,71 la sută (84,48 la sută, locul 11)
14. Liceul de Artă "D. Cuclin" - 76,25 la sută  (74,19 la sută, locul 14)
15. Liceul "Sf. Maria" - 71,81 la sută (71,97 la sută, locul 15)
16. Colegiul "Elena Doamna" - 67,48 la sută (66,88 la sută, locul 17)
17. Liceul din Tg. Bujor - 65,22 la sută (84,21 la sută, locul 12)
18. Liceul cu Program Sportiv - 63,54 la sută (59,61 la sută, locul 19)
19. Colegiul "D. Moţoc" - 59,60 la sută (55,22 la sută, locul 21)
20. Liceul "Marin Coman" - 54,24 la sută (44,44 la sută, locul 24)
21. Liceul din Bereşti - 45,83 la sută (41,93 la sută, locul 27)
22. Colegiul Agricol Tecuci - 45,55 la sută (57,09 la sută, locul 20)
23. Colegiul "Traian Vuia" (Auto) - 44,44 la sută (48,78 la sută, locul 22)
24. Liceul de Marină - 44 la sută (42,02 la sută, locul 26)
25. Liceul din Cudalbi - 42,86 la sută (60 la sută, locul 18)
26. Liceul "Elena Caragiani" - 40,28 la sută (32 la sută, locul 32)
27. Colegiul "Radu Negru" - 35 la sută (48,09 la sută, locul 23)
28. Liceul din Tudor Vladimirescu - 35 la sută (40,47 la sută, locul 29)
29. Colegiul "Paul Dimo" - 33,87 la sută (43,75 la sută, locul 25)
30. Liceul CFR - 33,85 la sută (70,99 la sută, locul 16)
31. Colegiul "Aurel Vlaicu" (Metalurgic) - 28,57 la sută (25,92, locul 33)
32. Liceul "A. Saligny" - 28,57 la sută (32 la sută, locul 31)
33. Liceul "Ov. Caledoniu" - 26,92 la sută (41,30 la sută, locul 28)
34. Liceul din Corod - 12,50 la sută (40 la sută, locul 30)
35. Liceul din Iveşti - zero la sută ( zero la sută, locul 34)
36. Liceul Particular "Magisterum" - zero la sută (nu a avut candidaţi anul trecut)

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

2.000 de lei premiu de la Primăria Galaţi pentru eleva care a luat 10 la bacalaureat

Gabriela Necula, absolventa Colegiului Naţional Vasile Alecsandri, singura gălăţeancă care a luat nota 10 la bacalaureat, a primit din partea Primăriei Galaţi, de la primarul Ionuţ Pucheanu, o diplomă de merit, un cec cu 2.000 de lei şi un mic cadou. “Am vrut astfel să mulţumim unei tinere care a avut performanţe şi care, pe viitor, probabil că se va menţine pe aceeaşi linie. Şi pe mine, ca primar nou ales, şi pe dumneaei, ca viitoare studentă, ne aşteaptă patru ani de muncă, dumneaei la facultate. Am înţeles că va studia în afară. Asta este o pierde pentru noi, dar sper să ia în calcul să se întoarcă apoi în România şi, de ce nu, la Galaţi”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu, după ce i-a înmânat Gabrielei premiul.

Tânăra a mulţumit pentru diplomă şi cecul primit şi a spus că ia în calcul ca, la terminarea studiilor, pe care le va face în Olanda sau în Anglia, depinde şi de efectele Brexitului alegerea ei, să profeseze acasă.

Primarul Ionuţ Pucheanu spunea că o vede lucrând chiar în Bruxelles sau în administraţia centrală din ţară. Gabriela a mai adăugat că banii primiţi de la Primăria Galaţi nu îi va cheltui în vacanţă, ci îi va strânge la fondul pentru studii.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Număr record de contestaţii la Bacalaureat 2016

1.330 de contestaţii au fost depuse de către candidaţii gălăţeni nemulţumiţi de notele pe care le-au obţinut la bacalaureat. Dintre acestea, cele mai multe, peste 400, au fost depuse la limba şi literatura română. De la inspectoarea generală Mioara Enache, am aflat că tezele vor fi reevaluate în alt judeţ decât cel în care s-a făcut corectarea iniţială. Rezultatele finale se vor afişa pe 16 iulie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat 2016. După contestații, procentul de promovare la Galaţi a ajuns la aproape 80 la sută

