dcp100168 Posted June 27, 2016 Posted June 27, 2016 Noul primar Ionuţ Pucheanu a depus jurământul În prezenţa aleşilor locali care au depus jurământul, câştigătorul alegerilor de primar al municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu a depus, la rândul său, jurământul, după ce un judecător de la Judecătoria Galaţi a citit documentul de validare a mandatului acestuia. După ce Ionuţ Pucheanu a primit eşarfa tricoloră şi Cheia oraşului (nu, cum ar fi fost firesc, din mâna fostului primar căruia i s-a încheiat mandatul, Marius Stan, căci acesta plecase din sala de şedinţă după ce a aflat că i s-a invalidat mandatul de consilier local), noul primar a depus jurământul cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie. "Voi fi în primul rând un primar al tuturor gălăţenilor. Voi încerca să nu fac aceleaşi greşeli pe care le-a făcut predecesorul meu (Marius Stan (UNPR) - n.r.) în administraţia trecută. Îl voi invita la inaugurarea tuturor proiectelor începute sub mandatul lui. Cetăţenii oraşului au multe aşteptări de la noi, de aceea trebuie să ne apucăm de treabă cât mai repede", a spus Pucheanu. Ionuţ Pucheanu are 34 de ani, este căsătorit şi a fost directorul Serviciului Local de Salubritate Ecosal. A absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti, având şi un masterat în acest domeniu, şi a absolvit şi Institutul Diplomatic Român. După depunerea jurământului, Ionuţ Pucheanu a trecut la masa Consiliului Local, aleşii urmând să-i aleagă pe cei doi viceprimari, propuşi fiind Sorin Enache (PSD) şi Roman Apostol Picu (UNPR). Sorin Enache a fost votat cu 18 voturi "pentru", 6 nule şi 3 neîntrebuinţate, iar Roman Apostol Picu a avut 15 voturi "pentru", 9 nule şi 3 neîntrebuinţate. După alegeri, la finalul şedinţei de CL, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că una din cele mai importante probleme pe care trebuie să o rezolve este asigurarea agentului termic pentru gălăţeni, în condiţiile în care livrarea apei calde menajere s-ar putea opri de la 1 iulie. "Galaţiul a aşteptat prea multă vreme o echipă care să-l pună pe o direcţie bună. Echipa s-a format şi eu sunt încrezător în această echipă, iar prima problemă pe care trebuie să o lămurim este cea legată de apa caldă. De pe data 1 iulie, dacă nu ajungem la un nou acord cu CET, există posibilitatea suspendării distribuirii apei calde, de aceea trebuie să reluăm discuţiile cu CET şi în funcţie de ce găsim în primărie, este posibil ca în această săptămână să avem o şedinţă de îndată pentru alocarea de noi fonduri pentru acest serviciu, deoarece fondurile alocate s-au terminat, asta au transmis cei de la Calorgal. Ca primar, voi încerca să duc la bun sfârşit proiectele viabile ale fostei administraţii locale, nu putem să ştergem cu buretele, proiectele bune pentru toţi cetăţenii vor fi continuate", a spus primarul Ionuţ Pucheanu. Întrebat dacă printre proiectele fostei administraţii locale pe care le va continua se numără şi tunelul pe sub Dunăre, Ionuţ Pucheanu a răspuns: "Tunelul ar putea pune Galaţiul pe harta României, dar trebuie văzut dacă aceşti consultanţi pot spune dacă se poate face sau nu se poate face. Spun asta pentru că după 5-6 luni de la semnarea constractului nu am văzut nimic de la aceşti consultanţi... Până când aceştia se vor exprima, să spun că dorim sau nu să continuăm proiectul tunelului pe sub Dunăre e prea mult spus. Dacă proiectul se va dovedi fezabil îl vom duce la bun sfârşit". Şi cei doi viceprimari au vorbit de planurile lor de viitor. "Bucuria de a fi ales viceprimar e mare dar se topeşte repede, deja sunt îngrijorat aflând că, iată, Calorgal nu mai are fonduri pentru a plăti apa caldă, o problemă ce trebuie reglementată de urgenţă. Nu ştiu ce atribuţii voi avea, dar mi-ar plăcea să mă ocup de gospodărirea oraşului, este o activitate lăsată deoparte , conducerea s-a axat pe proiectele mari, iar în oraş... iarba este peste bănci, pe trotuare îţi rupi picioarele, Plaja Dunărea e închisă şi mai bine de jumăte din oamenii cu care am vorbit în campanie ne cereau redeschiderea Plajei Dunărea... Desigur, cea mai mare ghiulea care atârnă de picior este problema încălzirii, trebuie să ne asumăm şi cei 4 ani, căci în afară de 2 strategii nu avem nimic concret, nici măcar un inventar real al consumatorilor racordaţi", a spus viceprimarul Sorin Enache. "Eu cred că pot gestiona această funcţie şi sper să trecem peste micile neplăceri politice de început, să ne apucăm de treabă. Vreau să intru în cartiere, acolo unde-şi plimbă gălăţenii copiii şi sunt deranjaţi de trotuarele sfărâmate, e nevoie de o mână de gospodar. Prin mine, CL beneficiază de o mână de gospodar. De la banalul bec de pe stradă pe care trebuie să-l schimbi până la probleme de căldură, reabilitatea locurilor de agrement şi cele legate de învăţământ, sănătate", a spus şi viceprimarul Roman Apostol Picu. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 27, 2016 Author Posted June 27, 2016 Marius Stan, de la primar la consilier invalidat Luni, 27 iunie, Marius Stan a trăit un moment politic aparte. Acela de a trece, în decurs de doar câteva zeci de minute de la statutul de primar al municipiului Galaţi la cel de consilier invalidat. Astfel, luni, s-au constituit Consiliul Judeţean şi Consiliul Local al municipiului Galaţi. Reamintim că vinerea trecută, prima încercare de constituire a CJ şi CL a eşuat, din cauza lipsei de cvorum, după ce au părăsit ambele săli de şedinţă (a CJ şi a CL) toţi consilierii locali aleşi pe listele PNL, dar şi doi consilieri ALDE, consilierii independenţi şi Marius Stan, primarul Galaţiului în mandatul 2012-2016, ales, pe 5 iunie, consilier judeţean şi local de pe lista UNPR. La şedinţele de constituire de luni însă, mandatele de consilier judeţean şi consilier local ale fostului primar al municipiului Galaţi, MariusStan (UNPR), au fost invalidate, fiind şi singurele mandate invalidate. Astfel, la CJ, din totalul celor 34 de consilieri prezenţi, mandatul de consilier judeţean al lui Marius Stan a fost votat "pentru" de 11 consilieri, în timp ce 23 s-au abţinut, iar la CL, din cei 25 de consilieri locali prezenţi, mandatul de consilier local al lui Marius Stan a fost votat "pentru" de 11 consilieri, în timp ce alţi 14 s-au abţinut. În ambele cazuri, printre consilierii care s-au abţinut de la a valida mandatele lui Marius Stan s-au aflat şi consilieri UNPR, motiv pentru care fostul primar şi-a criticat colegiide partid, făcând aluzie la Roman Apostol Picu (UNPR): "Celor pe care i-am avut alături, cât am fost primar, le mulţumesc din suflet. Nu pot să nu fiu maliţios şi să nu le mulţumesc, cu ghilimelele de rigoare, şi celor care s-au făcut că sunt alături de mine, cărora, fără servici la un moment dat, Stan le-a întins o mână şi pentru ciolan cu fasole la cantina socială, l-au trădat, dar... soarta trădătorilor e la coada istoriei... le doresc succes tuturor şi mai ales primarului şi sper să mă invite la inaugurarea proiectelor pe care le las în derulare, de la unda verde, la tiketing, la străzile Tecuci, Anghel Saligny, noul sediu al primăriei, sau cartierul de locuinţe sociale". "Domnul Stan a fost maliţios, îl înţeleg că e supărat că a pierdut alegerile, este în perioada de negare, caută vinovaţi şi dacă e mulţumit că a găsit un vinovat, asta e... Dar vă spun sincer că am muncit pentru campania domnului Stan cu seriozitate şi cinste şi dacă el a considerat că trebuie să găsească un ţap ispăşitor... îi dau Cezarului ce e al Cezarului şi îl las în pace, nu intru în joaca dumnealui, nu intru în polemică, nu merită după ultimele declaraţii făcute", a replicat, ulterior, Roman Apostol Picu. Cât priveşte invalidarea mandatelor de consilier ale lui Marius Stan, în nici unul din cazuri - nici la CJ şi nici la CL - consilierii care s-au abţinut de la vot nu au oferit explicaţii oficiale. Neoficial, fostul preşedinte al CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa a spus că în cazul CJ-ului, mandatul lui Marius Stan a fost invalidat pentru că acesta a absentat de la şedinţă. În schimb, la şedinţa CL, unde Marius Stan a fost prezent în sală, mandatul său a fost invalidat