Jump to content

Laminor de tablă prevopsită, la ArcelorMittal Galați


Recommended Posts

Posted

Laminor de tablă prevopsită, la ArcelorMittal Galați

ArcelorMittal Galați va începe, în acest an, producția pentru laminorul de tablă pre-vopsită, materie primă pentru fabricarea ţiglei metalice. Investiţia în prima linie nouă de producție de la combinatul siderurgic din anii '70 până acum este de opt milioane de euro, a spus pentru ECONOMICA.NET Bruno Ribo, directorul general al companiei.

Capacitatea de producție va fi de 80.000 de tone pe an, iar produsele vor deservi în special piața românească. Costurile investiției se ridică la opt milioane de euro, la care se adaugă alte peste cinci milioane de euro care reprezintă investiția pentru îmbunătățirea liniei de zincare. "Această nouă linie de acoperire organică ne va permite să producem benzi într-o gamă largă de grosimi şi lăţimi, cu acoperire pe una sau ambele fețe, de diferite profunzimi, cu finisaje atât lucioase, cât şi mate. De asemenea, investiția ne va ajuta sa ne extindem portofoliul și va sprijini strategia noastră de a fabrica produse cu valoare adăugată mare și de creștere a eficienței operaționale", a specificat şeful combinatului din Galaţi.

Investiţia va permite combinatului siderurgic să acopere o categorie largă de segmente precum: acoperişuri, sisteme de scurgere, panouri sandwich, panouri pentru răcitoare ori frigidere industriale şi altele.

Noua unitate face parte din programul nostru multianual de investiții, împreună cu punerea în funcțiune a liniei de planare la cald a Laminorului nr. 2, darea în folosinţă a unor macarale noi, a unui nou convertizor, reînnoirea logisticii la Oţelărie sau modernizarea liniei de galvanizare. "Din perspectiva contextului economic foarte dur, generat de o serie de factori precum dumpingul produselor chinezești pe piața europeană, noile investiții ne ajută să ne continuăm și să ne consolidăm activitatea noastră", a mai spus Bruno Ribo.

Potrivit acestuia, produsele prevopsite vor fi comercializate pe piața internă. "După ce am identificat o cerere puternică pentru acest tip de produse în România, am luat decizia de a investi într-o nouă linie de acoperire organică la Galați, majoritatea acestor material existente pe piață fiind, momentan, importate", a explicat oficialul companiei. El a adăugat că, pentru toate celelalte produse, că producția este prea mare pentru a livra doar în România, așa că ArcelorMittal Galaţi va exporta între 60 și 70% din aceasta. "Din păcate, consumul de oțel din România a rămas scăzut și nu a revenit, încă, la nivelurile dinaintea crizei din 2008", a adăugat Ribo.

El a menţionat că aproximativ 50 de angajați vor lucra direct la noua facilitate de producție și vor fi instruiți de specialiști din alte unități surori. "În prezent, trecem printr-un proces de reorganizare a resurselor umane și o facem printr-un proces specific numit planificare a forței de muncă. Aceasta înseamnă că nevoile noastre sunt în mare parte acoperite pe plan intern prin realocarea angajaților și formarea internă a acestora. Cu toate acestea, încă de anul trecut, am început să recrutăm ucenici și să îi formăm în compania noastră, în condițiile în care forța noastră de muncă este în curs de îmbătrânire și mulți dintre angajați vor continua să se pensioneze", a conchis directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

De la momentul privatizării ArcelorMittal a investit peste 800 de milioane de euro la Galați. Investiţia va permite combinatului siderurgic să acopere o categorie largă de segmente precum: acoperişuri, sisteme de scurgere, panouri sandwich, panouri pentru răcitoare ori frigidere industriale şi altele.

economica.net

  • 6 months later...
Posted

Investiţie "la roşu". ArcelorMittal Galaţi atacă piaţa materialelor de construcţie

  • Combinatul siderurgic va trece la fabricarea unor produse cum nu s-au mai făcut până acum în România, a declarat, pentru "Viaţa liberă", Geert van Poelvoorde, CEO ArcelorMittal Europe - Flat Products