  • Unele licee au câştigat şi câte 11 procente după recorectarea tezelor

Procentul de promovare la Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, a crescut de la 77,65 la sută, cât a fost iniţial, la 79,73 la sută. Chiar dacă de la conducerea ISJ n-am putut afla încă numărul elevilor care au primit punctaj în plus şi nici numărul celor care au promovat după recorectarea tezelor, ni s-a comunicat că există creşteri spectaculoase ale procentelor de promovare la unele instituţii de învăţământ.

Sunt cazuri în care unităţile de învăţământ au câştigat chiar şi câte 13 sau aproape 11 procente în plus, ca la Liceul din Corod, care de la 12 la sută a ajuns la 25 la sută promovare, Liceul din Tg. Bujor care de la 65,22 a ajuns la 76,09 sau Seminarul Teologic "Sf. Andrei", care de la 85,11 a ajuns la 95,74.

Alte creşteri însemnate s-au înregistrat la Liceul "Mircea Eliade", cu 94,44 la sută de la 88,89 la sută; Liceul de Marină cu 56 la sută de la 44 la sută; Liceul din Bereşti cu 50 la sută de la 45.883 la sută; Liceul CFR cu 41,54 la sută de la 33,85 la sută; Liceul din Tudor Vladimirescu şi Colegiul "Radu Negru", la 40 la sută, de la 35 la sută; iar Colegiul "Al. I. Cuza" la 99,29 la sută de la 98,588 la sută.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Galațiul - locul 4 în țară

După soluţionarea contestaţiilor la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, cea mai bună rată de promovare se înregistrează la Cluj (84,27%), Bacău (80,38%), Braşov (79,16%), Galaţi (79,73%) şi Sibiu (78,83%), în Capitală aceasta fiind de 70,11%. Cel mai mic procet de promovare s-a înregistrat la liceele din Ilfov (35,58%) şi Giurgiu (41,42%). Statisticile realizate după recorectarea tezelor de examen arată că, în cea mai mare măsură, contestaţiile au dus la măriri ale notelor. Astfel, au promovat 88.167 de candidaţi dintr-un total de 129.395 de candidaţi prezenţi. Contestaţiile au mărit şi rata de promovare. Rezultatele finale arată o rată de promovare de 68,1% faţă de 66,7%, înainte de contestaţii. După soluţionarea contestaţiilor numărul mediilor de 10 obţinute la nivel naţional la Bacalaureat a crescut la 78 faţă de 56 câte se înregistrau înainte de recorectarea lucrărilor.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat 2016. Topul liceelor gălăţene, după rezolvarea contestaţiilor

Procentul de promovare la Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, a crescut, la Galaţi, de la 77,65 la sută, cât a fost iniţial, la 79,73 la sută, 68 de candidaţi fiind consideraţi promovaţi în urma reevaluării tezelor.

Conducerea ISJ ne-a comunicat că există creşteri spectaculoase ale procentelor de promovare la unele instituţii de învăţământ. Sunt cazuri în care unităţile de învăţământ au câştigat chiar şi 13 procente în plus, ca la Liceul din Corod, care de la 12 la sută a ajuns la 25 la sută promovare. Liceul din Tg. Bujor a ajuns, de la 65,22 la sută, la 76,09 la sută, iar Seminarul Teologic "Sf. Andrei", de la 85,11 la sută, a ajuns la 95,74 la sută. Alte creşteri însemnate s-au înregistrat la Liceul "Mircea Eliade", cu 94,44 la sută, de la 88,89 la sută, Liceul de Marină, cu 56 la sută, de la 44 la sută, Liceul din Bereşti, cu 50 la sută, de la 45,83 la sută.
Dintre cele 1.336 de contestaţii, 573 au primit punctaje în plus. Dintre acestea, 420 au avut o diferenţă mai mare de 0,5 puncte. Opt note au avut diferenţe mai mari de 1,5 puncte, dintre care două la limba şi literatura română şi şase la istorie, în timp ce 111 candidaţi au primit în plus între 1 şi 1,5 puncte. De asemenea, au existat  şi 153 de teze care au primit punctaj mai mic în urma reevaluării lucrărilor.

