Maramureşean, însurat cu o gălăţeancă şi botezat Cuza

[dcp100168]

Maramureşean, însurat cu o gălăţeancă şi botezat Cuza

De mai bine de un deceniu, în perioada Rusaliilor, la Galaţi miroase a urme de daltă, a fagure plin de miere, a lemn dulce şi moale, a război de ţesut şi a tradiţii perpetuate din generaţii în generaţii. Şi în acest an, meşteşugari din diferite colţuri ale ţării au venit la Dunăre să-şi împărtăşească poveştile din spatele muncii lor. La Târgul Meşteşugarilor, deschis până duminică, pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 9.00 şi 20.00, nu sunt doar lucruri cu valoare comercială, ci şi artistică, sunt oameni care îşi exprimă fericirea prin ceea ce realizează. Sunt oameni simpli, cu mâinile bătătorite, cu fruntea transpirată şi cu sufletul mare. Câteva dintre secretele meşterilor populari ne-au fost împărtăşite şi nouă, în zi de sărbătoare.

Orice gălăţean îndrăgostit de tradiţii îl cunoaşte pe meşterul maramureşean Alexandru Perţa-Cuza. După ce a împodobit oraşele din ţară cu mii de troiţe, meşterul în lemn cu nume de domnitor a devenit o legendă vie. Încă de prin anii ’90 vine la Târgurile meşteşugarilor de la Galaţi. Este un artist „nonconformist”, am putea spune, înzestrat cu mult har. Ne-a spus că s-a gândit mult dacă ar trebui sau nu să vină şi la această ediţie a târgului, dar s-a lăsat purtat de gândul care-l trimitea la Galaţi.

"De la vârsta de şapte ani fac tot felul de lucruri care se folosesc în casă: scaune, mese, rame. În 1976, a fost organizată prima ediţie a Festivalului „Cântarea României”. Nu mi-au plăcut lucrările de acolo. M-am dus acasă şi am încercat să fac altceva. Lucrările mele au fost apreciate de un specialist, care mi le-a trimis direct la faza judeţeană. De atunci, am fost laureat la toate ediţiile. Am făcut artă plastică naivă enorm de mult. Apoi, după Revoluţie, am făcut o troiţă în faţa Universităţii din Timişoara. După aceea, a intrat istoria şi patriotismul în mine şi am hotărât să fac troiţe pentru românii din afara graniţelor. În anii ’90, instalam prima mea troiţă în Basarabia, în faţa Catedralei din Chişinău", ne-a mărturisit meşterul Alexandru.

A realizat, de-a lungul timpului, peste 4.000 de troiţe şi obiecte din lemn. Totuşi, susţine că lucrările lui sunt „cele mai urâte”. "Pe orice lucrare trebuie să se vadă urma de daltă. Nu le dau cu lacuri şi vopsele. Sunt singurul care ţin cont de această regulă. Lucrările mele sunt cele mai urâte, dar cele mai adevărate”, a completat meşterul.

La târgul de la Galaţi a dus tot felul de obiecte pe care le aveau în casă bunicii noştri. „Am adus o roată, care simbolizează norocul. Pe ea sunt ataşate lucruri din lemn, pe care le aveau bunicii mei: o strecurătoare, un pahar de băut apă, o piuliţă de spart usturoi, pâlnie, prescurnicer, folosit doar de femeile văduve. Lucrurile care se folosesc în bucătărie se fac din lemn moale sau dulce. Niciodată bătrânii noştri nu făceau pentru casă lucruri din stejar, pentru că are tanin, o substanţă otrăvitoare, şi nici din nuc. Astăzi, pe la târguri, sunt multe chinezării. Eu am fost dintr-o familie săracă. Tata mi-a zis că nu trebuie să dai bani pe ceea ce poţi face cu mâinile tale”, şi-a amintit meşterul.

L-am întrebat de ce îl cheamă, pe un maramureşean, Cuza? Şi am aflat că soţia meşterului este o gălăţeancă din Smulţi, din neamul lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a unit Principatele. După nunta cu gălăţeanca ce i-a cucerit inima, ofiţerul stării civile i-a trecut în acte numele „Cuza” şi nu ar fi vrut să se piardă numele. „Eu aş fi vrut să vin la Smulţi, să mă mut acolo, aveam multă linişte. Şi la Galaţi găseam lemn”, a precizat Alexandru Perţa-Cuza.

viata-libera.ro