Jump to content

Arcada Galaţi - volei masculin (2016-2017)


dcp100168

Recommended Posts

Echipa gălățeană de volei Arcada a rămas în lupta pentru titlul de campioană. Cât de importantă este victoria de la Craiova

Echipa masculină de volei Arcada a ieşit cu bine din prima deplasare dintre cele de pe terenul celor trei contracandidate la primul loc, câştigând cu 3-2 în fieful celor de la SCM "U" Craiova, rezultat care o menţine în luptă pentru titlul de campioană.

Arcada, chiar dacă a luat numai două din cele trei puncte puse în joc, a evitat astfel ca avansul celor de la Steaua, VM Zalău şi SCM "U" Craiova să se mărească până la o cotă aproape insurmontabilă, mai ales că nu a lipsit mult ca acest joc din prima etapă a grupei locurilor 1-6 să se încheie cu toate punctele în contul echipei craiovene. Arcada a fost condusă cu 2-0 la seturi, iar o înfrângere cu 3-0 sau 3-1 ar fi însemnat şase puncte plus pentru olteni şi şapte faţă de Steaua şi Zalău, faţă de două, respectiv, cinci, cât este acum.

Antrenorul secund Marian Apostu a apreciat importanţa acestui rezultat, spunând că astfel Arcada poate să rămână în lupta pentru primul loc. „O înfrângere ar fi fost un pas mare înapoi pentru noi, iar prin această victorie nu suntem scoşi din lupta pentru titlu. Băieţii s-au mobilizat foarte bine şi au reuşit să întoarcă rezultatul. Puterea aceasta de revenire o aşteptam de ceva vreme”, a spus tehnicianul gălăţean.

Filip Despotovski, căpitanul echipei, crede că a contat mult revenirea din partea a doua a setului secund, chiar dacă a fost pierdut cu 26-24: „Cred că a decis revenirea din setul doi, de la 18-11 pentru Craiova. Atunci am reintrat în joc”. Voleibalistul macedonean a subliniat importanţa victoriei, mai ales că anticipează că nimeni nu va mai câştiga la Craiova. „În acest minicampionat, cred că o să fim singura echipă cu victorie la Craiova, iar asta va conta foarte mult. O înfrângere cu 3-0 nu ne scotea din luptă, dar ne forţa să câştigăm toate meciurile, lucru foarte greu de realizat. Astfel, cu aceste două puncte, suntem iar în joc pentru titlu”, a adăugat ridicătorul echipei gălăţene.

Despotovski s-a declarat optimist în ceeea ce priveşte lupta pentru titlu, unde crede că Arcada are avantajul lotului mai numeros, în condiţii de valoare ridicată, faţă de adversare. „Se joacă într-un ritm nebun, dar noi şi Craiova avem un mare avantaj faţă de celelalte echipe. Avem un lot mai mare, iar acest fapt contează foarte mult după etapele 3-4, când o să obosească toată lumea. Acasă ar trebui să câştigăm toate meciurile, în faţa publicului nostru. Acum avem un nou antrenor, care ne-a pregătit foarte bine pentru meciul acesta. S-a văzut o schimbare majoră faţă de meciurile trecute de la Craiova. Dacă ne menţinem acest ritm, nu ar trebui să avem probleme”, a completat Despotovski.

În celelalate două partide din prima etapă a grupei 1-6: VM Zalău - Tricolorul Ploieşti 3-1 şi Steaua - CSM Bucureşti 3-0. În clasament, pe primele patru locuri: 1. Steaua - 56 puncte, 2. VM Zalău - 56 p, 3. SCM U Craiova - 53 p, 4. Arcada 51 puncte.
În etapa următoare, Arcada va juca mâine, tot în deplasare, cu CSM Bucureşti.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

CSM Bucureşti - Arcada Galaţi 0-3 ( 21-25, 19-25, 17-25)

În etapa a II-a din play-off-ul primei ligi masculine, echipa gălățeană Arcada, s-a impus, scor 3-0, pe terenul celor de la CSM București. Pe seturi victoria gălățenilor a fost: 25-21, 25-19, 25-17.

