dcp100168 Posted April 11, 2016 Posted April 11, 2016 Tronsonul, coşul de gunoi de la colţul blocului Aglomeraţie, părinţi cu copii de mână şi claxoane insistente, aşa arată oraşul nostru, văzut de oamenii care se grăbesc să ajungă la serviciu la primele ore ale dimineţii. Însă, indiferent cât de grăbit eşti, nu poţi să nu observi gunoiul care aşteaptă să fie colectat. De peste tot, din toate colţurile, de pe unde nici cu gândul nu gândeşti, te întâmpină hârtii, pungi, cutii goale, ambalaje sau resturi menajere. Dacă de golirea ghenelor de gunoi se ocupă Ecosalul, nu acelaşi lucru se poate spune despre gunoiul pe care oamenii nu se mai obosesc să-l ducă la pubele, ci preferă să-l abandoneze în cele mai apropiate locuri, cum ar fi tronsoanele de bloc. Spaţii înguste, inaccesibile şi greu de curăţat, tronsoanele au rămas, de pe vremea comunismului, "pubelele", care înghit tot, mult mai la îndemână decât coşul de gunoi. Şi de-ar înghiţi doar gunoaie! Dar aici zac neatinse şi fecalele câinilor şi cele ale celor care nu mai reuşesc, din varii motive, să ajungă până acasă. Peste douăzeci de ani de libertate nu ne-au învăţat că ceea ce lăsăm în tronson, la adăpostul întunericului, ne întâmpină a doua zi, în drum spre serviciu. Indicatorul gradului nostru de civilizaţie Priveliştea matinală este respingătoare. Ca să nu mai ocolească, gălăţenii trec, în fiecare dimineaţă, printre resturi de mâncare şi ambalaje "depozitate" în cursul nopţii în tronsoane. Din lipsă de timp sau de educaţie, sunt oameni care mai adaugă grămezii deja existente încă o hârtie, un ambalaj sau un recipient de cafea din plastic, împăcaţi fiind cu gândul că "nu au fost ei primii". În statele europene, spiritul civic îl obligă pe cel care vede o hârtie pe jos să se aplece să o ridice, chiar dacă nu e a lui. Iar dacă cineva te vede aruncând, se opreşte să te apostrofeze. Fără să fie poliţist. E doar cetăţean conştient că şi tronsonul aparţine oraşului. Obişnuiţi ca cineva să tot strângă după ei, dar mai ales să nu fie amendaţi gălăţenii nici nu se mai sinchisesc, aruncă pe jos tot ce le pică din mână sau folosesc, transformând spaţiile dintre blocuri în gropi de gunoi. La teorie stăm bine! Dacă îi întrebi pe gălăţeni, fiecare în individualitatea lui e tot mai indignat. "Coşul de gunoi e doi metri mai încolo. Nu înţeleg de ce lumea tot aruncă gunoaie pe jos”, mărturiseşte o locatară tânără din cartierul Micro 14. "Este lipsă de educaţie. Ar trebui să se facă ceva în privinţa asta. Dar cine să facă? După ce că e plin de gropi şi de câini, mai avem şi gunoaie la tot pasul. Păcat, Galaţiul este un oraş frumos, însă nu ştim să-l apreciem”, spune o pensionară. Se propun şi soluţii: "Eu cred c-ar trebui să fie păzit spaţiul câteva zile şi să se dea amenzi. N-o să mai arunce gunoaie pe jos, dacă îl arde la buzunar“, spune Marius, un student de 23 de ani. Câţi poliţişti ne-ar trebui să punem sub pază zeci de mii de tronsoane ale Galaţiului? Şi de ce să ne păzească cineva, când avem pretenţia că suntem suficient de educaţi să ne “păzim” singuri? Deşi serviciul public de salubrizare îşi face datoria şi curaţă străzile şi tronsoanele pe timpul zilei, este nevoie de mai mult de atât: că oamenii să se respecte şi să înţeleagă că oraşul e oglinda gradului de civilizaţie. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now