Jump to content

Marile handbaliste ale Galațiului, revedere după 30 de ani


Recommended Posts

Posted

Marile handbaliste ale Galațiului, revedere după 30 de ani

Un "mănunchi" de fete, foste handbaliste la CS Şcolar, care cu trei decenii în urmă deveneau campioane naţionale la junioare I şi apoi reuşeau prima promovare a handbalului feminin gălăţean în eşalonul de elită, au pus la cale o reîntâlnire pe terenul de joc, momentul fiind ales pentru a-şi sărbători mentorul. Cine altul decât antrenorul acelor ani, Dinu Cojocaru, care le-a pregătit la toate categoriile de vârstă, le-a "scos" campioane naţionale la junioare III, apoi la junioare II şi, în 1986, la junioare I, iar ulterior le-a promovat în prima ligă, la Oţelul.
Întâlnirea de sâmbătă de la Sala "Dunărea" le-a prilejuit "eroilor", ca şi publicului spectator (în majoritate format din handbaliste aflate pe drumul performanţei - junioare de la cluburile United şi Handbal Art), multe momente emoţionante, precum şi vizionarea unui meci inedit. Protagoniste, junioarele I ale Handbal Art şi fostele campioane din ’86. Deşi nu a contat prea mult, scorul final le-a fost favorabil "fostelor": 23-12. Cu toate că anii au trecut şi peste talentatele handbaliste, deprinderile în mânuirea balonului nu le-au părăsit, ele demonstrând că sportul cu mingea la semicerc rămâne atractiv atunci când este practicat de... profesionişti.
La respectiva întâlnire au răspuns prezent 14 senioare, în adevăratul sens al cuvântului. Iată numele câtorva dintre acestea: Mihaela Stan Păunescu (sora lui Marius Stan), care trăieşte în Franţa, Gabriela Antoneanu Manea (antrenor la CSS Bacău), Lenuţa Borş Lupan (antrenor la CSS Iaşi), Carmen Ungureanu Stănişor (director la Primăria Constanţa), în timp ce gălăţencele sunt cunoscute cititorilor noştri: Gabriela Stoica Artene, Sanda Ostache Asandei, Alexandrina Oprea Soare sau Daniela Goldic - încă jucătoare activă, la CSU Danubius, echipă cu care a reuşit promovarea în acest an.

 
După 30 de ani, revedere cu emoţii pentru campioanele gălăţence
 
2Q==

Dinu Cojocaru, în centrul atenţiei

"Un antrenor de asemenea calibru trebuie sărbătorit cum se cuvine", şi-au spus persoanele implicate în organizarea acestui fericit veniment. Sărbătoritul şi-a dedicat întreaga sa pricepere handbalului. A luat-o de jos, de la copii şi juniori, le-a şlefuit talentul şi le-a propulsat pe traiectoria performanţei sportive. Aşa cum s-au petrecut lucrurile cu junioarele CS Şcolar, apoi cu promovarea în primul eşalon a echipei Oţelul. Dar cel mai important succes a fost cel realizat în calitate de selecţioner al lotului naţional feminin de tineret. Acest lucru s-a petrecut cu 21 de ani în urmă. Echipa României, căreia puţină lume îi acorda şanse, a dominat Campionatul Mondial din Brazilia da capo al fine, cucerind trofeul rezervat celei mai valoroase formaţii de pe mapamond. Din lotul tricolor au făcut parte şi două handbaliste din Galaţi: Steluţa Lazăr Luca şi Luminiţa Stroie. Graţie acestui succes de mare prestigiu, Constantin Dinu Cojocaru a fost distins cu titlul de antrenor emerit.
Şi încă un moment de satisfacţie unică pentru sărbătorit. La un moment dat, trei dintre fetele crescute de el au fost, în acelaşi timp, antrenoare la echipe din primul eşalon: Alexandrina Soare - la Dunărea Brăila, Gabriela Manea - la Ştiinţa Bacău, şi Gabriela Artene - la Oţelul Galaţi.
Sunt tot atâtea pete de culoare şi împliniri ale unui om care şi-a dedicat întreaga viaţă pentru o cauză ce merită lăudată şi apreciată deopotrivă.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Legendele handbalului gălăţean, show trăit în lacrimi de emoţie

  • Sportivele ce duceau HC Oţelul în semifinalele cupelor europene în perioada 1996-2001 au jucat din nou în Sala Sporturilor "Dunărea", la fel de spectaculos ca în perioada de glorie a handbalului gălăţean

Asistenţă numeroasă şi entuziastă în tribune, show de neuitat pe teren şi o sală parcă prea mică la câte emoţii a generat, sâmbătă, un eveniment de excepţie, prima reîntâlnire a handbalistelor ce făceau, în perioada 1996-2001, senzaţie cu HC Oţelul în cupele europene.