După victoria de pe terenul CSM-ului, a doua în cele două jocuri din play-off, Arcada este pe locul patru, cu 54 de puncte, la egalitate de puncte cu echipa de pe locul 3, SCMU Craiova, care a pierdut în etapa curentă, scor 2-3, la Ploiești, cu Tricolorul. Arcada este la patru puncte distanță de noul lider, VM Zalău. Gruparea din Sălaj s-a impus, scor 3-2, în derby-ul etapei cu Steaua, la București.

Pentru Arcada, urmează meciul de pe teren propriu cu Tricolorul Ploiești, sâmbătă, 25 martie, de la ora 17.00.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada Galați - Tricolorul Ploiești 3-0 (29-27, 25-21, 25-16)

Echipa masculină de volei Arcada Galați continuă seria victoriilor în grupa valorică 1-6 din Divizia A1, play-off. În etapa a treia, echipa gălățeană a câștigat toate cele trei puncte puse în joc în disputa de pe teren propriu cu LMV Tricolorul Ploiești. Echipa gălățeană s-a impus la fel de clar cum o arată scorul, 3-0 (29-27, 25-21, 21-16). 

Arcada: Nemanja Radovic, Caio de Pra, Filip Despotovski, Bojan Janic, Miroslav Gradinarov (Liviu Cristudor), Andrei Spânu, Nikola Rosic-libero. Rezerve: Andrey Zhekov, Mihai Dumitrache, Șerban Pașcan, Andrei Laza. Antrenori: Nikolay Jeliazkov și Marian Apostu. 

După victoria cu Tricolorul și după celelalte rezultate din grupă, Arcada este pe locul 4 în clasamentul grupei 1-6, cu 57 de puncte, la egalitate de puncte cu Steaua, locul 3, și SCMU Craiova, locul 2, echipele sunt departajate de setaveraj. Lider este VM Zalău cu 61 de puncte.

Până la finalul turului grupei 1-6, Arcada va mai juca cu Steaua, la București, 29 martie, ora 20.15, și cu VM Zalău, la Galați, 1 aprilie.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada a urcat pe locul 2, după victoria de la București cu Steaua

Echipa masculină de volei Arcada Galați continuă seria fără înfrângere în grupa 1-6 din Divizia A1. În etapa a 4-a, penultima din turul grupei, echipa gălățeană a învins, scor 3-1 (25-20, 23-25, 27-25, 25-23), Steaua, la București, echipă care se afla pe locul 2 înaintea etapei.

În celălalt meci al grupei, VM Zalău a câștigat trei puncte, scor 3-1, pe teren propriu, cu campioana en-titre, SCMU Craiova. Echipa din Zalău conduce Divizia A1, cu 64 de puncte, patru puncte mai mult decât echipa de pe locul 2, Arcada.

Etapa viitoare, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18.00, la Galați, în Sala Sporturilor ”Dunărea”, primele două clasate se vor întâlni în derbyul campionatului, un meci foarte important în lupta pentru câștigarea titlulu. Celelalte două echipe implicate în luptă, Steaua și SCMU Craiova, au câte 57 de puncte și ocupă locurile 3-4, cu șase etape înainte de finalul sezonului.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

ARCADA - ZALĂU 3-1 (27-25, 25-21, 24-26, 28-26)

Victorie de trei puncte pentru Arcada, în derby-ul pentru titlu cu VM Zalău

Echipa masculină de volei Arcada Galați continuă parcursul victorios în play-off-ul Diviziei A1. În ultima etapă din turul grupei valorice 1-6, echipa gălățeană a învins, pe teren propriu, principala contracandidată în lupta pentru titlu, Volei Municipal Zalău. Gălățenii s-au impus, scor 3-1, după un meci spectaculos, cu răsturnări de situație pe tabelă, în care câștigătoarea în trei dintre seturi s-a decis în prelungiri. 