Topul liceelor după rezoolvarea contestaţiilor
1. Colegiul Naţional „C. Negri” - 100 la sută
2. Colegiul Naţional „M. Kogălniceanu” - 100 la sută
3. Colegiul Naţional „V. Alecsandri” - 100 la sută
4. Colegiul Naţional „S. Haret” - 99,40 la sută
5. Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” - 99,29 la sută
6. Liceul Teoretic „E. Racoviţă” - 97,91 la sută
7. Liceul Teoretic „Dunărea” - 97,69 la sută
8. Seminarul Ortodox „Sf. Andrei” - 95,74 la sută
9. Colegiul Economic „V. Madgearu” - 94,93 la sută
10. Liceul Teoretic „M. Eliade” - 94,44 la sută
11. Colegiul Naţional „C. Hogaş” - 83,80 la sută
12. Liceul de Arte „D. Cuclin” - 80 la sută
13. Liceul Particular „D. Cantemir” - 80 la sută
14. Liceul „C. Conachi” Pechea - 78,08 la sută
15. Liceul „Eremia Grigorescu” Tg. Bujor - 76,09 la sută
16. Liceul „Sfânta Maria” - 75,84 la sută
17. Colegiul „Elena Doamna” - 69,92 la sută
18. Liceul cu Program Sportiv - 67, 71 la sută
19. Colegiul „Dumitru Moţoc” - 59,60 la sută
20. Liceul Particular „Marin Coman” - 57,63 la sută
21. Liceul de Marină - 56 la sută
22. Liceul din Cudalbi - 50 la sută
23. Liceul „Paul Bujor” Bereşti - 50 la sută
24. Colegiul Agricol Tecuci - 48,69 la sută
25. Colegiul „Traian Vuia” (Auto) - 44,44 la sută
26. Liceul „Elena Caragiani” Tecuci - 44,44 la sută
27. Liceul Tehnologic CFR - 41,54 la sută
28. Colegiul „Radu Negru” - 40 la sută
29. Liceul din Tudor Vladimirescu - 40 la sută
30. Colegiul „Paul Dimo” (Energetic) - 33,87 la sută    
31. Liceul „Ov. Caledoniu” Tecuci - 28,85 la sută
32. Colegiul „Aurel Vlaicu” (Metalurgic) - 28,57 la sută
33. Liceul „Anghel Saligny” - 28,57 la sută
34. Liceul din Corod - 25 la sută
35. Liceul „H. P. Bengescu” Iveşti - zero la sută
36. Liceul „Magisterium” Tecuci - zero la sută

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat demn de Caragiale. Notă scăzută, degeaba, cu patru puncte, la contestaţii!

  • O elevă care avea nota 8,20 la istorie s-a trezit că teza i-a fost notată cu 5, în urma contestaţiei
  • La polul opus, un candidat cu 4,30 a ajuns la 8,65, fără ca teza lui să merite punctajul

O absolventă a Colegiului Naţional "Spiru Haret" din Tecuci a trăit o adevărată dramă când s-au afişat listele cu notele la contestaţiile de la Bacalaureat. Cristina Buruiană obţinuse iniţial 8,20 la istorie. Pentru că la celelalte discipline avea note mari - 9,80 la română şi 9,15 la geografie - şi pentru că ştia că făcuse mai mult în teză, a depus cerere de contestaţie, în speranţa că va primi punctaj în plus. După trei zile de aşteptare, cu emoţiile până în gât, era să leşine când a văzut listele. Primise nota 5,00! Cu 3,2 puncte mai puţin. Cum e copil deştept şi se autoevaluase bine, după primele momente de şoc s-a dezmeticit şi  le-a spus părinţilor că aşa ceva nu e posibil, ceva nu este în regulă cu nota ei.

În paralel, la Galaţi, într-o altă familie care avea candidat la Bacalaureat anul acesta, era bucurie mare. Daniel Cosmin Buruiană, absolvent al Seminarului Teologic "Sf. Andrei", primise în urma contestaţiei 4,35 de puncte în plus! De unde nici nu promovase iniţial, ajunsese să ia notă de premiant, după contestaţii, de la 4,30 la 8,65.