fără o explicaţie clară. "În republica Galaţi se pare că e posibil orice. Nu vedeţi că ne-am întors în anii '90, aşa? V-am spus - este PSD peste tot, roşu aprins în tot judeţul. Este un lucru care dăuneaza grav democraţiei, dar probabil că gălăţenii vor înţelege acest lucru mai târziu decât e cazul, prea tarziu. E păcat. E păcat ca nu au venit la vot, că nu au venit să amendeze comportamentul pe care îl vedeţi şi dvs., de proprietari, stăpâni ai oraşului. Probabil vor încerca mai departe să ne facă şi nouă mizerii, pe ei să se scape, să se cureţe de alte mizerii pe care le-am semnalat şi pe care nu le voi lăsa asa, vor avea de dat socoteala... Evident că este ilegal ce au făcut şi nu că ţin cu orice preţ să fiu consilier, ci pentru că vorbim de democraţie", a mai afirmat Marius Stan. Acesta a adăugat că va ataca în contencios administrativ ambele hotărâri ale celor două consilii, dar şi că va face plângeri penale împotriva celor două consilii precum şi împotriva fiecărui consilier care s-a abţinut la vot, pentru abuz în serviciu. "Nu cred că este corect ce s-a întâmplat, mai ales că toţi cei care au obţinut un mandat de consilier a fost votat de gălăţeni, fie că nouă ne place sau nu acest lucru. Consider că este o greşeală pentru democraţia oraşului", a spus şi consilierul local PNL Nicuşor Ciumacenco. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 29, 2016 Author Posted June 29, 2016 Cine a depus jurământul de consilier local Constituit abia la a doua strigare, Consiliul Local al municipiului Galaţi ar trebui să fie format din 27 de aleşi - nouă de la PSD, şapte de la PNL, patru de la ALDE, patru de la UNPR, doi de la PMP şi un independent - dar, prin invalidarea lui Marius Stan, numără doar 26. Din păcate, deşi pe ordinea de zi a şedinţei de luni se afla şi constituirea comisiilor de specialitate, care vor aviza proiectele de hotărâre supuse la vot, împărţirea aleşilor pe structuri a fost amânată pentru o proximă şedinţă. Vă prezentăm astăzi cine sunt cei care au depus jurământul, devenind astfel consilieri locali pentru mandatul 2016-2020. De bună voie sau siliţi de partid Înainte de validarea mandatelor, trei politicieni au renunţat, de bună voie, la mandatul de consilieri locali. Este vorba despre senatorul ALDE Eugen Durbacă, de deputatul UNPR Eugen Chebac şi de liderul PMP Cătălin Cristache, care a preferat mandatul de consilier judeţean. Validarea mandatelor a oferit, însă, încă o surpriză. Florin Râclea, candidat pe locul al treilea pe lista ALDE pentru Consiliul Local, a aflat de la preşedintele comisiei de validare, Hristache Bogatu (PSD), că a fost exclus din partid, conform unei adrese emise de ALDE pe 24 iunie 2016. A fost ziua în care, alături de Cristian Dima, Râclea a lipsit de la şedinţa de constituire a CL. La şedinţa de luni, Râclea a tăcut, părăsind sala, dar în locul lui a luat cuvântul Cristian Dima: "Invalidarea unui ales local prin retragerea sprijinului se face în conformitate cu statutul şi legile în vigoare. ALDE este înfiinţată în urma fuziunii dintre PLR şi PC, conducerea judeţeană a fiecărei organizaţii este asigurată în mod paritar de un preşedinte din partea unei formaţiuni şi un preşedinte executiv din partea celeilalte formaţiuni. Depunerea listei de candidaţi atât la CL cât şi la CJ s-a făcut prin semnătura ambilor preşedinţi. Consider că s-a încălcat legea şi statutul aleşilor locali. Îmi cer scuze faţă de cetăţeni dacă s-a considerat că întârzierea de două zile la constituirea CL mi s-ar fi datorat şi mie. Am încercat să nu-l pun pe dl senator Eugen Durbacă în situaţia de a încălca legea sau statutul aleşilor locali, inclusiv statutul partidului", a declarat Dima. Cine sunt noii aleşi Din partea PSD au rostit jurământul de consilier local: Zanfir Ilie, Cristian-Sorin Enache, Marcela Daniela Costea, Bogdan Ionuţ Ardean, Silviana Ciupercă, Hristache Bogatu, Valeriu Lucian Andrei, Desilia Cocu şi Claudiu-Ionuţ Vasile. Din partea PNL au jurat devenind consilieri: Nicuşor Ciumacenco, George Cătălin Stângă, Claudiu Iacob, Onuţ Valeriu Atanasiu, Laurenţiu Ichim, Ion Cordoneanu şi Alexandru Gabriel Şerban. Din partea ALDE au devenit consilieri locali: Cristian Dima, Eugen Găvan, Gheorghe Bugeag şi Vali-Viorel Sandu. Rămâne însă de văzut cum va arăta echipa ALDE pentru că Dima va trebui să opteze între Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, în termen de zece zile. Noii consilieri UNPR sunt: Picu Apostol Roman, Alexandru Marian şi Cornel Moise Oancea. Şi în acest caz, rămâne de văzut dacă al patrulea consilier va fi Marius Stan, dacă îşi va câştiga validarea în instanţă, sau următorul pe lista UNPR, Giorgică Dima. Din partea PMP, au jurat pentru oraş Oana-Claudia Iurescu şi Nicoleta Badiu. De asemenea, a jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie consiliera independentă Daniela-Simona Vreme. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 30, 2016 Author Posted June 30, 2016 Acţiune în instanţă: Marius Stan renunţă la mandate! Marius Stan a atacat, ieri, în contencios hotărârile prin care i-au fost invalidate mandatele de consilier judeţean şi, respectiv, de consilier local, câştigate în urma scrutinului din 5 iunie. "Am depus acţiune în instanţă. Nu pentru că mi-aş dori atât de mult să fiu consilier local sau consilier judeţean, ci pentru că vreau să se facă dreptate. Dosarul meu a fost validat de comisiile de validare, deci nu avea nicio problemă. Votul prin care nu mi-a fost validat mandatul, a fost un abuz orchestrat de PSD. Sunt un caz unic în ţară, prin care un ales rămâne, în aceeaşi zi, fără ambele mandate câştigate prin vot. De îndată ce îmi voi câştiga mandatele în instanţă, voi renunţa la ele, pentru că nu mă interesează decât actul de dreptate. Prin ceea ce au făcut, PSD şi ceilalţi vor avea în mine cel mai mare adversar. Nu duşman, adversar, care va lua poziţie faţă de toate actele de încălcare a democraţiei", ne-a declarat Stan. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 7, 2016 Author Posted July 7, 2016 Responsabilităţi trasate de primar. Cu ce se ocupă viceprimarii Galaţiului Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, le-a delegat primele atribuţiuni celor doi viceprimari, Cristian-Sorin Enache (PSD) şi Picu Apostol Roman (UNPR). Sorin Enache este delegat pentru a participa, în calitate de înlocuitor de drept al primarului la întrunirile sau şedinţele Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice şi Comisiei de dialog social. Tot viceprimarul PSD semnează documentele întocmite de SC Apă Canal SA Galaţi, SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galati, Cantina de Ajutor Social Galaţi, Aparatul de Lucru al Consiliului Local, SC Gospodărire Urbană SRL Galaţi, SC Industrial Parc SRL Galaţi, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei, Compartiment Nomenclatură Urbană şi Compartiment Autorizaţii, Licenţe. Picu Apostol Roman se va ocupa de Zona Liberă, Transurb, Direcţia Generală de Servicii Publice (activitatea socială, şcoli, spitale) şi Biroul de Apărare şi Protecţie Civilă. De asemenea, a fost delegat să participe, în calitate de înlocuitor de drept al primarului, la întrunirile sau şedinţele: Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comisiei tehnice de verificare a stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, Comisiei Judeţene pentru aplicarea OUG 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie elevilor din clasele I-VIII. Urmează ca atribuţiile să le fie completate pe parcursul următoarelor zile. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 13, 2016 Author Posted July 13, 2016 Ce profesii au aleşii locali şi în ce comisii vor activa Noul legislativ local al Galaţiului este format din ingineri, economişti, profesori, jurişti şi doctori de diferite specialităţi, printre care şi un psihiatru Noii consilieri locali ai Galaţiului ar fi trebuit să se întrunească, marţi după-amiază, în primele şedinţe pe comisii din acest mandat. Totodată, fiecare dintre aceste structuri de specialitate ar fi trebuit să-şi aleagă preşedintele şi secretarul. Spunem „ar fi trebuit” pentru că două dintre comisii, cea de Buget-Finanţe şi cea Juridică, nu au reuşit să se întrunească din cauza absenţei unora dintre aleşi, aşa că desemnarea preşedinţilor şi a secretarilor a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Importanţa acestor comisii este una capitală, deoarece fără avizul lor niciun proiect de hotărâre nu poate ajunge în dezbaterea Consiliului Local, pentru a fi votat. Tocmai de aceea ni se pare important să ştiţi ce profesii au aleşii locali şi în ce comisii vor activa. Ar mai fi de spus că împărţirea pe comisii a stârnit discuţii, deoarece consiliera independentă Daniela-Simona Vreme, de profesie economist, a insistat să facă parte din Comisia Buget-Finanţe, dar colegii ei au găsit de cuviinţă să o încadreze la Comisia Juridică. În plus, votul pentru comisii a trebuit reluat, după ce s-a descoperit un buletin în plus faţă de numărul consilierilor prezenţi la şedinţa de lunea trecută. Iată cine formează comisiile de specialitate ale Consiliului Local. Cine se ocupă de bani? Comisia nr. 1, de buget-finante, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, considerată şi cea mai importantă dintre structurile de specialitate ale Legislativului local, nu a reuşit să se întrunească marţi. „Din păcate s-a început cu o pauză, deoarece nu toţi colegii au ales să fie prezenţi. Poate săptămâna viitoare vor fi mai inspiraţi sau pur şi simplu «mai prezenţi»...”, am aflat de la liberalul Nicuşor Ciumacenco. Potrivit datelor noastre, Comisia l-ar putea avea ca preşedinte, cel mai probabil, pe viceprimarul PSD Cristian-Sorin Enache, de profesie inginer metalurg, care vine de la cârma propriei firme de reparaţii şi întreţinere nave. Colega sa de partid din comisie va fi Marcela Daniela Costea (PSD), de profesie economist-inginer, şef departament comercial. Liberalii din comisie sunt Nicuşor Ciumacenco, medic stomatolog la CMI “Ciumacenco Nicuşor”, şi George Cătălin Stângă, de profesie jurist. Din comisie mai fac parte economistul Marian Alexandru (UNPR) şi Oana Claudia Iurescu (PMP) - administrator, economist şi un al treilea economist şi antreprenor, Cristian Dima (ALDE). Cine se ocupă de urbanism Comisia nr. 2, de urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologice şi protecţia mediului înconjurător, a reuşit să se întrunească marţi după-amiază. Preşedinte a fost ales consilierul local UNPR Cornel Moise Oancea, de profesie consilier, directorul general al grupului de firme Asil. Secretar al comisiei a fost aleasă profesoara Silviana Ciupercă (PSD), directoarea Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Galaţi, absolventă a Facultăţii de Nave, care predă discipline tehnice. Din comisia de Urbanism mai fac parte Bogdan Ionuţ Ardean (PSD) - inginer, expert monitorizare, Alexandru Gabriel Şerban (PNL) - inginer navalist, Vali Viorel Sandu (ALDE) - funcţionar public, directorul general al Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Consiliului Judeţean, şi jurista Nicoleta Badiu (PMP). Cine are grijă de serviciile publice Comisia nr. 3, pentru Servicii Publice, Gospodărie Comunală, comerţ şi privatizare, s-a întrunit marţi după-amiază şi şi-a ales conducerea. Preşedinte al comisiei a fost desemnat Hristache Bogatu (PSD), de profesie consilier juridic, cunoscut pentru activitatea sindicală a transportatorilor, care a activat şi în mandatul trecut în această comisie. Secretarul comisiei este Lucian Valeriu Andrei (PSD), inginer, care are, conform CV-ului, experienţă de 12 ani în domeniul transporturilor şi logisticii, dar şi expertiză în managementul calităţii şi în IT. Din comisie mai fac parte viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman, de profesie jurist, care, în mandatul de consilier 2008-2012 a condus această comisie. Eugen Găvan (ALDE), doctor inginer, şef lucrări la Facultatea de Arhitectură Navală, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, îşi continuă activitatea în Comisia de Servicii, pe care, în mandatul trecut, a condus-o. În comisie va mai activa şi Claudiu Iacob (PNL), economist, director Agenţie Electrica Serv. Cine are grijă de cultură, asistenţă socială şi sport Comisia nr. 4, pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, culte, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement, s-a întrunit, marţi seara, în prima sa şedinţă, la Primăria Galaţi. Pentru continuitate, consilierul local PSD Zanfir Ilie l-a propus la cârmă pe medicul primar în medicină internă şi medicină nucleară Gheorghe Bugeag (ALDE), cel care a condus comisia în mandatul trecut, dar acesta a considerat că a condus suficient de mult timp această structură. Aşa că preşedinte a fost ales Zanfir Ilie, profesor, doctor în filologie şi jurnalism, director al Bibliotecii Judeţene “V. A. Urechia” din Galaţi, care, în mandatul trecut, a fost secretarul comisiei. Această misiune de secretar al comisiei i-a revenit acum liberalului Onuţ Valeriu Atanasiu, profesor de fizică la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi. Din comisie mai fac parte Claudiu Vasile (PSD), medic specialist psihiatru la Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" din Galaţi, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, doctorand al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti şi Ion Cordoneanu (PNL) - cadru didactic universitar la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti Formată din doar trei membri, Comisia nr. 5, Juridică de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii publice, nu a reuşit ieri să se întrunească, pentru că unul dintre membri, liberalul Laurenţiu Ichim, a fost acaparat de activitatea de la bacalaureat. A rămas ca săptămâna viitoare să fie aleasă conducerea comisiei formate din Desilia Cocu (PSD), de profesie jurist, Laurenţiu Ichim (PNL) - profesor, director la Casa Corpului Didactic Galaţi şi Daniela-Simona Vreme (independentă) - economist, director economic. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 20, 2016 Author Posted July 20, 2016 COMUNICAT DE PRESĂ HOTĂRÂREA nr. 6 din 05.07.2016 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Galaţi La nivelul Consiliului Local Galati funcționează 5 comisii de specialitate, după cum urmează: a) Comisia nr 1: Comisia de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi ( 7 membri ) 1. Cristian Sorin Enache - Președinte 2. Marcela Daniela Costea - Secretar 3. Nicușor Ciumacenco 4. George Cătălin Stângă 5. Marian Alexandru 6. Cristian Dima 7. Oana Claudia Iurescu b) Comisia nr 2: Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologie şi protecţie a mediului înconjurător ( 7 membri) 1. Moise Cornel Oancea - Președinte 2. Silviana Ciupercă - Secretar 3. Bogdan - Ionuț Ardean 4. Alexandru Gabriel Șerban 5. Vali Viorel Sandu 6. Nicoleta Badiu 7. ____________ c) Comisia nr 3: Comisia pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare (5 membri) 1. Hristache Bogatu - Președinte 2. Lucian Valeriu Andrei - Secretar 3. Claudiu Iacob 4. Apostol Picu Roman 5. Eugen Găvan d) Comisia nr 4: Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement (5 membri) 1. Zanfir Ilie - Președinte 2. Onuț Valeriu Atanasiu - Secretar 3. Claudiu Ionuț Vasile 4. Ion Cordoneanu 5. Gheorghe Bugeag e) Comisia nr 5: Comisia juridică, de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii publice (3 membri). 1. Desilia Cocu - Președinte 2. Laurențiu Ichim - Secretar 3. Daniela Simona Vreme PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAŢI
dcp100168 Posted August 1, 2016 Author Posted August 1, 2016 Demisie din Consiliul Local Galați Abia ce a depus jurământul de consilier local acum o lună, că Marian Alexandru (UNPR) a şi renunţat la acest al doilea mandat câştigat în urma alegerilor. La şedinţa trecută, Consiliul Local al municipiului Galaţi a luat act de încetarea de drept a mandatului său de ales local. Motivul pentru care politicianul a renunţat la mandat prin demisie este acela că a fost numit, de către primarul Ionuţ Pucheanu, director interimar la SC Calorgal, şi, dacă nu ar fi spus „adio!” mandatului, s-ar fi aflat în incompatibilitate. În analiza comisiilor Legislativului Local a ajuns un proiect de hotărâre privind validarea unui alt consilier în locul lui Marian Alexandru, dar propunerea nu a mai fost supusă votului. Documentul arăta că Giorgică Dima este următorul supleant pe lista de candidaţi ai UNPR. Dar în lumina fuziunii dintre PMP şi UNPR, rămâne de văzut cine va depune jurământul de ales. viata-libera.ro