Arcada a câștigat primul set, scor 27-25. Gălățenii s-au impus în prelungiri, după ce au salvat două mingi de set. Evoluția scorului: 8-6, 16-13, 20-21, 23-24, 24-25. Setul secund a fost controlat în întregime de Arcada și a fost câștigat de gălățeni, scor 25-21. De remarcat că ultimul punct al setului a fost câștigat de Arcada după un serviciu în fileu al oaspeților. Evoluția scorului: 8-6, 16-12, 21-19. În setul trei, VM Zalău s-a impus, în prelungiri, 26-24. După un set controlat de Arcada, 8-6, 16-12, gălățenii au avut trei șanse să închidă setul și meciul,conducând cu 24-21, însă zălăuanii au revenit au egalat la 24, iar în final s-au impus, scor 24-26. La fel ca celelalte două parțiale și setul patru a fost plin de suspans. Finalul a fost incendiar, ambele echipe au ratat câteva șanse de a închide setul. Prima dată, Arcada a avut două mingi de set și meci, însă irosite, 24-22, 26-25, apoi oaspeții au avut posibilitatea să trimită meciul în setul decisiv, 24-25, însă în final Arcada s-a impus, 28-26.   

Arcada: Nemanja Radovic, Caio de Pra (Andrei Laza), Filip Despotovski, Bojan Janic (Liviu Cristudor, Șerban Pașcan), Miroslav Gradinarov (Șerban Pașcan, Liviu Cristudor), Andrei Spânu, Nikola Rosic-libero. Antrenori: Nikolay Jeliazkov, Marian Apostu. 

Cu cele trei puncte câștigate în jocul cu liderul, Arcada se apropie la un punct de VM Zalău. Echipa din Zalău conduce în clasament cu 64 de puncte, urmată de Arcada cu 63 de puncte și SCMU Craiova 60 de puncte.

Pentru Arcada, urmează meciul din prima etapă din returul play-off-ului, miercuri, 5 martie, pe teren propriu, cu SCMU Craiova.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada - SCMU Craiova 2-3, avantaj Zalău

Echipa masculină de volei Arcada Galați a pierdut primul meci din turneul locurilor 1-6, play-off. În etapa a șasea din faza secundă, prima din retur, Arcada a pierdut, scor 2-3 (24-26, 25-20, 25-23, 19-25, 16-18), jocul de pe teren propriu cu SCMU Craiova, campioana en-titre a României. 

Arcada: Nemanja Radovic, Caio de Para (Mihai Dumitrache, Armando Danger, Andrei Laza), Filip Despotovski, Bojan Janic (Șerban Pașcan), Miroslav Gradinarov (Liviu Cristudor), Andrei Spânu, Nikola Rosic - libero.

Rezultatul dintre Arcada și Craiova este în favoarea celor de la Zalău, care s-au desprins la trei puncte în fruntea clasamentului, după ce au obținut o victorie de trei puncte pe terenul celor de la Tricolorul Ploiești. VM Zalău conduce în play-off cu 67 de puncte, Arcada este pe 2, cu 64 de puncte, iar SCMU Craiova încheie grupul echipelor care se luptă pentru titlu, cu 62 de puncte.

Pentru Arcada urmează un nou meci pe teren propriu, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 18.00, cu CSM București.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Victorie în minimum de seturi pentru Arcada cu CSM București

Echipa masculină de volei Arcada Galați a obținut o nouă victorie în turneul pentru locurile 1-6 din Divizia A1 masculină. În etapa a II-a din returul grupei valorice 1-6, play-off, Arcada a învins, scor 3-0, pe teren propriu, CSM Bcurești. Pe seturi Arcada s-a impus: 25-18 (8-7, 16-11, 21-15), 25-20 (8-6, 16-14, 21-19), 25-22 (8-5, 16-15, 21-20).

Arcada: Caio de Pra (Mihai Dumitrache), Filip Despotovski, Andrei Laza, Bojan Janic (Liviu Cristudor), Miroslav Gradinarov (Liviu Cristudor), Andrei Spânu, Nikola Rosic-libero. Antrenori: Nikolai Jeliazkov și Marian Apostu.

După rezultatele din această etapă, VM Zalău - Steaua 3-1 și SCMU Craiova - Tricolorul Ploiești 3-1, situația la vârful clasamentului rămâne neschimbată. VM Zalău conduce cu 70 de puncte, trei puncte mai mult decât Arcada, echipa de pe locul 2, 67 de puncte. SCMU Craiova este pe locul 3, cu 65 de puncte, iar Steaua este pe 4, cu 60 de puncte.