ArcelorMittal Galaţi ţinteşte să devină, din 2017, cel mai important furnizor din România de materii prime pentru producătorii de materiale de construcţie, în special cele realizate prin ambutisare (procedeu de obţinere a unor piese prin deformare plastică - n.r.). Mai exact, este vorba de o investiţie într-o linie de tablă prevopsită, acoperită organic, ce va permite ArcelorMittal Galaţi să acopere o categorie largă de segmente precum acoperişuri, sisteme de scurgere, panouri sandwich, panouri pentru răcitoare ori frigidere industriale etc. - pentru care, în România, materia primă era asigurată în prezent numai din import.

Investiţia de la Galaţi este „de ordinul milioanelor de euro” şi face parte dintr-un plan mai amplu derulat la nivelul grupului ArcelorMittal de dezvoltare în Europa a unor linii de producţie pentru oţeluri speciale sau produse cu valoare adăugată mare, scopul final fiind acela de păstrare a competitivităţii grupului pe o piaţă comunitară ce trebuie să facă faţă crizei de supraproducţie şi a invaziei de oţel ieftin chinezesc.

Elemente ale acestui plan de dezvoltare au fost prezentate de conducerea grupului siderurgic în cadrul conferinţei ArcelorMittal Europe Media Day, desfăşurată recent la Paris. „Concentrarea pe produsele de top ne oferă mai multă protecţie împotriva importurilor. Ne referim aici la produse foarte specializate, cu valoare adăugată mare şi care sunt foarte profitabile inclusiv pentru clienţii noştri. ArcelorMittal este deja un jucător important în sectoare ce ţin de industria auto, construcţii, energie etc. În ultimii cinci ani, aproape că ne-am dublat vânzările la acest tip de produse, graţie investiţiilor şi dezvoltării acestor produse optimizate şi vom continua să investim în noi linii de producţie pentru produse cu valoare adăugată mare, cum ar fi aceste oţeluri cu acoperire organică”, a declarat în cadrul evenimentului Geert Van Poelvoorde, CEO ArcelorMittal Europe - Flat Products, divizie din care face parte şi combinatul ArcelorMittal Galaţi.

Plan de investiţii

Elaborarea proiectelor privind liniile de producţie specializate s-a făcut în paralel cu evaluarea tehnologică şi modernizarea unor obiective deja existente, proces prin care a trecut şi ArcelorMittal Galaţi, şi fără de care nu s-ar fi putut trece la punerea în practică a dezvoltării de noi produse.

„Galaţiul, după cum ştiţi, a trecut printr-un context de piaţă ceva mai dificil. Principiul de bază a fost să rezolvăm problemele fluxului cald. Am reconstruit Furnalul nr. 5, am făcut-o cu tehnologie de ultimă oră. Asta a fost doar prima etapă. A fost nevoie de această abordare pentru că a trebuit să îmbunătăţim raportului cost - eficienţă. Apoi, după ce acum dispunem practic de un furnal nou, ne-am îndreptat către Oţelărie, pentru a-i îmbunătăţi eficienţa. Vorbim aici şi de calitatea oţelului, de costurile de producţie, de capacitate, dar şi de intenţia de a avea produse cu valoare adăugată mai mare. După cum ştiţi, Galaţiul are două familii mari de produse: tablele groase şi rulourile laminate la cald. Într-o primă fază, am investit în Laminorul de Tablă Groasă, de exemplu Maşina de Planat la Cald, iar calitatea s-a îmbunătăţit foarte mult. Aici stăm bine şi avem în vedere şi alte investiţii, pe termen mai lung, la fel ca la producţia de rulouri laminate la cald şi - pe mai departe - cele laminate la rece şi produse zincate", a declarat, pentru „Viaţa liberă”, Geert Van Poelvoorde, CEO ArcelorMittal Europe - Flat Products.

Acesta a precizat că, în prezent, o bună parte a producţiei combinatului de Galaţi este destinată exportului, dar că piaţa autohtonă rămâne una importantă, care are şi în prezent o serie de „nişe” ce pot fi exploatate.