Încurcături ca-n piesele de teatru

Însă, nu prea de durată i-a fost fericirea. Familia din Tecuci a discutat cu directorul colegiului, apoi s-a sunat la Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru a semnala că este posibil ca pe undeva să se fi strecurat o greşeală. Inspectoarei generale Mioara Enache, şefa comisiei judeţene de Bacalaureat, i s-a părut plauzibilă plângerea tecucenilor: "Ştiam că aveam două diferenţe foarte mari între prima şi a doua notă la istorie, una în plus, una în minus. Ne-am uitat şi la numele candidaţilor. Ambii erau Buruiană, unul după altul în aplicaţia de la Ministerul Educaţiei. Aşa că am sunat colegii din judeţul unde s-au corectat tezele la contestaţii şi le-am cerut să verifice borderourile. Anul acesta, atât corectarea lucrărilor, cât şi contestaţiile s-au rezolvat în judeţe diferite. Noi nu am avut niciun amestec în notarea elevilor din Galaţi. Colegii din judeţul respectiv, pe fondul oboselii şi al timpului destul de scurt, au încurcat punctajele între cei doi elevi. Astfel, în loc să-i pună 5,00 candidatului de la Seminar, i-au adăugat diferenţa  de punctaj până la 8,65, cât obţinuse fata după contestaţii. Iar ei i-au pus nota 5, cât obţinuse băiatul. Imediat s-a sunat la Bucureşti pentru deblocarea aplicaţiei şi pentru modificarea notelor. Doar cei de la Bucureşti pot face modificări în aplicaţie. În acelaşi timp, i-am sunat şi pe cei doi elevi, ca să le explicăm ce s-a întâmplat şi care sunt, de fapt notele lor", ne-a declarat Mioara Enache.

În final, Cosmin Buruiană, absolventul de la Seminar, a savurat totuşi bucuria că totuşi a promovat Bacalaureatul, obţinând, de la 4,30, nota 5,00 după contestaţii.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, tecuceanca, pe lângă sperietură, a constatat că nici nota nu i-a fost mărită, pentru că reevaluatorii au considerat că merita în plus doar 0,45 de puncte (de la 8,20 la 8,65), nu 0,5 puncte, cât ar fi fost necesare ca nota să se modifice, aşa cum prevede metodologia. Prin urmare, la istorie a fost punctată tot cu 8,20.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Olimpicul la Biologie care vrea să schimbe tratamentul pentru bolnavii de cancer: „Suntem exploataţi foarte mult şi, în schimb, nu ni se oferă nimic“

Cătălin Munteanu (18 ani) este originar din Târgu-Bujor şi a absolvit în acest an prestigiosul Colegiu Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi ca şef de promoţie, cu media 9,98. Este decis să rămână în România şi să devină medic oncolog, deşi ştie că va avea de luptat cu mentalităţile pentru a schimba tratamentul pentru această cumplită maladie şi a implementa noi tehnologii.

Cătălin Munteanu (18 ani)  provine dintr-un mic orăşel din judeţul Galaţi, Târgu-Bujor, dar a reuşit să se impună la unul dintre cele mai cunoscute licee din România, Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, şi nu oricum, ci ca şef de promoţie, absolvind în 2016 cu media 9,98.

Pasiunea pentru Biologie o are din gimnaziu. În clasele I-IV a făcut mai mult Matematică şi Fizică, dar olimpicul din Galaţi nu priveşte acest lucru ca pe un neajuns. ”Matematica m-a ajutat să îmi organizez ideile”, ne explică Cătălin. Nimic nu se poate compara însă cu pasiunea lui pentru Biologie, ce a i-a fost insuflată de profesoara Geta Vintilă din Târgu-Bujor. Rezultatele dascălului vorbesc de la sine. În fiecare an, o parte dintre elevii pregătiţi de profesoara Geta Vintilă ajung la olimpiadele naţionale de Biologie. Cătălin a participat la prima olimpiadă de Biologie în clasa a VII-a, fără să ocupe un loc pe podium, dar acest lucru l-a ambiţionat şi mai tare să reuşească. ”Biologia este ştiinţa despre viaţă. Am învăţat că viaţa este ca molecula de ADN, care este alcătuită din unităţi repetitive, numite nucleotide, ce se află în diferite combinaţii. Aşa este şi omul, cu calităţile şi defectele lui, dar şi cu experienţele lui. Depinde de fiecare om să folosească cât mai bine aceste combinaţii. Aici este misterul, pentru că trebuie să ştii cum să îţi gestionezi totul, de la timp până la emoţii”, ne explică cu pasiune Cătălin.