Pentru Arcada urmează jocul de pe terenul celor de la Tricolorul Ploiești, miercuri, 12 aprilie.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada a pierdut la Ploiești și a ieșit din lupta pentru titlu

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, echipa masculină de volei Arcada Galați a ieșit din cursa pentru titlul de campioană. În etapa a 30-a din play-off, grupa valorică 1-6, Arcada a pierdut, scor 1-3, jocul de la Ploiești, cu Tricolorul LMV. După ce Tricolorul a câștigat primele două seturi cu același scor, 25-23, Arcada s-a impus în setul secund, scor 25-23, și părea că a reintrat în joc, însă ultimul set a fost cedat, scor 25-21.

După înfrângerea de la Ploiești și victoria celor de la VM Zalău, scor 3-0, la București, cu CSM, Arcada se îndepărtează la șase puncte de echipa din Zalău, cu două etape înainte de finalul sezonului. VM Zalău are 73 de puncte, în timp ce Arcada este pe locul 2, cu 67 de puncte, iar dacă SCMU Craiova câștigă trei puncte în jocul cu Steaua, echipa gălățeană poate coborâ chiar pe locul 3.

În Divizia A1, urmează o perioadă de pauză, iar următorul joc pentru Arcada este programat pe 22 aprilie, pe teren propriu, cu Steaua.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Arcada - Steaua 3-0 (25-23, 25-22, 25-21)

Echipa masculină de volei Arcada Galați a încheiat meciurile de pe teren propriu cu o victorie de trei puncte. În penultima etapă din actuala ediție a Diviziei A1, Arcada a învins, scor 3-0 (25-23, 25-22, 25-21), Steaua București, echipă clasată pe locul 4, fără obiectiv în acest final de sezon. Jocul a fost destul de disputat, Steaua pus probleme, dar Arcada a fost echipa care a gestionat mai bine finalurile de set. 

Arcada: Nemanja Radovic, Caio de Pra, Bojan Janic, Miroslav Gradinarov, Andrei Spânu, Nikola Rosic-libero. Au mai jucat: Liviu Cristudor, Andrei Laza, Șerban Pașcan, Filip Despotovski.  

Pentru Arcada, urmează două jocuri cu VM Zalău, ambele într-o săptămână. Prima dată joi, 27 aprilie, de la ora 18.00, la Zalău, Arcada va încheia Divizia A1, iar duminică, 30 aprilie, la Piatra Neamț, Arcada și VM Zalău se vor întâlni în finala Cupei.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada a încheiat campionatul cu o înfrângere

Echipa masculină de volei Arcada Galați a încheiat actuala ediție a Diviziei A1 cu o înfrângere. În etapa 32-a, ultima a sezonului, Arcada a pierdut, scor 3-0, jocul de la Zalău, cu Volei Municipal. Pe seturi, victoria celor de la Zalău a fost: 25-22, 25-19, 25-22. În urma victoriei cu Arcada, cei de la Volei Municipal Zalău au devenit campionii României, în timp ce Arcada încheia sezonul pe locul 3. Ca urmare a clasării pe locul 3, Arcada a obținut dreptul de juca în Cupa Challenge. 

Arcada și VM Zalău se vor întâlni din nou duminică, 30 aprilie, de la ora 18.00, la Piatra Neamț, în finala Cupei României, meciul urmând să fie transmis în direct de Digi Sport.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Arcada a câștigat Cupa României

  • Arcada Galați - ACS Volei Municipal Zalău 3-0 (25-18, 25-22, 25-21)

Echipa masculină de volei Arcada Galați a câștigat primul său trofeu din istorie. Disputată la Piatra Neamț, finala Cupei României, dintre Arcada și Volei Municipal Zalău, campioana României, a fost câștigată de echipa gălățeană în minimum de seturi, scor 3-0. După ce a câștigat primul set, scor 25-18, Arcada s-a impus în setul secund cu 25-22, iar ultimul set a fost câștigat de echipa gălățeană, scor 25-21.

Antrenorii Nikolai Jeliazkov și Marian Apostu au avut la dispoziție lotul: Nemanja Radovic, Nikola Rosic, Andrey Zhekov, Mihai Dumitrache, Caio de Pra, Șerban Pașcan, Andrei Laza, Armando Danger, Filip Despotovski, Bojan Janic, Liviu Cristudor, Silviu Grigoraș, Miroslav Gradinarov, Andrei Spânu.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.