„Pe piaţa în care se află Combinatul de la Galaţi, o mare parte a producţiei este exportată spre Turcia şi spre alte zone, prin urmare se îndreaptă în afara pieţei locale. Este o situaţie un pic ciudată, că producţia nu este neapărat pe piaţa românească, dar iată că se cere la export. Vom trece la produse pe care nu le-am avut în producţie, cum sunt cele prevopsite (acoperite organic), unde există cerere locală căreia să îi răspundem, mai ales în construcţii, după care o să ne gândim şi la export”, a precizat, pentru „Viaţa liberă”, Geert Van Poelvoorde.

Care este miza afacerii

Linia de acoperire organică, la a cărei montare şi punere în funcţiune se lucrează încă de la începutul anului trecut, va permite ArcelorMittal Galaţi să deservească mai bine piaţa românească a produselor prevopsite, pe baza unor servicii şi produse superioare. Cu o capacitate de 100.000 de tone pe an, noua linie de la Galaţi va aproviziona piaţa internă şi va produce benzi într-o gamă largă de grosimi şi lăţimi, cu acoperire pe una sau ambele feţe, de diferite profunzimi, cu finisaje atât lucioase cât şi mate. Potrivit unor surse din cadrul combinatului gălăţean, linia de produse prevopsite este, practic, aproape finalizată, iar odată cu omologarea acesteia se va putea trece, efectiv, la producţie.

Noul segment de piaţă atacat de ArcelorMittal este unul important pe piaţa construcţiilor. De exemplu, numai în ceea ce priveşte acoperişurile metalice, piaţa din România este evaluată la aproximativ 70 de milioane de euro. Mai mult, pe piaţa locală se estimează o creştere cu aproximativ 10 la sută a cererii, în condiţiile în care s-a revenit pe creştere economică şi se simte o dinamizare a solicitărilor atât din partea dezvoltatorilor imobiliari, cât şi a beneficiarilor individuali. În prezent, în România există mai multe fabrici care produc materiale de construcţii ce au la bază produse prevopsite, însă, în lipsa unor furnizori interni, materia primă este adusă din import.

viata-libera.ro

  • 4 months later...
Posted

Investiţii de 6 milioane de euro la ArcelorMittal Galaţi. Bruno Ribo: „Linia de Zincare este acum capabilă să livreze produse excelente”

Investiţia a constat într-un pachet de modernizări tehnice derulate în toate sectoarele liniei de zincare, urmat de corecţii tehnice, implementate de specialişti de mentenanţă. Linia de Zincare este capabilă să livreze produse excelente pentru noua Linie de Acoperire Organică.

ArcelorMittal Galaţi a pus în funcţiune şi a adus în parametri un pachet de investiţii şi modernizări tehnice care conduc la îmbunătăţirea calităţii produselor sale acoperite cu zinc. Valoarea proiectului şi modernizărilor se ridică la 6 milioane de euro, după cum a informat compania. 

„Acest pachet investiţional ne permite să ne adaptăm la noile cerinţe ale clienţilor noştri în privinţa calităţii (suprafaţă, planeitate, aspect), asigură o mai bună fiabilitate a Liniei de Zincare, operaţiuni mai sigure din punctul de vedere al securităţii muncii precum şi un volum de producţie crescut”, a spus Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi. „De asemenea, cu aceste modernizări, Linia de Zincare este acum capabilă să livreze produse excelente pentru noua Linie de Acoperire Organică”, a mai spus Ribo.

Investiţia a constat într-un pachet de modernizări tehnice derulate în toate sectoarele liniei, urmat de corecţii tehnice, implementate de specialişti de mentenanţă.

adevarul.ro

  • 6 years later...
Posted
La 02.06.2016 la 22:49, dcp100168 a spus:

De la momentul privatizării ArcelorMittal a investit peste 800 de milioane de euro la Galați. Investiţia va permite combinatului siderurgic să acopere o categorie largă de segmente precum: acoperişuri, sisteme de scurgere, panouri sandwich, panouri pentru răcitoare ori frigidere industriale şi altele.

Oare aveti si date actualizate? Sunt curios cat s-a mai investit.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.