”Când deschid cartea de Biologie, sunt într-un alt univers”

Performanţele notabile au venit în clasele a IX-a şi a X-a, când a ocupat locul al doilea la olimpiada judeţeană de Biologie. În 2015 a ocupat locul 5 la olimpiada naţională, iar în 2016 s-a clasat pe locul 7 şi s-a calificat în lotul lărgit al României pentru olimpiada internaţională de Biologie.

Cătălin este un adolescent emotiv şi îi este greu câteodată să îşi facă prieteni, dar asta şi pentru că şi-a impus un anumit standard, pentru a putea spune că cei cu care socializează îi sunt cu adevărat prieteni. ”Decât să îmi fac foarte mulţi prieteni şi să fie relaţii superficiale, mai bine  îmi fac câţiva prieteni foarte buni şi comunic cu ei mult”, susţine olimpicul.

Biologia este pentru Cătălin mai mult decât o pasiune, este motivul care îl determină mereu să se autodepăşească. ”Când deschid cartea de Biologie, sunt într-un alt univers şi nu stau să analizez că este timpul meu liber sau că asta ar fi o pierdere de timp, ba dimpotrivă. Timpul meu liber se contopeşte cu Biologia şi nu aş putea face o diferenţă”, declară olimpicul.

”Mi se pare o josnicie să ceri bani la nişte oameni, care şi aşa sunt în suferinţă”

S-a decis deja să urmeze Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, deşi mama lui (asistentă medicală) l-a sfătuit să nu aleagă aceast drum pentru că ar putea sfârşi prin a nu avea o viaţă personală. ”Îmi place să ajut oamenii. Mi se pare o josnicie să ceri bani la nişte oameni, care şi aşa sunt în suferinţă. Cei care fac aşa ceva, merită să nu mai profeseze niciodată”, pune punctul pe i Cătălin vizavi de medicii care şi-au făcut un obicei din a condiţiona actul medical de o anumită sumă de bani primită de la pacienţi. Când era mic ar fi vrut să devină chirurg în domeniul cardio-vascular. Acum vrea să facă Oncologie sau Genetică Medicală. Ultima opţiune a căzut, pentru că în România există în momentul de faţă doar trei laboratoare de Genetică Medicală, deşi în România se nasc anual 15.000 de copii cu malformaţii şi diverse boli grave. A ales Oncologia, pentru că maladia secolului, cancerul, a explodat în România, în special în ultimii ani, dar şi pentru că această boală este una genetică.

Olimpicul din Galaţi ştie că metodele clasice de tratament în România ale acesti boli, chimioterapia şi citostaticele, sunt depăşite de peste 15 ani, dar susţine că problema nu este la medici. ”Problema este la cei care guvernează, la cei care sunt în frunte, pentru că pe ei îi doare undeva de ce se întâmplă la noi. Aţi văzut, ei se duc să se trateze în Turcia sau alte ţări. Sincer, nu cred că pot schimba de unul singur sistemul. Trebuie să fac front comun cu alţi medici. Aş schimba în primul rând medicaţia din domeniul oncologic şi aş implementa tehnologii noi, pentru că nu suntem o ţară uitată de lume. Suntem exploataţi foarte mult şi, în schimb, nu ni se oferă nimic. Aş schimba clasa politică, pentru că este capul răutăţilor. Dacă ar fi profesionişti cu adevărat, nu doar pe hârtie, cu doctorate plagiate, s-ar cunoaşte necesităţile fiecărui sistem şi s-ar aputea acţiona eficient”, concluzionează Cătălin.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul, medalia de bronz la campionatul naţional al... bacalaureatului

Dacă rezultatele de la examenul de bacaluareat, înainte de contestaţii, indicau o promovabilitatea de 77,63%, plasând judeţul Galaţi pe locul al cincilea pe ţară, după contestaţii promovabilitatea a crescut la 79,73%, plasând judeţul Galaţi pe locul al treilea pe ţară.