Revederea fostelor coechipiere nu putea fi sărbătorită altfel decât printr-un joc demonstrativ. Mult trac în primele clipe, transpus prin minute bune în care performerele de altă dată au luat jocul în serios, ca în una din semifinalele lor de cupă europeană de acum mai bine de un deceniu şi jumătate. Multe dintre ele neschimbate de trecerea anilor, au arătat o formă fizică şi execuţii cu care s-ar descurca şi acum în Liga Naţională. De altfel, s-a şi glumit pe această temă, pivotul Luminiţa Stroe transmiţându-i Danielei Goldic, portar încă în activitate la nou promovata în prima ligă CSU Danubius Galaţi, că s-ar băga la o legitimare, dacă tot i-a fost stârnit dorul de handbal.

Cu Mihaela Crăcană Blaga şi Dana Branişte „capul răutăţilor”, s-a trecut la distracţie şi spectacol, inclusiv cu pase pentru încercări de a marca cu capul sau aruncări de la 7 metri ale antrenorului Cornel Bădulescu, care a avut nevoie de complicitatea arbitrilor Adrian Dima şi George Ştefan pentru a înscrie la „reluare” în poarta în care s-a aflat medicul Grigore Buture. Au intrat la joc şi copiii mămicilor din teren, a fost şi o întrerupere pentru un moment de dans, savurat la maximum de prezenţa surpriză, gălăţeanca Steluţa Luca, acum vicepreşedinte al FRH: „Ce frumos este când îţi poţi permite să mai dai din când în când în mintea copiilor”. A fost şi un alt moment emoţionant, când i s-a cântat „La mulţi ani”, împreună cu cei din tribune, Danei Goldic, care duminică şi-a aniversat ziua de naştere. „Un cadou superb această reîntâlnire cu colegele, după cel puţin zece ani cu unele dintre ele. Este o zi specială pentru sufletele fiecăreia dintre noi”, a mărturisit Dana, care a apărat minute bune „la dublu”, împreună cu fiica, Adnana.

Pentru a respecta „protocolul”, să prezentăm şi componenţa celor două formaţii:
Echipa în roşu: Daniela Goldic, Cristina Bobeică Bălănică, Paula Călmuc Profir, Liliana Tudorache Crăciun, Ionela Boriţ Constantinescu, Steluţa Lazăr Luca, Lăcrămioara Alexescu Pintilei, Luminiţa Stroe, Rodica Constantinescu Toniţă. Antrenor: Alexandrina Oprea Soare.
Echipa în albastru: Mariana Marin Guţă, Mihaela Crăcană Blaga, Ramona Bocăneală Ciontu, Gabriela Stoica Artene, Daniela Branişte, Emanuela Dragomir Istrate, Oana Pandele Istrate, Gabriela Şerban Talabă, Nicoleta Popescu Mitrea, Sanda Ostache Asandei şi Viorica Mincan Diaconu. Antrenor: Cornel Bădulescu.

Au venit din Franţa şi Canada

Finalul a fost cu Viorica Mincan Diaconu în aer, iniţiatoarea evenimentului fiind purtată de braţele coechipierilor. „Un eveniment foarte reuşit, mă bucur că au răspuns la această idee foarte mulţi. A fost foarte emoţionant când mi-am revăzut colegele, pe unele dintre ele prima dată după 15 ani”, a spus Viorica, venită special din Franţa, unde s-a stabilit de mulţi ani, pentru a organiza cu sprijinul soţului, Tatian, această reîntâlnire de suflet.

De la o distanţă foarte mare a venit special pentru a-şi revedea colegele şi Nicoleta Popescu Mitrea, stabilită în Canada. „Obositor a fost doar drumul din Canada. Atât de mare a fost plăcerea să mă regăsesc cu fetele, cu oraşul şi atmosfera de altădată, încât n-am resimţit deloc efortul din teren. Emoţiile au fost uriaşe, când am intrat în sală mi-au dat lacrimile. Este ceva incredibil să vezi atât de multe persoane care au venit să-şi amintească, împreună cu noi, vremurile când Oţelul umplea tribunele. Mă bucur nespus atât că am făcut parte din generaţia de atunci, cât şi pentru că am reuşit să ajung astăzi la acest eveniment extraordinar”, a mărturisit Nicoleta Mitrea.

Aşa cum îi stă bine românului, ultima parte a evenimentului a fost rezervată unui banchet şi depănării de amintiri.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.