dcp100168 Posted May 15, 2015 Share Posted May 15, 2015 Policlinica cu plată, poarta către Galaţiul de altădată* Casa a fost construită în anul 1910, dar identitatea proprietarului este incertăPe strada Domnească, la numărul 90, se află una dintre mândriile arhitectonice ale Galaţiului. O clădire timidă, al cărei farmec discret poate lesne scăpa privirilor grăbite ale trecătorilor. La fel ca multe alte comori de patrimoniu din Galaţi, şi vila în care astăzi se află Policlinica cu plată suferă vizibil sub "stratul" de indiferenţă al autorităţilor şi sub nepăsarea societăţii civile.Însuşi momentul ridicării actualei Policlinici cu plată este nesigur. După unele surse, primul proprietar al vilei a fost Ilie Doiciu, un gălăţean cu stare de la începutul secolului al XX-lea, proprietar a numeroase clădiri şi terenuri. Împreună cu G. Antachi şi G. Cavallioti, Ilie Doiciu a creat la Galaţi, în anul 1881, Liga Progresului Naţional, cu scopul de a „forma educaţiunea vieţei publice” (Ziarul "Vocea Covurluiului" din 1881 - n.r.).Comerţul străinilorÎn perioada respectivă, terenul pe care se află Policlinica cu plată le aparţinea moştenitorilor defunctului L. Mendl, unul din străinii care formau majoritatea angrosiştilor din Portul Galaţi. Mihail Kogălniceanu afirma, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, că "tot comerţul este în mâna străinilor". Oricum, în importantele porturi vecine din Galaţi şi Brăila, doar cu puţin peste 20 de angrosişti erau români.Dacă ar fi să ne luăm după lista monumentelor istorice, imobilul de pe strada Domnească, de la actualul nr. 90, ar fi fost construit în 1910. "Acest fapt este susţinut, întrucât într-o ilustrată datată între anii 1902 şi 1910, această clădire nu apare construită", a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi.Joaca de-a volumelePotrivit specialistului citat, casa este de tip vilă, cu demisol, parter şi etaj. Camerele sunt înalte şi spaţioase. Acoperişul este înalt şi acoperit cu ardezie (gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface uşor în foi subţiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, iar, în trecut, la fabricarea tăbliţelor pentru şcolarii începători - n.r.)."Clădirea face parte dintr-un program de arhitectură neoromânesc, specific acelei perioade. Încadrarea în acest program este dată de numeroasele elemente arhitecturale neoromâneşti, la care se adaugă şi elemente specifice altor stiluri. Totul, într-o îmbinare reuşită. Faţada dinspre stradă este în trepte. Aici, arhitectul s-a jucat cu volumetria spaţiului pe care l-a avut la dispoziţie, creând astfel un raport între goluri şi plinuri care conferă armonie edificiului", a mai spus Marius Mitrof.Temele vegetale "împrospătează" istoriaCele trei balcoane aplicate pe fiecare dintre cele trei registre verticale ale faţadei contribuie la farmecul casei. "Balconul de la parter este prevăzut cu o balustradă din zidărie, sprijinită pe console masive făcute tot din zidărie şi frumos ornamentate. În balcon dau două uşi înalte de acces, boltite, despărţite de o coloană.Registrul median se distinge de celelalte registre prin variaţia elementelor decorative (cu teme vegetale - n.r.), puternic profilate. În schimb, balconul de la etaj susţine o balustradă cu elemente din fier forjat, iar uşa de acces este boltită şi în două canate.Deşi mai simplu şi mai retras, registrul al III-lea completează armonia faţadei", a adăugat consilierul. Deasupra uşii principale de acces în clădire se află o copertină din lemn, acoperită la origini cu ardezie. Celelalte faţade sunt simple. În faţa din spatele clădirii există o scară înaltă, monumentală, care asigură accesul secundar în imobil. Pe partea sudică (înspre Biserica Catolică - n.r.), mai există o uşă de acces din fier forjat, către demisolul clădirii.Măiestrie neegalabilăIntrând în imobil găsim un hol îngust, prevăzut cu scări din marmură şi cu plafon din stucatură. Din acest prim hol intrăm în holul principal, care de asemenea are plafonul din stucatură. "În holul mare există o uşă înaltă cu lambriuri din lemn, ceea ce conferă monumentalitate. Uşa are geamuri cristal, iar accesul din hol în camere se face prin uşi tip glasvand. Jocul armonios al elementelor decorative continuă şi la interior. Trecerea de la parter la etaj are loc printr-o casă a scării unde descoperim o pardoseală cu dale din perioada de început de secol XX. Această scară este construită din