Potrivit inspectorului şcolar general, Mioara Enache, care a prezentat informaţiile în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, desfăşurată marţi la Prefectura Galaţi, în 2015 promovabilitatea la bacalaureat a fost de 76,40%, fapt ce a plasat judeţul Galaţi pe locul al şaptelea pe ţară, acelaşi loc ocupându-l Galaţiul şi în 2014, când promovabilitatea a fost de 69,42%.

Mioara Enache a adăugat că au existat trei licee cu promovabilitate de 100%, dar au fost şi două licee cu promovabilitate zero - Liceul din Iveşti (un singur elev a dat bacaluareatul şi l-a picat) şi Liceul Teoretic Magisterium (liceu privat), unde doi elevi au dat bac-ul şi l-au picat.

“Avem şi licee unde promovabilitatea a fost sub 30% şi este vorba despre licee în care s-au înscris elevi care luaseră note extrem de mici la evaluarea naţională, vorbim de note de 1 sau 2, elevi care nu înţeleg că locul lor nu este într-un liceu, ci într-o şcoală profesională, unde ar putea să înveţe o meserie. De altfel, anul acesta este primul an în care se pot face înscrieri la şcolile profesionale fără ca elevii să mai susţină examenul de evaluare naţională şi deja avem 209 elevi care s-au înscris astfel”, a punctate Mioara Enache.

Cât priveşte examenul de evaluare naţională, promovabilitatea după contestaţii a fost de 82,10%, plasând judeţul Galaţi pe locul 5 la nivel naţional. În 2015 promovabilitatea la Galaţi a fost de 83,60% (79,30% la nivel naţional), plasând judeţul pe locul al şaptelea, iar în 2014 promovabilitatea a fost de 71,10% (70,80% la nivel naţional), Galaţiul fiind atunci pe locul 18 în topul judeţelor cu cea mai bună promovabilitate.

Rezultatele examenelor desfăşurate în această vară la Galaţi plasează judeţul nostru pe un loc, lucru pentru care elevii dar şi profesorii lor trebuie felicitaţi, au fost de acord prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, precum şi ceilalţi participanţi la şedinţa Comisiei de Dialog Social.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Astăzi începe ultima sesiune a bacalaureatului din acest an

996 de elevi din judeţul Galaţi vor susţine astăzi, 16 august, prima probă a celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Astfel, absolvenţilor de liceu le vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă. Ultima probă elevii o vor susţine pe 26 august, la profilul şi specializarea pentru care au optat.

Primele rezultate vor fi afişate pe 29 august, până la ora 16,00, urmând ca în aceeaşi zi, între orele 16,00-20,00 să se depună contestaţiile. Rezultatele finale se vor afişa pe 1 septembrie.

Reamintim că 3.280 de elevi din judeţul Galaţi au participat la toate probele primei sesiuni a examenului de bacalaureat, procentul de promovare fiind de 79,73 la sută. Liceele în care niciun elev nu a promovat examenul sunt „H. P. Bengescu” din Iveşti şi „Magisterium” din Tecuci. În schimb, rata de promovare a fost maximă la Colegiile Naţionale „C. Negri”, „M. Kogălniceanu” şi „V. Alecsandri”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Bacalaureat 2016, sesiunea a doua. Doi candidaţi au fost eliminați pentru fraudă

  • Subiecte mai grele decât la examenul din vară

Dintre cei 550 de candidaţi înscrişi la proba scrisă de limba şi literatura română a Bacalaureatului de toamnă din acest an, s-au prezentat ieri la examen doar 453, absenţi fiind 97.