Mikka Posted August 13, 2016 Posted August 13, 2016 Mai vedem dupa ce se termina procesele lui Marius Stan...
dcp100168 Posted August 15, 2016 Author Posted August 15, 2016 Se naşte o nouă majoritate în Consiliul Local Galați? PNL şi ALDE, cu ochii pe Cătălin Cristache Marius Stan şi-a recâştigat mandatul de consilier judeţean în instanţă şi cel mai probabil, magistraţii îi vor obliga şi pe aleşii locali să-i valideze mandatul. Revenirea fostului edil în consilii, dar şi faptul că, între timp, partidul din care Stan face parte, UNPR, a fuzionat cu PMP, schimbă ecuaţia politică la Galaţi. Mai ales în condiţiile în care va fi supusă din nou la vot alegerea preşedintelui, a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, şi a viceprimarilor Galaţiului! O asemenea perspectivă a adus în centrul atenţiei politice PMP, condus, la Galaţi, de consilierul judeţean Cătălin Cristache. Numai că şeful pe linie de partid al fostului edil, a contribuit, cu votul său, la invalidarea mandatului lui Marius Stan… Iată ce planuri şi bănuieli au liderii politici. „Aş negocia cu PMP” Liderul ALDE Galaţi, Eugen Durbacă, a admis că PSD şi ALDE nu au majoritate în Consiliul Local, ci, cu 13 mandate, sunt la egalitate cu PNL, UNPR şi PMP: „Situaţia este delicată, dar eu, dacă m-aş confrunta cu această chestiune, aş negocia cu PMP! Şi cred că s-ar putea ajunge la o înţelegere. Pentru că nu este important, neapărat, postul de vicepreşedinte sau de viceprimar. Sunt importante toate funcţiile care se pot obţine în CJ, în CL, şi nu numai”, a declarat, cu tâlc, Eugen Durbacă. Curiozităţi liberale „Întrebarea e ce va face şeful dlui Marius Stan, Cătălin Cristache? Îl va susţine pe Marius Stan sau va sluji cu aceeaşi ardoare PSD şi ALDE, având în vedere că partidul pe care îl conduce a votat împotriva validării mandatului lui Marius Stan? Neoficial, noi ştim că, din ceea ce s-a negociat pentru susţinerea de către PMP a PSD, vor primi funcţii de directori adjuncţi la toate societăţile din subordinea consiliilor. Luaţi-o ca pe o bârfă! Vom vedea, nu poate să-i vopsească în roşu, fără să ştim că-s de la PMP”, a declarat liderul municipalei PNL, Nicuşor Ciumacenco. Ce spune liderul PMP Liderul PMP Galaţi, Cătălin Cristache, susţine că votul de invalidare dat lui Marius Stan în Consiliul Judeţean a fost doar „o încurcătură” şi că i-a cerut secretarului CJ să modifice procesul-verbal al şedinţei. „Dacă aveam ceva împotriva lui Marius Stan, am fi votat, în bloc, pentru invalidarea mandatului său, şi la Consiliul Local”, explică politicianul. În opinia acestuia, liberalii ar trebui să fie mai interesaţi de ce va face PNL şi, eventual, să vină cu o propunere pentru crearea unei majorităţi. „Nu negociem alianţe, ci majorităţi. Nu spun nu unei majorităţi în jurul primarului Ionuţ Pucheanu, unei majorităţi create în jurul lui Ciumacenco sau a unei majorităţi cu Cristian Dima şi ALDE. Dar nu negociez cu clanul Durbacă - Nica - Dobre, cu care m-am luptat un an şi jumătate”, ne-a declarat Cristache. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 29, 2016 Author Posted August 29, 2016 Marius Stan a câştigat şi mandatul de consilier local Fostul primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, şi-a câştigat în instanţă nu doar mandatul de consilier judeţean, ci şi pe cel de consilier local. Magistraţii Tribunalului Galaţi au dispus astăzi anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Galaţi nr. 2 din 27.06.2016, mai exact a articolului 2, referitor la invalidarea mandatului de consilier local al lui Stan. Tribunalul a obligat Consiliul Local la adoptarea unei hotărâri de validare a mandatului de consilier local al reclamantului în 15 zile de la comunicarea sentinţei. Instanţa a dispus şi anularea hotărârii prin care Consiliului Local al municipiului Galaţi era declarat legal constituit şi a hotărârii de alegere a viceprimarilor. Totodată, a obligat municipalitatea să-i achite lui Marius Stan suma de 1.500 de lei, cheltuieli de judecată. Decizia instanţei este definitivă doar în ceea ce priveşte validarea lui Marius Stan. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 29, 2016 Author Posted August 29, 2016 Constituirea Consiliului Local şi alegerea viceprimarilor, anulate Fostul primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, va reveni cu drepturi depline şi în Consiliul Local, nu doar în Consiliul Judeţean. Aleşii locali ai Galaţiului sunt obligaţi de magistraţii Tribunalului Galaţi să valideze mandatul de consilier local câştigat prin vot de Marius Stan, la alegerile locale din 5 iunie 2016. Dar asta nu e tot! Sunt puse sub semnul întrebării şi declararea Consiliului Local Galaţi ca legal constituit, precum şi alegerea lui Cristian Sorin Enache (PSD) şi a lui Picu Apostol Roman (UNPR) ca viceprimari. Decizia instanţei Judecătorii Tribunalului Galaţi s-au pronunţat, ieri, în procesul pe care Marius Stan l-a intentat după ce mandatul de consilier local nu i-a fost validat. Concret, instanţa de judecată a dispus nu doar anularea dispoziţiei prin care Marius Stan a fost nevalidat, ci şi anularea a alte două decizii ale legislativului local. Este vorba despre Hotărârea (HCL) nr. 3 din 27 iunie 2016, prin care Consiliul Local a fost declarat ca legal constituit, şi de HCL nr. 5 din 27 iunie 2016, prin care au fost aleşi viceprimari ai oraşului Cristian Sorin Enache (PSD) şi Picu Apostol Roman (UNPR). Totodată, municipalitatea a fost obligată de instanţă să-i plătească lui Marius Stan suma de 1.500 de lei, cheltuieli de judecată. Soluţia instanţei nu este similară cu aceea pronunţată în cazul procesului dintre Marius Stan şi Consiliul Judeţean. Astfel, este definitivă doar soluţia cu privire la validarea lui Stan ca ales local. Anularea hotărârii de declarare a Consiliului Local ca legal constituit şi a alegerii viceprimarilor pot fi atacate cu recurs în 15 zile de la comunicare. Ce spune Marius Stan "Mi se pare o decizie normală. Aştept şi decizia instanţei la recurs. De această hotărâre depinde foarte mult activitatea ce a urmat, iar instanţa va spune dacă a fost în conformitate cu legea sau nu. La Consiliul Judeţean a fost o întreagă discuţie, au luat cuvântul tot felul de domni şi doamne care încercau să explice că hotărârea instanţei e corectă sau nu, că aduce prejudicii oamenilor din judeţ şi alte din acestea, poveşti populiste! Esenţa lucrurilor e următoarea: ei vorbesc despre consecinţele, în fapt, ale unei ilegalităţi comise de ei. Ei acum se comportă ca şi cum nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Penibil!", ne-a declarat fostul primar. Acesta rămâne de neclintit: "După ce am hotărârile definitive ale instanţei, am timp şase luni ca să le fac plângere penală! În sfera asta s-au dus ei, pentru că le-a dictat partidul!". Situaţie aşteptată Cum declararea Consiliului Local ca legal constituit poate fi supusă recursului, repetarea circului politic de genul celui din Consiliul Judeţean mai are de aşteptat. Cert este că decizia instanţei nu surprinde pe nimeni. "Suntem extrem de pregătiţi, dormim extrem de relaxat, nu mor caii când vor câinii! Eu zic că nu se formează noi majorităţi, dar nimeni nu e de neînlocuit. Sunt speculaţii privind desfiinţarea tuturor hotărârilor adoptate până acum. Consiliul, la momentul la care a fost constituit, a fost constituit legal! Legea 215 spune că CL se constituie cu două treimi prezenţă, fapt care a fost îndeplinit. Drept urmare, la momentul respectiv, CL era legal, putea să îşi exercite toate atribuţiile. Se anulează constituirea pentru a-i da dlui Stan posibilitatea de a candida pe una dintre funcţiile de viceprimar", a declarat, săptămâna trecută, primarul Ionuţ Pucheanu. Conform legii, primarul depune jurământul în faţa Consiliului Local legal constituit. "Jur de câte ori e nevoie!", ne-a răspuns primarul Ionuţ Pucheanu, când l-am întrebat ce va face dacă va ajunge în situaţia să repete momentul solemn în faţa Consiliului Local (re)declarat legal constituit. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 5, 2016 Author Posted September 5, 2016 Banii Galațiului, în aer. Rectificare de buget amânată Peste 25 de milioane de lei, necesari pentru funcţionarea oraşului şi 4,4 milioane de lei, pentru dezvoltarea Galaţiului au rămas în „stand by” din cauză că rectificarea bugetului local nu a fost votată Banii necesari pentru învăţământ, sănătate, curăţenia străzilor, cultură, sport şi transport, dar şi sumele necesare investiţiilor au rămas „în aer” din cauză că rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli nu a putut fi aprobată la recenta şedinţă ordinară a Consiliului Local. Directorul Direcţiei Generale de Buget Finanţe din cadrul Primăriei, Daniel Stadoleanu, a explicat că rectificarea este ocazionată de transferul de la bugetul de stat a sumei de 3 milioane de lei pentru plata diferenţelor salariale ale profesorilor. Şi pentru că a fost estimată o creştere de venituri, aceasta a fost distribuită pe diferite capitole de cheltuieli. Numai că repartizarea banilor nu s-a putut face. Motivul? În sală erau prezenţi (după retragerea grupurilor de aleşi PNL, PMP şi a independentei Simona Vreme) doar 14 consilieri. Cvorum ar fi existat, numai că una dintre consiliere, Silviana Ciupercă (PSD), a anunţat că nu poate vota pentru că, fiind directorul Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu”, s-ar afla în conflict de interese. Legal, pentru rectificarea bugetului era nevoie de minimum 14 voturi şi, dacă iniţial s-a propus un amendament prin care să nu se mai aloce banii pentru învăţământ, în cele din urmă s-a renunţat şi s-a „sărit” pur şi simplu peste proiectul de hotărâre. Unde ar fi trebuit să ajungă sumele Potrivit documentelor care însoţeau proiectul de rectificare, principalul obiectiv al hotărârii era suplimentarea cheltuielilor secţiunii de funcţionare a bugetului local cu suma de 25 milioane de lei. Pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a Primăriei erau alocate 2,4 milioane de lei. Învăţământul ar fi primit 4 milioane de lei, din care 3 milioane pentru cheltuielile de personal şi restul pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii necesare desfăşurării activităţii de învăţământ. Nu mai puţin de 250.000 de lei erau repartizaţi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare la spitalele "Buna Vestire" şi Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, iar 696.000 de lei pentru asistenţă socială. Alţi 7 milioane de lei ar fi trebuit să acopere cheltuielile de funcţionare a celor două teatre, banii pentru cluburi sportive şi pentru întreţinerea zonelor verzi. O sumă de 2,2 milioane de lei urma să asigure desfăşurarea în bune condiţii a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Iar pentru acoperirea cheltuielilor cu activitatea de salubrizare stradală din municipiul Galaţi erau propuse spre alocare 2,5 milioane de lei. O sumă consistentă - 6,5 milioane de lei trebuia să ajungă la Transurb, pentru asigurarea subvenţiei. Iar bugetul local de dezvoltare a oraşului ar fi trebuit să primească un supliment de 4,4 milioane de lei. Deocamdată, aceşti bani rămân în aer, pentru că e greu de spus când ar putea fi aprobată rectificarea bugetară. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 18, 2016 Author Posted September 18, 2016 Încă o şedinţă CL cu scântei: Rectificare bugetară şi o nouă organigramă a Primăriei O nouă şedinţă a Consiliului Local (CL), o nouă rundă de confruntări între politicienii Galaţiului. Deşi sunt multe lucruri de care oraşul are nevoie, consilierii locali gălăţeni nu vor să renunţe la replicile acide, la disputele fără rost şi nici la orgoliile politice. După cum "Viaţa liberă" v-a informat, la ultima şedinţă de CL, liderii PNL au solicitat punctul de vedere al Prefecturii referitor la legalitatea constituirii Consiliul. Şi în şedinţa de ieri s-a solicitat acelaşi lucru. Cum preşedintele de şedinţă a stabilit că opinia Prefecturii se va afla la sfârşitul şedinţei, la capitolul diverse, consilierii PNL au părăsit, şi de această dată, sala. Aceast aspect a dat un nou motiv de discuţii, de data aceasta fiind vorba despre când se face prezenţa consilierilor şi dacă cei de la PNL trebuie sau nu să ia indemnizaţie. Mai mult, s-a discutat şi dacă absenţa lor este sau nu motivată, acest aspect rămânând însă fără un răspuns concret. După ce discuţiile s-au încheiat, nu înainte ca liderii PMP să precizeze că rămân în sală doar pentru că se gândesc la cetăţenii oraşului, şedinţa a debutat cu depunerea jurământului de către Marius Stan, validat în şedinţa trecută, în lipsă. După ce a depus jurământul, fostul primar a informat audienţa că va rămâne în sală, dar că nu va vota, pentru că nu a primit ordinea de zi. Rectificare bugetară aprobată Aceste aspecte fiind clarificate, s-a trecut la vot. Primul punct pe ordinea de zi viza rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pe anul 2016. "Rectificarea este ocazionată în primul rând de transferul de la bugetul de stat a sumei de 3.002.000 lei pentru plata diferenţelor salariale ale profesorilor, restanţe din anii precedenţi, pe baza unor hotărâri judecătoreşti, şi din majorarea veniturilor bugetului local cu suma de 22 de milioane de lei. Pe partea de cheltuieli ale bugetului local, au intervenit modificări, în sensul majorării acestora, la capitolul autorităţi publice şi acţiuni externe - cu suma de 2,4 milioane de lei, ceea ce înseamnă cheltuieli de funcţionare a Primăriei Galaţi, la capitolul învăţământ - cu suma de 4.002.000 lei, din care 3.002.000 lei reprezintă salarii, iar un milion de lei cheltuieli materiale, la capitolul sănătate - cu suma de 250.000 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare la Spitalul "Buna Vestire" şi la Spitalul de Psihiatrie "Elisabeta Doamna", la capitolul cultură, recreere şi religie - cu suma de 7.050.000 de lei, din care cea mai mare parte este destinată întreţinerii zonelor verzi din municipiu, la capitolul asigurări şi asistenţă socială - cu 696.000 de lei, sumă destinată funcţionării a două cămine sociale şi a centrului multifuncţional de servicii sociale, la capitolul locuinţe, servicii şi dezvoltare publică - cu 2.285.000 de lei, la capitolul protecţia mediului - cu 2.500.000 de lei, pentru activitatea de salubrizare stradală din municipiul Galaţi. S-a majorat cu 6.500.000 de lei şi subvenţia pentru transportul public, respectiv societatea Transurb", a explicat, în faţa consilierilor, directorul economic al Primăriei Galaţi. Aceste cifre au fost aprobate cu 14 voturi, din cei 18 consilieri prezenţi în sală. Primăria are şi organigramă nouă După rectificarea bugetară, consilierii au trecut la următorul punct de pe ordinea de zi, respectiv "organigrama şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului". Şi acest punct a fost votat pe redepe înainte, cu 16 voturi pentru. "Aşa cum am mai spus, acele direcţii mamut, în care găseai orice mai puţin ceea ce trebuie, vor avea câte un director, care va şti ce are în subordine. Până acum, au fost nişte anomalii, dar sper ca o dată cu această organigramă să avem o Primărie care să funcţioneze aşa cum trebuie. Vom angaja şi persoane noi, dar nu neapărat în funcţii de conducere. În urma susţinerii examenelor aferente, angajaţii Primăriei, care au acumulat suficientă experinenţă, pot accede la astfel de posturi. Chiar dacă nu ne place, nu putem avea mai mult de 295 de angajaţi, dar este nevoie de forţă de muncă proaspătă, avem încă postuti vacante, nescoase la concurs", a explicat, la finalul şedinţei, Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului. Prea puţin consilieri pentru patrimoniu Patru puncte de pe ordinea de zi, privind patrimoniul, printre care s-a numărat şi Centrul de zi pentru copiii cu autism, care ar fi trebuit să primească de la autorităţile locale bunurile şi echipamentele pentru a deveni funcţional, au fost amânate, deoarece nu erau în sală două treimi din numărul total de consilieri, cerinţa minimă pentru astfel de vot. Astfel, s-a trecut mai departe şi, cu 16 voturi, Marius Humelnicu a fost numit în Adunarea Generală a Acţionarilor şi în Comitetul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Serviciul Regional Apa" Galaţi. Clarificări de la Prefectură La finalul şedinţei, prefectul Dorin Otrocol a ţinut să intervină, mai ales că părerea sa a tot fost solicitată de liderii PNL şi PMP. "Am rugămintea de a înceta tentativele de a introduce Prefectura în dispute politice. Legea spune clar care este rolul Prefecturii şi al prefectului în astfel de cazuri, tocmai de aceea este o excepţie că iau cuvântul. Trebuie să respectăm legea. Prefectul nu se poate substitui unei instanţe de judecată, aşa că trebuie să aveţi răbdare să se pronunţe Curtea de Apel Galaţi. Nu mă interesează disputele politice", a explicat Dorin Otrocol. Cu replici dure sau mai puţin dure, cu animoziăţi şi orgolii, consilierii locali ai Galaţiului au reuşit, până la urmă, să aprobe măcar câteva proiecte necesare oraşului. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 19, 2016 Author Posted September 19, 2016 Dileme în Consiliul Local Galați. Cine pleacă din şedinţă este prezent sau absent? Plecarea grupului PNL din şedinţa Consiliului Local, în semn de protest că prefectul a fost invitat să-şi spună punctul de vedere privind legalitatea forului legislativ abia la finalul întrunirii, a stârnit vii dispute în rândul aleşilor. Dilema generală era dacă liberalii pot fi consideraţi prezenţi sau trebuie trecuţi absenţi la şedinţa pe care tocmai o părăsiseră. Şi, implicit, dacă vor fi primi indemnizaţie! A fi sau a nu fi De îndată ce aleşii PNL au trecut pragul, preşedintele de şedinţă, viceprimarul PSD Sorin Enache, i-a cerut secretariatului să ia act de părăsirea şedinţei de către: Nicuşor Ciumacenco, George Stângă, Claudiu Iacob, Ion Cordoneanu, Ionuţ Atanasiu, Alexandru Şerban şi Laurenţiu Ichim. "Liberalii care au plecat astăzi sunt absenţi? Pentru că dumnealor, dacă s-a făcut apelul nominal şi au spus "da" şi pleacă din sală, se consideră prezenţi. În opinia mea, şi data trecută, şi astăzi sunt absenţi!", a ridicat problema viceprimarul UNPR Picu Roman. Consilierul local ALDE Eugen Găvan a insistat: "Au părăsit şedinţa, e treaba lor, dar ei figurează prezenţi la această şedinţă sau nu? Pentru că e a doua sau a treia oară în care se întâmplă acest lucru. E vorba de responsabilităţi, de alocări de bani, nu mai spun de proiectele de hotărâre care au nevoie de cvorum de două treimi şi aşa mai departe". Secretarul Consiliului Local, Radu Kovacs, a replicat că legislaţia nu prevede foarte clar acest aspect: "Articolul 59 din Legea 215 spune că, pentru participarea la şedinţele consiliului local, consilierul local primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. Pornind de la acest aspect, consilierul local este obligat să participe la şedinţa de Consiliu Local de la început şi până la sfârşit. Doar pentru anumite motive, Doamne fereşte, au fost cazuri în mandatul trecut când unui domn consilier i s-a făcut rău, a fost un caz deosebit, şi a trebuit să părăsească şedinţa". Catalogul, la final "Noi nu suntem puşi să dăm verdicte, dar nu mai putem continua în felul acesta. Vin la şedinţă, semnez un document şi am plecat şi apoi tot eu mă plâng de respectarea legii, că nu primesc indemnizaţie. Cred că este o măsură binevenită ca prezenţa să fie făcută şi la finalul şedinţei, să ştim cine a participat, cu adevărat, la lucrările şedinţelor ordinare. Vom face şi apel nominal, iar semnătura pentru prezenţă se va realiza la sfârşitul şedinţei", a anunţat viceprimarul Enache. Consiliera independentă Simona Vreme a cerut să i se spună în baza cărei legi a fost trecută absentă la şedinţa precedentă, motiv pentru care nu a primit indemnizaţie: "Dle secretar, la şedinţa anterioară, în condiţiile în care am semnat o condică de prezenţă, am avut intervenţie în plen, am votat procesul verbal al şedinţei anterioare, dar m-am retras în momentul în care am văzut că se încalcă în continuare legea, am fost trecută absentă. Văd că în această şedinţă veniţi cu altă idee, ca această condică să fie semnată la sfârşitul şedinţei. Vreau să ştiu care sunt regulile pe care trebuie să le respectăm", a cerut Simona Vreme. "În lege apare sintagma "participă la şedinţă"! De ordin moral şi de bun simţ este să participăm la şedinţe, pentru că ne-au trimis oamenii prin vot aici şi putem să vorbim până cădem sub masă, dar să aducem argumente pro şi contra! Nu să ieşim din sală de fiecare dată şi după aceea să urlu după indemnizaţie. Mi se pare o chestie jenantă, mai ales că vine din partea unei doamne, să ne ceară socoteală, deşi a ieşit din sală", a atacat-o Picu Roman. "Sunteţi jenant dvs, prin ceea ce spuneţi!", a replicat, revoltată, Simona Vreme. Preşedintele de şedinţă a pus punct disputei, tăindu-le microfoanele: "Şedinţa derapează. Recurg la avertisment dacă nu încetaţi!". Ce spune PNL Contactat telefonic, liderul grupului PNL din Consiliul Local, Nicuşor Ciumacenco, afirmă că atât el, cât şi colegii lui au semnat condica de prezenţă şi au participat la apelul nominal, deci au fost prezenţi la şedinţă: "Este aberant faptul că încearcă să se reinterpreteze legea şi regulamentele. Prezenţa la şedinţe se face, conform regulamentului, la începutul şedinţelor. Dacă înainte de sfârşitul şedinţei afli că ţi-a luat foc maşina şi pleci din sală, ai fost prezent sau absent? Dacă nu au altă experienţă, să-şi aducă aminte că şi la şcoală se făcea prezenţa la începutul orei, nu la sfârşit. Noi nu cerem decât să se respecte legea", ne-a declarat Ciumacenco. Fie că aleşii se consideră prezenţi sau absenţi de la şedinţe, cert este că, de la finele lunii august, patru proiecte de hotărâre cu caracter patrimonial, dintre care unul care vizează Centrul pentru copii cu autism, nu au putut fi aprobate. De ce? Pentru că nu erau destui aleşi în sală… viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 20, 2016 Author Posted October 20, 2016 Mediere între PNL, secretarul Consiliului Local şi primar Consilierii locali PNL au apelat la ajutorul unui avocat pentru a rezolva problema absenţelor nemotivate cu care s-au pricopsit după ce au părăsit, în semn de protest, ultimele şedinţe ordinare ale legislativului local. „Am discutat cu un avocat, urmând să meargă la secretarul CL şi la primar pentru a demara o procedură de mediere privind acest subiect. Noi am participat la apelul nominal, am semnat condica de prezenţă, am votat anumite proiecte până la momentul părăsirii sălii şi cu toate acestea noi figurăm ca absenţi. Încercăm, pe cale amiabilă, o mediere cu CL, pentru a accepta faptul că am fost la acea şedinţă. Mă credeţi că nu ştiu câte absenţe nemotivate avem? Cred că nici ei nu ştiu foarte bine! Dacă numără dl Picu Roman avem o problemă”, a declarat preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Nicuşor Ciumacenco. Liberalii vor participa la şedinţa ordinară de astăzi, dar nu vor vota nimic din ceea ce „ar putea să pericliteze buna funcţionare pe viitor a CL”. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 31, 2016 Author Posted October 31, 2016 PSD şi UNPR pregătesc excluderea lui Stan din Consiliul Local. Războiul nu s-a încheiat Social-democraţii şi UNPR-iştii pregătesc din nou excluderea fostului primar Marius Stan din Consiliul Local, iar de data aceasta reprezentanţii celor două partide sunt convinşi că vor avea câştig de cauză, după ce fostul edil, care candidează pentru Senat din partea PMP, a declarat, pe propria răspundere, în documentele depuse la Biroul Electoral, că are calitatea de membru al Partidului Mişcarea Populară. Ceea ce ar duce la pierderea mandatului de consilier local, întrucât calitatea de membru al PMP ar anula-o automat pe cea de membru al UNPR (pe lista căruia a candidat pentru Consiliul Local), în condiţiile în care fuziunea prin absorbţie dintre UNPR şi PMP nu s-a definitivat în instanţă. Aşa cum v-am informat săptămâna trecută, PSD a contestat la Tribunal decizia Biroului Electoral de admitere a candidaturilor PMP pentru parlamentare, iar duminică acţiunea acestora a fost respinsă de instanţă. Miza, aşa cum am mai spus, nu este însă candidatura lui Stan la parlamentare, ci excluderea acestuia din Consiliul Local. PSD încearcă astfel să obţină confirmarea Biroului Electoral că Marius Stan a declarat, în documentele înregistrate la BEC, că are calitatea de membru PMP. Motiv pentru care a făcut apel la instanţa superioară, adică la Curtea de Apel Galaţi. „Nu dorim excluderea unuia sau altuia. Noi dorim să intrăm într-o stare de normalitate şi să se aplice legea”, ne-a declarat Costel Fotea, preşedintele executiv al PSD, întrebat despre acţiunea în instanţă a partidului. „PSD are un of, îi deranjez”, ne-a spus fostul primar Marius Stan, care a precizat: „Penibilă acţiunea lor, ca tot ce au făcut până acum şi cu invalidarea mandatelor mele din Consiliile Judeţean şi Local. Mă bucur să constat că îi deranjez şi le promit că o voi face în continuare. Sunt conştient care este miza”, ne-a declarat fostul edil. Primul semnal a fost dat de UNPR La recenta şedinţă a Consiliului Local, de la care Marius Stan a lipsit, viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman a ţinut să atragă atenţia asupra mandatului acestuia: „Grupul UNPR are un coleg care şi-a depus candidatura pentru funcţia de senator la un alt partid. Conform legii, înscrierea la un alt partid constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost ulterior. Legea aleşilor locali spune: calitatea de consilier local încetează de drept prin pierderea calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales. În termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic pe a cărui listă consilierul local a fost ales, prefectul constată prin ordin încetarea mandatului consilierului local şi declară vacant locul lui în Consiliul Local. Domnule prefect, vreau să luaţi act de ceea ce am spus până se va primi o hârtie scrisă de la partid”, a spus Picu Roman. „Domnule consilier, Prefectura lucrează pe documente!”, i-a replicat sec prefectul Gabriel Panaitescu. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 28, 2016 Author Posted November 28, 2016 Verdict definitiv al justiţiei: Consiliul Local Galaţi este legal constituit. Aleşii locali, obligaţi să valideze mandatul de consilier al fostului primar Marius Stan Curtea de Apel Galaţi a stabilit printr-o decizie definitivă că hotărârea de constituire a forului deliberativ local, precum şi cea de a alegere a viceprimarilor, au fost date cu respectarea legii. Aleşii au la dispoziţie 15 zile să emită o hotărâre de validare a mandatului de consilier al fostului primar. Justiţia a pus capăt astăzi şi incertitudinii ce viza legalitatea constituirii Consiliului Local Galaţi, ameninţat cu dizolvarea. Reamintim că fostul primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, a deschis două procese, prin care a cerut judecătorilor să se constate că invalidarea mandatelor sale de consilier judeţean şi local prin votul majorităţii aleşilor locali şi judeţeni a fost ilegală. Pe 13 octombrie, Curtea de Apel Galaţi a hotărât rejudecarea procesului iniţiat de fostul edil, iar prin verdictul pronunţat judecătorii au respins ca nefondată cererea fostului primar Marius Stan de anulare a H.C.J. nr. 119/2016 (hotărârea de constituire a CJ Galaţi), H.C.J nr. 120/2016 (hotărârea de alegere a preşedintelui) şi H.C.J 121/2016 (hotărârea de alegere a vicepreşedinţilor). În schimb, judecătorii i-au obligat pe aleşii judeţeni să valideze mandatul de consilier judeţean al lui Marius Stan. Situaţia s-a repetat astăzi, când o altă instanţă de la Curtea de Apel Galaţi a stabilit că HCL Galati nr. 3/27.06.2016, prin care a fost declarat legal constituit Consiliul Local Galaţi, si HCL nr. 5/27.06.2016, care statua alegerea celor doi viceprimari, au respectat legea. Instanţa i-a obligat pe aleşi, ca şi în procesul anterior, să valideze mandatul de consilier local al fostului primar. Marius Stan va trebui să aleagă acum între mandatul de consilier local şi cel judeţean. Pe de altă parte, este a doua instanţă care stabileşte printr-o hotărâre definitivă că invalidarea unuia dintre mandatele obţinute de fostul primar la alegerile locale din vară a fost ilegală. Rămâne de văzut dacă Marius Stan îi va reclama la DNA pentru abuz în serviciu pe cei care i-au invalidat mandatele, aşa cum declara anterior, sau va lăsa lucrurile aşa, după ce justiţia a pus capăt conflictului. adevarul.ro
dcp100168 Posted December 14, 2016 Author Posted December 14, 2016 Marius Stan îşi va pierde locul de consilier local Ordinul de încetare a mandatului a fost emis, miercuri, de prefectul Gabriel Panaitescu Marius Stan, ales în iunie consilier local pe listele UNPR, şi-a pierdut mandatul din Consiliul Local, după ce Prefectura a constatat că el nu mai este membru al acelui partid. Amintim că, în urma fuziunii controversate UNPR-PMP de acum câteva luni, Stan a candidat la alegerile parlamentare de duminică pentru un fotoliu de senator pe lista PMP, deşi o facţiune din UNPR luptă şi acum pentru a-şi recăpăta statutul de partid de sine stătător. Prefectura, sesizată de UNPR, a constatat schimbarea chiar cu ocazia scrutinului de duminică, pentru care Stan a depus o declaraţie de asumare a candidaturii din partea PMP, iar prefectul a emis Ordinul Nr. 497 din 14 decembrie 2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a domnului Stan Marius, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Galaţi, judeţul Galaţi. “Gabriel-Aurelian Panaitescu, prefectul judeţului Galaţi, (…) emite prezentul ordin. Se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnului Stan Marius, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Galaţi, judeţul Galaţi, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales. Se declară vacant locul de consilier local din cadrul Consiliului Local al municipiului Galaţi, judeţul Galaţi”, se arată în Ordinul emis de prefect. Documentul poate fi atacat la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului Galaţi. reperul.ro
dcp100168 Posted December 17, 2016 Author Posted December 17, 2016 Două lovituri în aceeaşi zi pentru Marius Stan. Consiliul local a câştigat procesul cu fostul primar Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, a primit două lovituri în şedinţa de joi, 15 decembrie, a Consiliului Local, la care nu a participat. La începutul întrunirii, aleşii au luat act de faptul că, potrivit ordinului prefectului Gabriel Panaitescu, mandatul de consilier al lui Marius Stan a încetat de drept, înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, UNPR. E drept, Marius Stan, fost candidat PMP la Senat, poate ataca ordinul în contencios. La finalul şedinţei, secretarul Consiliului Local, Radu Kovacs, a dat citire hotărârii judecătoreşti definitive prin care Stan a pierdut procesul pe care îl intentase Consiliului Local. După cum aţi putut citi în ziarul nostru, în iunie, după ce aleşii au refuzat să-i valideze mandatul, Stan a atacat în contencios legalitatea constituirii Consiliului Local şi a alegerii viceprimarilor. Potrivit lui Kovacs, Curtea de Apel a admis recursul declarat de Consiliul Local şi a respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea hotărârilor de constituire a Consiliului Local şi de alegere a viceprimarilor. „Înseamnă că acest Consiliu Local s-a constituit în deplină legalitate, a funcţionat legal, şi va funcţiona, în continuare, în legalitate. Din acest moment avem un certificat în plus că acest CL a funcţionat în legalitate”, a precizat secretarul CL. Stan a mai primit şi o a treia lovitură politică, pierzând mandatul de senator, în condiţiile în care şeful său, Cătălin Cristache, a devenit deputat PMP cu mai puţine voturi decât a obţinut el. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 9, 2017 Author Posted January 9, 2017 Şedinţă extraordinară de Consiliu Local. Aleşii locali au decis ce fac cu banii rămași din 2016 Întruniţi luni, 9 ianuarie, în şedinţă extraordinară, prima din acest an, aleşii locali au stabilit cum vor fi cheltuiţi banii rămaşi nefolosiţi din 2016, nu pentru că nu li s-ar fi găsit o întrebuinţare, ci pentru că au fost încasaţi pe ultima sută de metri a lunii decembrie. Deciziile, impuse de legislaţia fiscală, au stârnit discuţii. În primul rând, consilierii au fost de acord cu acoperirea definitivă, din excedentul bugetului local al municipiului Galaţi, a deficitului secţiunii de dezvoltare în sumă de 743.889 de lei. Ce s-a întâmplat? „Pe ultima lună a anului am încasat, din taxe şi impozite, din taxe speciale, mai mult decât am preconizat. Spre sfârşitul anului, cetăţenii au înţeles să îşi plătească taxele şi impozitele. Din acest excedent am putut acum, în şedinţa de azi, să alocăm bani pentru a acoperi o parte dintre sumele cheltuite pe investiţii, pentru acoperirea facturilor care au venit până la sfârşitul anului, aferente lucrărilor în care Primăria este implicată”, a precizat primarul Ionuţ Pucheanu. Până se aprobă bugetul pe 2017 Pentru că şi după acoperirea deficitului secţiunii de dezvoltare de anul trecut au mai rămas bani, consilierii au stabilit destinaţia lor. Astfel, potrivit hotărârii adoptate, din cei 3.850.797 de lei rămaşi, 800.000 de lei s-au alocat pentru acoperirea temporară a golurilor de casă, iar restul de 3.050.797 de lei vor servi ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare. „Până la adoptarea următorului buget, care succede aprobării bugetului la nivel naţional - ceea înseamnă că vom avea, cred, un buget la nivelul municipiului Galaţi undeva prin februarie, poate chiar martie - există o perioadă de două luni de zile, în care Primăria nu se poate opri şi funcţionează prin alocarea acestui excedent din anul 2016, tocmai pentru a acoperi cheltuielile până la adoptarea noului buget", a explicat primarul Ionuţ Pucheanu. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 25, 2017 Author Posted January 25, 2017 Consiliul Local Galaţi va avea doi membri noi La şedinţa ordinară de joi, 26 ianuarie, doi politicieni vor depune jurământul de consilier local: liberalul Paul Găvănescu şi progresistul Ilie Gheţu. În primul rând, aleşii în funcţie vor lua act de încetarea de drept a mandatului unuia dintre colegii lor. Este vorba de liberalul George Cătălin Stângă, care, în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2014, a devenit senator, şi, ca atare, a renunţat la mandatul de ales local. Cel care va completa echipa PNL din Consiliul Local este Paul Ioan Găvănescu. Aflat la primul mandat de ales local, Paul Găvănescu, în vârstă de 40 de ani, este profesor, absolvent al Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, şi, în prezent, este administrator de firmă. Ilie Gheţu îi va lua locul în Consiliul Local fostului primar UNPR Marius Stan. După cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, la finele anului trecut, aleşii locali au luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local câştigat de Marius Stan. Motivul? Stan a candidat pentru fotoliul de senator pe lista PMP, a cărui fuziune cu UNPR nu s-a finalizat. Potrivit legii, un consilier îşi pierde mandatul dacă părăseşte partidul pe lista căruia a candidat. Următorul supleant pe lista UNPR era Victor Malinovici, dar a fost preferat Ilie Gheţu, care fost consilier local în mandatul trecut. Gheţu are 62 de ani, este tehnician şi administrator de firmă. Viceprimarul UNPR Picu Roman este convins că revenirea lui Gheţu va fi un câştig pentru Consiliul Local. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 25, 2017 Author Posted January 25, 2017 Cine îi va lua locul lui Cristian Dima în Consiliul Local Noul secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Cristian Dima, va părăsi Consiliul Local al municipiului Galaţi, în cadrul căruia obţinuse al doilea mandat de ales local. Contactat telefonic, politicianul ne-a declarat că şi-ar dori ca acela care îi va lua locul în legislativul local şi ar trebui să-i ducă proiectele mai departe să fie tot un liberal din cadrul ALDE, Cătălin Popa. Numai că, potrivit listei de candidaţi ALDE, următorul supleant este fostul viceprimar al oraşului, Radu Cosca, de profesie economist, un apropiat al deputatului Eugen Durbacă. Rămâne de văzut ce va decide liderul ALDE. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 27, 2017 Author Posted January 27, 2017 O floare şi doi grădinari, varianta politică. Cine este noul consilier local UNPR Povestea indiană „O floare şi doi grădinari” s-a repetat în variantă politică, la Consiliul Local. Aleşii au trebuit să decidă pe care dintre cei doi „grădinari” - Ilie Gheţu sau Victor Malinovici - îl validează consilier local UNPR în locul lui Marius Stan. Întrunirea aleşilor a început cu întârziere de o oră, în care aleşii au discutat pe „bisericuţe”, între care viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman se plimba cu un dosar, explicând cui i se cuvine mandatul UNPR. Ilie Gheţu, îmbrăcat la patru ace, aştepta să depună jurământul, în vreme ce, pe un scaun din fundul sălii, Victor Malinovici părea resemnat. Ce s-a întâmplat? La secretarul Consiliului Local ajunseseră două adrese, ambele cu antetul şi cu ştampila UNPR, dar semnate de preşedinţi diferiţi. Un document era semnat de Victor Malinovici, care îşi cerea validarea, adăugând o adresă în care liderul naţional Valeriu Steriu îl numea preşedinte interimar al UNPR Galaţi. O altă adresă, semnată de Eugen Chebac - reconfirmat în funcţia de preşedinte al UNPR Galaţi de liderul naţional Marian Vasiliev - îl nominaliza spre validare pe Ilie Gheţu, precizând că Victor Malinovici, următorul pe lista de supleanţi, a fost exclus din UNPR. Comisia de Validare l-a votat pe Ilie Gheţu. „Una dintre cele două adrese, şi anume cea cu ştampilă roşie, nu cred că are susţinere legală. Am mers pe ideea că nu poţi să fii preşedinte de partid, fiind deputat al altui partid (Valeriu Steriu este deputat PMP n.r.). În ceea ce priveşte problema între cele două ştampile, să se adreseze în instanţă pentru uzurpare de calităţi oficiale. Dacă ar fi fost valabilă ştampila roşie, părerea mea este că s-ar fi întâmplat mult mai multe în grupul UNPR”, a declarat consilierul ALDE Eugen Găvan, membru al Comisiei de Validare. Liberalul Onuţ Atanasiu era de altă părere: „În momentul de faţă nu se ştie exact cine este preşedintele partidului şi cine desemnează pe următorul pe listă. De aceea am propus ca validarea să aibă loc în şedinţa viitoare, până când departamentul juridic al Primăriei va face demersurile necesare pentru a afla cine este preşedintele UNPR”. În final, cu 15 voturi „pentru” şi zece abţineri, Gheţu a fost validat şi a depus jurământul, devenind consilier local, iar Malinovici a părăsit sala. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 8, 2017 Author Posted February 8, 2017 Se pregăteşte "împărţirea ciolanului" la societăţile edilitare Consiliul local al municipiului Galaţi şi-a schimbat atât componenţa, cât şi culorile politice, iar noua realitate trebuie să se regăsească şi la vârful societăţilor de interes local. În 2011, însă, Guvernul, prin OUG nr. 109 a impus instituirea unei „guvernanţe corporative”, adică, a unei comisii care să se ocupe de selecţia prealabilă a candidaţilor pentru funcţiile de membri ai consiliilor de administraţie la societăţile comerciale la care municipiul Galaţi este acţionar unic. Este vorba despre Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Transurb, Gospodărire Urbană, Industrial Parc şi de Regia Autonomă „Administraţia Zonei Libere Galaţi”. Membrii CA-urilor vor fi votaţi secret tot de Consiliul Local, iar din rândul lor va fi desemnat directorul. Comisia, aşa cum a fost stabilită prin vot secret, este formată din: Cristian Sorin Enache - viceprimar PSD şi preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a CL, Apostol Picu Roman - viceprimar UNPR, Claudiu Iacob - consilier local PNL, Eugen Găvan - consilier local ALDE, Oana Claudia Iurescu - consilier local PMP. Secretariatul comisiei va fi asigurat de doi funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care vor fi numiţi prin dispoziţie de către Ionuţ Pucheanu. Ar mai fi de spus că, în mandatul trecut, deşi USL (PSD, PNL, PC) avea o majoritate confortabilă, din cele 40 de posturi - plătite, evident! - în CA-uri, patru au fost oferite PP-DD, iar două PD-L. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now