ciment mozaicat sclivisit, adică şlefuit aşa cum ştiau doar meşterii din acea perioadă. Aceeaşi scară are o balustradă din fier forjat cu mână curentă din lemn", a concluzionat specialistul citat.Galaţiul începutului de secol XXChiar dacă în data de 22 decembrie 1882 regimului de oraş „porto-franco” al Galaţiului a fost desfiinţat, între anii 1900 şi 1914, oraşul desfăşura o importantă activitate de comerţ de cereale şi cherestea, în care se implicau şi reprezentanţii celor 16 consulate străine din oraş. În 1907, o revoltă ţărănească a izbucnit în această regiune, însă a fost înăbuşită de armata română. Prima statuie din ţară a poetului Mihai Eminescu a fost dezvelită la Galaţi în anul 1911.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 12, 2016 Author Share Posted April 12, 2016 Primăria vrea să mute Policlinica cu plată Municipalitatea a somat conducerea unităţii sanitare să elibereze imobilul de pe strada Domnească în cel mult zece zile, deşi clădirea în care policlinica ar urma să fie mutată nu este încă modernizată în întregime Policlinica cu Plată din Galaţi va fi evacuată în curând de pe strada Domnească, după ce clădirea monument istoric în care unitatea medicală funcţionează a fost încadrată în gradul seismic II. Decizia autorităţilor locale a stârnit deja nemulţumire în rândul medicilor din cadrul Policlinicii, aceştia spunând că este imposibil să se conformeze termenelor impuse de autorităţi. Zvonuri legate de o eventuală mutare a Policlinicii cu Plată de pe strada Domnească circulă în Galaţi de cel puţin un an. Totul a devenit oficial însă pe 6 aprilie, atunci când de la Primăria Galaţi a fost trimisă în acest sens o adresă către conducerea Policlinicii. "Vă comunicăm că pentru imobilul situat în Galaţi, strada Domnească nr. 90 a fost elaborată Expertiza Tehnică de către firma [...] prin care s-a stabilit gradul seismic II pentru imobilul sus-menţionat. Faţă de cele mai sus relatate, vă somăm ca în termen de zece zile de la data primirii prezentei să eliberaţi imobilul din strada Domnească nr. 90. Menţionăm faptul că de eventualele accidente (căderi de tencuială, cutremur) sunteţi direct răspunzători", se arată în adresa trimisă de către Primăria Galaţi. 33 de ani de funcţionare neîntreruptă Documentul a ajuns la Policlinică pe data de 8 aprilie, astfel încât, potrivit adresei, cabinetele medicale ar trebui mutate până cel târziu luni, 18 aprilie. Termenul este total insuficient, atrag atenţia medicii, având în vedere statutul aparaturii medicale din dotarea unităţii. "Noi am făcut deja un memoriu către Primărie, în care arătăm că este imposibil, deocamdată, să facem o evacuare, din mai multe motive obiective", a precizat, pentru "Viaţa liberă", directoarea Policlinicii cu Plată, dr. Elena Spiridon. În memoriul amintit se arată faptul că imobilul de pe Domnească nr. 90 a fost repartizat Policlinicii încă din anul 1983, printr-un decret al Consiliului de Stat. Spre exemplu, se mai arată în memoriu, demontarea aparaturii de laborator presupune probleme deosebite, din moment ce aceste aparate sunt foarte sensibile, iar specialiştii care le-au instalat nu asigură funcţionalitatea în cazul unui transport în alt loc. O serie de alte dispozitive medicale aflate acum în dotarea unităţii pot fi mutate în alt loc doar pe baza unor avize speciale, pentru a căror obţinere ar fi nevoie de cel puţin câteva săptămâni. "Avem instalaţia de roentgendiagnostic, cu două posturi, utilizată în laboratorul de radiologie al Policlinicii, cu avizul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Dezafectarea acestui laborator impune o serie de măsuri speciale de protecţie, cu informări şi hotărâri de la CNCAN, precum şi de la Laboratorul de Igienă a Radiaţiilor Ionizante Galaţi. Aceste lucruri nu se pot face peste noapte", a atras atenţia şi dr. Dumitru Soloviev, medic radiolog în cadrul Policlinicii. Policlinica va fi mutată în Complexul Francezi În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute ieri, Marius Stan a recunoscut faptul că angajaţii din Primăria Galaţi au dat dovadă de exces de zel atunci când au trimis somaţia cu pricina, având în vedere faptul că spaţiul în care Policlinica ar urma să fie mutată nu este nici măcar modernizat în totalitate. De fapt, adaugă edilul, "am vrut doar să îi atenţionăm în felul acesta, să dăm un grad de urgenţă subiectului, să vină să stăm de vorbă. Nu îi evacuează nimeni forţat". "Încadrarea