De la inspectoarea generală Mioara Enache am aflat că s-au înregistrat şi doi eliminaţi pentru tentativă de fraudare a examenului. Unul dintre aceştia susţinea proba la centrul de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", când i-a sunat telefonul în buzunar. "Conform regulamentului, elevii sunt obligaţi să predea la intrarea în sală orice obiect prin care se poate comunica cu exteriorul, în caz contrar asumându-şi eliminarea din examen", spune Mioara Enache. Al doilea incident s-a întâmplat la Tecuci, la centrul de la Liceul Tehnologic "Ovid Caledoniu". Aici, unul dintre candidaţi a fost prins când se folosea de nişte fiţuici.

Poezia, "necomestibilă" pentru elevi

Candidaţii care au absolvit liceul la filiera teoretică, profil real, la filiera tehnologică şi filiera vocaţională - toate profilurile, mai puţin pedagogic, au primit un text la prima vedere, fragment din „Noaptea de sânziene” de Mircea Eliade, pe care au avut de rezolvat nouă cerinţe. La subiectul al doilea, au avut de redactat un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul comunicării în relaţiile de prietenie, iar la punctul al treilea au avut de făcut un eseu de 600-900 de cuvinte, în care să prezinte tema şi viziunea într-un text poetic aparţinând lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.

Cei de la filologie şi profil pedagogic au avut de rezolvat câteva cerinţe pe marginea unui text la prima vedere, un fragment din piesa de teatru „Bordeiul din rezervă” de Gib I. Mihăiescu. La subiectul al doilea li s-a cerut să scrie un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală, în timp ce la al treilea punct au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu.

Fie că erau de la profil filologie, fie de la real sau tehnologic, candidaţii au ieşit din examen îngânduraţi şi nemulţumiţi de subiectele pe care le-au primit. Valentina Braşoveanu, profesoară la Colegiul Naţional "C. Negri", ne-a spus că poezia este considerată "necomestibilă" chiar şi de către elevii de la filologie.

"Subiectele pentru filologie au fost destul de grele. Elevilor nu le place poezia, iar Ion Barbu le pune mari probleme. Elevii preferă proza, pentru că au posibilitatea sa obţină mai uşor cele 14 puncte pentru redactare, întrucât povestesc subiectul operei, iar la poezie le vine greu să scrie cel puţin două pagini, dacă nu cunosc versurile. Mi-e greu să cred că au învăţat "Testament" de Arghezi sau poezia ermetică a lui Barbu, care, pentru a fi interpretată, presupune un cititor iniţiat. Nici subiectul al doilea nu a fost prea generos, întrucât emisiunile culturale nu prea mai sunt pe placul liceenilor. Pentru real, cred că, deşi a fost tot poezie, subiectul e ceva mai accesibil. Pe Eminescu l-au studiat şi în gimnaziu, ar trebui să se fi descurcat, chiar dacă celelalte variante - Blaga şi Stănescu - erau destul de grele pentru ei. În mod neaşteptat, subiectele au fost mai dificile decât cele din prima sesiune", a precizat profesoara de limba şi literatura română.

Miercuri, 24 august, este programată proba obligatorie a profilului, iar vineri, 26 august, cea la alegere din disciplinele specializării urmate în liceu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste o sută de candidaţi nu s-au prezentat la proba a doua

Doar 520 de candidaţi dintre cei 640 înscrişi pentru a susţine proba obligatorie a profilului din a doua sesiune de Bacalaureat au participat ieri la examen, ceea ce înseamnă o prezenţă de numai 80 la sută. Cu alte cuvinte, unul din din cinci candidaţi a dat bir cu fugiţii, înainte să vadă subiectele. Pe discipline, situaţia stă astfel: la istorie au lipsit 23 de elevi din cei 96 înscrişi, iar la matematică, 97 din 544.

Cei care au lipsit s-au speriat degeaba, pentru că subiectele, la ambele discipline, au fost accesibile. La istorie, liceenii ar fi trebuit să fi citit materia cu atenţie ca să ia notă de trecere, în timp ce, la matematică, inspectoarea de specialitate Viorica Bujor ne-a declarat că ar lua binişor peste 5,00 dacă ar fi învăţat măcar formulele. "Subiectele au fost la fel de rezolvabile ca şi cele date în vară, la toate variantele. Nu a existat nici acum vreun item care să ridice cerinţe speciale. Nu ne aşteptăm la note mari, având în vedere că este a doua sesiune, dar notă de trecere se ia cu uşurinţă de către cei care au avut măcar bunăvoinţa să înveţe formulele", spune inspectoarea.

Proba la alegere din specializarea urmată în anii de liceu va avea loc vineri, 26 august.

Luni, 29 august, se vor afişa primele rezultate. În aceeaşi zi, între orele 16,00 - 20,00, se vor putea depune cereri de contestaţie. Notele finale vor fi făcute publice pe 1 septembrie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Jale la Bacalaureatul de toamnă. Doar 28,68 la sută dintre candidaţi au promovat

Doar 236 dintre cei 823 de candidaţi care au participat la probele sesiunii a doua de bacalaureat au reuşit să promoveze examenul. Prin urmare, procentul de promovare nu a fost cu mult mai mare decât cel de anul trecut, deşi subiectele au fost destul de uşoare. Dacă în 2014 au promovat 21,71 la sută dintre restanţieri, iar în 2015 - 27,52 la sută, acum au luat medii de trecere 28,68 la sută dintre candidaţi. 584 au fost respinşi, dintre care 144 au medii între 5,00 şi 5,99, iar trei candidaţi au fost eliminaţi.

Doar cinci candidaţi au reuşit să ia note între 8,00 şi 8,99. Singura medie peste 9,00 îi aparţine unei eleve de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” - Dana Pohrib, care a promovat examenul cu 9,18. Ceilalţi elevi cu medii peste 8,00 provin de la Colegiul „Elena Doamna”, Colegiul „Spiru Haret”, Liceul Particular „Marin Coman” şi Colegiul „D. Moţoc”.

Liceu cu promovare zero

Inspectoarea generală Mioara Enache ne-a declarat că există şi promovare de 100 la sută, acolo unde s-a prezentat un singur candidat, la Colegiul Naţional "C. Negri". La polul opus se află Liceul Particular "Magisterium" din Tecuci, unde niciunul dintre cei trei candidaţi n-a luat notă de trecere.

Printre liceele cu promovare mai mare se numără Colegiul "Spiru Haret" din Tecuci - cu 83,33 la sută, Seminarul Teologic - cu 66,67 la sută. Cu promovare apropiată de jumătate sunt: Liceul "Dunărea" - 55,56 la sută, Liceul "Marin Coman" - 52,78 la sută, Colegiul Economic, Colegiul "Cuza", Colegiul "M. Kogălniceanu" şi Liceul din Corod - toate 50 la sută. Colegiul "Hogaş" din Tecuci are 40 la sută dintre elevi promovaţi în a doua sesiune, Liceul de Arte - 38,89 la sută, Liceul "Sf. Maria" - 37,21 la sută, Liceul din Tudor Vladimirescu - 36,36 la sută, Colegiul de Agricultură şi Economie din Tecuci - 35,11 la sută, Liceul "Anghel Saligny" - 27,788 la sută, Liceul "Elena Caragiani" Tecuci şi Colegiul "Traian Vuia" - 27,27 la sută, Liceul din Pechea - 26,67 la sută, Colegiul "Elena Doamna" - 24,75 la sută şi Colegiul "D. Moţoc" - 23,81 la sută.

Sunt însă foarte multe unităţi de învăţământ în care procentul nu ajunge nici măcar la 20 la sută: Colegiul "Paul Dimo" - 17,02 la sută, Liceul din Cudalbi - 16,67 la sută, Liceul "E. Racoviţă" - 14,29 la sută, Colegiul "Radu Negru" - 13,51 la sută, Liceul de Marină - 11,76 la sută, Liceul CFR - 11,63 la sută, Liceul "Ovid Caledoniu" din Tecuci - 10,71 la sută, Liceul "Mircea Eliade" - 9,09 la sută, Colegiul "Aurel Vlaicu" - 7,14 la sută.

Afişarea rezultatelor finale, pe 1 septembrie

Candidaţii nemulţumiţi de note au depus contestaţii în cursul zilei de ieri. Recorectarea tezelor în alt judeţ se va face pe 30 şi 31 august, iar rezultatele finale se vor afişa joi, 1 septembrie. Pentru ca nota să fie modificată în plus sau în minus este necesară o diferenţă de cel puţin 0,50 de puncte.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.