în gradul II de risc seismic ne obligă să facem evacuarea tuturor celor care lucrează acolo. Suntem în faza de a finaliza fostul dispensar TBC de pe strada Regiment 11 Siret, din Complexul Francezi. Lucrările sunt aproape gata, urmând ca toţi cei care îşi desfăşoară activitatea la Policlinica cu Plată să fie mutaţi acolo, iar clădirea de pe Domnească să poată fi consolidată şi modernizată, cu fonduri europene. Avem axă de finanţare". În clădirea rămasă liberă după mutarea Policlinicii, Primăria Galaţi ar urma să amenajeze un birou de informare europeană în privinţa Strategiei Dunării. Primarul nu a menţionat însă dacă spaţiul disponibil în fostul dispensar TBC este suficient pentru a găzdui cele 15 cabinete medicale ale Policlinicii. Despre Policlinica cu Plată Peste 36.000 de pacienţi, o treime dintre ei provenind din mediul rural, au apelat anul trecut la serviciile Policlinicii cu Plată din Galaţi. Ca urmare a tarifelor mai mici decât cele din clinicile private din oraş, policlinica de pe Domnească are adresabilitate mai ales în rândul pensionarilor sau al persoanelor cu venituri mici. Clădirea monument istoric în care Policlinica funcţionează încă a fost construită în anul 1910, potrivit Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted April 13, 2016 Share Posted April 13, 2016 Quote Menţionăm faptul că de eventualele accidente (căderi de tencuială, cutremur) sunteţi direct răspunzători Wow!!! Or fi tampiti aia de-au scris asa ceva, dar si cei care si-au asumat... nu-s de lepadat! Aparatul ala cu radiatii poate fi instalat in "noua" primarie, fara prea multe farafastacuri (CNCAN si alte prostii), poate macar asa isi dau seama si alesii nostri ce prostii scriu/semnaza. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 23, 2019 Author Share Posted January 23, 2019 Policlinica cu plată din Galaţi, fără căldură în plină iarnă Activitatea normală a Policlinicii cu plată din Galaţi a fost dată peste cap în această perioadă, deoarece clădirea în care instituţia funcţionează a rămas neracordată la sistemul de gaze. Din cauza frigului, programul de funcţionare a fost redus la mai puţin de jumătate, în vreme ce unii medici au refuzat să mai acorde consultaţii în frig. Cel mai probabil, situaţia va continua pe toată perioada iernii. "Bună ziua! Vreau o consultaţie la neurologie, vă rog!". "Îmi pare rău, dar doamna doctor nu oferă, pentru moment, consultaţii. Reveniţi săptămâna viitoare". Astfel de mici dialoguri pot fi auzite de zeci de ori pe zi în holul principal al Policlinicii cu plată din Galaţi. Pacienţii, majoritatea persoane trecute de a doua tinereţe, însoţiţi de multe ori de copii, nepoţi sau vecini, bat astfel degeaba drumul de acasă până la policlinică şi înapoi, prin ger. Această stare de fapt generează numeroase nemulţumiri, unele dintre ele putând fi auzite chiar pe holurile policlinicii. S-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că policlinica a ajuns, în plină iarnă, să nu fie racordată la reţeaua de gaze. Drept urmare, în cabinetele medicale este de multe ori mai frig decât afară, fapt ce i-a determinat pe unii dintre medici să refuze să mai consulte în asemenea condiţii. Cei care mai oferă consultaţii o fac după un nou program, redus la mai puţin de jumătate faţă de cel normal. Din toate cabinetele unităţii medicale doar trei, situate la parter, mai sunt folosite pentru consultaţii. Ecografii se mai fac doar într-o singură zi pe săptămână, miercurea. Tarife modice în comparaţie cu clinicile private Afectaţi în cea mai mare măsură sunt gălăţenii cu venituri mici, cei pentru care tarifele modice practicate de Policlinica cu plată sunt tot ce îşi pot permite. Aici, o consultaţie la medicul specialist costă doar 30 de lei, una la medicul primar - 36 de lei, iar dacă medicul este şi doctor în medicină, pacientul trebuie să plătească 40 de lei pentru o consultaţie. O ecografie abdominală costă 60 de lei, cea de segment - 30 de lei, ecografia în sarcină - 47 de lei, mamară - 35 de lei, pelviană - 41 de lei, iar de tiroidă sau de prostată - 30 de lei. La privat, aceleaşi consultaţii costă şi de peste trei ori mai mult. Atunci când în cabinete nu este ca în frigider, policlinica asigură consultaţii şi investigaţii pentru următoarele specialităţi medicale: medicină internă, radiologie, psihiatrie, cardiologie, explorări funcţionale, ortopedie, dermatologie, ecografie, neurologie şi ORL. Cum s-a ajuns în această situaţie Policlinica cu plată funcţionează într-o clădire de patrimoniu aflată în proprietatea Primăriei municipiului Galaţi. Spre sfârşitul anului trecut, aici a fost montată o nouă centrală şi instalaţia de încălzire aferentă. Lucrările au fost terminate pe 20 decembrie, însă instalaţia nu a devenit funcţională din cauza faptului că branşamentul şi racordul la conducta de gaze nu pot fi făcute în lipsa avizului Distrigaz. Obţinerea acestui aviz cade tot în sarcina municipalităţii, iar lucrurile par blocate în acest punct, pentru moment, cel puţin. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, în acest moment, "instituţia se află în plin proces de obţinere a autorizaţiei de construcţie pentru branşamentul la gaze. Se fac toate eforturile pentru ca lucrările să fie finalizate în timp cât mai scurt". Rămâne de văzut cât de scurt va fi, de fapt, acest timp, însă este mai probabil că primăvara va rezolva de la sine ceea ce nu pot face autorităţile locale. Mii de pacienţi, în fiecare an Peste 36.000 de pacienţi, o treime dintre ei provenind din mediul rural, au apelat doar în 2015, spre exemplu, la serviciile Policlinicii cu plată din Galaţi. Clădirea monument istoric în care Policlinica funcţionează a fost construită în anul 1910, potrivit Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 30, 2021 Author Share Posted March 30, 2021 Opt medici oferă consultații la Policlinica cu plată din Galați Tarifele decente pe care le practică și medicii foarte apreciați care lucrează aici au făcut din Policlinica cu plată Galați una dintre cele mai căutate unitățile medicale din județul nostru. Deși reușește să-și mențină porțile deschise chiar și după un an de la începerea crizei sanitare actuale, policlinica de pe strada Domnească are un viitor incert, deoarece nimeni nu mai este interesat să-i înlocuiască pe doctorii care se retrag din activitate. În ciuda dificultăților pe care le are, centrul oferă în continuare o serie de servicii medicale foarte căutate de pacienți. Anul 2020 a fost unul cu ghinion pentru Policlinica cu plată din Galați. O parte dintre medicii care ofereau consultații aici au ales să meargă în alte clinici private din oraș, atrași de ofertele materiale mai bune. Alți medici s-au retras de tot din activitate, din cauza vârstei. Conducerea unității a încercat să găsească medici înlocuitori în specialitățile rămase astfel descoperite, dar eforturile au fost în van. Astfel, Policlinica cu plată nu mai poate oferi, în prezent, consultații de neurologie, urologie, ginecologie, cardiologie sau ortopedie și nici servicii de laborator. Cei mai afectați de situația creată sunt în special gălățenii cu venituri mici și chiar cei cu venituri medii, pentru care tarifele practicate de clinicile private din Galați sunt, de multe ori, la nivelul celor din București, deși județul nostru face parte dintr-o regiune săracă a țării. Așa se explică de ce Policlinica cu plată avea, anual, peste 30.000 de pacienți. Ce specialități medicale funcționează În ciuda faptului că nu trece prin cele mai bune momente posibile, Policlinica cu plată continuă totuși să ofere consultații în opt specialități medicale. Doctorul Nicolae Câmpeanu are competențe în ecografie și poate fi găsit în cabinetul din policlinică în fiecare zi de marți și joi, dimineața. La medicină internă, consultațiile sunt oferite de dr. Cornelia Popescu. Medicul endocrinolog al policlinicii este dr. Aneta Iordache, care este specializată și în acupunctură. La dermatologie, pacienții o pot găsi pe dr. Elena Spiridon, care este și directorul unității. La ORL, dr. Sidonia Udrescu poate fi găsită în fiecare zi de vineri. Medicul neuropsihiatru al policlinicii este dr. Lucia Palade, iar la oftalmologie oferă consultații dr. Rodica Zaharia. Nu în ultimul rând, gălățenii pot face aici și raze la plămâni, în cabinetul de radiologie. Medic radiolog este dr. Filofteia Ciobanu. Pentru radiografii, pacientul trebuie să vină cu o trimitere de la medicul de familie sau de la medicul de specialist. Informațiile ne-au fost oferite de Virginia Lupoae, contabila-șefă a unității medicale. Pentru detalii despre fiecare specialitate medicală în parte puteți suna la numărul de telefon 0236414108. Programul Policlinicii cu plată este de luni până vineri, între orele 8,00 și 16,00, cu o pauză de prânz în intervalul 12,00-13,30. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now